Compuneri

A fost odata ca niciodata o fata frumoasa , harnica si desteapta care locuia la marginea padurii impreuna cu mama ei pentru ca tatal ei murise. Intr-o zi mama ei se hotari sa faca o placinta cu mere si a trimis-o pe     Aurora sa culeaga mere din padure. Aurora canta impreuna cu pasarelele cand ea l-a zarit.

Read the rest of this entry »

Ce înseamna viaÈ›a pentru mine? Cine vreau sa fiu ?Ce vreau sa devin?Cum pot sa schmb înspre bine lumea in care traiesc ? Ce calitati si ce defecte am ? Ce rol in viata indeplinesc? Cine sunt cu adevarat EU ? Viata nu e decat o simpla incercare cu probleme , greutati, o cale lunga spre ceva frumos , o lume mai buna. Viata e o carte ,ale carei file cuprind momente frumoase, amintiri si persoane dragi , cu cat dai fila mai departe , cu atat omul imbatraneste pana la moarte . Vreau sa fiu o persoana fericita. Vreau sa devin o persoana reusita . Nu pot sa schimb lumea in care traisec , nu pot sau nu vreau. Calitati bune nu am multe, defectele imi cuprind sufletul si imi innegresc inima . ÃŽntunericul ma sperie pentru ca vad in el doar intuneric . Greselile nu ma fac mai puternica,ci ma ingrop adînc , adînc de unde nu mai pot sa ies. ÃŽntr-o problema nu încerc sa lupt , ci ma gandesc la rau . Vad lumea frumoasa doar atunci cand mi-e bine , cînd mi-e rau lumea se transforma intr-un cosmar din care nu voi mai iesi niciodata .ÃŽnsa o lumina puternic sclipitoare (mama)imi spune mereu ”Va fi totul bine”. Si atunci speranta ma ridica ,lupt, pana nu cad din nou ,iar caderile ma fac mai puternica.Prietenii nu am inteles niciodata acest cuvant,ei sunt ca fluturii care zboara la orice situatie posibila.Nu am nevoie de asa ceva .Singuratatea nu ma sperie, in ea ma simt bine ,pot sa fiu eu insumi,nu ma prefac.Muzica!e singurul lucru care ma linisteste si ma transmite intr-o lume anterioara , o lume fantastica,fermecatoare. Sunt fericita?Da pentru ca simt totusi ca nu sunt singura,mai sunt persoane care cred in mine .Asa ca voi lupta pentru ele . Cine sunt cu adevarat EU ? Nu stiu insa voi munci zi de zi pentru … a fi CINEVA in viata

Compunere trimisa de Ana Maria.

Azi m-am gandit cu sinceritate,
Poeta vreau sa fiu in toate,
Sa nu mor si sa nu ramana nimic,
In tara mea vreau sa fiu cat de mic,
Dar sa ramana ceva dupa mine,
Caci in lumea asta asa se cuvine.

Ma gandesc,
Simt ca traiesc,
Si sper in continuare,
La ziua cea mai mare,
Vreau sa fiu ca Eminescu,
Ca Arghezi,Odobescu.

Imi doresc asa de mult,
Sa ramana dupa mine cult,
Sa ma intrec pe mine,
Si sa intrebe lumea cine,
A scris poezia aceasta,
Asta vreau si cu-asta BASTA!

Sper ca dorinta imi veti auzii,
Aceasta poezie 5 minute mi-a luat sa stii,
Sunt talentata in toate,
Daca nu ma crezi o sa vezi mai departe,
Caci dupa cati va ani,
Nu vreau avere, nu vreau bani,
Vreau sa fiu celebra sa ating culmea,
Sa ma iubeasca toata lumea.

Scrisa de Alexandra Popovici.

