Search Results

Compunere – Calatoria din vis

Posted in Compuneri on Mar 23, 2009 with 35 Comments →

Calatoria Din Vis

De visat,visez mereu,cred ca la fel patiti si voi,dar acum o sa va povestesc despre un vis de-al meu cu adevarat ciudat..Eram undeva la mijlocul unui ocean imens,stateam pe o barca care plutea in deriva,era aproape dimineata,soarele rasarea,lumina parca strapungea intunericul cu fiecare secunda trecuta.Deodata ceva lumina in adancul apelor sub care eram,aceea lumina se apropia tot mai mult.Era foarte aproape de mine,iesind in sfarsit la suprafata am vazut ce era.Un pestisor auriu.Statea pur si simplu si se uita la mine.Era singur,ca mine.Am crezut ca el poate imi va indeplini niste dorinte,prin absurd.Totul parea real,pestisorul,oceanul,soarele,tot ce priveam.Am inceput sa il rog sa-mi indeplineasca prima dorinta.Aceasta fiind:Draga pestisor as vrea sa nu existe raul,ca oamenii sa zambeasca si sa fie fericiti.Deodata am vazut partea buna a visului,zambeam,uitasem ca eram in mijlocul unui ocean,singur.Pestisorul era tot acolo,langa mine.A doua oara mi-am dorit sa ii pazeasca pe toti oamenii buni din intreaga lume.Ultima dorinta a mea a fost sa il ajute pe copilul orfan de la colt de strada sa gaseasca o familie iubitoare,care sa aiba grija de el.Deodata totul a disparut treptat,parca pluteam prin timp,dintr-o data eram acasa unde erau toti cunoscutii mei,eram si eu,suflam in lumanarile de ziua mea de nastere,toti zambeau,erau fericiti,fara probleme.Am iesit afara,am vazut ca pe strada trecea acel baiat impreuna cu noua lui familie,era imbracat bine si foarte vesel.Apoi o lumina puternica a acoperit privirea ochilor mei.M-am trezit din vis,tot nu-mi venea sa cred ca am visat asa ceva.Am deschis fereastra,baiatul orfan era tot acolo,la colt,tot cu hainele jerpelite,tot trist.M-am trantit in pat si mi-am dat seama ca a fost un vis,suparat ca nu a fost realitate,oftand.Mi-am mai dat seama ca unele lucruri nu pot fi schimbate nici macar de un pestisor auriu,indeplinator de dorinte,iar singurul care poate face ceva e DUMNEZEU si timpul.

O compunere foarte frumoasa trimisa de Matei Danut din Slobozia, clasa a 7-a .

Prima carte

Posted in Compuneri on Nov 04, 2013 with 1 Comment →

Prima carte
de Mazalu Teodora Alexandra
Maria… este o fetita de zece ani ,simpatica,cu ochi verzi,cu parul balai,pielea e alba ca spuma laptelui iar obrajii sunt rosii ca petalele unui trandafir sangeriu.Ea este o prietena minunata si o mare iubitoare de carti.
Si acum isi mai adduce aminte de prima carte citita…si emotiile nestapanite pe care le-a avut cand a pasit prima oara intr-o biblioteca.
Maria a fost fascinate de incaperea cea mare si impresionanta si de multitudinea de carti asezate frumos.Toate cartile erau misterioase si fiecare cartea ascundea cate o mica poveste.Cand te uitai la ele vedeai toti scriitorii care isi dadeau mana in marea hora a unirii iar povestile lor magice incununau acel spatiu de vis.
Mirosul Cartilor vechi o ademeneau spre potecile aurite si glorioase ale basmelor lui Ispirescu,povestile lui Creanga,poeziile lui Eminescu si romanele lui Slavici.
Prima carte pe care a citit-o Maria a fost ,,Povesti,povestiri si amintiri din copilarie”  de Ion Creanga.
Fetita spune ca aceasta carte a fost primul pas spre lumea lecturilor,introducerea si regasirea copilului in minunatele povesti.

