Compuneri

Mama este ca o floare,
Nare-n lume asemanare
Te iubeste si te cearta
Te invata si te iarta
Ca e mama adevarata!

Ori si ce ai  vrea sa-i spui
Nu te cearta daca-i spui la timp
Mama te ajuta-n toate
Si pe loc le rezolva pe toate
Ca e mama adevarata!

Poezie trimisa de Andrei.

Inainte sa te cunosc pe tine, pot spune ca nu stiam ce este aceea  „iubire”. Crezusem de mai multe ori ca „sunt indragostit” sau ca „iubesc”, dar odata ce te-am cunoscut mi-am dat seama ca in trecut nimic nu fusese adevarat, totul fusese o joaca, o copilarie. Noaptea, odata ce puneam capul pe perna adormeam brusc; nu aveam nicio grija. Dar, chiar daca lumea mea era stearsa si lipsita de viata eram liber, vesel si fericit.
Apoi, intr-o zi ai aparut. In acea clipa m-am simtit pentru prima data „viu”, am simtit ca traiesc cu adevarat.  In scurt timp am devenit prieteni, am inceput sa tinem unul la celalalt. Eram fericit! Odata ce te cunosteam mai bine incepeam treptat treptat sa te plac. Putin cate putin, apoi din ce in ce mai mult. Totul era frumos, iar astfel niste clipe si niste mici gesturi poate nesemnificative pentru altii, pentru mine au devenit cele mai frumoase amintiri.
Acea „simpatie”, acea „mica atractie” s-a transformat mai apoi in ceva nemaiintalnit, ceva cu totul si cu totul nou. Totul a inceput cu niste usoare furnicaturi in stomac, niste fluturi ce se agitau de fiecare data la vederea ta. Mai apoi eram cuprins de o dorinta, o nevoie arzatoare de a fi mereu in preajma ta, de a vorbi si de a te vedea nonstop.  Te cautam intruna, iar atunci cand nu imi raspundeai sau te comportai ca si cum nu as exista simteam ca lumea se prabuseste asupra mea. Nu mai eram bun de nimic, eram trist si fara viata. Tot atunci au inceput si primele mele nopti nedormite. Oricat de mult incercam sa inchid ochii si sa adorm asa cum faceam odata, in fata ochilor imi aparea imaginea ta, inima incepea sa imi bata haotic si deveneam nelinistit, fara stare.  Atunci am simtit pentru prima data ce este „iubirea”!
Ai fost singura care a reusit sa ma schimbe vreodata, poate fara intentie. Cu ajutorul tau am inceput sa vad totul altfel decat inainte. Am invatat sa dau atentie si sa apreciez multe lucruri marunte pe care pana atunci nici macar nu le obesrvam.  Toate simturile, sentimentele si dorintele erau intensificate.
Mi-am dat seama ca „iubirea” este cel mai de pret lucru, cel mai frumos cadou pe care Dumnezeu il poate oferi. Dar din pacate, nu mult a durat pana cand am descoperit ca totodata, „iubirea” poate deveni cea mai cruda si mai letala arma. Atunci cand mi-am dat seama ca tu nu simti nimic pentru mine am fost cufundat intr-un nesfarsit abis. Totusi nu m-am dat batut din prima, ignoranta ta ma facea sa te iubesc din ce in ce mai mult, sa te doresc  mai mult ca pe orice. Dar, incepusem sa obosesc  incercand si sperand. Ma consumasem usor usor si ajunsesem de nerecunoscut. Am decis ca toate sperantele mele sunt in zadar si am hotarat sa te uit. Sa incerc sa te ocolesc si sa te ignor pana ce voi putea sa te scot complet din inima mea. Din pacate acest lucru a fost imposibil de realizat. Chiar daca o lunga perioada nu mai vorbeam cu tine, sau chiar nu te mai vedeam, o fractiune de secunda era mai mult decat suficient pentru a trezi la viata acele sentimente.
Acum am inceput sa ma impac cu gandul… Totusi acele amintiri, acele clipe, acei fluturasi si acele sentimente au ramas si vor ramane intotdeauna in inima mea. Ai fost si vei ramane pe veci prima mea iubire, iar pentru tine va exista mereu o portita acolo, in sufletul meu. Poate cine stie..

