Compuneri

As vrea sa plang…Dar nu mai am lacrimi. Si atunci imi spun: „De ce sa plangi ca s-a terimat,bucura-te ca s-a intamplat”, dar imi este atat de greu sa cred…
Toamna anului 2003: Primul inceput. Vara anului 2011: Primul sfarsit. În primele zile nici nu îmi trecea prin cap că acest vis frumos, la care au contribuit douăzeci şi patru de persoane, se va termina atat de curand.
Acum, cand  ne aducem aminte, vrem sa plangem. Dar de ce? De ce doar acum la final? De ce nu am plans la fiecare final de an? Speranta care ne alina sufletul era doar gandul ca ne vom revedea peste 3 luni. Dar acum,cand fiecare o ia pe un alt drum, ne dam seama cat de mult ne doare ca se termina.
Acum patru ani noi şi doamna dirigintă aveam un vis: sa devenim un colectiv unit. Exceptând anumite momente, am reusit.
Noi. 8A. Doar un grup de adolescenti pe care dacă i-ai privi cu atenţie nu a-i zice că au ceva în comun. Dar avem: prietenia.
Pana azi am fost colegi, de maine vom fi fosti colegi. Acum, trebuie doar sa ne stergem lacrimile si sa zambim,de dragul amintirilor pe care nu ni le poate lua nimeni.
Nu pot să închei fără să îi mulţumesc doamnei diriginte care s-a străduit să ne ţină în frâu şi să scoată tot ce e mai bun din noi.Un singur lucru mai am de spus: nu sunteţi doar diriginta noastra, ci sunteti o parte din noi, din 8A, cei ce vor fi mereu in frunte.

Compunere trimisa de Rib Bianca.

Vară – anotimp al reveriei. Lumina surdă a asfinÅ£itului s-a întins leneşă peste câmpia luminată de discul auriu al astrului diurn.
Atmosferă… copleÅŸitoare, ca al unei nopÅ£i tainice. Mă îndrept către livada de pruni vineÅ£ii ai bunicilor ÅŸi mă las purtat de mireasma caldă ÅŸi înÅ£epătoare a anotimpului estival.
Pe neştiute, un vând furibund se stârneşte şi frânge într-o clipită câteva crengi ucate la pământ şi ia câteva frunze verzi care valsau în calea sa.
Era clar. Orga surdă a codrilor părea să prindă viaţă sub suflul ameninţător şi rece. Dar totuşi, era vară. Soarele nu s-a lăsat păcălit şi a continuat să plutească sub sprânceana stufoasă a colinelor, până când geana de întuneric acoperă, cu înţelepciune, codrul amorţit.
E noapte. Rămân înfrigurat şi visător până când se iveşte imaginea astrului tutelar al nopţii care veghează tainic peste pădurea adormită.
Atunci când reflexia lunii ajunge deasupra oglinzii profunde a lacului vibratil, un nor ameninţător o răpeşte, lăsând in urma ei doar taină şi mister.
Mi-era teamă. Credeam că noaptea va părăsi stadiul reveric si va căpăta o aură negativă, sumbră, întunecată.
Dar nu a fost aşa. După un timp, luna iar a apărut ca o regină din bolta întunecată pentru a lumina crengile albastre din codrul amorţit.

Compunere trimisa de Voicu Andrei.

Cartile scrise,citite,rascitite de sute de ani.Cartile care nu se vor sfarsi niciodata si pline de viata.Cu iubire,ura,amuzament.tristete,prietenie,dusmanie.Ele au de toate si din toate.Sunt cele mai minunate creatii ale omului.Cuprind tot ce s-a intaplat in trecut si prezent.
Dar,din pacate,tehnologiaatrage tot mai multi tineri.Spune tu 5 copii care n-ar lasa cartea din mana ca sa se uite la TV sau sa se joace pe calculator.Recunosc-si eu sunt printre aceia.Mai de mult,e adevarat,ca se citea mai mult.Emisiunile TV erau putine,iar cand nu erai pe afara sau iti faceai lectiile-citeai.Eeee,acuma-i alata viata.Lumea-i prea ocupata pentru chestii de astea.Vreau sa spun ca o carte e unica insa o emisiune TV sau un joc pe calculator nu.Cititul e ca un sport extrem.Odata ce ”intri” cu adevarat in poveste e ca si cum practici un sport extrem.
Cititul are multe calitati si una dintre ele este ca este minunat!De fapt mai mult decat atat.
Si chiar e mai util sa citesti decat sa iti strici ochii cu computerul sau televizorul.

