Compuneri

Intr-o zi luminoasa de vara ,semetul soare arunca cu sulite de foc spre pamant si  cerul albastru parca pictat de cel mai mare si stiut pictor de pe acest pamant era atat de senin  si niciun nor nu se zarea.in desert dupa bine cum stiti era o caldura de abia priveai cu ochii deschisi.cactusii verzi abia mai rezistau si ei de cald ce era cu toate ca acestia aveau un trai convenabil.nisipul te incingea la picioare de fierbinte ce era.iar de pasarile calatoare ce a mai zicem si bietelor de ele le era atat de cald.dumnezeu a tot facatorul pe aceasta lume prive inspre ei si parca citindu-le tristetea si amaraciunea din suflet si desigur si fata facu dintr-o miscare cu mana sa ploua in desert.toate animalele plantele si pasarile au inceput sa se mire dar in acelasi timp erau fericite si bucuroase stiind ca dumnezeu le-a indeplinit aceasta dorinta unica  au stiut ca cineva de acolo de sus le pazeste si le vegheaza cineva !

Compunere trimisa de Alexandra .

Iarna este anotimpul rece si albastru.El are o domnisoara pe numele ,,Printesa Iernii“.De cand s-a nascut, in fiecare an apare la sfarsitul anului cu Mos Niolae,prietenul copiilor si Mos Craciunull cel de-al doilea prieten al copiilor.
ea traieste o poveste frumoasa dar friguroasa in palatul ei de cristal.tot timpul poarta cu ea lantisorul daruit de mama ei la moartea sa,papucii de cristal,pantalonii albi ca si spuma laptelui iar ultima dar nu cea din urma haina de puful de zapada.In fiecare an o poti vedea cu alta pereche de papuci,alta pereche de pantaloni dar cu aceasi haina.
Ea poarta acea haina in fiecare an pt. ca ii aduce noroc si in anul de gheatza lumea ,,moare“ in racoare si doar ea este vie impreuna cu Dumnezeu.Decand parintii ei sau dus in lumea norilor,a ramas cu Dumnezeu singurul om pe care il cunoaste impreuna cu surorile ei adika Doamna primavara care este prima fata,Domnisoara vara care este cea dea doua fata,Domnita toamna crae este cam rece pt ca atunci cand sa nascut parintii ei erau pe moarte si ultima fata Fetita Iarna.
Asa sau format anotimpurile,iar din ziua in care  Iarna a aflat ca surorile ei vor imbatrani sa mai inveselit putin deoarece a stiut ca ea va fi in centru atentie.

Compunere trimisa de Rusu Roberta.

Este o zi insorita de primavara.Eu ,nasii mei si baiatul lor pe nume Cantemir,am plecat intr-o sambata la un praznic, la niste persoane din bornis.Cat timp vorbeau nasii mei cu gazda noi ne-am hotarat sa mergem putin in padurea care era situata la vreo 20 de m.distanta de casa gazdei.Am facut noi vreo 10m in padure iar eu eram speriata si i-am spus lui Cantemir sa ne intoarcem.El nu a fost de acord si a mers mai departe .Binenteles ca eu m-am dus dupa el si am insistat sa ne intoarcem.A fost de acord dar era o problema:nu stiam pe unde sa ne intoarcem.In padure era liniste de moarte.Eram speriati;daca nu o sa mai iesim de acolo?(era o padure imensa).Cantemir i-mi spunea ca el cunoaste padurea si stie pe unde sa iesim…(a stiut asa cum sunt eu regina Angliei).Deci din cate ati inteles ne-am afundat mai mult in padure.Dupa vreo jumatate de ora am vazut acea lumina de dincolo de padure.Noi gandeam ca in sfarsit o sa ajungem inapoi ca si cum nu s-a intamplat nimic, dar ne insela
m; necazurile abia acum incepeau;am iesit unde nu trebuia… Ne-am hotarat sa inconjuram padurea,desi asta nu era usor, dupa cum am spus era o padure imensa.Urcam dealuri …alergam…erau 30 de grade…eram sleiti de putere…si cu toate astea ne adunam puterile si alergam in continuare.Nu era de loc usor. Dar un lucru care si acum stau pe ganduri ce era…?! este acela ca in timp ce alergam am Intalnit un noroi moale.Noua ,nepasandu-ne am alergat in continuare dar cand eram la mijloc am constatat ca nu e un noroi oarecare ci unul care ne trage in jos…Am fugit speriati desi Cantemir era norocos pt. ca avea addidassi  pe cand eu niste sandale neinchise la spate.Mi-a ramas un papuc in urma iar Cantemir care era in urma mea mi l-a adus. In trei ore am ajuns dar toata lumea ne certa chiar si gazda care ne-a propus asta.Dar ce nu stiam noi cand am intrat in padure era ca acolo erau porci mistreti ,vulpi si cine stie… la cat era de mare padurea poate chiar lupi…Nasii nostri
ne-au povestit ca ei chemasera si politia cu tot cu cainii lupi desi noi am venit la timp,inainte sa plece politia.                                                        A fost o experienta care presupun ca atat eu cat si Cantemir,nu o vom uita nici odata!                                                                          Diana

