Archive for the ‘Idei,sfaturi,resurse’

Eseu Moara cu noroc09.20.13

Anunturi



Tema abordata: relatia dintre doua personaje

Introducere: nuvela este o specie a genului epic în proză, cu un singur l’ir narativ care urmăreÅŸte un conflict unic; nuvela “Moara cu noroc” – Ioan Slavici este realistă psihologică, de factură clasică cu o structură riguroasă.

Cuprins: Perspectiva narativă: narator omniscient, naraţiunea la persoana a IlI-a a unor fapte verosimile; absenţa mărcilor formale ale naratorului. Relaţii temporale şi spaţiale: acţiunea se desfăşoară pe parcursul unui an, între două repere temporale cu valoare religioasă: de la Sfântul Gheorghe până la Paşte. Spaţiul acţiunii este real, o zonă geografică din Ardeal, la hanul Moara cu noroc, pe drumul care ducea spre şi dinspre Ineu. Conflictul: este de natură socială (dorinţa de a fii admirat de către oameni) şi psihologică (dezumanizarea lui Ghiţă, dorinţa de îmbogăţire).

Tema: consecinţele nefaste pe care dorinţa de înavuţie le are asupra omului.

Anunturi



Ghita, personajul principal al nuvelei, este un cizmar carc doreşte din tot sufletul să fie admirat dc oameni pentru statutul social şi avere. Se hotărăşte să se mute la hanul Moara cu noroc ca să câştige nişte bani. Dorinţa de înavuţire este prea mare şi duce la dezumanizarea lui. Lică este omul de a cărui frică tremură toată lumea, el este cel care stăpânea acele locuri. Simbol al degradării morale, Lică este conturai din lumini şi umbre. Crima, înşelăciunea, furtul sunt numai câteva dintre faptele comise dc el. Ca să potă sta la Moara cu noroc fără probleme, Ghiţă trebuia să sc supună legilor lui Lică.

Patima pentru bani a lui Ghiţă îl împinge la complicitate în jocul murdar al lui Lică, la înşelăciune şi înlr-un final lacrimă. Se implică în afacerile necinstite ale lui Lică, sc depărtează de familie, depune mărturie mincinoasă la procesul intentat lui Lică despre jaful dc la casa arendaşului, îl demască pe Lică lui Pintca pentru banii însemnaţi iar Pintca îi dă înapoi bani buni astfel Ghiţă îşi recuperează întreaga sumă. Lică reprezintă un simbol al degradării morale.

Concluzie: Lică moare aşa cum a trăit dovedint cruzime şi hotărâre iar Ghiţă este ucis de către Răuţ după ce în prealabil o ucide pe Ana. Cele două personaje au în comun patima pentru bani şi în final dorinţa de a face rău.

 

Posted in Idei,sfaturi,resursewith No Comments →

Compunere despre caini09.14.13

Anunturi



Asadar trebuie sa scrii o compunere despre caini? Prima intrebare pe care trebuie sa ti-o pui este, ai avut vreodata un caine? In functie de raspunsul pe care-l vei da vom discuta abordarea acestei compuneri. Daca nu ai avut un caine, atunci ne vom concentra in jurul ideii de ce ce iti doresti un caine si de ce te-ar bucura sa ai un caine. Daca ai avut un caine, atunci vom povesti despre timpul petrecut impreuna si cum ai grija tu de el.

Cei care nu au avut caini

Daca nu ai avut un caine pana acum nicio problema, tot poti scrie o compunere despre caini. Trebuie sa incepem prin a spune de ce ne dorim un animal de companie si de ce anume un caine. Sunt frumosi, loiali si jucausi, nu sunt foarte greu de intretinut. Ti-ai dorit mereu sa ai un animald e companie, poate ai vazut la bunici si te jucai cand erai micut/micuta cu cainii din satul bunicilor tai. Ai avea grija de caine? Da, il vei scoate la plimbare in fiecare zi, vei alerga cu el in parc. Vei avea de asemenea grija sa-l hranesti si sa-i dai apa in fiecare zi. parintii tai sunt ocupati si sigur nu vor avea timp. Poti povesti in aceasta compunere si despre cum il vei dresa pe cainele tau si ce trucuri va sti.