Compunere copilaria

Posted in Compuneri on Mar 22, 2011 with 14 Comments →

”Copilaria este suvoiul de apa care izvoraste limpede si curat din adincurile finite si la care omenirea alearga fara incetare sa-si potoleasca setea idealurilor sale de dragoste, de bunatate, de frumusete, de perfectiune”, spunea Francesco Orestano. Intr-adevar, cite reusim sa facem doar in copilarie, cite reusim sa vedem si sa-ntelegem din acest castel in care regi sint copii. Copilaria e inceputul tuturor inceputurilor, e inceputul primelor zile de viata, inceputul primei iubiri si a  primei prietenii.
Parca mai ieri aveam si eu 7 anisori, si cind priveam in jur, vedeam imagini cu totul diferite de cele pe care le vad acum, ochii mei vedeau o lume mare, la care adesea se alaturau mici printi si printese din frumoasele basme ale copilariei. Vedeau o lume pline de noi si noi taine ce pentru mine pareau imposibil de aflat, unicul lucru pe care il intelegeam pe deplin, era faptul ca am o multime de prieteni, prieteni ce vesnic vor fi alaturi de mine. In ochii mei mereu zimbea un soare, chiar si iarna, deoarece, mama si bunica, aveau grija sa-mi aminteasca de el in orce poveste pe care mi-o citeau seara, inainte de curatele vise copilaresti . Si acum sint copil, dar nu asa ca atunci, deja nu mai cred atit de puternic in povesti, nu mai fac nazbitii, singurele fiinte care ma fac sa ma simt copilul de atunci sint doar parintii si prietenii mei, care in fiecare zi imi reamintesc de acele minunate momente petrecute alaturi la marginea unui curcubeu.
Cind privesc in albumul celor sapte anisori de-acasa, in minte mi se ivesc toate jocurile ce ma faceau fericita, toate poeziile pe care le-nvatam impreuna cu mama sau cu surioara, toate povestile in care chiar credeam, si toate intimplarile ce aduceau zimbetul pe buze mie si parintilor mei. Si-mi amintesc parca prin ceata de acea minunata zi petrecuta in satul bunicilor, in care, impreuna cu doua dintre cele mai bune prietene ale mele, plecasem intr-o cimpie din apropierea padurii. Era o zi frumoasa, soarele zimbea, iar florile de parca vorbeau cu noi. Cerul era senin, curat ca marea. Toate eram imbracate in rochite, pe fete era pictata bucuria. Cand am ajuns in cimpie, insa, pe cer brusc se ivise un nouras mai intunecat, dar nu l-am luat in seama, neobservind cum dupa el, venise unul si mai mare, si mai negru. Cerul incepu sa lacrimeze usor, apoi, din ce in ce mai tare. Eram speriate. Toate alergam spre casa, si iata ca cand eram deja in apropierea casei, ploaia se opri, i
ar pe cer se asternuse curcubeul. Lacrimile din ochi au disparut. Cu toate ca rochitele erau distruse, noi zimbeam, neluind in vedere mustrarea parintilor, totusi nu trebuia sa plecam fara permisiunea lor. Stiu ca a fost o zi mica, dar cu amintiri ce contin intimplari cu adevarat interesante, intimplari pe  care nu le voi uita niciodata.
Copilaria e o perioada trecatoare din viata omului, asa ca trebuie sa profitam de ea, sa-i traim zilele din plin in asa fel in cat sa avem de la ea amintiri pentru intreaga viata.

Compunere trimisa de Alina Trohin.

Vesnic copil

Posted in Compuneri on Nov 26, 2010 with 1 Comment →

VEŞNIC COPIL

Copilăria este comoara dăruită de părinţii noştri.Şi, când noi apărem pe lume,părinţii noştri au dobândit o comoară.
Ne naştem copii.Oare, de ce nu rămânem asa?
Cum ar fi lumea să existe numai tineri şi copii.
Sigur lumea ar fi mai bună,ar fi numai zâmbete şi părinţii ar fi mai liniştiţi.
Avem noroc cu părinţii care ne scutesc de griji şi avem într-adevăr o copilărie liniştită.Eu am doar un părinte,pe mama.Dar ea încearcă să acopere şi locul tatei.Şi ce mi-ar fi dăruit tata,îmi dăruie mama.Dar,nu uită să-mi spună că aceea bucurie e din partea tatei.Am avut noroc că am fost copil atunci când tata a plecat de tot.Am trecut mai uşor peste acel moment.Acum sunt un copil mai mare şi îmi este foarte greu uneori fără el.
Dacă tata ar fi rămas veşnic copil,azi ar fi trăit. Se spune că dacă păstrezi copilăria cu tine.nu vei îmbătrâni niciodată.Nu mă pot gândi la nicio lipsă aşa de puternică din copilăre ca nevoia unui tată protector.
Copilul e ca o floare gingaşă şi la fiecare petală căzută,el creşte încă un an.Mă bucur că pot alerga,că pot zâmbi.că pot vorbi.astea sunt culorile petalei copilăriei mele.
Nu există zile din copilăria mea pe care să nu le fi trăit din plin.,zile de care să nu mă bucur aşa ca orice copil.Zâmbetele şi notele bune pe care le iau sunt şuvoiul de fericire şi linişte prin care mama îşi potoleşte setea după atâta muncă dintr-o zi.Noi,copiii,suntem refugiul ei.
Cât ne va lipsi copilăria?Cât ne va lipsi zâmbetul feţei zilnic?Câte zile vom uita să zâmbim,să nu fim stresaţi?Cât ne va lipsi joaca,timpul liber?
Mă uit la fraţii mei mai mici şi uneori îi invidiez că se joacă mai mult ca mine.Atunci mă uit la mama şi cred că în adâncul sufletului ei s-ar juca şi ea.Şi,atunci se apropie de cel mic,pune mâna pe maşină şi se preface că e poliţist,că e şofer,că e altcineva.Cineva,fără griji,adică un copil.
Se apropie sărbătorile şi uliţa va fi a copilăriei,plină de copii care vor umbla la colindat.Indifrent de ce anotimp este,voi mereu un copil şi eu şi ceilalţi de pe uliţa coplăriei.
Noi,copiii,înflorim pământul cu zâmbetul curat,cu taina visului.Noi aducem bucurii şi prin zâmbetele şi inocenţa noastră putem clădi o lume a păcii .

