Compuneri

La fel ca si in aceasta prima parte, aici publicam compunerile scurte, expresiile si sfaturile pe care le-am primit prin formularul de contact dar care nu pot fi considerate compuneri intregi. Consideram, ca pentru inspiratia voastra, aceste resurse va vor fi de folos.

Vara calduroasa- compunere

Era o după-amiaza calduroasa de vara. Soarele trimite jar peste oras. Mioara ar vrea sa se odihneasca. Crede ca asa se va racori. Intinde banii vanzatorului si primeste dorita inghetata. O desface, o mananca incet, arunca hârtia jos si vrea sa plece. In acel moment o voce de langa ea îi adreseaza cuvinte de ocară:-Rusine pentru fapta ta! Ce s-ar întâmpla daca toti oamenii ar arunca pe jos in fiecare clipa, cele netrebuincioase? Rușine! Pe strada oamenii treceau grabiti pe la treburile lor, dar toți o priveau mustrător. Asa ca fata isi invată lectia si lua hartia de pe jos si o arunca la gunoi.

Trimisa de Poteleanu Andra.

Iarna- compuneri

Este iarna. Fulgii de nea danseaza in aer.Eu stau in casa si beau ciocolata calda,dar dintr-o data aud pe cineva strigandu-ma. ‘Oare cine sa fie’ imi spun eu.Ma uit in jurul meu si nu vad pe nimeni.Dar dintr-o data imi dau seama cine este. Un gandcel care aproape inghetase de frin venise la usa casei mele pentru a-mi cere ajutorul.Ma duc repde sa-i aduc ceva de mancare apoi in intreb:
-Cum ai ajuns la usa casei mele?
-Pai…Zburam linistit cand dintr-o data a inceput o furtuna de zapada care m-a adus aici.
-Saracul de tine!Daca nu ai unde sa stai iarna aceeasta sa sti ca te invit sa stai la mine.
-Multumesc mult!imi spune gandacelul ,apoi isi aseaza capul pe podea si adoarme.

Trimisa de Raluca.

Matematica vietii- compunere

( Am avut de facut o compunere in care sa imbinam notiuni de matematica cu literatura si doua moduri de expunere)
De-a lungul vietii sale, un om a decis sa-si contabilizeze toate evenimentele fericite pe care le-a trait , din copilarie , pana la batranete.
A adunat o familie iubitoare cu zeci de jucarii frumoase, a impartit la emotiile din prima sa zi de scoala si a adunat cu o persoana speciala, doamna invatatoare.La sfarsitul acestei mici operatii , a realizat ca a avut o copilarie perfecta.
A impartit rezultatul la toti anii minunati din liceu, a inmultit cu emotiile si bucuriile traite, si abia mai tarziu, a adunat cu o sotie iubitoare si cu doi copii extraordinari.
Dupa ore intregi de calcule, omul nostru a fost intrebat :
– Si cu ce ai ramas dupa ce ai rezolvat ecuatia?
-Cu un singur lucru : toate amintirile dintr-o viata minunata, notate aici, in acest carnetel.

Trimisa de Istrate Ioana-Lacramioara.

Primavara- compuneri

Este o zi frumoasa de primavara in care natura s-a trezit la viata impreuna cu animalele. Fluturasi cu aripi de aur si-au inceput dansul prin dumbravioara . Zilele se fac mai lungi iar noptile mai scurte,vantul adie molcom printre ramurile goale ale copacilor care din nou incearca sa-si coase o noua haina verde de frunze. Randunelele impreuna cu ghioceii ne dau de veste ca a sosit din nou primavara. Covorul de pe camopie si-a recapatat iarasi culoare lui cea verde crud. Prin curtiile taranilor sunt doar flori si animale. Oamenii pun in pamant si se pregatesc pentru sarbatoarea Pastelui . Este o atmosfera mirifica.pentru mine primavara este o atmosfera fantastica,uimitoare,si minunata.