Intr-o zi calduroasa de vara, in parc era multa plictiseala.
Pe banca ,statea Analia ,si se gandea ce sa faca inafara de a o supraveghea pe verisoara ei , Margareta  jucandu- se la nisip. Se gandea ,se gandea , dar idea nu aparea. Stand asa , zari dintr-o data o stralucire de dupa tufisuri. Uitand de verisoara ei si de datorie se indrepta spre locul luminilor. Dand crengile la o parte , intra dincolo de tufis. Lumina puternica disparu , dar minunea ce o vedea parea a fi un vis. Privea in jur tot uiminduse de ce de ce era acolo. Casute mici , oameni mai mici ca si casutele. Erau pitici.
– Un intrus! Un intrus! se auzi o voce slaba de jos.
Analia se apleca si zambi.
– Nu va temeti ! Eu am venit fiindca am zarit o lumina pternica , si vreau sa aflu ce  a fost.
Piticii se priveau unii pe altii si apoi unul dintre ei a spus:
– Priveste ! Noi avem un diamant pe care l-am gasit ieri. Azi l-am pus intr-un suport special pe care l-am facut dimineata. Acesta ne poate apara de soarele la amiaz. Soarele este prea puternicsi nu putem indura lumina si caldura lui.
– Da… Chiar aveti dreptate. Sunteti isteti pentru niste pitici.
– Desigur! Cate-odata poate chiar mai destepti decat voi, oamenii. noi ne punem ideile la un loc, astfel realizam ceva maret, grai un pitic mai suparacios.
– Da, da. Iarta-ma dar n-am vrut sa te supar .
– Hmm! se facu neinteresat piticul.
Toti piticii se adunara in jurul Analiei. Erau atat de interesta sa vada un om de indeaproape. Nu mai vazusera  niciodata. Iar acesta era unul de o fir mai blanda. Analia le povestea cat de diferita era lumea ei decat a piticilor.
– As vrea sa pot sa fiu si eu la fel voi , mica. Cat as vrea…
– Dar poti! striga un pitic din multime.
– Cum… adica?  Eu sa fiu la fel de mi ca ca si voi? Cum ar fi posibil?
– Foarte simplu arata cu degetul spre o sticla cat el de mare, aceasta te poate face ca si noi.
– Serios?
Analia se apleca sa ia siropul . Ii desfacu capacul si bau ce era in sticluta. Si… mare minune! Dupa 10 secunde se facu si ea o fetita pitic. Se uita in jur , vazu ca era la fel ca toti ceilalti.Era bucuroasa. Analia s-a plimbat cu copii de pe acolo. A vazut cum aratau casele lor pe dinauntru. Aveau paturi din scoarta de copac sau din cutii de chibrituri. Se acopereau cu frunze iar toamna si iarne cu materiale din matase gasite in timpul verii.Si cand zapada era prea mare, cu o lanternanuriasa pentru ei, o asezau pe un turn de supraveghere , pentru a inlocui soarele si asa zapada se topea. Erau foarte descurcareti. Vorbeau cu albinele sa le imprumutemiere , polen, propolis si bondari pe care ii puneau in loc de cai, in schimb macar zburau. Aveau si carute. Analia era atat de fascinata de lucrurile lor incata a uitat complet de  indatorirea sa de a avea grija de Magareta . Penru ea nu era nimic mai interesant decat aceasta lume a piticilor. Avazut ca s-a intunecat si ap
oi si-a  amintit.
– Vai, vai! Uitasem complet .
– Ce? Ce ai uitat? au intrebat piticii speriati.
– Pai verisoara mea, Margareta este singura in parc. Imi pare rau , dartrebuie sa plec.
– Cum ? Sa pleci? Am crezut ca vei ramane pentru totdea-una aici, cu noi.
– Oh! As fi vrut eu, dar trebuie sa plec.
– Bine . Dar sa nu spui nimaniu ce ai vazut aici, bine? Si sa ne  mai vizitezi.
– Asa am sa fac. Salut!
– Salut!
Si Analia dupa ce iesi de dupa tufis reveni la statura ei normala. Si pentru usurarea ei , Margareta se juca in acelasi loc .Acum se simtea mai linistita. A mers pana la ea a luat-o in brate si a pornit spre casa. Se gandea la ce a vazut azi. Si pana la urma n-a fost o zi plicticoasa.
Ori ce om , ori cat de mic ar fi el poate sa gandeasca mai bine decat unul obisnuit.

Compunere trimisa de  Opris Sarah – clasa a IV-a.

Copilaria este un mister
Caruia trebuie sa ii gasesti cheia
Caci fara ea nu poti simti fericirea

A fi copil inseamna puritate
A fi copil inseamna bunatate
A fi copil e ceva deosebit
A fi copil e un vis implinit!

Sunt copil,ce vis frumos
Totul mi se pare roz
Nu am griji,nu ma stresez
Eu ma joc si ma distrez!

Parintii imi sunt alaturi
Imi dau sfaturi
Ma iubesc
Eeeee ce vis frumos traiesc!