Poveste ploii

Posted in Compuneri on Feb 24, 2010 with 3 Comments →

POVESTEA PLOII

De mult,pe cand Dumnezeu crease lumea si oamenii,era o seceta cumplita.Florile gingase se ofilisera.Oamenii mureau de sete.Pamantul se crapa.
Intr-un singur loc se afla apa.In lacul Pestisorului de Aur.Multi oameni si-au pus multe dorinte,iar pestisorul nu mai putea indeplini vise.Doar pazea lacul.Desi era mic,firav si parea sa nu poata face foarte mult rau,el era vrajit,Acesta era un peste ca oricare altul,numai ca avea solzii aurii.Deaceea o zana cu o rochie albastra,pantofi de cristal si o bagheta magica i-a dat darul de a indeplini dorinte.
O data a indeplinit dorinta unui sarman.El vroia sa aibe o casa si un copil.Chiar daca acesta era un porcusor,barbatul era intr-adevar fericit.
Insa intr-o zi,un copilmic si harnic,a venit sa ceara o palarie Pestisorului de Aur,deoarece nu stia ca pestele nu mai poate face nimic.Baiatul,fiind mai greu de vorba,in loc de-o palarie si-a dorit “ploaia“.
Norii cenusii se stranse pe cer.Copilul se mira si spuse in gandul lui:“Unde-i palaria?“.Dar deodata a inceput sa ploua.Prima ploaie care a fost pe Terra.Coborau pe pamantul uscat,stropii transparenti si puri.Toata lumea era bucuroasa.Uita de griji si de nevoi si paseau desculti in ploaie.Tineau bratele intinse si toti se jucau ca niste copii care abia incep sa mearga.Florile se ridicau si ele,si incepeau dansul.Pestele de Aur dadea si el din aripioare.Stia ca zana cea buna a trecut pe acolo.

Compunere trimisa de Costea Elena Loredana.

Tags:

Micuta spiridusa

Posted in Compuneri on Nov 26, 2009 with 5 Comments →

Din teiul vechi iesi o tanara craiasa  cu parul blond si ochii albastrii plini de vise.Ea nu era o simpla fata ca alte fete.Tanara avea puteri magice.Inca nu stia ca are puteri magnifice.Dar intr-o zi s-a intamplat sa afle adevarul.Se ducea in padure sa culeaga fructe.Se spunea ca in padure locuieste o vrajitoare rea care avea un baiat foarte bun la suflet cu oamenii.Pe mama lui o dezamagea acest lucru.Vroia ca copilul ei sa fie la fel ca ea.Malefica vrajitoare avea un glob magic in care vedea cine intra intra in padure.Daca prindea pe cineva, imediat il transforma in broasca .
Asa a facut cand a vazuto pe Elizabeta (tanara fata) ,s-a dus cu matura cea zburatoare dupa ea.Cand a ajuns unde era Elizabeta se sperie de vrajitoarea cea urata si incerca sa fuga.Dar nu reusi….vrajitoarea facuse un fel de vraja in care fata nu putea fugi.
Elizabeta striga:
-Ajutor!!!Ajutati-ma!!!
Vrajitoarea incepu sa rada si zise:
-Fetito sa stii ca strigi degeaba .Nimeni nu mai este in padurea asta.
Dar dintr-odata fiul vrajitoarei aparu .Vrajitoarea furioasa il transforma in broasca pe fiu.
Din  ochii Elizabetei iesi o lacrima …Lacrima se varsa jos din pamant ..din pamant iesi un trandafir mare si rozaliu..
Din trandafir iesi niste spiridusi mici si verzi care se duse-ra catre vrajitoare si se lupta cu ea…Pana la urma siridusiio invinsesera pe vrajitoare si ea muri..
Iar fiul ei se transforma la loc in om..Fata repede se duse si le multumi spiridusiilor si desigur la baiat.Apoi MaMa Natura aparu si ii dadu Elizabetei aripi de spiridus si ii explica ca  are puteri magice.Credea ca ea nu are nimic special.Dar avea… Tanara fata se bucura sa auda ce ii spusese Mama Natura.Toti erau fericiti ca aveau o noua spiridusa in lumea lor.Iar peste cativa ani mai tarziu  Baiatul se casatori cu Elizabeta si traira fericiti pana la adanci batraneti.