Compunere trimisa de Radu.

Povestea copilariei

Intr-o seara de vara s-a nascut la spital o fetita pe nume Teodora .Ea este blonda si ochii ii are albastri.Parintii acestei fetite,Izabela si Eduard,s-au bucurat foarte mult de nasterea ficei lor deoarece ei au facut treizeci si cinci de ani  si pana acum nu au avut parte de nici un copil.
Cand mica noastra Teodora a implinit un an stia sa mearga,sa alerge si sa vorbeasca. Parintii acesteia au petrecut un an de neuitat, un an unic in viata lor si al Teodorei. La un an Teodora este inca mica dar isteata, sociabila si creativa deoarece si-a facut deja o prietena imaginara cu care sta tot timpul cu ea. Prietena imaginare a Teodorei se numeste Claudia.
Dupa inca un an micuta noastra Teodora a implinit doi anisori. Aceasta a devenit o fetita pe placul tuturor deoarece este: sociabila,jucausa,inteligenta,creativa si nu este alintata.Ea s-a plictisit doar de un prieten imaginar si acum are ca prietene imaginare pe Claudia si Stefania. Pentru ea Claudia este loial si prima cea mai buna prietena, iar Stefania este o fata pe care a cunoscut-o de curand asa ca nu poate spune multe despre ea.
Cand mica Teodora a implinit trei ani a trebuit sa mearga la gradinita.Teodora a mers la gradinita , dar desigur ca orice copil nu a vrut sa mearga. Cu timpul aceasta s-a obisnuit cu gradinita, iar educatoarea i-a devenit a doua mama.S-a obisnuit cu tot ce facea parte din gradinita, dar exista o exceptie: trezitul de dimineata.In fiecare dimineata Teodora se trezea plangand, ca orice copil.
A mai trecut un an, iar mica Teodorei  a implinit patru ani.Cand de ducea de dimineata la gradinita aceasta nu mai plangea, iar la patru ani avea prieteni imaginari.Ea avea trei prietene imaginare:Ana,Claudia si Stefania, si doi prieteni imaginari:Andrei si Stefan. Lumea ei imaginare era cam asa: ea este o printesa care isi cauta parintii pierduti.Andrei si Stefan sunt budygurzii ei, iar Ana ,Claudia si Stefania sunt cele mai bune prietene.Parintii fetei se bucura de unica lor fica.Se uita mirati cat de repede au trecut anii,parca ieri au nascut-o pe mica lor Teodora cu parul ei de aur si ochii ca cerul.
La cinci ani Teodora si-a mai adaugat in lumea ei imaginara parintii, dar ea mai avea pe langa lumea sa o prietena imaginara,Maria care statea mereu cu ea. Teodora se juca si cu copii de varsta ei, doar ca Maria este o prietena care face ce vrea ea,nu comenteaza si nu se cearta niciodata cu ea.
Dupa inca un an,mica domnisoara Teodora a trebuit sa mearga la scoala.Aceasta si-a petrecut trei ani frumosi alaturi de doamna educatoare si de colegii sai. Doamna educatoare ii era ca a doua mama pentru ea.Educatoarea, pentru Teodora este un om deosebit care i-a fost alaturi mereu,mai bine zis o prietene pe care nici nu si-o putea imagina.Cu sau vara voia ei a trebuit sa se desparta de educatoare.