Cei care au caine

Daca aveti sau ati avut un caine atunci va fi mai usor sa scrieti o compunere despre caini. Trebuie sa incepeti prin a descrie cainele vostru: ce rasa, ce culoare, cum il chema. De asemenea, veti povesti cum ati ajuns sa aveti acest caine. Trebuie sa povestesti ce trucuri stia sa faca sau pe care tu l-ai invatat. vei povesti amintirile tale cu cainele, cum ieseati in parc, cum il hraneai in fiecare zi sau cum se juca mereu cu tine si te astepta sa te intorci de la scoala. Concluzioneaza cu ce te-a invatat cainele si cat de mult il iubesti.

Posted in Idei,sfaturi,resursewith No Comments →

Expresii iubire05.28.12

Iubirea este un izvor de liniste.
Iubirea te ajuta sa zambesti.
Iubirea este picatura magica dorita de toata lumea.
Iubirea este ca un glob de cristal. Ai grija sa nu-l spargi!
Iubirea reciproca te face sa zbori de fericire.
Iubirea neimpartasita…asta nu mai e iubire.
Iubirea este langa tine la bine si la rau.(Oricunde mereu)
Iubirea se simte peste tot. Este ca o patura de abur care ne inveleste.
Iubirea nu o poti controla. Cand te izbeste, te izbeste.
Iubirea nu plange niciodata.
Iubirea cateodata se lasa si cu certuri.(Minore) Gasindu-le pe parcurs o rezolvare.
Iubirea ne tine de foame.
Iubirea nu polueaza aerul.
Iubirea nu costa prea mult.
Iubirea se poate exprima si pe timp de criza.
Iubirea nu are nevoie de viza.

Posted in Idei,sfaturi,resursewith No Comments →

Compunere “Satul meu natal” – Idei01.18.12

Cristian m-a rugat să-l ajut cu o compunere cu titlul ”Satul meu natal”.

Trebuie să ne gândim totuși, sunt copii care au copilărit la sat, sau care au copilărit la oraș. Totuși, cei care sunteți din oraș sunt sigur, că marea majoritate, aveți bunici la țară.

Așadar, când veți scrie această compunere, trebuie să aveți în vedere toate momentele petrecute la țară.

Puteți începe prin a descrie casa în care ați locuit. Ce anume vă place la ea, ce nu vă place, poate dacă are un miros specific ”de țară” și așa mai departe.

După trebuie să aveți în vedere toate activitățile voastre. Ce jocuri jucați, dacă aveți prieteni vecini, mergeți la fotbal, colindați pădurea, jucați flori fete și băieți.

ÃŽn concluzie puteÈ›i spune că vă place foarte mult la È›ară pentru că…… doriÈ›i ca atunci când veÈ›i fi mari să aveÈ›i o casă la È›ară È™i că abia aÈ™teptaÈ›i să vă întoarceÈ›i acolo.

Posted in Idei,sfaturi,resursewith 10 Comments →

Probleme trimitere compuneri11.09.11

Salutare!

Din pacate, se pare ca in ultimele 2 saptamani, sistemul de contact, astfel incat sa ne puteti trimite compuneri nu a functionat.

Asadar, daca ati trimis o compunere si nu ati primiti niciun raspuns va rugam sa ne trimiteti din nou aceste compuneri si le vom publica in cel mai scurt timp.

Ne scuzati de orice deranj creat!

Echipa compunerionline.com

Posted in Idei,sfaturi,resursewith No Comments →

Manuale scolare10.19.11

In cazul in care cautati sa cumparati manuale scolare online va recomandam un website . Click aici pentru a accesa acest site web.

Puteti sa va rugati parintii vostri pentru a comanda online orice fel de manual doriti.

Stim ca in Romania manualele scolare nu sunt oferite gratuit intotodeauna, sau sunt de proasta calitate , fie nu ajung manualele la toti elevii. Asadar in cazul in care invatatura este foarte importanta pentru tine nu lasa sa treci prin scoala fara un manual.

Click aici pentru a cumpara ce manual doresti tu, indiferent de clasa , si de materie, cu livrare rapida .

Posted in Idei,sfaturi,resursewith No Comments →

Tu ce faci pe 1 decembrie ?11.26.10

1 decembrie este ziua nationala a Romaniei asadar este de asteptat sa sarbatorim.

