Compuneri

Locul acela se numea Sub cetate si, ciudat, se afla undeva, pe o colina. Eram invaluiti de crivat si priveam noaptea luminata electric a orasului. Rafalele de vant clatinau lumina putina si ne-am rafugiat cu totii intr-o incapere prelunga si calda. Am stat apoi indelung langa soba uriasa. Unul pevestea despre bunici si casa lor batraneasca, altcineva se gandea la vanatoarea de vulpi la care-l luase un unchi, alti doi visau sub impresia puternica a ruinelor cetatii… disparuta de veacuri, cetatea isi arcuia aripile ocrotitoare deasupra lumii de jos. Aveam aceeasi senzatie de siguranta ca atunci cand am mers intr-o poiana de margarete si le-am admirat delicatetea in liniste, fara a schita vreun gest, de teama parca sa nu-si ia zborul.
Plutea pretutindeni in jurul nostru un fel de liniste nepamanteana, si fiecare din noi avea impresia ca dincolo „coltul” in care ne aflam nu mai exista nimic pe pamant in afara de noi si copilaria noastra.
Pana cand iarna a izbit cu putere usa de perete, iar unul dintre noi s-a trezit ca dintr-un vis si le-a amintit tuturor ca trebuiau sa plece. In privirea lor puteam deslusi regrete si melancolie, caci ne chema viata noastra cea de toate zilele, cu aceleasi probleme si framantari de la scoala sau de acasa.
Dar uneori, cand ne intalnim intamplator, cate unul dintre noi ii spune din priviri celuilalt ca n-a uitat lumea noastra misterioasa.

Compunere trimisa de Daniel.

Este iarna.Stelutele argintii cad peste pamantul rece,ingropandu-l intr-un praf alb stralucitor.iarna canta colinde,rugand-o pe mandra noapte sa faca un duet pe piesa ,,noapte de vis”.Aceasta ii raspunde:
-Ar trebui sa cantam un cantec de leagan,pentru a adormi oamenii.
-Poate ar trebui sa imi vars haina,deoarece mai este putin si voi pleca.
-Mai bine sa cantam un cantec despre tine……nu voi mai fi la fel fara tine…
-Duetul nostru ar trebui sa fie vesel.
Iarna si noaptea incep a canta.intr-un moment,toate strazile incep sa lumineze cu luminitele pentru craciun,impreuna cu farmecul iernii.lumea privea uimita la un spectacol de artificii.
Brazii din padure priveau la valul de oameni care vin spre ei sa-i impodobeasca cu beteala,luminite,globulete si dulciuri.brazii se uitau unii la altii precum intr-o oglinda.Saracii asculta cantecul iernii si al noptii,incalzindu-se.Oamenii le dau pachete cu mancare si haine si ii invita la ei la masa de craciun.
Acesta este frumusetea craciunului!

Compunere trimisa de Alessandra Prelicz.

Ma aflam singura acasa cintind o carte,cand am auzit un zgomot destul de puternic.Eram destul de speriata asa ca,mi-am luat inima in dinti si m-am indreptat spre usa de la iesire.Vazandu-ma afara am facut cativa pasi spre locul unde am auzit zgomotul.Cu cat mai apropiam mai mult cu atat nu mai vedeam nimic.Doar vantul adia usor si misca crengile copacilor batrani.Sutele de stele doar straluceau in jurul lunii aurii.Am mers spre locul in care credeam ca o sa gasesc explicatia zgomotului.Pana sa ajuns acolo fiecare pas imi era tot mai greu de facut.Intunericul si linistea de afara ma faceau sa-mi fie frica…printre crengile copacilor batrani se vedea doar lumina lunii si a stelelor care parca se inghesuiau pe cer.Treceam prin iarba uda si rece si mai aveam putin…latratul cainilor imi dadea fiori dar contiunuam sa pasesc inainte…
Luna lumina tot mai puternic si cu cat mi se parea mai frig cu atat auzeam mai multe sunete.Am ajuns in dreptul copacului misterios de unde am auzit asa-zisul zgomot si m-am uitat in spate,mi se parea ca este cineva…si atunci m-a trezit mama sa plec la scoala,iar misterul din noapte e inca intiparit vag in mintea mea.

Compunere trimisa de Gabi.

In livada bunicului in anotimpul de primavara este locul in care toti se simt bine.S-a dus zapada alba ce ne speria.Mireasma duulce ce te imbina la pofta de viata.Pe cer  cea dintai randunica venita de departe,taie albastrul cer ca o sageata,iar pe crengutele pomilor stai pasarelele ce vor sa te inveseleasca  cu glasul lor mic si subitire.Primavara aduce in livada  vanticele dulci de primavara si veselie.Se aude zumzetul albinelor in livada ce muncesc in toi.Nori de cenusa au disparut iar cateva raze aurii  patrund prin livada.