In toamna cand Teodora trebuia sa mearga la scoala ea avea sase ani si cateva luni. Ea a intrat pe poarta scolii tinandu-si parintii de mana,iar cand a vazut cladirea scolii cat doi munti la un loc s-a infricosat.In curtea scolii erau foarte multi copii, uni cat muntii, iar altii cat furnicile.Dupa ce a intrat in sala de clasa impreuna cu alti copii, invatatoarea i-a primit cu blandete in sala de clasa si se uita cu ochii caprui si blajini la ei, spunandu-le cu vocea ei cristalina despre acest an scolar.
La sapte ani Teodora a invatat sa scrie, iar scrisul ei este asa de frumos, mai frumos ca un curcubeu, ca un soare sau toate frumusetile pamantului la un loc. Ea a incheiat clasa intai cu premiul intai.  Incetul cu incetul Teodora a invatat sa o iubeasca pe invatatoarea sa. Aceasta le-a castigat increderea copiilor imbinand lauda cu exigenta.
Lumea ei imaginara a inceput sa se destrame. Ea a ramasa doar cu prietenele ei: Maria, Claudia si Stefania.Teodora s-a plictisit de cei doi boudygurzii si sa fie printesa.
La opt ani, cand a ajuns in clasa a doua Teodora a ajuns printre cei mai bunei din clasa. Ea scria frumos,repede si corect.Teodora este buna la matematica,romana si restul materiilor. Si anul acesta a terminat clasa cu premiul intai.Parintii acesteia sunt mandrii de ea, dar creste prea repede, parca ieri a inceput sa gangureasca ,iar astazi este clasa a doua.
In clasa a treia Teodora ramane la fel de isteata,indemanatica,sociabila si buna ca in totdeauna.Clasa a treia o termina tot cu premiul intai. Prietenii ei imaginari incep sa dispara unul cate unul, au mai ramas doar Stefania si Claudia. Ea nu se mai joaca cu prietenii ei imaginari asa cum se juca cand era mica. Nici cu Stefania si Claudia nu se mai joaca asa de des, vorbeste cu ele doar atunci cand are nevoie de consolare, in rest ii place mai mult se se joace cu copii adevarati de varsta ei.
In clasa a patra fetita se aproprie tot mai mult de invatatoare si de colegii sai.In fiecare an a incheiat cu premiul intai la scoala. Anul acesta se desparte de cea care a indrumat-o patru ani de zile,a doua mama, cea care i-a fost aproape la nevoie si a ajutat-o. Pentru Teodora invatatoarea sa este unica in adevaratul sens al cuvantului.Peste aceasta durere nu o putea ajuta sa treaca nici prietenele ei imaginare, ea hotaraste ca din acel moment nu mai are prietene imaginare.
Intr-o zi de toamna, domnisoara Teodora a inceput scoala si-a revazut colegii si a trecut in clasa a cincea.Cand s-a dus in fosta ei clasa erau covorase pe jos, mese si scaune mici.Nu a durat mult ca sa isi dea seama ca fosta sala de clasa este locuita de piticii lui Alba-ca-Zapada. Nu acum mult timp era si ea un pitic de a lui Alba-ca-Zapada ,,Ce zile frumoase!”.Acum a cresct, ii este dor de zilele de gradinita, de educatoare, de scoala, de invatatoare, pe scurt de copilarie.
Cand suntem mici vrem sa fim mari, dar la un moment dat nu ne dam seama ce repede a trecut timpul copilariei neintors. Nu apreciem destul timpul si perioada vietii noastre, nu ne dam seama ce repede am crescut, iar cand trecem de perioada copilariei am vrea sa intoarcem timpul inapoi si nu stim cum, dar sa va dau un sfat: Bucurati-va de perioada vietii in care sunteti deoarece va trece si acea perioada.