Trimisa de Nitu Georgiana

Inainte sa te cunosc pe tine, pot spune ca nu stiam ce este aceea  „iubire”. Crezusem de mai multe ori ca „sunt indragostit” sau ca „iubesc”, dar odata ce te-am cunoscut mi-am dat seama ca in trecut nimic nu fusese adevarat, totul fusese o joaca, o copilarie. Noaptea, odata ce puneam capul pe perna adormeam brusc; nu aveam nicio grija. Dar, chiar daca lumea mea era stearsa si lipsita de viata eram liber, vesel si fericit.
Apoi, intr-o zi ai aparut. In acea clipa m-am simtit pentru prima data „viu”, am simtit ca traiesc cu adevarat.  In scurt timp am devenit prieteni, am inceput sa tinem unul la celalalt. Eram fericit! Odata ce te cunosteam mai bine incepeam treptat treptat sa te plac. Putin cate putin, apoi din ce in ce mai mult. Totul era frumos, iar astfel niste clipe si niste mici gesturi poate nesemnificative pentru altii, pentru mine au devenit cele mai frumoase amintiri.
Acea „simpatie”, acea „mica atractie” s-a transformat mai apoi in ceva nemaiintalnit, ceva cu totul si cu totul nou. Totul a inceput cu niste usoare furnicaturi in stomac, niste fluturi ce se agitau de fiecare data la vederea ta. Mai apoi eram cuprins de o dorinta, o nevoie arzatoare de a fi mereu in preajma ta, de a vorbi si de a te vedea nonstop.  Te cautam intruna, iar atunci cand nu imi raspundeai sau te comportai ca si cum nu as exista simteam ca lumea se prabuseste asupra mea. Nu mai eram bun de nimic, eram trist si fara viata. Tot atunci au inceput si primele mele nopti nedormite. Oricat de mult incercam sa inchid ochii si sa adorm asa cum faceam odata, in fata ochilor imi aparea imaginea ta, inima incepea sa imi bata haotic si deveneam nelinistit, fara stare.  Atunci am simtit pentru prima data ce este „iubirea”!
Ai fost singura care a reusit sa ma schimbe vreodata, poate fara intentie. Cu ajutorul tau am inceput sa vad totul altfel decat inainte. Am invatat sa dau atentie si sa apreciez multe lucruri marunte pe care pana atunci nici macar nu le obesrvam.  Toate simturile, sentimentele si dorintele erau intensificate.
Mi-am dat seama ca „iubirea” este cel mai de pret lucru, cel mai frumos cadou pe care Dumnezeu il poate oferi. Dar din pacate, nu mult a durat pana cand am descoperit ca totodata, „iubirea” poate deveni cea mai cruda si mai letala arma. Atunci cand mi-am dat seama ca tu nu simti nimic pentru mine am fost cufundat intr-un nesfarsit abis. Totusi nu m-am dat batut din prima, ignoranta ta ma facea sa te iubesc din ce in ce mai mult, sa te doresc  mai mult ca pe orice. Dar, incepusem sa obosesc  incercand si sperand. Ma consumasem usor usor si ajunsesem de nerecunoscut. Am decis ca toate sperantele mele sunt in zadar si am hotarat sa te uit. Sa incerc sa te ocolesc si sa te ignor pana ce voi putea sa te scot complet din inima mea. Din pacate acest lucru a fost imposibil de realizat. Chiar daca o lunga perioada nu mai vorbeam cu tine, sau chiar nu te mai vedeam, o fractiune de secunda era mai mult decat suficient pentru a trezi la viata acele sentimente.
Acum am inceput sa ma impac cu gandul… Totusi acele amintiri, acele clipe, acei fluturasi si acele sentimente au ramas si vor ramane intotdeauna in inima mea. Ai fost si vei ramane pe veci prima mea iubire, iar pentru tine va exista mereu o portita acolo, in sufletul meu. Poate cine stie..

Compunere trimisa de Radu.

