Search Results

Cum arata un oras fantastic

Posted in Compuneri on May 31, 2012 with No Comments →

Am citit intr-o carte ca animalele nu pot vorbi, si oamenii nu pot zbura, pot decat sa mearga. Uite ca printr-o minune, se facea intr-un vis de-al meu ca m-am intalnit cu o pisica care se pregatea sa cante la un concert. Eu am ramas uimita si am vazut ca in lumea in care ma aflam, era invers. Animalele erau ca niste oameni se duceau la servici, iar oamenii ca animalele mergeau in patru labe, nu puteau vorbi. Fiindu-mi frica sa nu ma transforme si pe mine intr-un animal, am inceput sa alerg printr-un parc cat de tare ma tineau picioarele. Obosind, m-am asezat pe o banca si am vazut ca pasarile au inceput sa faca curat prin parc, iar cainii stateau de paza ca nu cumva cineva sa rupa florile sau sa calce pe iarba cea verde. Am mai observat ca pe fiecare banca se afla si cate un laptop care era conectat la internet. Am navigat pe internet, si am constatat  ca aici se afla si o cofetarie nemaipomenit de buna. Eu fiind fana a dulciurilor. Am vrut sa merg si prin scoli sa vad cum s
e invata, insa nu am mai apucat deoarece mama m-a trezit spunandu-mi ca e vremea sa plec la scoala.

Compunere trimisa de Ana.

Alege o carte, citește-o !

Posted in Idei,sfaturi,resurse on Nov 19, 2009 with 9 Comments →

Cititul | Bucuria lecturii | Cartea, prietena mea – doar câteva din titlurile căutate de voi

Am primit foarte multe cereri de compuneri ce tin de lectura, citit , aceste domenii. De exemplu Ana Maria ar dori sa vada o compunere cu subiectul ”Bucuria lecturii” , Alexandra dorea o compunere cu titlul ”Cartea, prietena mea”.

Ok, deci, poate totuși v-ați prins voi că nu mai sunt la generală, nu?  Trebuie să înțelegeți că personal, nu scriu compuneri complete la cererea voastră, ci vin cu idei,sfaturi, sugestii, resurse care să vă ajute pe voi. Dacă aș scrie complet o compunere voi ați fi tentați să o copiați cuvânt cu cuvânt. Poate voi scrie din când în când câte o compunere completă, dar doar pentru că îmi place.

Acum am să vă ofer un sfat: știu, profii, învățătoarea , părinții, toți spun că e bine să citiți, fiecare vine cu sfaturi, fiecare vine cu sugestii, dar nimic nu se prinde de voi, nu-i așa ? E mai ușor să stai pe mess cu prieteni, să joci CS, Barbie online sau de fapt, orice altceva tinde să pară mai interesant decât cititul. Sincer să fiu, și eu citesc mult mai puțin decât citeam odată, poate așa sunt vremurile. Totuși țin minte că atunci când eram copil, când nu jucam decât Mario pe televizor și mai mult fotbal, seara, dimineața, înainte de masă citeam. Și îmi placea foarte mult, și încă îmi place.

Totuși, care e sfatul meu, ce vă rog eu să încercați : citește asta, citește cealaltă, nimic forțat nu ne place, e natura umană. Rugați pe mama, tata , bunica, pisica să vă dea bani sau să meargă cu voi la o librărie și să vă alegeți VOI cartea pe care să o citiți. Ați început să aveți hobby-uri, aveți diferite aptitudini, sunt sigur că puteți să alegeți o carte care v-ar plăcea. Dacă e aleasă de voi, o veți citi cu mai multă poftă. Nimic nu se compară cu titlul acela atractiv , paginile proaspete, care sunt răsfoite pentru prima dată, și finalul, victoria voastră asupra ultimei pagini.

Hey, aș organiza și un concurs dacă aș ști că sunteți interesați să citiți o carte aleasă de voi. Cei care sunteți interesați de așa ceva lăsați un comentariu cu faptul că vreți concurs și dacă sunteți destui voi organiza (nu uitați să completați și mailul pentru a vă putea contacta ulterior , el nu va fi publicat pe site).

Nu știu, sper că ați înțeles ce vreau să zic. Încercați acest mic experiment și nu veți regreta. Sper să descoperiți cititul ca fiind interesant. Dacă descoperiți acest lucru atunci sigur veți scrie mai ușor și compunerile, totuși nu uitați să ne mai vizitați și atunci :) .

Mulți dintre voi ați făcut ceva cereri de compuneri, sfaturi și poate nu am reușit să îndeplinesc cererile , îmi pare rău și îmi cer scuze dar nu stau destul de bine cu timpul. Voi încerca să vin cu cât mai multe sfaturi și idei. În același timp țin să le mulțumesc tuturor care mi-au trimis compuneri , sunt toate foarte frumoase, scrieți cât mai mult pentru că așa vă perfecționați.