Compunere trimisa de Alexandra

Traia odata un copil sarac , intr-un oras modest, care niciodata nu aflase ce este copilaria in adevaratul sens al cuvantului deoarece toata ziua incerca sa isi castige traiul, muncind pe la oameni. Insa intr-o zi , cand se apropia seara si trebuia sa plece acasa , vazu pe jos o bancnota de 50 de lei. Pentru el era o adevarata avere, caci niciodata nu avu acesti bani, si incepu sa topaie de fericire. Ii lua in mana si se gandi ce sa faca cu ei. Cum niciodata nu mancase o inghetata, vroia sa incerce si el pentru prima data.
In drum spre magazin , vazu un copil care se juca cu mingea si dadu in paharele de vanzare ale unei batrane. Atunci ea il chema pe acel copil , ii dadu mingea si incepu sa rada , chiar daca sufletul ei plangea, caci era foarte amarata si nu avea bani nici de mancare.
Copilul cu bancnota de 50 de lei se gandi ca decat sa se rasfete el cu inghetata si dulciuri, mai bine ii da unei batrane care ,saraca, nu are ce manca.
Cand femeia se intoarse cu spatele, baiatul ii lasa repede bancnota pe masa si fugi. Batrana ,cand ii vazu, nu mai putu de fericire, si ii multumi lui Dumnezeu ca va avea de mancare in aceasta saptamana.
Copilul, vazand-o cat este de fercita, se bucura ca reusi pentru prima oara in viata sa faca un om fericit, chiar daca avea in sufletul lui avea si o particica de regrete ca nu reusise sa isi cumpere ce isi dorea.
Aceasta fapta da dovada ca unii copii saraci au un suflet imens, si oricat de mult ar plange sufletul lor,ei au mereu zambetul pe buze.

Compunere trimisa de Pricop Ana.

Vacanța aceasta de iarnă a fost specială. Pentru prima dată mi-am petrecut aproape toată vacanța la țară. A nins mult, iar zăpada a ținut pe toată perioada cât am stat acolo. Cât vedeam cu ochii totul era acoperit de un strat alb strălucitor. Copacii, dealurile, casele, curțile oamenilor era îmbrăcate în straie albe. Întreg peisajul era gătit ca de sărbătoare și mi-a insuflat un sentiment de bucurie.

Zi de zi am alergat și m-am bulgărit cu verii mei. Zăpada căzută din belșug ne-a oferit posibilitatea să facem și oameni de zăpadă. Împreună cu ceilalți copii din sat ne-am dat și pe derdelușul din apropiere. A fost fascinant. Spre deosebire de celelalte ierni când mi le petreceam în casă, anul acesta am stat mai mult pe afară. Temperaturile blânde, dar suficient de reci cât să păstreze zăpada intactă ne-a permis să ne bucurăm pe deplin de frumusețea anotimpului iarna.

În aceste zile, petrecute la la țară, am aflat pe viu și câte ceva despre tradițiile și obiceiurile de iarnă românești În zilele de Crăciun și la cumpăna dintre ani, am fost la colindat, cu steaua și cu plugușorul. Abia acum am înțeles de ce se spune că tradițiile românești sunt foarte frumoase. Dar pentu a le aprecia la adevarata valoare trebuie să fii în mijlocul celor care încă la practică, adică în rândul oamenilor de la țară.

Cred că nu voi uita niciodată această vacanță de iarnă. Am învățat că iarna chiar este anotimpul veseliei, precum și faptul că zăpada poate fi ceva frumos dacă ieși din mijlocul orașului. Iarna trebuie trăită și simțită pe deplin la țară, cât mai aproape de natură, departe de televizor, internet și caloriferele bine încălzite ale apartamentelor de la oraș.

Compunere trimisa de Andreea.

