Compuneri

Toamna si-a intins marama de arama in zavoi… Stau in cabana batrana, si ma gandesc cum a mai trecut inca o vara, cum timpul a fugit ca un tren ce s-a grabit sa deporteze cele mai frumoase clipe.Soarele ce a fost imbujorat toata vara, acum abia se mai zareste.  O vata de cristal pufos pluteste in vazduhul amortit de vant si il innegreste cu impaturirea soarelui a carui lacrima topeste caldura din jur… Niste petice verzi si maronii se destrama sub umbra copacilor , tricotand o plapuma groasa de cupru. Vantul sufla printre fruntile goale ale masivilor de lemn si imprastie praf auriu prin aerul incarcat. Regina Toamna cuprinde fara mila toata natura, si inlatura invingatoare verdele proaspat ce dainuia candva imprejur. Pasarile speriate de aceasta melancolie incep sa isi ia zborul si taie cerul plumburiu, impreuna cu melodia lor de ramas bun ce se dizolva in departare.
Ma uit pe geamul lovit de lacrimi…Privesc ploaia marunta, cu ochii goi, luciosi , plini de tristete si de drama. Liniştea se înăbuşă în sunetul cristalin al râului dupa ce norii se mai calmeaza din supararea lor. . În curând nu se va mai auzi nici zumzetul insectelor, care candva erau cantaretele naturii. Dupa niste clipe de liniste neatinse, un suierat incepe sa imi cante de parca m-ar chema sa il insotesc in drumul sau infinit. Apoi, dupa aceasta scrisoare a naturii, regina Toamna, stand pe tronul sau din frunze plumburii, tranteste de pamant un fulger colosal ce lasa o cicatrice pamantului. Galbenul lui ca de aur lumineaza si cel mai indepartat fir de praf pe care il zareste de la inaltimea sa dinamica.
Ma duc in pat, cu gandul ca o sa ma culc cu atata tristete in minte. Dar, desi, neaspeptata aceasta clipa, in ochii mei se reflecta o sclipire venita de la fereastra. Incantat, stiind ca razele de fericire imi pazesc iar acoperisul ies pe usa fara sa ma gandesc macar ce fac. Imediat ce apas pe clanta, simt pe frunte o picatura de apa rece ca gheata. Ajung afara, iar tot ce vad este un negru asternut peste lumina, iar acea sclipire ce cadea pe mine era singura stea care a supravietuit furtunii si cruzimii norilor…Atunci, ma duc inapoi in camera mea , de data asta lipsita de orice lumina, iar ceasul imi zice ca au trecut 3 ore de cand am deschis ultima oara ochii. Ma duc iar la geam si vad ca ceva lipseste…A murit si ultima stea, cu tot cu sperantele ei de a trai inca o zi…

Compunere trimisa de Zorby.

Era o diminea calduroasa de iulie.Soarele aprins, stralucea cu putere precum scanteile de foc,florile gingase zambesc caun roi de fluturi albi.Firele de iarba se legana sub adierea blanda a vantului de vara.Paraul limpede ca o picatura de roua curce din nou.Natura plina de culoare, te face sa te simti ca intr-un basm.Impreuna cu prietenii mei am hotarat sa avem cea mai frumoasa zi.
Am zis sa facem o calatorie prin padure,unde,acolo era raiul pe pamant,deoarece era aer curat, liniste,frumusete cat vedeai cu ochii.Asa am si facut,am ajuns la marginea padurii,ne-am impartit in grupe,si am coborat in padure.In padure am descoperi multe lucruri frumoasae cum ar fi:animalute,floricele,tot felul de minunatii.Chiar a fost o zi minunata,si sper ca intr-o buna zi sa se repete.

Compunere trimisa de Zara.

Zilele de sarbatoareofereau o perioada de odihna dupa munca grea, de zi cu zi, a oamenilor. Festivalul Primaverii, care intmpina noul an, dura cateva zile. Oamenii aprindeau felinare si pocnitori din bambus.Mancau in special bucate din legume, beau vin aromat, urmareau reprezentatiile stradale si participau la ceremomniile de alungare a demonilor. Multe sarbatori dateaza din perioada dinastiilor Han si Tang. Ziua mancarii reci, bunaoara, le aminteste oamenilor de Zhi Tui, care l-a slujit pe Printul Chong Er in timpul perioadlor de primavara si de toamna. Cand Jie Zhi a murit intr-un incendiu, Chong Er a decretat o zi de comemorare care se tine in fiecare an. De Ziua mancarii recii, focurile din bucatarii nu se aprindeau si nu se gatea. Copiii din palatul imparatuui aprindeau un nou foc invardind repede betisoare pe scanduri de lemn pentru un premiu constand in trei suluri de matase si un castron lacuit. Unele festivaluri din Antichitate si-au pastrat si astazi importanta in China.

Compunere trimisa de Cristea Iulia.