Compunere trimisa de Diana.

Doua usi se deschid,o lumina izbititoare iti intuneca vederea pentru o secunda cand….Gucci,Prada,Versace,pantofi,posete,haine bijuterii,sunt in Rai.Pana si soarele este la comanda mea,asteptandu-mi semnalul pentru a rasari,dar am uitat.Controlul lunii nu il am,iar aceasta de la spate imbulzeste soarele sa-si dezvaluie razele,naruindu-mi si mie visele.Usa s-a inchis,iar ceasul suna nerabdator,daca ar avea picioare cred ca ar sari de pe masa si mi-ar da una.Din nou am sa intarzii,nu din nou,iarasi.
Parca o si aud pe mama zbierand,dar stai,duc mana la urechi si le cuprind in dosul palmei,asa e mai bine.Dar nestiutoare cum sunt,nici nu visez la paharul cu apa rece care in cateva secunde se va revarsa in crestetul capului meu,dar uite ca se intampla.Apa rece e cel mai bun leac pentru somnorosi,dupa spusele mamei,iar eu sar din pat si ma indrept nerabdatoare catre dulap sa imi aleg haina Gucci pe care tocmai o visasem,dar nu e.Toate posetele,pantofii pana si oglinzile au disparut,lasandu-ma ca in fiecare dimineata in blugi si intr-un tricou pe drum catre statia de autobuz.
De douazeci si cinci de ani visez la ploi torentiale cu bani care imi vor schimba viata,chiar si acum stand in statia de autobuz ma uit dupa nori intunecati care anunta inceputul unei noi vieti pentru mine.
Ocupata cu norii nici nu observ ca autobuzul pleaca,ajungand astfel sa alerg in urma autobuzului si alunecand parca predestinat intr-o balta de noroi,azi-noapte cand a plouat eram prea ocupata sa dorm,iar toti banii au ajuns pe maini gresite.Ma ridic si in timp ce ma curat ma asez pe banca in asteptarea urmatorului autobuz.
Intarzii,iar predica ma asteapta inca din momentul in care trec pragul restaurantului.Imagineaza-ti cum e dupa ce ai fost imbracata de cei mai cunoscuti designeri,ai avut tone de bani si controlul soarelui pe deasupra,sa ajungi sa servesti cafea timp de opt ore in care sa fii injosita de fiecare data cand uiti un pliculet de zahar.
Nu imi vine sa cred ca am rezistat astazi opt ore fara sa ma plang sau sa vorbesc cu cineva.
Sunt din nou pe drum catre casa,asteptand un semn!
Cu capul in nori si gandurile indreptate la grijile zilei de maine nici nu visam la ce urma sa ma loveasca.
Impactul a fost puternic,dar corpul mi-a amortizat caderea.Scuza perfecta ca sa dorm,tot ce ma ingrijoreaza acum este balta in care ma aflu,dar trec totusi cu vederea.
-“Iti urasti viata?”
-“Vino la mine si iti rezolv toate problemele!Iti pot indeplini orice dorinta a inimii,doar vino la mine!”
Suna ca o reclama proasta, poate de vina e impactul accidentului,dar subconstientul meu refuza sa creada ca e o gluma.Era scris pe cer cu nori si oricat m-as fi straduit sa arat cu degetul,nimeni nu a observat.Tot ce imi amintesc este ca am murmurat “unde “,iar soferul masinii care tocmai ma izbise mi-a raspuns “spital”,dar in capul meu nu rasuna decat:
-“Acolo unde incepe curcubeul e o scara,urc-o si cu siguranta ma vei gasi!”
Am stat doua zile in spital,murmurand cele vazute,daca mama nu mi-ar fi varat sub nas factura de la spital probabil as fi visat in continuare si as fi ajuns in final si pe la vreun azil de nebuni.In mai putin de o saptamana totul a revenit la normal,gasindu-ma iarasi in statia de autobuz,singura diferenta este ca un strop de ploaie mi-a aterizat pe varful nasului,anuntand avalansa de stropi care aveau sa coboare o milisecunda mai tarziu.