Prietenia este un lucru foarte important in viata noastra, deoarece ne uneste. Toata lumea are unul sau mai multi prietenii pe care poate conta mereu.
Si eu am o prietena inca de la gradinita pe care ma pot baza mereu. A fost alaturi de mine la bine si la rau si mi-a demonstrate de nenumarate  ori ca imi este prietena. Uneori stau si ma intreb daca merit cu adevarat prietenia ei; suntem persoane cu caractere asemanatoare, amandoua suntem timide, rusinoase, dar totusi eu sunt putin mai zburdalnica nu sunt chiar atat de retrasa. Oricum ne intelegem foarte bine si chiar daca ne certam, dupa doua minute incepem sa radem si dam totul uitarii, de obicei avem conflicte de idei eu am o parere pe care o sustin , la fel si ea si nu ne dam battue pana nu vedem cine are dreptate, in majoritatea datilor ea are dreptate.
Suntem apropiate si ma bucur ca nu ne certam din lucruri prostesti cum am vazut la alti oameni. Facem multe lucruri impreuna, ne distram in felul nostrum; la noi distractia poate consta si in a merge la plimbare cu bicicletele. Nu mergem la discoteca , club sau cine stie ce alte baruri deoarece nu este stilul nostrum si nu avem nevoie de astfel de distractii.
De multe ori suntem comparate una cu cealalta, iar mie personal imi place acest lucru deoarece ea este o fata exemplara de la care poti invata multye si sunt mandra ca este prietena mea. Cand ma gandesc , ca dintre toate fetele din clasa mea ea m-a ales tocmai pe mine sa I fiu prietena am un sentiment de bucurie.
Tin minte ca am inceput sa fim mai apropiate din clasa a V-a, iar de atunci facem totul impreuna: vorbim la telefon zilnic, ne consultam cand vine vorba de teme, ne plimbam impreuna si multe alte lucruri.
In incheiere as vrea sa va spun ca nu am multi prieteni adevarati, daca ar fi sa I numar mi-ar ajunge o singura mana.Ganditi-va care va sunt prietenii adevarati si aveti grija de ei!

Compunere trimisa de Franciska.