Prima carte
de Mazalu Teodora Alexandra
Maria… este o fetita de zece ani ,simpatica,cu ochi verzi,cu parul balai,pielea e alba ca spuma laptelui iar obrajii sunt rosii ca petalele unui trandafir sangeriu.Ea este o prietena minunata si o mare iubitoare de carti.
Si acum isi mai adduce aminte de prima carte citita…si emotiile nestapanite pe care le-a avut cand a pasit prima oara intr-o biblioteca.
Maria a fost fascinate de incaperea cea mare si impresionanta si de multitudinea de carti asezate frumos.Toate cartile erau misterioase si fiecare cartea ascundea cate o mica poveste.Cand te uitai la ele vedeai toti scriitorii care isi dadeau mana in marea hora a unirii iar povestile lor magice incununau acel spatiu de vis.
Mirosul Cartilor vechi o ademeneau spre potecile aurite si glorioase ale basmelor lui Ispirescu,povestile lui Creanga,poeziile lui Eminescu si romanele lui Slavici.
Prima carte pe care a citit-o Maria a fost ,,Povesti,povestiri si amintiri din copilarie”  de Ion Creanga.
Fetita spune ca aceasta carte a fost primul pas spre lumea lecturilor,introducerea si regasirea copilului in minunatele povesti.

Cartea este un insotitor de drum pe care il poti intreba orice nu stii.El iti raspunde si iti explica pe inteles.Din carti inveti orice.
Cartea este scris de anumiti genii ce ne impresioneaza si ne captiveazacu minunatele lor opere.Cartile se deschid spre tine cu inteles si te fac sa vrei sa le citesti.Cartile povestesc despre taine pe care nu toti le cunosc.
Acum imi amintesc de nazdravaniile lui Nica din ,,Amintirile din copilarie” ale lui Creanga.Din ce citesti te imbogatesti sufleteste si afli informatii noi.
Din toate povestile pe care le-am citit cel mai mult m-a impresionat Fram di povestea ,,Fram ursul polar”.El a trecut prin multe ca sa afle ca lucul lui e langa oameni.
Daca as scrie o carte as scrie despre taine pe care nu toti le cunosc.
Cartea este un prieten adevarat deoarece el te invata orice si oricand.

Compunere trimisa de Ionut.

Cartea este un insotitor de drum pe care il poti intreba orice nu stii.El iti raspunde si iti explica pe inteles.Din carti inveti orice.
Cartea este scris de anumiti genii ce ne impresioneaza si ne captiveazacu minunatele lor opere.Cartile se deschid spre tine cu inteles si te fac sa vrei sa le citesti.Cartile povestesc despre taine pe care nu toti le cunosc.
Acum imi amintesc de nazdravaniile lui Nica din ,,Amintirile din copilarie” ale lui Creanga.Din ce citesti te imbogatesti sufleteste si afli informatii noi.
Din toate povestile pe care le-am citit cel mai mult m-a impresionat Fram di povestea ,,Fram ursul polar”.El a trecut prin multe ca sa afle ca lucul lui e langa oameni.
Daca as scrie o carte as scrie despre taine pe care nu toti le cunosc.
Cartea este un prieten adevarat deoarece el te invata orice si oricand.

Compunere trimisa de Ionut Hada.