Alergand sa gasesc un adapost,un aparat mic de plastic imi cade in crestetul capului,aratand ca o busola inducandu-mi atunci cand cobor privirea mai indeaproape de ea ca sa o studiez arcul sagetii indreptat catre curcubeu.Amintindu-mi de mesajul norilor imi zic ca nu am nimic de pierdut si o iau la goana dupa cum indica sageata busolei,incercand in acelasi timpp sa ma feresc de ploaie in timp ce alerg pe strada Sesame,dar cand in fata unei pante la sfarsitul careia incepea curcubeul,raman fara aparare.Gandindu-ma ca maine dimineata o sa ma trezesc cu pneumonie,ma arunc in mijlocul avalansei de stropi de ploaie,dar surpriza,stropii de ploaie ma ocolesc,parca stiau ca am sa vin si imi faceau loc sa trec indicandu-mi calea.Incerc sa ignor ceea ce se intampla in jurul meu ca sa nu intru in panica si imi fac curaj sa urc mai departe.
Nu stiu la ce s-ar fi gandit altii,dar eu nu ma puteam gandi decat la scara,sperand sa fie una cu trepte,sigura ca de ciment,nu ca cea pe care obisnuiam sa urc in pod la bunica,aceea imi provoaca amintiri neplacute.
Am ajuns dar nu e nici o scara,ma uit in jur nedumerita cand deodata o voce ma ia prin surprindere aparand in spatele meu un mos cu cu o coasa.
-Nu mai cauta scara,am renuntat la ea de doua mii de ani,numai ca sloganul suna mai bine asa.
-Ahm…ce?
-Dupa secole de stat cocotat intre nori ajung si eu sa am rau de inaltime….
-Tu cine esti?
-Mos Califar,stapanul banilor si al norilor,trebuie sa vorbesc cu Castiel sa imi refaca replicile,ca de fiecare daca cand le spun suna tot mai rasuflat.
-Bine,sa fie mai simplu!Vrei bani pentru tot restul vietii?
-Da,dar ce trebuie sa fac?
-Sa-mi dau sufletul tau,dar nu iti face griji e un proces simplu,dupa ce mori sufletul tau imi revine mie.
-E un pret mic pentru o viata lipsita de griji!
-Doar atat?….atunci bine.
Iar o mana de nicaieri apare in fata mea si ma impinge pe spate catre panta.Nici nu termin bine de tipat ca o perna de catifea imi aluneca de sub cap si ma trezesc.Totul in jurul meu straluceste,un dulap imens a aparut de nicaieri,un candelabru de cristal imi lumineaza incaperea,iar desteptatorul bataus a disparut.Ridic mana sa imi dau parul de pe ochi,iar soarele rasare,totul pare un vis,noroiul,cafeaua,autobuzul un cosmar,iar eu mi-am gasit locul.
Au trecut sase saptamani si nu ma pot satura de luxul care ma urmareste acum peste tot,prezentari de moda la Milano,Paris,bilete la concerte Maroon 5,Madonna,Rihanna,zboruri la clasa intai,tot ce mi-am dorit!
In momentul acesta ma duc la a ziua de nastere a lui Oprah Winfrey,ma aflu in nou meu avion privat,sorbind dintr-o cupa de sampanie,in timp ce admir pe fereastra larghetea oceanului Atlantic,cand pilotul pierde controlul avionului si ne prabusim in apa.In timp ce apa imi inunda plamanii nu pot decat sa imi reprosez ca nu am invatat sa inot.Pana la urma corpul oboseste sa se mai zbata si inchid ochii si in timp ce ma imi dau duhul mos Califar apare si imi sopteste:
-Am spus ca am sa iti iau sufletul  cand ai sa mori,dar nu si cum o sa mori sau cat de curand.
-Eu controlez totul,pana si ritmul vietii tale!