Am renuntat…
In fiecare zi ,plec trista de la scoala ,iar inainte sa traversez,ma uit inapoi.Astept…dar,nimic.Nu ai venit ,nu esti tu!
Te astept in fiecare zi sa vii,sa-mi spui ca ma iubesti la fel de mult cum te iubesc eu.Te voi astepta mereu!In fiecare zi in care te astept sa mergem impreuna dar tu plecasei de mult…Fiecare zi in care alerg la tine si cand ajung in spatele tau incerc sa-ti vorbesc dar buzele mi se lipesc  ca si cum as fi muta…
Dar vreau sa te intreb: De ce alegi sa fii indiferent?De ce te joci cu iubirea mea?Pentru ca atunci cand tu faci un pas ,eu te intorc inapoi nestiind ca e cea mai  mare greseala?Pentru ca mi-e frica sa vin sa te imbratisez si sa-ti spun ca te iubesc din cauza lumii din jurul nostru?(desi mereu voi regreta ca nu am facut-o).Pentru ca atunci cand vreau sa-ti vorbesc ,nu-mi gasesc cuvintele si ma ascund in spatele minciunilor ,pentru a-ti putea macar spune ceva ,fara a ma balbai?
Poate…dar daca m-ai iubi cu adevarat ai intelege !Sau nu?
Nu stiu ce sa mai cred !Asa ca azi am renuntat !Am renuntat in a mai crede ca mai putea iubi! Am renuntat la tot ce e legat de tine ,de noi!Am renuntat la tine!
De azi  ,nu ma mai uit inapoi!

Compunere trimisa de Andreea.

Iata! A sosit din nou anotimpul rece. Ce trist! Parca mai ieri alegam dupa fluturii gingasi si multicolori si parka ma lasam invaluita de adierea calda a vantului pe acele calduri toride. Si parca doar acum cateva clipe incepuse scoala si mergeam prin parcul cu castani si vedeam frunzele cazand si vedeam cum trece timpul.

Dar acum? Atmosfera e cu totul alta. Defapt ar fi trebuit sa fie. Visam ca va fi o iarna lunga. Foarte lungaÂ…Asa cum fusese anul trecut..

A fost o iarna grea, dar frumoasa. Parca inca mai simt mirosul de ger proaspat si scartaitul omatului sub picioare. Fulgii parca se jucau in zborul lor zglobiu. Copacii dantelati parca dansau si ei in zborul leganat al diminetii reci de iarna. Era un peisaj de vis. Cristale sclipitoare parca iti luau ochii in jocul lor vesel si zburdalnic. Eram si noi intr-o zi cu saniuta. Fusese o noapte lunga si a nins mult. As fi vrut sa ninga si azi tot asa. Se facuse un omat mare cat casa. Campul era acoperit cu margaritare sclitoare. Eu, Marcela si Marian ne-am gandit sa iesim sa ne imbujoram putin. Desi era putin ger, ne-am luat saniutele si am pornit pe derdelus. Acolo mai erau multi copii veseli, imbujorati si ei, dar foarte bucurosi. Era minunat. Am facut un om de zapada, am alergat, am patinat pe lacul in care vara trecuta inotam si pescuiam, dar nu ne-am sfiit nici acum; Marian a spart putin ghiata si a pescuit la copca. A prins ceva peste, asa ca ne-am potolit si foamea, si apoi ne-am continuat jocurile.

Ce zi superba a fost atunci. Si au mai fost multe. O luna a tinut asa, dupa care putin timp a mai durat si si-a facut aparitia discul rosu al soarelui. Pe o parte ne bucuram-scapsem de hainele grele si de bocancii incarcati de zapada pe care abia ii mai caram. Dar, pe o parte ne parea rau. Se termina vacanta de Craciun si nu mai aveam cum sa ne jucam. Ne intalneam tot mai rar si eram tot mai tristi. Abia asteptam din nou sa vina iarna.

Compunere trimisa de Viorel.

Era o zi incantatoare de iarna.Pamantul era acoperit de nea,iar copacii aveau chiciura.Norii de pe cer isi purtau plumbul cu zapada pe care,mai tarziu o turnau pe jos.Copiii nu ieseau afara decat cu haine groase si cu ghetute.
Acolo,afara,era o fata…Pe ea o chema Diana si avea 11 ani.Ea nu avea o familie,dar cea mai mare dorinta a ei era sa aiba una.Cand se ducea la scoala toti copii o batjocoreau si  ea era rusinata si chiar umilita in fata profesorilor.Odata,ea a intalnit o fata pe nume Maria care avea 10 ani.Acea fata a vrut sa ii fie prietena.Ele,care aveau acelsi caz,adica nu aveau parinti,au hotarat sa se duca in cautarea lor.Mai era o zi pana la Ajunul Craciunului.Atunci,in seara de Ajun, o stea a stralucit mai tare ca niciodata.Atunci in fata fetelor au aparut patru persoane.Acolo erau doua femei si doi barbati.Ei erau parintii adevarati ale fetelor.Atunci fetele au vazut ca Dumnezeu a facut o minune de Craciun.
Aceasta a fost povestea mea.

