Compuneri

Doua usi se deschid,o lumina izbititoare iti intuneca vederea pentru o secunda cand….Gucci,Prada,Versace,pantofi,posete,haine bijuterii,sunt in Rai.Pana si soarele este la comanda mea,asteptandu-mi semnalul pentru a rasari,dar am uitat.Controlul lunii nu il am,iar aceasta de la spate imbulzeste soarele sa-si dezvaluie razele,naruindu-mi si mie visele.Usa s-a inchis,iar ceasul suna nerabdator,daca ar avea picioare cred ca ar sari de pe masa si mi-ar da una.Din nou am sa intarzii,nu din nou,iarasi.
Parca o si aud pe mama zbierand,dar stai,duc mana la urechi si le cuprind in dosul palmei,asa e mai bine.Dar nestiutoare cum sunt,nici nu visez la paharul cu apa rece care in cateva secunde se va revarsa in crestetul capului meu,dar uite ca se intampla.Apa rece e cel mai bun leac pentru somnorosi,dupa spusele mamei,iar eu sar din pat si ma indrept nerabdatoare catre dulap sa imi aleg haina Gucci pe care tocmai o visasem,dar nu e.Toate posetele,pantofii pana si oglinzile au disparut,lasandu-ma ca in fiecare dimineata in blugi si intr-un tricou pe drum catre statia de autobuz.
De douazeci si cinci de ani visez la ploi torentiale cu bani care imi vor schimba viata,chiar si acum stand in statia de autobuz ma uit dupa nori intunecati care anunta inceputul unei noi vieti pentru mine.
Ocupata cu norii nici nu observ ca autobuzul pleaca,ajungand astfel sa alerg in urma autobuzului si alunecand parca predestinat intr-o balta de noroi,azi-noapte cand a plouat eram prea ocupata sa dorm,iar toti banii au ajuns pe maini gresite.Ma ridic si in timp ce ma curat ma asez pe banca in asteptarea urmatorului autobuz.
Intarzii,iar predica ma asteapta inca din momentul in care trec pragul restaurantului.Imagineaza-ti cum e dupa ce ai fost imbracata de cei mai cunoscuti designeri,ai avut tone de bani si controlul soarelui pe deasupra,sa ajungi sa servesti cafea timp de opt ore in care sa fii injosita de fiecare data cand uiti un pliculet de zahar.
Nu imi vine sa cred ca am rezistat astazi opt ore fara sa ma plang sau sa vorbesc cu cineva.
Sunt din nou pe drum catre casa,asteptand un semn!
Cu capul in nori si gandurile indreptate la grijile zilei de maine nici nu visam la ce urma sa ma loveasca.
Impactul a fost puternic,dar corpul mi-a amortizat caderea.Scuza perfecta ca sa dorm,tot ce ma ingrijoreaza acum este balta in care ma aflu,dar trec totusi cu vederea.
-“Iti urasti viata?”
-“Vino la mine si iti rezolv toate problemele!Iti pot indeplini orice dorinta a inimii,doar vino la mine!”
Suna ca o reclama proasta, poate de vina e impactul accidentului,dar subconstientul meu refuza sa creada ca e o gluma.Era scris pe cer cu nori si oricat m-as fi straduit sa arat cu degetul,nimeni nu a observat.Tot ce imi amintesc este ca am murmurat “unde “,iar soferul masinii care tocmai ma izbise mi-a raspuns “spital”,dar in capul meu nu rasuna decat:
-“Acolo unde incepe curcubeul e o scara,urc-o si cu siguranta ma vei gasi!”
Am stat doua zile in spital,murmurand cele vazute,daca mama nu mi-ar fi varat sub nas factura de la spital probabil as fi visat in continuare si as fi ajuns in final si pe la vreun azil de nebuni.In mai putin de o saptamana totul a revenit la normal,gasindu-ma iarasi in statia de autobuz,singura diferenta este ca un strop de ploaie mi-a aterizat pe varful nasului,anuntand avalansa de stropi care aveau sa coboare o milisecunda mai tarziu.