Compunere trimisa de Sofia.

Prima carte pe care am vazut-o a fost Abecedearul. Avam doar 5 ani si nu puteam descifra semnele ciudate ce erau inscrise pe ea. Ma gandeam ca nu voi reusi niciodata sa aflu ce scrie.
I-am spus bunici despre cartea descoperita intr-un sertar vechi din sufragerie. Probabil ca si ea folosise acel abecedar.
Impreuna , am descifrat semnele inscrise pe carte si, dupa cateva zile, am reusit sa citesc cursiv propozitii simple ca : ” Ana are mere ” sau ” O iubesc pe mama “.
Au trecut saptamani intregi pana am reusit sa descopar tainele cititului. Dupa ce am aflat cum se citeste fiecare litera din alfabet, am inceput sa citesc povesti simple ca ” Alba-ca-Zapada” sau “Ursul pacalit de vulpe”.
Cand am implinit 7 ani, am citit prima mea carte adevarata. Era un roman gros intitulat “La rascruse de vanturi ” cam de 300 de pagini. Mi se parea ca nu-l voi termina niciodata. Dar am reusit s-o fac dupa trei saptamani.
Astfel, m-am indragostit pur si simplu de lumea fascinanta a cartilor. Citeam din ce in ce mai multe iar dupa aceea imi insemnam numele personajelor importnate si cateva intamlari intr-un caiet . Dupa ce citeam o carte, ma imaginam pe mine fiind in mijlocul actiunii si vazand daca personajele procedeaza corect sau gresit.
Viteza cititului mi se marea si eu iubeam din ce in ce mai mult cartile.
Astazi, chiar daca nu mai citesc povestirile lui Creanga , si chiar daca acum citesc carti ale caror titluri nu le-ai putea ghici vreodata, cartea a ramas pentru mine prietena mea de suflet.

Compunere trimisa de Neacsu Miruna-Andreea.

Este toamna.Vantul naprasnic bate cu putere.
Copiii se joaca prin gramezile de runze ingalbenite,cazute din cauza batranetii.
Ursul asteapta inceputul celui mai lung somn pe care si-l doreste.
Iepurasii zglobii se ascund prin tufisuri pentru a se ascunde de zgomotul pustii care se aude pana in imima padurii.
Oamenii isi cultivagraul,orzul si orezul pentru a-si face provizii in beciul care nu va sta gol nici in cea mai secetoasa toamna.
Toamna ne aduce mii de privelist incantatoare,amintindu-ne ca vara calduroasa a trecut,iar noi ne intoarcem la scoala.

Compunere trimisa de Catalina.