Vă doresc mult spor la școală și vă mai aștept aici!

Compunere – Cand stapanul nu-i acasa

Posted in Compuneri on Mar 09, 2009 with 24 Comments →

Când stăpânul nu-i acasă

Stăpânul a plecat la cumpărături ,însă, ştiind că este un şoarece in gaură,el lăsă totuşi o bucată de brânză pe masă(din ce cauză nu ştiu nici eu).
S-a gândit stâpânul să angajeze motanul.Si motanului îi era poftă de brânză, dar apoi s-a gândit că puţină carne de pe şoricuţ i-ar fi plăcut şi mai mult.
Deci,cu mustaţile zbârlite de foame,a sărit pe dulap să pândească şoricelul.Peste vreo oră,şoricelul ieşi din gaură.Ca un fulger se repezi înapoi, fiindcă observase sticla galbenă a ochilor pisicii.
Pisica era să renunţe,dar îşi aduse aminte cuvintele stăpânului: “dacă îl mănânci pe lacomul din gaură, ai asigurat peşte pe o lună”. Timpul trecu.Pisica văzu şoarecele fugind,dar,ameţită de foame,ea nu sări pe el.Doar când şi-a dat seama cine este micul fulger,şoricuţul reuşi să deschidă uşa.De afară veni ogarul şi îi
muşcase pisicii coada,însă,ademenit şi el de brânză,nu apucă să muşte mai mult.
Se aud paşi.Stăpânul!Pisica pe sobă,ogarul după sobă şi şoarecele la intrarea în gaura sa;aşa stateau lucrurile la intrarea stăpânului în casă. Stăpânul, lăsă bagajele şi mâncă liniştit o bucată de brânză.
-Miau!
-Chiţ,chiţ!
-Ham!
Si animalele,aşa stăteau şi se uitau cum dispare brânza,brânza pe care nici una dintre ele nu a obţinut-o.

Compunere trimisa de Varga Andreea Gabriela , clasa a IV-a . Multumim pentru compunere!

Tags:

Compunere – Baba iarna

Posted in Compuneri on Feb 20, 2009 with 1 Comment →

O compunere trimisa de Isabela din Slatina, clasa a V-a. Multumim, este o compunere frumoasa.

Baba iarna

Afara-i frig si e innorat! Baba iarna a sosit in caleasca ei de turturi si lasa in urma ei copacii de zahar, oglinzi care au acoperit ulitele si mai vine si cu acel mos batran care saracul nu mai poate la cat de batran este dar este foarte asteptat de copii adica Mos Craciun.

In soba arde focul, pisica toarce linistita iar copii se scufunda in lumea viselor. Bradul , plin de luminite milticorole, sclipeste in raza stralucitoare a lunii care a gasit o fereastra mica pe unde sa se furiseze in casa. Afara se aud colindatori care canta neincetat. Se simte aroma Craciunului in aer.

Bunica , observand adormirea copiilor, se duce afara si vorbeste cu o randunica. Oare ce vorbeau? Bunicuta o rugase pe randunica sa ii transmita mosului ca poate veni. Randunica s-a grabit sa ajunga in tinutul zapezilor ca sa ii transmita mosului mesajul. Cum a primit vestea, mosul a pornit la drum cu cei sase reni. Prin vazduh se auzeau clopotele renilor si mosul urand tuturor “Craciun Fericit” .

Oare ce cadouri au primit copii cei cuminti?

Tags: ,

Compunere – Printre aripi de vis si temple

Posted in Compuneri on Jan 15, 2009 with 14 Comments →

Inca o compunere foarte frumoasa de Ioana Rosculet. Citesc cu placere fiecare compunere , ai talent, felicitari!