Alergand sa gasesc un adapost,un aparat mic de plastic imi cade in crestetul capului,aratand ca o busola inducandu-mi atunci cand cobor privirea mai indeaproape de ea ca sa o studiez arcul sagetii indreptat catre curcubeu.Amintindu-mi de mesajul norilor imi zic ca nu am nimic de pierdut si o iau la goana dupa cum indica sageata busolei,incercand in acelasi timpp sa ma feresc de ploaie in timp ce alerg pe strada Sesame,dar cand in fata unei pante la sfarsitul careia incepea curcubeul,raman fara aparare.Gandindu-ma ca maine dimineata o sa ma trezesc cu pneumonie,ma arunc in mijlocul avalansei de stropi de ploaie,dar surpriza,stropii de ploaie ma ocolesc,parca stiau ca am sa vin si imi faceau loc sa trec indicandu-mi calea.Incerc sa ignor ceea ce se intampla in jurul meu ca sa nu intru in panica si imi fac curaj sa urc mai departe.
Nu stiu la ce s-ar fi gandit altii,dar eu nu ma puteam gandi decat la scara,sperand sa fie una cu trepte,sigura ca de ciment,nu ca cea pe care obisnuiam sa urc in pod la bunica,aceea imi provoaca amintiri neplacute.
Am ajuns dar nu e nici o scara,ma uit in jur nedumerita cand deodata o voce ma ia prin surprindere aparand in spatele meu un mos cu cu o coasa.
-Nu mai cauta scara,am renuntat la ea de doua mii de ani,numai ca sloganul suna mai bine asa.
-Ahm…ce?
-Dupa secole de stat cocotat intre nori ajung si eu sa am rau de inaltime….
-Tu cine esti?
-Mos Califar,stapanul banilor si al norilor,trebuie sa vorbesc cu Castiel sa imi refaca replicile,ca de fiecare daca cand le spun suna tot mai rasuflat.
-Bine,sa fie mai simplu!Vrei bani pentru tot restul vietii?
-Da,dar ce trebuie sa fac?
-Sa-mi dau sufletul tau,dar nu iti face griji e un proces simplu,dupa ce mori sufletul tau imi revine mie.
-E un pret mic pentru o viata lipsita de griji!
-Doar atat?….atunci bine.
Iar o mana de nicaieri apare in fata mea si ma impinge pe spate catre panta.Nici nu termin bine de tipat ca o perna de catifea imi aluneca de sub cap si ma trezesc.Totul in jurul meu straluceste,un dulap imens a aparut de nicaieri,un candelabru de cristal imi lumineaza incaperea,iar desteptatorul bataus a disparut.Ridic mana sa imi dau parul de pe ochi,iar soarele rasare,totul pare un vis,noroiul,cafeaua,autobuzul un cosmar,iar eu mi-am gasit locul.
Au trecut sase saptamani si nu ma pot satura de luxul care ma urmareste acum peste tot,prezentari de moda la Milano,Paris,bilete la concerte Maroon 5,Madonna,Rihanna,zboruri la clasa intai,tot ce mi-am dorit!
In momentul acesta ma duc la a ziua de nastere a lui Oprah Winfrey,ma aflu in nou meu avion privat,sorbind dintr-o cupa de sampanie,in timp ce admir pe fereastra larghetea oceanului Atlantic,cand pilotul pierde controlul avionului si ne prabusim in apa.In timp ce apa imi inunda plamanii nu pot decat sa imi reprosez ca nu am invatat sa inot.Pana la urma corpul oboseste sa se mai zbata si inchid ochii si in timp ce ma imi dau duhul mos Califar apare si imi sopteste:
-Am spus ca am sa iti iau sufletul  cand ai sa mori,dar nu si cum o sa mori sau cat de curand.
-Eu controlez totul,pana si ritmul vietii tale!

Compunere trimisa de Sofia.