Compunere trimisa de Laura.

In Romania fenomenele naturii au devenit o problema nationala
din cauze greu de inteles. Omenirea, in incercarea de a trai mai
bine loveste puternic in flora si fauna Terrei. In era comunista,
industria tarii noastre s-a dezvoltat foarte mult, dar si haotic.
Plaiurile tarii noastre au fost brazdate in lung si in lat de catre agri-
cultori facandu-se diferite canale, canal care deserveau la irigarea
terenurilor agricole si la navigatie. Tot in aceeasi perioada, plaiurile
Romaniei au fost supuse unor experimente atat de daunatoare, de-
vastatoare chiar fara defrisari de paduri necontrolate si foarte insem-
nate din punct de vedere cantitativ in locurile ramase goale nu s-a
trecut la plantarea altor arbori si arbusti. Din cauza acestui fenomen,
toata zona a devenit in momentul ploilor torentiale de vara un torent
care tot ce intalnesc in calea lor, matura. Aceste taieri masive de
lemn au luat calea industriei. S-au facut defrisari pentru cherestea
si mobila, pentru industria de hartie si in cea mai mare parte pentru
industria miniera aflata in apropierea zonei noastre. In toata aceasta
perioada comunista s-a uitat de proverbul romanesc in care se
spunea: ,,Muntii nostrii aur poarta”. Dar asa cum este romanaul inva-
tat, a dus greul fara sa stea prea mult pe ganduri si in acelasi timp
natura isi lua tributul ei. Era comunista a trecut, poporul roman s-a
facut ca a uitat-o prin generatiile care au venit. Bine, bine, dar ce
facem cu mediul? El nu ne-a uitat si se rasbuna pe greselile facute
de oamenii care si acum continua sa distruga natura. S-au inmultit
zilele nelucratoare in tara si multe din ele se fructifica facandu-se
iesire la iarba verde. Iar spunem bine, bine, dar numai pentru
oameni? Sau pentru care oameni, caci in urma noastra ramane
prapad!
Maldare de gunoaie raman in varfuri de munte si poienite.
Acestea, la primul val de ploaie, iau drumul avalanselor si umplu
albiile raurilor facand imposibila supravietuirea micilor vietuitoare
care traiesc in adancuri. Marile baraje facute pe rauri si fluvii fara
avizul unor persoane capabile si responsabile fac acum, in zilele
noastre, in momentul unor viituri puternice sa creasca nivelul apelor
peste capacitatea acestora si fortandu-se barajele cedeaza facand
multe localitati sa dispara de pe harta tarii, aducand omenirea in
pragul disperarii. Dezvoltarea industriei, consumul de energie,
defrisarile masive, consumul de carburanti, iesirile austronautilor in
spatiu, experimentele nucleare facute in poligoanele subterane
luptele dintre etnii si neintelegerile dintre crestini au dus si duc la
distrugerea stratului de ozon al planetei.
In ultimii ani, din cauza acestor fenomene pe care numai omul le
creeaza in incercarea lui de a descoperi viata pe alta planeta. Din
cauza stratului de ozon foarte mic razele soarelui incalzesc din ce in
ce mai tare planeta noastra, facand ca o mare parte a ghetarilor aflati
in Antarctica sa se topeasca si nivelul marilor si oceanelor sa
creasca , aceasta ducand in urmatorii ani la o inundare a planetei.
Tara noastra a inceput sa faca pasi infini in acest domeniu.
In anii trecuti sute de localitati au fost inundate, zeci de case distruse
si suflete omenesti au ramas victime ale furiei naturii. Printre aceste
suflete ramase pe drumuri s-a aflat si un prieten de familie al parin-
tilor mei. In perioada vacantei de vara mergeam la tara intr-o zona
foarte frumoasa a Moldovei. Totul era parca rupt din basme, nu ne
venea sa ne intoarcem curand acasa. In urma defrisarilor din zona
padurii si colmatarea raurilor cu resturi menajere, la o ploaie toren-
tiala care a avut loc in vara anului 2007, in satul Tecuci, prietenilor
nostrii le-a fost distrusa casa partial, si un focar de infectie facand
zona un morman de gunoaie si lesuri de animale.
Prietenul meu a ramas fara casa si fara speranta. Atunci familia
mea le-a sarit in ajutor cu tot ce a putut, inclusiv cu rugamintea de a
locui la noi in aceasta perioada grea. Cu privire la toate aceste
necazuri as putea spune ca m-a uimit atitudinea lor. Spuneau ca desi
au pierdut tot, mai au speranta in Dumnezeu. Nu i-am inteles atunci,
dar intorcandu-ne in vara acestui an in vizita la ei, minune! Cu ajutorul
nostru si a lui Dumnezeu acea zona a fost construita si nimic nu arata
dezastrul care fusese. De aceea, noi, generatia noastra trebuie sa
punem umarul si sa ocrotim natura. Mentalitatea noastra trebuie sa
devina occidentala, fiecare la locul lui de joaca, munca s-au distrac-
tie, trebuie sa arate buna vointa fata de natura. Planeta are cu ce ne
hrani, dar noi nu trebuie s-o acoperim cu deseuri toxice si menajere.
In anii ce vor urma, noi si generatia mea trebuie sa invatam si sa
iubim natura, nu numai sa o distrugem. Clasa politica a zonei noastre
in care traim fiecare, trebuie trasa de mana spunandu-se: ,,Ajunge
cu greselile, faceti planeta sa zambeasca si in locul inundatiilor
devastatoare sa fie locuri cu ape curgatoare limpezi si blajine!