Puteti sa va intalniti cu prietenii, sa participati la o parada, sa stati cu parintii , sa mergeti la munte, sunt multe lucruri de facut, in orice caz trebuie sarbatorita ziua noastra, ziua romanilor.

Asadar, voi ce faceti pe 1 decembrie  ? Astept comentariile voastre!

Posted in Idei,sfaturi,resursewith 5 Comments →

Nu ati vazut-o pe Amalia?11.04.10

Nu ati vazut-o pe Amalia ? – Scurt metraj realizat de Catalina Lavric, Andra Stancu si Emanuel Stiuler in cadrul ManyFest , Festival al Artelor Vizuale.

Posted in Idei,sfaturi,resursewith No Comments →

Statusuri in engleza03.26.10

Am observat ca multa lume de pe site-ul nostru foloseste Yahoo Messenger , multi chiar isi ofera id-ul direct pe site.

Asadar m-am gandit sa va ofer niste statusuri in engleza. Enjoy :

“Anything in life worth having is worth working for.” – Andrew Carnegie

“Success often comes to those who dare to act. It seldom goes to the timid who
are ever afraid of the consequences.” – Jawaharlal Nehru

Man’s mind, once stretched by a new idea, never regains its original
dimensions. -Oliver Wendell Holmes, Jr

“Success is never ending, failure is never final.” – Dr. Robert Schuller

“I just love when people say I can’t do something because all my life people said
I wasn’t going to make it.” – Ted Turner

Our strength grows out of our weakness. – Ralph Waldo Emerson

Be miserable. Or motivate yourself. Whatever has to be done, it’s always
your choice. -Wayne Dyer

“To be successful, the first thing to do is to fall in love with your
work.” – Sister Mary Lauretta

“Before everything else, getting ready is the secret of success.” – Henry Ford

If you can’t be a good example — then you’ll just have to be a horrible warning. – Catherine Aird

I’m a marvelous housekeeper. Every time I leave a man , I keep his house. – Zsa Zsa Ggabor -.

Fill your paper with the breathings of your heart. – William Wadsworth –

Sper ca v-au placut aceste statusuri in engleza, in cazul in care stiti mai multe nu uitati sa comentati folosind casuta de mai jos.

Posted in Idei,sfaturi,resursewith No Comments →

Cuvant12.11.09

Multe intrebari imi trec prin cap cand ma gandesc la “cuvant”. Ma intreb cum a primit intelesul sau, cum a inceput a fi folosit de oameni, in vorbirea lor, de unde vine acest cuvant. Pentru mine e greu de inteles si de explicat sensul cuvantului “cuvant”. Niciodata nu-l voi putea intelge.
Cuvantul “cuvant” e ca toate celelalte. Are 6 litere, 2 silabe, determina un substantiv, insa intr-un mod dubios mie, are un secret. Nustiu cum pot explica aceasta senzatie, insa mintea imi joaca feste, nu pot sa-nteleg cuvantul “cuvant”. Pur si simplu gandurile mele se umplu  de curiozitate si emotii cand aud acest cuvant. E ciudat, deoarece alte cuvinte le inteleg. De exemplu “banana”. E un cuvant, determina un substantiv, un fruct, are 6 litere, 3 silabe, il inteleg si il pot explica.
Dar cand aud cuvantul “cuvant” ma pierd. Parca creierul meu e un labirint, unde explicatiile in legatura cu acest cu cuvant, se pierd, nu pot scapa din capcana si nu mai inteleg nimic.
E ca intr-o melodie, in care multe cuvinte formeaza o propozitie, o fraza, si asa mai departe. Inteleg cuvant cu cuvant, inteleg idea melodiei, imi place, insa apare cuvantul “cuvant” in context, si idea imi dispare, uit tot nu mai pot pricepe cantecul, si incep sa-l urasc.
Urasc faptul ca pentru mine sunt necunoscute explicatiile acestui cuvant. Urasc faptul ca acest cuvant e dificil. Urasc faptul ca asta ma face sa-l urasc.

Compunere trimisa de Monica. Multumim, este frumoasa!

Posted in Idei,sfaturi,resursewith 6 Comments →

  • You Avatar

Reclame