Copilaria este un taram magic.Nu stim unde si cand incepe si nu stim cand si unde se termina.Copilaria este singurul moment al vietii in care traim totul cu maxima intensitate.In care radem si plangem in aceeasi zi,in care ne suparam si iertam in cateva secunde , in care suntem singuri si totodata cu toata lumea.Taramul magic al copilarie mele sa petrecut intr-un satuc mic dar valoros de la marginea unei paduri.Acolo ne strangeam in vacanta de vara eu si toti verisorii mei.Bunica era atat de fericita sa ne aiba in preajma ei.Vara cand ma duceam bunicul imi pregatea multe surprize, si mie si verisorilor mei.Copilaria mea se ragaseste in poala bunicii.Stateam amandoua la umbra teiului batran pe bancuta facuta de bunicul si imi spunea povesti, ma mangaia si imi spunea vorbe dulci.Acolo mi.am petrecut 3 luni.Seara ieseam pe ulita si stateam pana noapte cu copii de acolo si ne jucam tot feluri de jocuri .Bunica ne astepta cu ligheanul de gogosi pufoase si moi,le pregatea din miezu
l noptii sa fie calde dimineata cand ne trezeam.Asa a fost copilaria mea.Frumoasa ,sincera si luminoasa.Am crescut sub invataturile bunicilor si a parintilor, am crescut intr-o lume frumoasa, plina de armonie unde toti oamenii se intelegeau bine, unde imi petreceam serile in spatele casei, unde aveam o casuta intr-un copac eu si verisorii mei.Acum ca am crescut imi pare rau ca sa terminat asa repede si ca nu mai pot fii ca altadata.Dar oricat de mare ai fii, acolo in suflet mai ai o particica care rosteste mereu cuvantul COPILARIE!

Compunere trimisa de Alecsandra.

Multe amintiri tesute cu vraja gandului plutesc zi de zi printre noi!Si fiecare are povestea ei…
In aceea zi torida de vara ,cand asfaltul parca se topea sub greutatea pasilor mei,alergam cu sufletul la gura catre casa.Aerul cald imi mangaia fata si bratele goale ,glasurile trecatorilor erau ca triluri de mierla voioasa,iar drumul …parca nu se mai sfarsea.Inima-mi tresalta de bucurie si-mi venea sa strig in gura mare :am reusit si toti sa fie partasi la fericirea mea !Dar nu,mama trebuia sa afle prima !Mi-o imaginam strigand de bucurie ,batand din maini ,ridicandu-ma in brate si plimbandu-ma prin toata casa ….
Am urcat scarile doua cate doua si cand am pus mana pe ivar ,usa s-a deschis !Era in prag ca si cum ar fi asteptat acolo intoarcerea mea.Zambetul ei larg a inlocuit banala formula « bine ai venit »si mana moale am simtit-o usor cand mi-a luat ghiozdanul din spate.
Mama…intr-o fractiune de secunda mintea purtata pe o aripa de iubire a patruns in lumea aducerii aminte .Sufletul meu a alergat pe acel taram ,necunoscut inca,loc prins in oglinda copilariei marginita de infinitul cuvintelor.Peste tot era imaginea EI !Abia acum am vazut ca urma pasilor mei era dublata de talpile ei, ca rasul ei devenea ecoul rasului meu,iar lacrimile mele se transformau in adancimea ochilor ei in picaturi de sange din care durerea tasnea ca o flacara vie strabatand norii plumbuiti de dragoste.Abia acum am vazut visele presarate cu diamante ce picurau din pestera universului linistit.
De ce abia acum ?Cum am putut sa fiu atata vreme oarba ?De ce nu i-am oprit pasii sarutandu-i picioarele obosite ?De ce nu i-am spus ca am crescut mare si ca pot sa alerg in locul ei ?
Ca si cum mi-ar fi citit gandurile m-a luat in brate si m-a strans cu blandete.Printre regrete si intrebari am reusit sa soptesc…am terminat cu zece !M-a apropiat si mai tare de pieptul ei si mi-a sarutat parul…o data ,de multe ori !
Unde erau tipetele de bucurie,aplauzele frenetice si bataile din picioare ?Nu se bucura ?!
Cand mi-a dat drumul din imbratisare i-am privit ochii negrii care jucau in lacrimi si ATUNCI am inteles profunzimea sentimentelor !

Compunere trimisa de Ioana.

Daca jucaria draga
Din vitrin-a disparut,
Sterge-ti lacrima pribeaga,
Nu uita ca ai crescut!

Copilaria n-o vom uita,
Nu ne mai intalnim cu ea,
Copilarie,noi te iubim,
Mereu copii am vrea sa fim.