O poveste foarte frumoasa trimisa de Uzzi.

Este primavara… Cateva raze auri indraznesc sa coboare pe pamantul umed si negru. Zilele se fac mai lungi, mai blande. Primavara aduce flori in campie, vanturi line, calde ploi si veselie. In desisuri, sub frunze moarte, albeste floarea ghiocelului ,iar cea dintai randunica voioasa, venita de departe, taie albastrul cerului ca o sageata . Soarele cald si vesel isi revarsa caldura asupara tuturor . Picaturile de roua dulce, scanteiaza pe firicele subtiri de iarba odata cu glas subÅ£ire ÅŸi mic al randunelelor care te trezesc la viata.
Căldura soarelui dezmiardă muguraşii, pe campul inverzit se vad miei care zburda bucurosi bucurandu-se de sosirea primaveri.
Primavara este un anotimp cu multa miscare in care toate vietatile se trezesc la viata.
“Natura nu are o frumusete trecatoare ,are doar haine pe care le imbraca si cu ajutorul carora se schimba total.“

Compunere trimisa de Paula.

Primavara,zana buna, aduci multa veselie cu alaiul tau de flori, cu lumina si culoare, aduci pasari calatoare.
Ziua a inceput sa creasca , pamantul se trezeste la viata! Plapanzii ghiocei isi scot capul de sub zapada si spotesc: e primavara!
– Cata frumusete, cata viata, cata culoare, natura e-n sarbatoare!
Vantul rece si crud este alungat de razele stralucitoare ale soarelui.Copacii s-au imbracat in haine de sarbatoare, florile au inceput sa-si deschida petalele sa parfumeze aerul si sa zambeasca cerului albastru.
Primavara, zeita florilor aduce bunatate -n sufletele oamenilor.In jur este multa fericire, mult zumzet,ciripit de randunele si miros de viorele.
Totul este inverzit, Primavara bine-ai venit!

Compunere trimisa de Andrada Bocirnea.

Intr-o frumoasa zi de vara in care discul auriu ne zambea pe cerul albastru ca floarea de nu ma uita,stand in camera mea,si citind o carte imi aduc aminte de vremurile in care eram mic si mergeam la bunicii mei, care adesea mai stateau pe prispa veche a casei si ma asteptau cu bratele deschise stand cu ochii tintiti spre ulita sa vada daca apar.
Mi-aduc aminte de casa din lut acoperita cu dranita de brad,de gradina cu meri si cu otava,de livada unde bunicul imi spunea toata ziua povesti din batrani sau chiar inventate de dansul ,de fantana din larga ograda,de florile inmiresmate a salcamului de langa portita si de micuta gradina cu ghiocei si viorele ce inflorea in fiecare primavara spre bucuria mea.
Mi-aduc aminte de chipul cald al bunicului meu ,de surasul dulce ce se asundea pe sub mustata lui lunga si ninsa dede anii grei si multi  ce au cazut asemenea unei zapezi grele care nu se mai sfarseste.Parul sau carunt parca era o vale inflorita numai cu floricele albe.
Mi-aduc aminte de bunica mea, o femeie batrana,harnica si isteata.Pe obrajii ei vechi izvorau ca niste raulete incretituri ce trageau spre coada ochiului.Cele doua dungi usoare de sprancene rare ale bunicii se tot ascundeau si iar ieseau de sub invelisul alb.
Toata ziua eu si fratele meu ne jucam prin ocolul larg si o preiveam pe bunica cum muncea de zori si pana-n seara.
-Bunico!Bunico!-strigam veseli.Lasa-ne pe noi sa-ti facem treaba!
-Nu va osteniti,spiridusii mei.Ma descurc eu singura.De ce sa va opresc din joaca voastra?
-Te rugam bunico…
Vrand nevrand,bunica ne lasa sa o ajutam.Obrajii nostri rosii ca macul o bucurau pe bunica care parea ca o floare vestejita.
Si acum, cand sunt mare, de fiecare data cand merg la casa bunicilor,parca traiesc inca o data acele minunate clipe din copilaria mea.