Era toamnă. Soarele strălucea pe cer clocotind mările si răurile cu puterea sa uimitoare, iar eu, in loc să mă duc să înot,trebuia să merg la închisoarea cărți, deacum până la vară.
Încarcerați cu muncă grea șase ore, iar restul ținuți  acasă ca să nu mâncăm banii statului cu cazare și mâncare, prinși în cătușele învățarii eram torturați pînă târziu în camera de tortură a temelor.
Ziua începea devreme, cu patruzeci de biciuri-pagini luate la matematică în pedeapsă ca să pricepem că nu-i bine să furăm secunde prețioase de distracție. Alți încercau să evadeze, dar erau prinși  a doua zi și băgați în etajul nouă unde toți se numeau elevi periculoși,  și aveau media de purtare scăzută cu un punct. Cei care ajungeau la patru, erau executați pe loc cu moartea. Alții, ca să le fie viața mai ușoară și să mănânce mai bine, mituiau sergenți și pe cei de gardă.
Eu raspundeam peste toți din carcera in care stateam, numită și carcera VI-C(clasa poate fi înlocuită cu clasa ta), iar când cineva nu corespundea cu legile închisorii, și încerca să evadeze, eu eram luat și bătut că nu i-am putut opri.
ÃŽn ziua aceea, toÈ›i au încercat să scape când au auzit că vine sergent Popescu Ion(numele poate fii înlocuit cu profesorul/profesoara ta), de frică să nu-i mai bată la cap cu puteri. Atunci, pe mine m-au luat È™i m-au bătut mai rău ca niciodată, iar sentinÈ›a era executerea cu moartea. Doar trei secunde am simÈ›it durerea … apoi nimic!

Compunere trimisa de Denis.

Se apropie vara calduroasa.Soarele bland isi intra serios in drepturi.Acesta ca un cuptor isi trimite sagetile de foc catre pamantul fierbinte.Fanul parfumat isi imprastie mirosul imbietor in toate  imprejurimile.
Padurile muntilor inalti care ai crede ca ating cerul par a fi paduri de smarald dupa culoarea verde.
Copiii bucurosi ca scoala s-a terminat ;ca nu mai au de facut teme si de invatat.Acum toti  copiii se pot juca si relaxa toata ziua.
Nori ca de vata plutesc pe bolta azurie.Pasarile ca niste sageti strapung cerul.
Campiile verzi incarcate cu flori ale paradisului ale care-i  parfum te invaluie intr-o mireasma imbietoare.Pomii inalti iti tin de umbra in zilele toride de vara, cand soarele incalzeste foarte tare.
Vara este anotimpul care se aseamana cu un colt din Paradis.

Compunere trimisa de Patricia.

Copilaria este un taram magic.Nu stim unde si cand incepe si nu stim cand si unde se termina.Copilaria este singurul moment al vietii in care traim totul cu maxima intensitate.In care radem si plangem in aceeasi zi,in care ne suparam si iertam in cateva secunde , in care suntem singuri si totodata cu toata lumea.Taramul magic al copilarie mele sa petrecut intr-un satuc mic dar valoros de la marginea unei paduri.Acolo ne strangeam in vacanta de vara eu si toti verisorii mei.Bunica era atat de fericita sa ne aiba in preajma ei.Vara cand ma duceam bunicul imi pregatea multe surprize, si mie si verisorilor mei.Copilaria mea se ragaseste in poala bunicii.Stateam amandoua la umbra teiului batran pe bancuta facuta de bunicul si imi spunea povesti, ma mangaia si imi spunea vorbe dulci.Acolo mi.am petrecut 3 luni.Seara ieseam pe ulita si stateam pana noapte cu copii de acolo si ne jucam tot feluri de jocuri .Bunica ne astepta cu ligheanul de gogosi pufoase si moi,le pregatea din miezu
l noptii sa fie calde dimineata cand ne trezeam.Asa a fost copilaria mea.Frumoasa ,sincera si luminoasa.Am crescut sub invataturile bunicilor si a parintilor, am crescut intr-o lume frumoasa, plina de armonie unde toti oamenii se intelegeau bine, unde imi petreceam serile in spatele casei, unde aveam o casuta intr-un copac eu si verisorii mei.Acum ca am crescut imi pare rau ca sa terminat asa repede si ca nu mai pot fii ca altadata.Dar oricat de mare ai fii, acolo in suflet mai ai o particica care rosteste mereu cuvantul COPILARIE!