Era o zi minunată de vară… Căldura toropitoare se revărsa peste pământul care ardea cu putere. Regele soare si-a impus stapanirea pe marele albastru. Stoluri de pasari zburau deasupra mea, impreuna cu fluturi de diverse culori care dansau in aer.
Un strop de ploaie mi- a atins obrazul: era semnul unei noi furtuni de vară. Deodată a început să ,, toarne cu găleata”. Un fulger mi- a îndreptat privirea către cerul plin de nori. Stateam sub un stejar si priveam copacii cum isi misca crengile, cazand frunze pe iarba inecata de stropii mari de ploaie.
Dintr-un copac s-au desprins 4 frunze, formand un minunat dans. Fascinata de dansul lor, m-am indreptat spre copac. M-am asezat pe iarba si le priveam cu entuziasm. Cum stateam eu asa linistita, am observat ca ele vorbeau despre un concurs la care tebuie sa faca un dans.
Ele trebuia sa puna in evitenta personalitatea fiecaruia: cea bruneta,vesela si  foarte frumoasa, era primavara; cea satena, fericita si vorbareata era vara; cea blonda, friguroasa, suparata, si timida era toamna; iar iarna era jucausa,  plina de viata si zambareata. Frunza vara a inceput prin a le arata niste miscari foarte frumoase de dans. Celalalte frunze au fost fascinate de dansul frunzei vara si au incercat sa le execute, tot cu atata naturalete si entuziasm. In final, contribuind fiecare cu creativitatea sa, au reusit sa realizeze un dans superb.
Dupa cateva ore de asteptare, in jurul meu s-au adunat o multime de frunze si animale, toti doreau sa asiste la acest spectacol. Ca prin magie ma aflam intr-o sala imensa, foarte frumos decorata. Pe un covor rosu si-a facut aparitia o frunza superba, eleganta si cu o coroana de aur. Aceasta era regina frunzelor, care a prezentat un concurs de dansuri si muzica.
Dupa multe dansuri frumoase, a venit randul celor patru frunze. Toti spectatori le-au primit in aplauze pe cele patru frunze elegante. Erau sclipitoare: frunza vara avea o rochie de culoare roz, cu o palariuta eleganta; frunza primavara avea o rochita de un verde stralucitor si niste accesorii de toate culorile; frunza toamna avea o rochita aurie, simpla; iar frunza iarna avea o rochita alba, cu diamante.
A pornit muzica, o melodie lenta si foarte frumoasa, ele au prezentat un vals, cum nu am mai vazut niciodata, cu miscari gratioase. Muzica s-a oprit, era liniste deplina si o melodie energica ne-a surprins pe toti. Toata lumea aplauda, iar frunzele au aparut ca prin magie, in fustite foarte scurte si multicolore. Am fost uimita de creativitatea lor si de acest dans foarte energic, disco. La sfarsitul dansului au facut o piramida foarte frumoasa, toata lumea aplauda si striga.
La sfarsitul concursului, a fost ales castigatorul, toata lumea spera ca cele patru frunze sa castige si asa a fost. Ele erau foarte bucuroase si a inceput sa cada  petale de trandafiri rosii. Eu eram foarte entuziasmata, si fericita ca am asistat la acest spectacol.
Dintr-o data aud ciripitul pasarelelor si m-am trezit langa stejarul sub care ma adapostisem de ploaie. Apoi am realizat ca a fost doar imaginatia mea, dar totusi eram foarte bucuroasa. Cand m-am uitat atent la acel copac, am vazut niste frunze care s-au desprins de crengi si pareau a fi cele patru frunze elegante. Am fotografiat frunzele dansand in adierea vantului.
Fotografia o mai pastrez si acum si imi amintesc cu placere acel vis minunat. A fost cea mai frumoasa experienta de pana acum. Cand ma plimb prin padure, nu uit sa trec si pe la pomul meu preferat, sa admir peisajul si sa imi aduc aminte acest vis special. Toata lumea are visuri grozave, dar acesta este cel mai frumos. Cand ma gandesc ca a fost imaginatia mea, nu-mi vine sa cred ca eu am o imaginatie atat de bogata. De atunci am mult mai mare grija de natura, ca inainte.

Compunere trimisa de Candoi Andreea .

Cuvintul este sluga mintii.Caci voieste mintea,aceea tilcuieste cuvintul.
La inceput a fost cuvintul.Acum?Acum este tot cuvintul,dar sub o cu alta forma.O forma fara sens,uneori ingema,care te plesneste cu putere peste fata,fara ca tu sa reactionezi in vreun fel.Bineinteles ca,la urma urmelor,o teorie a cuvintului “cuvintul” poate ca nu-si are rostul,mai ales in secolul in care traim,unde tehnologia bate vorba.Dar,ingaduiti-mi sa m opresc putin la importanta gestului de a comunica,de a vorbi,de a dialoga,privind sub latura constientului,initierea unui pruns in limba si literatura tarii sale.Insa cuvintele nu se regasesc doar sub forma de sunete.In primul,rind,acestea sunt un produs al mintii umane.Ele constituie simboluri ale ideilor celor care le folosesc,fiind utilizate pentru intiparirea si stocarea informatiei.Fiecare dintre noi are un “vocabular” propriu,bazat pe experienta,deaoare nu pot fi create cuvinte care sa simbolizeze  un concept cu care nu ne-em confruntat anterior.Comunicarea prin cuvinte poate servi fie unui asa-zis scop “civil”,fi
e unuia “filosofic”.Comunicarea “civila” este cea pe care o intilnim zilnic,pe cind cea “filosofica” este dedicata transmiterii unor notiuni precise si conceperii de informatii care contin adevaruri generale,asupre carora mintea poate medita in cautarea cunoasterii.Comunicarea face posibila coexistenta oamenilor.Comunicarea directa ntre oameni este realizata prin intermediul cuvintelor sau a gesturilor.Cu ajutorul comunicarii te imbogateste in mai multe feluri:iti largeste vocabularul,iti mareste bagajul de notiuni,iti da posibilitatea ssa intelegi lucruri noi,sa schimbi idei cu alti oameni.Cuvintul este o asociatie  dintre sunet si sens,care ascunde in sine adevarate apere ale sufletului si o desavirsita sinceritate a comunicarii,oglindeste imaginea sufletului,conoteaza vibratiile si sunetele inimii.Cuvintele sunt sunete rostite care inlocuiesc sentimentele,gindurile si experienta.Ele sunt simboluri,semne,embleme si deslusesc poezia inimii.De cind s-a folosit de cuvint,omul
a incercat sa-i determine esenta.L-a considerat un atribut al divinitatii,o cale de a vorbi cu acesta.L-a investit cuputerea de a institui realitatea si de a apartine esentei obiectelor…