Compunere trimisa de Trifoi Ioana.

Intr-o frumoasa zi de vara in care discul auriu ne zambea pe cerul albastru ca floarea de nu ma uita,stand in camera mea,si citind o carte imi aduc aminte de vremurile in care eram mic si mergeam la bunicii mei, care adesea mai stateau pe prispa veche a casei si ma asteptau cu bratele deschise stand cu ochii tintiti spre ulita sa vada daca apar.
Mi-aduc aminte de casa din lut acoperita cu dranita de brad,de gradina cu meri si cu otava,de livada unde bunicul imi spunea toata ziua povesti din batrani sau chiar inventate de dansul ,de fantana din larga ograda,de florile inmiresmate a salcamului de langa portita si de micuta gradina cu ghiocei si viorele ce inflorea in fiecare primavara spre bucuria mea.
Mi-aduc aminte de chipul cald al bunicului meu ,de surasul dulce ce se asundea pe sub mustata lui lunga si ninsa dede anii grei si multi  ce au cazut asemenea unei zapezi grele care nu se mai sfarseste.Parul sau carunt parca era o vale inflorita numai cu floricele albe.
Mi-aduc aminte de bunica mea, o femeie batrana,harnica si isteata.Pe obrajii ei vechi izvorau ca niste raulete incretituri ce trageau spre coada ochiului.Cele doua dungi usoare de sprancene rare ale bunicii se tot ascundeau si iar ieseau de sub invelisul alb.
Toata ziua eu si fratele meu ne jucam prin ocolul larg si o preiveam pe bunica cum muncea de zori si pana-n seara.
-Bunico!Bunico!-strigam veseli.Lasa-ne pe noi sa-ti facem treaba!
-Nu va osteniti,spiridusii mei.Ma descurc eu singura.De ce sa va opresc din joaca voastra?
-Te rugam bunico…
Vrand nevrand,bunica ne lasa sa o ajutam.Obrajii nostri rosii ca macul o bucurau pe bunica care parea ca o floare vestejita.
Si acum, cand sunt mare, de fiecare data cand merg la casa bunicilor,parca traiesc inca o data acele minunate clipe din copilaria mea.

Compunere trimisa de Trifoi Ioana, clasa a V-a.

Minciuna prietenilor
Vlad Radu Mihai

Este iarna.Norii au inceput sa se cearna in stelute argintii.Soarele nu mai este darnic si nu mai are putere.Mihai,Alin si Stefan merg de dimineata cu sania.Alin,mai friguros din fire,le spuse ca si-a pus doua haine groase pe el.Plecara pe la 8 AM.Stabilise-ra cu parintii ca se vor intoarce pe la 11.Alin le spuse:
-Uitati-va,ninge ca-n povesti.Eu voi merge acasa la 10.Nu vreau sa racesc.
-Ba fricosule.incepura Stefan si Mihai,stai cu noi pana s-o insera.
-Pai le-ati spus parintilor ca va ve-ti intarce la 11.
-Bine,zise Sefan,ne invoim.
Stefan,atunci,il trase pe Mihai deoparte si ii spuse:
-Il stii pe Alin,el zice devreme,dar cand incepe sa se joace,nu-l mai luam de acolo.
-Stii ca ai dreptate.
Ajunse-ra pe partie.La 9 AM isi facu si Alin curaj sa se dea.Se juca-ra asa pana la 2.Parintii lor erau ingrijora-ti.Deodata,Alin le spuse prietenilor lui:
-Cat este ceasul?
-9.Zise Stefan,Mai stai o ora.
-Ok.
Peste cinci minute,Alin il intreba pe un trecator cat este ceasul.Acesta ii spuse:
-Este 2 fix.
Ceasul acelui domn era cu vreo cinci minute in urma.Alin,suparat si speriat,s-a dus la cei doi prieteni:
-Ma-ti mintit.Le spuse Alin.
Si alerga speriat acasa.Le spuse parintilor tot ce s-a intamplat.Parintii lui i-a spus:
-Cu prieteni ca acestia,sa nu mai mergi.