Profesorii ne explica
Cum sa nu ne fie frica
Ne ajuta,ne invata
Totul despre o noua viata.

Prietenii ii am cu mine
Si la rau,dar si la bine
Imi dau sfaturi,ma-nteleg
Doar cu ei timpu-mi petrec.

As vrea sa fiu mereu copil
Sa vad florile din april
Sa zburd vesel ca un fluturas
Oooo ce bine e sa fi copilas
Sa suflu flori de papadie
Sa mananc struguri copti la vie
Sa ma dau cu saniuta
Si in leagan huta-huta

Sa nu ma fac vreodata mare
Ca nu vreau sa am nici o suparare
Sa ma vad fetita-n oglinda
Si-mpacarea-ncet sa ma cuprinda!

Poezie trimisa de Ana-Maria.

Unde erai cand totul s-a oprit? Cand totul s-a scufundat intr-o alta lume si s-a evaporat spre Rai? Oare era asa perfect totul si a trebuit sa mi-l furi? Sa ma lasi aici singura intr-un coltisor de pe Pamant, cu toti acesti pamanteni insuportabili, incompetenti, indiferenti?! Tuturor nu le pasa de faptele lor, nu le pasa ca maine va veni aici Heperyon si ca ne va lua lumina de pe Pamant. Ei imi fac visul meu sa pasa inutil, ei ma fac sa imi fie sila si frica de Terra. Te rog, vin-o aici si ia-ma acolo unde imi e locul, acolo unde exista frica pentru ziua de maine, unde toti sunt constienti de rasponsablitatea lor. Nu e locul potrivit pentru mine, aici, intre muritori, numai vreau sa le ascult si lor visele, sa le vad destinele ruinate, sa fiu prostita pe zi ce trece. Nimeni numai apreciazaarta, toate sunt pe interes. Nimic real, totul e condus de vis ce nu are nici o sansa sa devina realitate. Drumuri gresite, sau abordate gresit ce ajung sa faca catastrofe. Toti rad cand se
uita la o comedie, dar de ce nu toti plang cand se uita in jurul lor?! Si daca tot vorbesti despre “iubire”, fa-o cum trebuie! Si nu uita esecuri, nu uita adevaruri care dor, nu uita ca iubirea nu exista.. E doar un sentiment cerut de minte si de corp, ceva ce a ajuns sa ne conduca.. Sa facem mari greseli din cauza acestui lucru inexistent, sa distrugem copilarii.. Dar de fiecare cand astept cat mai mult acea zi, in acele moment abea astept sa se termine mai repede. Visele mele se transforma intr-o realitate oribila, guvernata de mizeria muritorilor. De o parte e un vis pictat in roz, ar pe de alta parte e un cosmar oribil mazgalit cu un gotic negru. O ironie ce ma face din ce in ce mai isterica, ce ma umple cu nebunie.  De ce ai plecat?.. De ce inca mai hoinaresti prin mintea mea care este din nou gata sa-ti mai dea o noua sansa.. Desi stiu ca ar trebui sa pretuiesc doar ce a fost, eu as fi vrut si “va fi”.. Nu ai stiut sa-mi daruiesti speranta de viitor, doar mi-ai luat-o
si pe cea a trecutului. Numai pot zambi cand te vad, numai simt cum vantul se strecoara prin parul meu.. Din cate am inteles sti sa faci multe pentru ceea ce vrei, sti sa ma convingi sa mai iti mii de sanse. Ai stiut mereu sa ma trezesti la realitate, desi asta doare, sa ma inveti cum e sa lupti cu adevarat pentru ceea ce vrei. Poate ca pe tine nu te-am vrut atat de mult.. Poate ca varsta face prea mari diferente, dar mereu zic ca m-am saturat si niciodata nu fac nimic insemnat ca sa schimb asta. Dar acum spun ca numai suport, vreau sa arat cat de mult m-am maturizat.. Chestia asta de cand a intrat in viata mea imi da aceleasi rezulatate si multa suferinta. Numai lacrimi aiurea, numai zboruri neinsemnate de pasari calatoare ce ratacesc vazduhul spre aievea.. Un vis ce se pierde in spuma amara a oceanului. Un aceleasi cosmar umilitor prin care trec zi de zi, noapte de noapte.. Totul ma urmareste si in somn, totul imi tulbura gandurile, opiniile, viitorul..