Compunere trimisa de Alecsandra.

Intr-o zi calduroasa de vara, in parc era multa plictiseala.
Pe banca ,statea Analia ,si se gandea ce sa faca inafara de a o supraveghea pe verisoara ei , Margareta  jucandu- se la nisip. Se gandea ,se gandea , dar idea nu aparea. Stand asa , zari dintr-o data o stralucire de dupa tufisuri. Uitand de verisoara ei si de datorie se indrepta spre locul luminilor. Dand crengile la o parte , intra dincolo de tufis. Lumina puternica disparu , dar minunea ce o vedea parea a fi un vis. Privea in jur tot uiminduse de ce de ce era acolo. Casute mici , oameni mai mici ca si casutele. Erau pitici.
– Un intrus! Un intrus! se auzi o voce slaba de jos.
Analia se apleca si zambi.
– Nu va temeti ! Eu am venit fiindca am zarit o lumina pternica , si vreau sa aflu ce  a fost.
Piticii se priveau unii pe altii si apoi unul dintre ei a spus:
– Priveste ! Noi avem un diamant pe care l-am gasit ieri. Azi l-am pus intr-un suport special pe care l-am facut dimineata. Acesta ne poate apara de soarele la amiaz. Soarele este prea puternicsi nu putem indura lumina si caldura lui.
– Da… Chiar aveti dreptate. Sunteti isteti pentru niste pitici.
– Desigur! Cate-odata poate chiar mai destepti decat voi, oamenii. noi ne punem ideile la un loc, astfel realizam ceva maret, grai un pitic mai suparacios.
– Da, da. Iarta-ma dar n-am vrut sa te supar .
– Hmm! se facu neinteresat piticul.
Toti piticii se adunara in jurul Analiei. Erau atat de interesta sa vada un om de indeaproape. Nu mai vazusera  niciodata. Iar acesta era unul de o fir mai blanda. Analia le povestea cat de diferita era lumea ei decat a piticilor.
– As vrea sa pot sa fiu si eu la fel voi , mica. Cat as vrea…
– Dar poti! striga un pitic din multime.
– Cum… adica?  Eu sa fiu la fel de mi ca ca si voi? Cum ar fi posibil?
– Foarte simplu arata cu degetul spre o sticla cat el de mare, aceasta te poate face ca si noi.
– Serios?
Analia se apleca sa ia siropul . Ii desfacu capacul si bau ce era in sticluta. Si… mare minune! Dupa 10 secunde se facu si ea o fetita pitic. Se uita in jur , vazu ca era la fel ca toti ceilalti.Era bucuroasa. Analia s-a plimbat cu copii de pe acolo. A vazut cum aratau casele lor pe dinauntru. Aveau paturi din scoarta de copac sau din cutii de chibrituri. Se acopereau cu frunze iar toamna si iarne cu materiale din matase gasite in timpul verii.Si cand zapada era prea mare, cu o lanternanuriasa pentru ei, o asezau pe un turn de supraveghere , pentru a inlocui soarele si asa zapada se topea. Erau foarte descurcareti. Vorbeau cu albinele sa le imprumutemiere , polen, propolis si bondari pe care ii puneau in loc de cai, in schimb macar zburau. Aveau si carute. Analia era atat de fascinata de lucrurile lor incata a uitat complet de  indatorirea sa de a avea grija de Magareta . Penru ea nu era nimic mai interesant decat aceasta lume a piticilor. Avazut ca s-a intunecat si ap
oi si-a  amintit.
– Vai, vai! Uitasem complet .
– Ce? Ce ai uitat? au intrebat piticii speriati.
– Pai verisoara mea, Margareta este singura in parc. Imi pare rau , dartrebuie sa plec.
– Cum ? Sa pleci? Am crezut ca vei ramane pentru totdea-una aici, cu noi.
– Oh! As fi vrut eu, dar trebuie sa plec.
– Bine . Dar sa nu spui nimaniu ce ai vazut aici, bine? Si sa ne  mai vizitezi.
– Asa am sa fac. Salut!
– Salut!
Si Analia dupa ce iesi de dupa tufis reveni la statura ei normala. Si pentru usurarea ei , Margareta se juca in acelasi loc .Acum se simtea mai linistita. A mers pana la ea a luat-o in brate si a pornit spre casa. Se gandea la ce a vazut azi. Si pana la urma n-a fost o zi plicticoasa.
Ori ce om , ori cat de mic ar fi el poate sa gandeasca mai bine decat unul obisnuit.