Printre aripi de vis si temple

Noaptea inveleste cerul cu o mantie neagra si groasa.Cu cartea in mana, citesc rand dupa rand ,pagina dupa pagina ,fara sa-mi dau seama cat de repede trece timpul .Istoria Egiptului ,faraonii si in special Cleopatra m-au captivat din clasa a 2a.
Egiptul Antic a fost un taram al templelor. Totusi, aceste constructii nu erau ca bisericile, sinagogile sau moscheele, locuri unde oamenii se roaga astazi. Doar preotii si faraonii puteau intra in aceste case ale zeilor. Cel mai important templu din Egipt a fost construit la Karnak pentru a sluji zeului-soare Amun-Ra. In fiecare zi, preotii se purificau cu apa din lacul sfant si faceau ofrande catre zeu in altare secrete. Astazi, mult din templul de la Karnak s-a prabusit, dar portile sale imense, coloanele in forma de turnuri si statuile colosale, ne vor aminti intotdeauna de trecutul glorios al Egiptului.
Pleoapele-mi incep sa-mi acopere ochii…incerc cu greu sa-i tin deschisi,nu stiu cat timp o sa mai reusesc dar vreau sa termin capitolul !Am auzit zgomotul produs de cartea care a cazut pe covor si nu am mai facut nici un efort sa o ridic.Cu mainile sub cap si cu gandul la trecutul Egiptului am adorit !
Miau,miau….dar eu nu am pisica !Bastet….
-Da ,eu sunt,Bastet !
-Oau, sunt intr-un templu,cum am ajuns aici ?
-Dorinta ta de a cunoaste cat mai multe despre noi ,te-a
adus aici.Timpul nu mai este o bariera intre noi !Urmeaza
mirosul de usturoi pentru a gasi trecerea secreta.
-Pai crezi ca eu an nasul tau fin ,nu simt nici un miros,si pe deasupra mai sunt si racita….Hei unde ai disparut ?Asta-mi mai lipsea …singura in templu ,fara miros…..Bastet, Bastet
-Nu mai striga degeaba ca nu te mai aude.
Am intors capul sa vad cine vorbea si am inlemnit.Impunator prin maretia staturii,cu pielea neagra lucioasa ,cu ochii blanzi
In fata mea era un taur.
-Eu sunt Apis !Hai urca in spatele meu si cat ai clipi o sa ajungem !
Tot timpul cand vedeam o vaca, strambam din nas de mirosul
degajat si acum colac peste pupaza trebuie sa merg in spatele lui.
-Eu nu miros ca o vaca obisnuita si daca mai stai mult pe ganduri te las aici.Urca !
-Poti citi gandurile….
-Urca odata,vorbesti prea mult pentru o fata de 11 ani !
-Si daca nu te superi….cum crezi ca pot sa incalec ?
-Of ,copii din ziua de azi…calculatoare,televizor…si habar nu au sa calareasca.Uite am ingenuncheat ,urca-te!
Dupa spatele taurului am reusit sa vad peretii de piatra desenati si un lac imens pe care pluteau nuferi .Am trecut lacul fara ca copitele lui Apis sa atinga luciul apei.Am ajuns intr-o sala imensa in care nu se afla nimeni.
-Coboara ,gata ,asta este destinatia !
Uimita ca nu vad pe nimeni am vrut sa-l intreb ceva pe Apis dar …disparuse.Simteam prezenta zeilor egipteni si-mi imaginam intalnirea cu ei.Linistea fu intrerupta de zgomotul produs de pasii cuiva…Cleopatra !!!!Fara nici un cuvant ,cu zambetul pe buze imi intise un papirus.Cu mana tremurad de emotie l-am luat.
-Este povestea vietii mele,ai grija de el !
Am simtit o mangaiere usoara pe frunte si am deschis ochii.
-Iubito ,e timpul sa te scoli.Aseara ai adormit cu cartea in mana.Era ceva interesant ?
-Interesant ?Era….o carte.Cu mana dreapta incercam sa ascund papirusul sub perna.Nimeni nu trebuie sa afle.
-Stai linistita Cleopatra,stiu sa pastrez un secret !

Tags:

Compunere -Descrierea unui prieten-Idei, sfaturi

Posted in Idei,sfaturi,resurse on Jan 04, 2009 with 71 Comments →

Ana din Roman m-a rugat să o ajut cu o compunere în care să descrie un prieten.

Cu toţii avem prieteni, mai mulţi, mai puţini, nu contează, atâta vreme cât sunt prieteni adevăraţi. Ei pot fi de la colegi, prieteni din cartier, părinţi, fraţi, unchi, mătuşe până la animale (căţel, pisica, etc) . Înainte de a începe această compunere trebuie să vă gândiţi bine cine este cel mai bun prieten al vostru, pe cine veţi descrie.

După ce aţi făcut acest lucru vom putea începe propriu-zis compunerea. În introducere putem prezenta cine este prietenul vostru, o descriere generală, etc: “Prietenul meu cel mai bun este Andrei. Este un băiat foarte deştep, bun şi generos cu care mă joc, povestesc, învăţ şi alte lucruri care mi-ar lua foarte multe pagini pentru a le aşterne în scris.”

După ce am făcut o mică descriere a acestui prieten, (care repet, poate fi şi un animal, o rudă, un coleg de clasă,etc) vom continua să spunem cum am ajuns să-l cunoaştem, cum am ajuns să fim prieteni. Este foarte important ca povestea să fie reală pentru că ne va fi mult mai uşor să scriem. Vă gândiţi cum aţi cunoscut pe prietenul/prietena voastră cea mai bună şi respectiv cum aţi ajuns să o cunoaşteţi . Fie vă cunoaşteţi de la grădiniţă, de mici copii, fie v-au căzut cărţile din ghiozdan şi va ajutat să le ridicaţi, fiind prima oară când v-aţi întâlnit, etc.