Compunere trimisa de Laura.

Cartea este un insotitor de drum pe care il poti intreba orice nu stii.El iti raspunde si iti explica pe inteles.Din carti inveti orice.
Cartea este scris de anumiti genii ce ne impresioneaza si ne captiveazacu minunatele lor opere.Cartile se deschid spre tine cu inteles si te fac sa vrei sa le citesti.Cartile povestesc despre taine pe care nu toti le cunosc.
Acum imi amintesc de nazdravaniile lui Nica din ,,Amintirile din copilarie” ale lui Creanga.Din ce citesti te imbogatesti sufleteste si afli informatii noi.
Din toate povestile pe care le-am citit cel mai mult m-a impresionat Fram di povestea ,,Fram ursul polar”.El a trecut prin multe ca sa afle ca lucul lui e langa oameni.
Daca as scrie o carte as scrie despre taine pe care nu toti le cunosc.
Cartea este un prieten adevarat deoarece el te invata orice si oricand.

Compunere trimisa de Ionut.

Intr-o zi de vara eu ma plimbam singura prin padure gandinduma cum e sa zbori.Dupa un minut doua a aparut un iepuras foarte ciudat,imbracat foarte elegant si fugea iute-iute spunand asa”am intarziat,am intarziat”,iar eu il urmaream sa vad unde se duce.
Iepurasul disparuse fara nicio o urama iar eu  vazusem o ascunzatoare  dupa un tufis,era o groapa foarte andanca si ingusta.Din greseala am alunecat si am cazut jos,acolo era o incapere foarte mare si larga si mai erau sute de mii de usi .
Am incercat  sa deschid usile dar toate erau incuiate inafara de geamul urias.
Afara erau mii si mii de copacei foarte micuti si floricele zambitoare care vorbeau cu mine.
Merg eu ce merg pana ma intalnesc cu iepurasul acela.
Lam intrebat foarte tare unde se grabeste asa dar el nici ca ma observat si iar disparuse.
Pana sa aflu si eu de ce acel iepuars se grabea asa repede chiar atunci mama ma trezise sa-mi spuna ca trebuie sa plec la scoala.
Eu i-am spus mamei ca am visat ceva foarte frumos dar in acelasi timp si ciudat.

Compunere trimisa de Narcisa.

Ninge, ninge mereu. Fulgi mari plutesc in vazduh si se astern intr-un covor din ce in ce mai pufos. Zapada scanteietoare impodobeste copacii cu ghirlande si par ca niste figurine de zahar.

Desi iarna este cumplita si viscolul framanta lumea, derdelusul este plin de copii veseli cu obrajii aprinsi. Casele pitite sub caciuli mari si albe sunt inconjurate de un camp de cristal.

Este un peisaj mirific:covorul moale si pufos de zapada domina pamantul care pare mort.Singurele urme de viata le reprezinta copii zglobii,fumul care se ridica deasupra caselor si instalatiilor ce impodobesc strazile, vitrinele si copacii. Acestea simbolizeaza sarbatorile de iarna care aduc bucuria si iubirea in sufletele noastre.

Iarna este ca o zana alba ce soseste pe meleagurile noastre in sania ei de argint trasa de reni. Ca o adevarata razboinica ea pune stapanire pe pamant. Cerul este posomorat si trist,iar soarele, prizonier in spatele draperiilor de nori grei si amenintatori. Iarna aseaza peste intinderi o dantela alba stralucitoare, tesuta marunt cu miliarde de carlige si ace.

Acest peisaj de iarna, pare desprins dintr-un basm, se intalneste tot mai rar si de aceea este ceva nepretuit, ceva ce fiecare dintre noi ar trebui sa experimenteze macar o data in viata.

Compunere trimisa de Madalina.

Cu ochii inchisi spre lumea nevazuta, cu fata intoarsa spre ferestre, cu mainile impreunate intr-o zi mai buna, in weekenduri de vara tarzie sau in jurnale risipite, in rendez-vous-uri amagitoare sau texte melancolice, e inca un hotar al sperantelor pe undeva prin noi, o unda de incredere uitata.
Cautam raspunsuri la intrebari nerostite, cream si exploram lumini, ne regasim in fiecare nota in subsolul unei pagini, asteptam fericirea pe aripi de soare, dar uitam sa o gasim in fiecare dimineata in care inca ne mai trezim, in fiecare zambet stingher pe care, uneori uitam sa-l oferim. Vremea trece peste noi fara nicio exceptie, fara nicio ezitare. Trecem si noi peste ea si, in timp, invatam sa o apreciem ca sa ne lase in pace. Dar pana atunci, inca ne e frica de vesnicie…

Compunere trimisa de Maria Palas.