Compunere trimisa de  Opris Sarah – clasa a IV-a.

Poezie despre vara (in limba engleza)

Come, come, sweet summer
Let’s go to the field outside
To scour the valleys running,
Lands to roam.

Let water come to look like
Flocks to drink,
Of beech to discern
Line of oat.

Rustling forest green
Hearing him to caress me,
Tired and then fall
Down in the shade of a tree.

And let me be the field in flower
Sky blue covers,
Let me sleep in sweet singing
Trees shaken by the wind!

Poezie trimisa de Railenau Iustina.

Iata! A sosit din nou anotimpul rece. Ce trist! Parca mai ieri alegam dupa fluturii gingasi si multicolori si parka ma lasam invaluita de adierea calda a vantului pe acele calduri toride. Si parca doar acum cateva clipe incepuse scoala si mergeam prin parcul cu castani si vedeam frunzele cazand si vedeam cum trece timpul.

Dar acum? Atmosfera e cu totul alta. Defapt ar fi trebuit sa fie. Visam ca va fi o iarna lunga. Foarte lungaÂ…Asa cum fusese anul trecut..

A fost o iarna grea, dar frumoasa. Parca inca mai simt mirosul de ger proaspat si scartaitul omatului sub picioare. Fulgii parca se jucau in zborul lor zglobiu. Copacii dantelati parca dansau si ei in zborul leganat al diminetii reci de iarna. Era un peisaj de vis. Cristale sclipitoare parca iti luau ochii in jocul lor vesel si zburdalnic. Eram si noi intr-o zi cu saniuta. Fusese o noapte lunga si a nins mult. As fi vrut sa ninga si azi tot asa. Se facuse un omat mare cat casa. Campul era acoperit cu margaritare sclitoare. Eu, Marcela si Marian ne-am gandit sa iesim sa ne imbujoram putin. Desi era putin ger, ne-am luat saniutele si am pornit pe derdelus. Acolo mai erau multi copii veseli, imbujorati si ei, dar foarte bucurosi. Era minunat. Am facut un om de zapada, am alergat, am patinat pe lacul in care vara trecuta inotam si pescuiam, dar nu ne-am sfiit nici acum; Marian a spart putin ghiata si a pescuit la copca. A prins ceva peste, asa ca ne-am potolit si foamea, si apoi
ne-am continuat jocurile.

Ce zi superba a fost atunci. Si au mai fost multe. O luna a tinut asa, dupa care putin timp a mai durat si si-a facut aparitia discul rosu al soarelui. Pe o parte ne bucuram-scapsem de hainele grele si de bocancii incarcati de zapada pe care abia ii mai caram. Dar, pe o parte ne parea rau. Se termina vacanta de Craciun si nu mai aveam cum sa ne jucam. Ne intalneam tot mai rar si eram tot mai tristi. Abia asteptam din nou sa vina iarna.

Mi-as fi dorit ca si anul acesta sa fie tot asa. Dar nu a fost sa fie. Sa speram in continuare ca ne vom mai juca si in alti ani asa cum ne-am jucat atunci, si sa revedem acel peisaj din basme, care nu va disparea niciodata din mintea mea. Ador anotimpul iarna!

Era o dimineata insorita de vara.Dupa o saptamana agitata trebuia sa vina si weekendul mult asteptat.
Eu am iesit cu bicicleta pentru o plimbare lunga prin padure. Pe drum am observat ca cerul era putin innorat dar nu imi faceam griji deoarece nu credeam ca o sa ploua.
La kilometrul sapte m-am oprit la un izvor ca sa beau putina apa, observand dupa aia ca cerul este plin de nori si soarele nu se mai vedea, dar eu, optimist m-am urcat din nou pe bicicleta si mi-m continuat drumul, in spatele meu fiind o ceata groasa. Atunci m-am hotaratsa ma intorc acasa, dar intrand in acea ceata am nimerit chiar in mijlocul furtunii. Stropii mari de ploaie paleau cu mare viteza frunzele batranilor copaci , tunetele auzindu-se de departe.
Inaintand prin ceata deasa am observat doua lumini stranii in fata mea. La inceput nestiind ce sunt , dar dupa ce m-am apropiat  am observat ca era masina parintilor mei care ma cautau
Ina final am ajuns cu bine acasa, toate fiind bune si frumoase.

Compunere trimisa de Iulian.