Intr-o seara de vara s-a nascut la spital o fetita pe nume Teodora .Ea este blonda si ochii ii are albastri.Parintii acestei fetite,Izabela si Eduard,s-au bucurat foarte mult de nasterea ficei lor deoarece ei au facut treizeci si cinci de ani si pana acum nu au avut parte de nici un copil.
Cand mica noastra Teodora a implinit un an stia sa mearga,sa alerge si sa vorbeasca. Parintii acesteia au petrecut un an de neuitat, un an unic in viata lor si al Teodorei. La un an Teodora este inca mica dar isteata, sociabila si creativa deoarece si-a facut deja o prietena imaginara cu care sta tot timpul cu ea. Prietena imaginare a Teodorei se numeste Claudia.
Dupa inca un an micuta noastra Teodora a implinit doi anisori. Aceasta a devenit o fetita pe placul tuturor deoarece este: sociabila,jucausa,inteligenta,creativa si nu este alintata.Ea s-a plictisit doar de un prieten imaginar si acum are ca prietene imaginare pe Claudia si Stefania. Pentru ea Claudia este loial si prima cea mai buna prietena, iar Stefania este o fata pe care a cunoscut-o de curand asa ca nu poate spune multe despre ea.
Cand mica Teodora a implinit trei ani a trebuit sa mearga la gradinita.Teodora a mers la gradinita , dar desigur ca orice copil nu a vrut sa mearga. Cu timpul aceasta s-a obisnuit cu gradinita, iar educatoarea i-a devenit a doua mama.S-a obisnuit cu tot ce facea parte din gradinita, dar exista o exceptie: trezitul de dimineata.In fiecare dimineata Teodora se trezea plangand, ca orice copil.
A mai trecut un an, iar mica Teodorei a implinit patru ani.Cand de ducea de dimineata la gradinita aceasta nu mai plangea, iar la patru ani avea prieteni imaginari.Ea avea trei prietene imaginare:Ana,Claudia si Stefania, si doi prieteni imaginari:Andrei si Stefan. Lumea ei imaginare era cam asa: ea este o printesa care isi cauta parintii pierduti.Andrei si Stefan sunt budygurzii ei, iar Ana ,Claudia si Stefania sunt cele mai bune prietene.Parintii fetei se bucura de unica lor fica.Se uita mirati cat de repede au trecut anii,parca ieri au nascut-o pe mica lor Teodora cu parul ei de aur si ochii ca cerul.
La cinci ani Teodora si-a mai adaugat in lumea ei imaginara parintii, dar ea mai avea pe langa lumea sa o prietena imaginara,Maria care statea mereu cu ea. Teodora se juca si cu copii de varsta ei, doar ca Maria este o prietena care face ce vrea ea,nu comenteaza si nu se cearta niciodata cu ea.
Dupa inca un an,mica domnisoara Teodora a trebuit sa mearga la scoala.Aceasta si-a petrecut trei ani frumosi alaturi de doamna educatoare si de colegii sai. Doamna educatoare ii era ca a doua mama pentru ea.Educatoarea, pentru Teodora este un om deosebit care i-a fost alaturi mereu,mai bine zis o prietene pe care nici nu si-o putea imagina.Cu sau vara voia ei a trebuit sa se desparta de educatoare.
In toamna cand Teodora trebuia sa mearga la scoala ea avea sase ani si cateva luni. Ea a intrat pe poarta scolii tinandu-si parintii de mana,iar cand a vazut cladirea scolii cat doi munti la un loc s-a infricosat.In curtea scolii erau foarte multi copii, uni cat muntii, iar altii cat furnicile.Dupa ce a intrat in sala de clasa impreuna cu alti copii, invatatoarea i-a primit cu blandete in sala de clasa si se uita cu ochii caprui si blajini la ei, spunandu-le cu vocea ei cristalina despre acest an scolar.
La sapte ani Teodora a invatat sa scrie, iar scrisul ei este asa de frumos, mai frumos ca un curcubeu, ca un soare sau toate frumusetile pamantului la un loc. Ea a incheiat clasa intai cu premiul intai. Incetul cu incetul Teodora a invatat sa o iubeasca pe invatatoarea sa. Aceasta le-a castigat increderea copiilor imbinand lauda cu exigenta.
Lumea ei imaginara a inceput sa se destrame. Ea a ramasa doar cu prietenele ei: Maria, Claudia si Stefania.Teodora s-a plictisit de cei doi boudygurzii si sa fie printesa.
La opt ani, cand a ajuns in clasa a doua Teodora a ajuns printre cei mai bunei din clasa. Ea scria frumos,repede si corect.Teodora este buna la matematica,romana si restul materiilor. Si anul acesta a terminat clasa cu premiul intai.Parintii acesteia sunt mandrii de ea, dar creste prea repede, parca ieri a inceput sa gangureasca ,iar astazi este clasa a doua.
In clasa a treia Teodora ramane la fel de isteata,indemanatica,sociabila si buna ca in totdeauna.Clasa a treia o termina tot cu premiul intai. Prietenii ei imaginari incep sa dispara unul cate unul, au mai ramas doar Stefania si Claudia. Ea nu se mai joaca cu prietenii ei imaginari asa cum se juca cand era mica. Nici cu Stefania si Claudia nu se mai joaca asa de des, vorbeste cu ele doar atunci cand are nevoie de consolare, in rest ii place mai mult se se joace cu copii adevarati de varsta ei.
In clasa a patra fetita se aproprie tot mai mult de invatatoare si de colegii sai.In fiecare an a incheiat cu premiul intai la scoala. Anul acesta se desparte de cea care a indrumat-o patru ani de zile,a doua mama, cea care i-a fost aproape la nevoie si a ajutat-o. Pentru Teodora invatatoarea sa este unica in adevaratul sens al cuvantului.Peste aceasta durere nu o putea ajuta sa treaca nici prietenele ei imaginare, ea hotaraste ca din acel moment nu mai are prietene imaginare.
Intr-o zi de toamna, domnisoara Teodora a inceput scoala si-a revazut colegii si a trecut in clasa a cincea.Cand s-a dus in fosta ei clasa erau covorase pe jos, mese si scaune mici.Nu a durat mult ca sa isi dea seama ca fosta sala de clasa este locuita de piticii lui Alba-ca-Zapada. Nu acum mult timp era si ea un pitic de a lui Alba-ca-Zapada ,,Ce zile frumoase!”.Acum a cresct, ii este dor de zilele de gradinita, de educatoare, de scoala, de invatatoare, pe scurt de copilarie.
Cand suntem mici vrem sa fim mari, dar la un moment dat nu ne dam seama ce repede a trecut timpul copilariei neintors. Nu apreciem destul timpul si perioada vietii noastre, nu ne dam seama ce repede am crescut, iar cand trecem de perioada copilariei am vrea sa intoarcem timpul inapoi si nu stim cum, dar sa va dau un sfat: Bucurati-va de perioada vietii in care sunteti deoarece va trece si acea perioada.