Poezie trimisa de Vlad.

”Copilaria este suvoiul de apa care izvoraste limpede si curat din adincurile finite si la care omenirea alearga fara incetare sa-si potoleasca setea idealurilor sale de dragoste, de bunatate, de frumusete, de perfectiune”, spunea Francesco Orestano. Intr-adevar, cite reusim sa facem doar in copilarie, cite reusim sa vedem si sa-ntelegem din acest castel in care regi sint copii. Copilaria e inceputul tuturor inceputurilor, e inceputul primelor zile de viata, inceputul primei iubiri si a  primei prietenii.
Parca mai ieri aveam si eu 7 anisori, si cind priveam in jur, vedeam imagini cu totul diferite de cele pe care le vad acum, ochii mei vedeau o lume mare, la care adesea se alaturau mici printi si printese din frumoasele basme ale copilariei. Vedeau o lume pline de noi si noi taine ce pentru mine pareau imposibil de aflat, unicul lucru pe care il intelegeam pe deplin, era faptul ca am o multime de prieteni, prieteni ce vesnic vor fi alaturi de mine. In ochii mei mereu zimbea un soare, chiar si iarna, deoarece, mama si bunica, aveau grija sa-mi aminteasca de el in orce poveste pe care mi-o citeau seara, inainte de curatele vise copilaresti . Si acum sint copil, dar nu asa ca atunci, deja nu mai cred atit de puternic in povesti, nu mai fac nazbitii, singurele fiinte care ma fac sa ma simt copilul de atunci sint doar parintii si prietenii mei, care in fiecare zi imi reamintesc de acele minunate momente petrecute alaturi la marginea unui curcubeu.
Cind privesc in albumul celor sapte anisori de-acasa, in minte mi se ivesc toate jocurile ce ma faceau fericita, toate poeziile pe care le-nvatam impreuna cu mama sau cu surioara, toate povestile in care chiar credeam, si toate intimplarile ce aduceau zimbetul pe buze mie si parintilor mei. Si-mi amintesc parca prin ceata de acea minunata zi petrecuta in satul bunicilor, in care, impreuna cu doua dintre cele mai bune prietene ale mele, plecasem intr-o cimpie din apropierea padurii. Era o zi frumoasa, soarele zimbea, iar florile de parca vorbeau cu noi. Cerul era senin, curat ca marea. Toate eram imbracate in rochite, pe fete era pictata bucuria. Cand am ajuns in cimpie, insa, pe cer brusc se ivise un nouras mai intunecat, dar nu l-am luat in seama, neobservind cum dupa el, venise unul si mai mare, si mai negru. Cerul incepu sa lacrimeze usor, apoi, din ce in ce mai tare. Eram speriate. Toate alergam spre casa, si iata ca cand eram deja in apropierea casei, ploaia se opri, i
ar pe cer se asternuse curcubeul. Lacrimile din ochi au disparut. Cu toate ca rochitele erau distruse, noi zimbeam, neluind in vedere mustrarea parintilor, totusi nu trebuia sa plecam fara permisiunea lor. Stiu ca a fost o zi mica, dar cu amintiri ce contin intimplari cu adevarat interesante, intimplari pe  care nu le voi uita niciodata.
Copilaria e o perioada trecatoare din viata omului, asa ca trebuie sa profitam de ea, sa-i traim zilele din plin in asa fel in cat sa avem de la ea amintiri pentru intreaga viata.

Compunere trimisa de Alina Trohin.

Cum am urcat dealul din spatele casei, dintr-o data mi sa parut ca am intrat intr-o alta lume. Totul mi se parea mai frumos. Regele soare si-a impus stapanirea pa marele albastru, cerul. Roua cea rece era asternuta pe iarba cea verde si pufoasa. Stoluri de pasari zburau deasupra mea, impreuna cu fluturi de diverse culori care dansau in aer.

Read the rest of this entry »