Am spus cine e, am spus cum ne-am cunoscut şi cum am ajuns să fie prieten. Urmează să îl descriem pe larg, atât atribute fizice cît şi morale. “Este un băiat slăbuţ, cu ochelari care se îmbracă mereu în trening….” sau “Este o fetiţă durdulie, blondă cu ochii albaştrii şi mi-e tare simpatică….” . “Se pricepe de minune la matematică, îi place să crească animalele şi este mereu bun cu semenii săi.” ori “Pe cât de frumoasă este pe atât de blândă şi gingaşă este. Nu are parte de zi în care să nu facă pe cineva fericit, să îl ajute să se simtă mai bine.” . Trebuie să încercaţi să prindeţi toate calităţile prietenului vostru dar puteţi spune de asemenea şi 2-3 defecte pe care de exemplu încercaţi să le reparaţi împreună.

În concluzie veţi preciza de ce vă place să fiţi prieteni şi faptul că sunteţi mândrii de prietenul/prietena voastră şi că îl/o iubiţi foarte mult.

Pentru cei cu lipsă mare de inspiraţie puteţi citi şi această compunere înainte de a începe : http://www.compuneri.co.cc/04/compunere-prietena-mea/

Compunere – Povestea mea – Idei, sfaturi

Posted in Idei,sfaturi,resurse on Jan 04, 2009 with 29 Comments →

Tot Andreea din Bals ne-a rugat să o ajutăm cu o compunere cu titlul “Povestea mea” în care să relateze la persoana I o poveste înduioşătoare a unui animal. Voi încerca să o ajut şi să vin cu câteva idei.

Ei bine Andreea, trebuie să relatezi la persoana I, adică trebuie să ai o poveste din perspectiva ta, să povesteşti întâmplarea aşa cum o vezi tu, prin prisma ta. O poveste înduioşătoare a unui animal este greu de compus, mai ales dacă nu ai păţit aşa ceva. Este evident, astfel de întâmplări sunt rare şi trebuie să incepi punând accentul pe acest lucru. “Era o zi ca oricare alta, m-am trezit şi m-am gândit ce frumos ar fi să merg în parc….” sau “În dimineaţa aceea nu îmi trecea prin cap că o voi întâlni pe Pisi. Să vă povestesc. Era o zi frumoasă…..” ori “Eu şi prietenii mei ne-am hotărât să mergem la pădurea de lângă oraş. Eram plictisiţi şi niciodată nu am mai fost pe acolo…..”. Trebuie să mergem pe linia în care de la o zi ce se aştepta a fi normală să ajungem să avem parte de o poveste înduioşătoare a unui animal.

În continuare, în cuprins, trebuie să ne gândim bine în ce constă această poveste înduioşătoare . Fiind vorba de animale, ne putem lega de cîteva lucuri, urmând ca tu să alegi ce ţi se pare potrivit: fie un animal care ajută un om, îl salvează dintr-o situaţie dificilă sau pur şi simplu îl face un om mai bun, fie animalele care se ajută între ele (dar situaţii nemaiîntâlnite, un căţel salvează o pisică, o caprioară se joacă cu ursuleţi din pădure, etc) sau tu , ajutând un animăluţ (o pisică micuţă pe care ai salvat-o de la îngheţ, ai luat-o , ai spălat-o, îngrijit-o, hrănit-o,etc). Orice ai alege încearcă să detaliezi cât mai mult fiecare scenă, fiecare acţiune, pentru a reuşi o compunere frumoasă.

Iar în încheiere trebuie să prezinţi cum te-a marcat pe tine această întâmplare : exemple: “Nu am crezut niciodată ca un căţel poate fi aşa de curajos, de atunci am încercat să fiu şi eu o persoană mai curajoasă, mai bună.” sau “Ce simpatice pot fi animalele, ce sensibile, ce bune. Văzând cum căprioara se juca cu ursuleţii am realizat că şi noi oamenii ne putem înţelege oricât de diferiţi şi unici suntem” ori “Pisicuţa aceasta mi-a schimbat viaţa. De acum trebuie să am şi eu grijă de cineva, trebuie să fiu responsabilă, să o hrănesc, să o îngrijesc. O iubesc foarte mult şi îmi place să mă joc cu ea!” .

Sper că am fost de folos. În caz că aveţi intrebări lăsaţi un comentariu aici şi voi răspunde.

Succes cu compunerile!

  • You Avatar