Compunere trimisa de Alexandra.

Prietenia….. este unul dintre cele mai frumoase lucruri pe care oamenii le detin. Ea poate sa existe intre o fata si un baiat, intre colegi, intre oameni de varste diferite etc. Insa , prietenia trebuie sa fie adevarata adica neconditionata si sa vina din suflet.
Acum foarte multi ani am avut o prietena pe care o consideram ca fiind o sora mai mult decat o prietena. Ne cunosteam de la gradinita si am stat impreuna pana la terminarea scolii. Dar , din pacate…. m-am inselat amarnic in privinta ei. Cand eram la scoala ea era foarte timida si cuminte, dar , o data cu plecarea la facultate a intervenit schimbarea. S-a schimbat in rau mai mult. Devenise egoista, foarte increzuta si plina de ea si ii placea ca toata lumea sa-i stea la picioare. Ne intalneam ocazional la discoteca si vorbeam. Toata lumea imi spunea ca s-a schimbat ca ma ,, invarte,, pe deget dar eu n-am vrut sa cred pe nimeni. Am vrut sa ma conving singura ca e sau nu asa. Am fost naiva… Asa era… Intr-o seara si -a aratat adevarata fata pe care nu vroiam s- o vad si de care imi spunea toata lumea. M-a pus intr-o situatie foarte jenanta fata de ceilalti din cauza unui baiat- care era mult mai mic decat noi- cu care se,, juca ,, de multa vreme. N-am mai vrut sa mai stiu de ea. Din acea seara n-am mai vorbit cu ea pana in prezent.

Compunere trimisa de Andreea.

Era vara….
Soarele incalzea ca o flacara.In gradina din spatele casei un trandafir rosu si parfumat si un bujor stau la umbra.
Cerul parca era pictat pr o panza.Din el cazu un strop de apa.Pentru o planta o picatura de apa era o mica ploaie,un mic dar de sus.
Trandafirulo observa si alerga gandind:,,acesta este un prilej bun pentru  a ma racori,trebuie sa ma grabesc altfel bujorul mi-o va lua inainte.”
Bujorul vazu si el apa si pentru a nu o bea trandafirul ii puse piedica si ii spuse:
-Nu mi-o vei lua inainte!Daca nu o voi bea eu nici tu nu vei avea parte de ea.
Atunci incepu cearta.Isi aruncau vorbe grele.Trandafirul ii graise:
-Sa stii ca ai procedat gresit.eu am vazut-o primul a mea este.
-In niciun caz !Mie imi este mai cald.
-Ba mie!
Pe cand cei 2 se certau domnul Crin aparu,vazu apa si pe cei 2 certandu-se.Se gandi putin si bau stropul de apa.
Cei doi prieteni isi dadura seama ca se certase-ra degeaba.