Compunere trimisa de Maidan Cristina.

Dupa o vara fierbinte cu zile minunate si lungi,toamna se apropie cu hainele ei frumos colorate cu miros de fructe si recolte bogate,dar si cu zile mai scurte si mohorate
Prunii,merii,perii si alti pomi din livada deschid ochii uimiti si se scutura zgribuliti de frigul de afara, intrebandu-se-ntre ei “nu cumva e iarna?”.Un gutui mai marunt dar mai bine imbracat le spuse “ca-i toamna si ca a venit vremea sa arate fiecare ce-a facut toata vara”.Se scuturara,iara infrigurati si crengile lor imbelsugate de rod,umplu cu varf cosul toamnei.Fructele aurii si gustoase, frumos mirositore ajung in camara.Toamna le aseaza pe rafturi plina de bucurie si le adulmeca mirosul si aromele placute,admirandule cu placere culorile:mere rosii,galbene si verzi s-au adunat din belsug in camara si stau pe rafturi ca niste globuri de aur si arama,gutui pufose,burtoase si-aromate s-au adunat in camara toamnei asteptandu-si randul la compoturi si dulceata,o gramada de nuci suna-n sacii mari si burdusiti,prunele si-asteapta cu nerabdare randul la cazanele de facut magiun sau tuica,
strugurii ajung in butoaie de lemn care aproape dau pe dinafara si mustul lor e dulce si bun ca mierea.
Soarele este departe si din cand in cand parca ne e dor de o zi calduroasa de vara.Dar cel mai nostalgic se pare,e un greier care dupa cum spune poetul tota vara a cantat si a dansat si nimic n-a adunat.
Toamna se apropie de sfarsit prin vai si pe la rascruci vanturile suna neincetat ducand cu ele frunze moarte si ciulini. o liniste apasatoare, o liniste grea si rece care ne prevesteste venirea iernii.

Compunere trimisa de Cristina.

Cartea este un insotitor de drum pe care il poti intreba orice nu stii.El iti raspunde si iti explica pe inteles.Din carti inveti orice.
Cartea este scris de anumiti genii ce ne impresioneaza si ne captiveazacu minunatele lor opere.Cartile se deschid spre tine cu inteles si te fac sa vrei sa le citesti.Cartile povestesc despre taine pe care nu toti le cunosc.
Acum imi amintesc de nazdravaniile lui Nica din ,,Amintirile din copilarie” ale lui Creanga.Din ce citesti te imbogatesti sufleteste si afli informatii noi.
Din toate povestile pe care le-am citit cel mai mult m-a impresionat Fram di povestea ,,Fram ursul polar”.El a trecut prin multe ca sa afle ca lucul lui e langa oameni.
Daca as scrie o carte as scrie despre taine pe care nu toti le cunosc.
Cartea este un prieten adevarat deoarece el te invata orice si oricand.

Compunere trimisa de Ionut Hada.