O alta compunere foarte frumoasa trimisa de Miruna Ioana.

Si vesel, si trist

Posted in Compuneri on Sep 21, 2009 with No Comments →

Din colectia compunerilor trimise de Antonia va prezentam “Si vesel , si trist” :

Este iarna. In curand va sosi de la scoala , micutul Andrei , care este acum scolarel in clasa a II-a .Dar iata ca acesta nu se lasa asteptat si chiar acum intra pe usa .Mama sa il asteapta cu mancarica calda si doreste sa afle ce a invatat copilul ei astazi.
Andrei , isi saluta mama , iar dupa aceea pleca grabit in camera lui. Mama sa observa insa ca “ ceva nu este in regula”. Ori baiatul nu se simte bine , ori este suparat pe cineva , fiindca a uitat de obiceiul lui de zi cu zi , de a-si saruta mama cand soseste de la scoala.
Maicuta sa , cu pasi usori merge in camera si il intreaba :
- Nu vii sa mananci ?Am facut mancarea ta preferata.
Micutul , fara a spune ceva , cu bratele deschise si ochii inlacrimati , o prinde pe aceasta de mijloc dorind sa o stranga in brate .Iata ca banuielile s-au adeverit , iar acum urmeaza investigatia :
- Andrei , dar ce ai patit , dragul meu ?
- Mama, mama, te iubesc si nu vreau sa te pierd niciodata ! Te rog ia-ma in brate!
- Bine , puiule ,bine ! Dar spune-mi te doare ceva ? Ai patit ceva ?
- Nu ,eu, nu.Dar stii, mama , ieri Mircea a fost foarte suparat pe mama sa si mi-a spus ca acum parintii lui s-au despartit .Era trist si zicea ca ar fi preferat ca mama lui sa plece departe si el sa ramana cu tatal sau. Acum trei zile insa , mama lui a plecat intr-o calatorie si el a ramas in grija bunicii , dar a visat ca va avea la intoarcere acasa un accident de masina. Ii era teama sa nu o piarda .
- O , dragul meu ,dar este doar un vis!Mircea nu trebuie sa se intristeze , trebuie sa aiba speranta si sa-si pretuiasca parintii mereu orice s-ar intampla.
- Asa este.Numai ca nu pot sa inteleg cum Mircea este acum trist , iar in urma cu doua zile era fericit.
- Intr-adevar , micutul meu , omul oricat de mic ar fi trece prin multe stari sufletesti .Este trist uneori ,atat de trist incat i se pare ca aceasta suparare a lui nu se mai termina si deodata , in ochii lui rasare bucuria care il face sa gandeasca altfel ,il face sa zboare. Esti inca mic si de aceea nu intelegi tot ce se intampla . De multe ori omul e nerabdator , asteptand cu sufletul la gura , dar altadata asteapta cu atata rabdare , incat chiar el se intreaba cum de este atat de linistit.
Eu nu cred ca exista pe acest Pamant , un om care sa nu se enerveze si sa nu se agite macar o data intr-o situatie banala , pe care ar fi putut sa o rezolve mult mai usor, daca era calm.
- Da mama , cred ca ai dreptate . Mai am atatea de invatat .
- Asa este si te rog sa nu uiti ca omul poate fi si vessel si trist si ca intotdeauna dupa tristete vine bucurie , cum dupa ploaie, intotdeauna rasare soarele .Acum vino sa mananci .
- Bine , vin chiar acum ,numai sa ma spal pe maini.

Tags:
  • You Avatar