Compunere trimisa de Alexandra Bargoanu.

spraza lui Grigoras Greieras

Vara tocmai plecase.Grigoras greieras tocmai sa trezit plin de bruma iar vantul rece sulfa amenintator.Venise toamna.Nu avea un adapost si nici macar ceva de mancat.Imediat gandul lui sa indreptat catre vecina sa furnicuta Bulinuta.Dar oare ea ii va da o mina de ajutor?Toata vara sa rugat de Grigoras sa inceapa sa isi faca provizii pentru toamna,dar el nu a ascultat-o si a cantat cit a fost vara de lunga.Mai auzise el din poezii si din fabule ca furnica este rea si zgarcita si toti greierii care iau cerut o mina de ajutor,au murit cuprinsi de foame si dde frigul iernii.
Ud,trist si plin de bruma,de abia isi tara picioarele catre casa furnicutei,unde din iarba il privea cu pofta o broscuta ratacita,moarta probabil si ea de foame.Cu ultimile sale forte se repezi la usa furnicii batand cu pumnii si picioarele si strigand:
-Deschide!!!!!Deschide!!Sunt un artist in devenire si prea tanar ca sa mor!Deschide!!!!Deschide ca ma mananca mostrul asta!!!!Deschide!!!!!!!
Era atat de aproape ca Grigoras sa ajunga in burta broastei,dar la momentul potrivit furnicuta a deschis usa/iar Grigoras navali inauntru gafaind de frica:
-Era cat pe aci sa ma manance mostrul ala!!!Noroc ca ai deschis usa la timp! Stai sa ma asez si eu putin pe acest pat moale din muschi ca sa-mi revin din sperietura…..
-Draga greiere,olguta broscuta e nemiloasa.Ai avut mare noroc.Doresti cumva un pahar cu apa?
-Sigur ca da…….si ceva de mancare daca ai ,te rog!N-am mai mancat nimic de 3 zile.Si ce cald si bine e aici la tine!Poate as putea saraman la tine,pana vine primavera?Ti-as canta in fiecare zii….stii doar ca sunt un artist desavarsit si sensibil!!
-Nici sa nu tegandesi!Mai tii minte cand toata vara ti-am spus sa nu mai canti sis a ma ajuti sa strangem provizii pentru iarna?Tu ce-ai facut?Ai stat toata vara si ai cintat la afurisita aia de chitara,cat timp eu am mncit de dimineata pana seara.Dar,ca sa nu seman cu surorile mele din poezii,te voi lasa sa te incalzesti aici pana maine dedimineata.De mancare insa,nici nu poate fi vorba.
Grigoras greieras amuti si se aseza langa foc.Din vechea cochilie de melc,furnicuta facuse o soba numaibuna pentru casa iei.Patul era acoperit cu cel mai fin muschi moale si pufos.Intr-un colt al camerei,pe post de lampadar era un licurici ce state ape 2 ciupercute.
Greierasul nostrun,nu-si putea lua ochii de la usa camarii unde furnicuta isi tinea provizile.In  mintea lui,face un plan cum ar fi reusit sa ia si el macar un saculet. Astepta ca furnicuta sa adoarma si tip-til intra in camara.Apuca un saculet de graunte si in cea mai MARE GRABA PORNI SPRE iesire.Uitandu-se inapoi vazu insa ca rafturile camarutei erau pline cu grunte.Toate erau asezate cu grija.Privi corpul mic si plapand al furnicii si dintr-o data se rusina de fapta sa.Puse saculetul al loc si se duse sa se culce.
A doua zi de dimineata,furnicuta intra in camara si observa ca cineva umblase la saculetul cu graunte,dar spre marea ei mirare nu lipsea nimic.Si-a dat seama atunci ca greierele ar fi pu tut sa ii fure provizile dar nu a facut-o.
-Pana la urma,pot avea incredere in tine.Se pare ca esti cinstit chiar daca esti puturos.Ai vrea sa ramai cu mine toata iarana,dar cu conditia ca ma vei ajuta sa strang provizi?
Greierasul se uita la chitara,se uita la camara si nu stia ce sa zica.intr-un final spuse:
-Chiar daca imi palce sa cint iti promit ca te voi ajuta toata primavera sa stringi provizii!
De atunci greierasul nostrun a strins provizii impreuna cu furnica in fiecare primavera.El a inteles ca fara munca si riteni adevarati nu se poate trai.

Compunere trimisa de Alexandru Stefan.