Compunere trimisa de Dobre Andreea.

Cu cine sa vorbesc daca simt nevoia… si mai ales daca acum nu e nimeni langa mine? AÅŸa ca nu pot decât sa ating corpul rece al stiloului si sa ii dau bătaie in stilul metaforic destul de patetic pe care îl folosesc eu. Mi-e teama, totuÅŸi sa mă las purtata prea tare de val… totuÅŸi, poate ca o sa ajung preÅŸedinte cândva si atunci or sa mă dea afara pentru ca am un trecut “dubios”… sa zicem aÅŸa… aÅŸa ca mă mulÅ£umesc sa spun ca inga nu m-am maturizat, deci am scuza… si, la urma urmei, ce daca nu m-am maturizat…?  AÅŸa ca, de ce nu? Cu toate ca acum mi-e tare frica sa mai visez.
De-asta e atâta neconcordanta in mine. Nu mă mai interesează acum ca nu pot sa fac aia sau aialalta chestie, pentru ca nu mă mai interesează. Acum mă interesează doar sa mă chinui sa mai visez… măcar doi ani as continua in maniera patetica… Spun ca măcar atât, deoarece dup-aia poate o sa ajung la o alta maturitate in care nu o sa mai fie nevoie atât de tare sa visez.
De ce îmi bat chiar atât de tare capul cu toate chestiile astea? Doar ÅŸtiu ca natura mea îmi spune ca sunt făcuta sa fiÅŸez, asta chiar daca raman in globul meu de cristal… Si nu mi-e frica sa raman in el… sper doar ca sa mai fie cineva acolo când eu o sa raman blocata. Si sincer, m-am impacat cu mine… si daca îmi vine sa mă mai zvârcolesc, atunci zâmbesc doar…. si mă gândesc: “uite-mă! …iar!”. “Nu trebuie nicicând sa te prabusesti, căci daca faci asta o data, o sa ai tendinÅ£a sa o faci din nou!”. Nu vreau sa dau titlu la ce am scris. Nu e o povestioara. E mai mult un fel de analogie de gandulete… poate pentru asta ar trebui sa mă apuc de scris povesti sau sa tac odată… dar, na. Cum eu caut povestioare pentru a mă liniÅŸti, poate ca aÅŸa fac si ceilalÅ£i. Si mi-a spus cineva ca asta e drumul către independenta. Chiar daca nu vrei, intai trebuie sa te bazezi pe ceilalÅ£i… pana te găseÅŸti   Si mâine sa o iei de la capăt… si sa faci din
asta nu un cerc vicios, ci un drum plin cu peripeÅ£ii. Fiindcă, vrei, nu vrei… toate or sa se sfarseasca cândva. Chiar daca credeam ca unele lucruri sunt eterne, acum încep sa am dubii. Poate ca e doar o întâmplare totul… si ca nu ai cum sa te bazezi pe altceva in afara de tine. La urma urmei, doar pe tine te ai… si nici pe tine, Å£inând cont de faptul ca mereu te pierzi. Nimic nu e al tău pe lumea asta si nu ai ce face! Nu ai pe cine baga la închisoare ca sa te simÅ£i tu indreptatit. Si pana nu iÅ£i dai seama ca totul e cu împrumut, o sa iÅ£i fie mult mai greu sa “mergi mai departe”, indiferent de situaÅ£ie. E cel mai greu lucru sa faci asta… pentru unii. Si pentru mine.
AÅŸa ca împrumut din înÅ£elepciunea unora si din lentoarea notelor muzicale de pian pe care le ascult acum si merg mai departe către ziua de mâine când, probabil, iar o sa mă pierd pe mine. Doar ca mâine nu o sa fiu doar eu…

Compunere trimisa de Raluca.

Ioana Rosculet

Blestemul Meduzei

In fiecare primavara pasii ma poarta fara sa vreau catre acel loc plin de mister!Mirosul dulce al florilor de cires mi se incolaceste de incheieturile mainilor.Soarele jucaus incalzeste aerul firav si nu-mi ramane de facut decat sa privesc melancolic linia orizontului trezit la viata!In fata mea teritoriul acesta dintre cer si pamant este puntea ce leaga visul de realitate trecutul de viitor …o punte pazita cu strasnicie de puterea gandului.
Conacul boieresc…aici totul este diferit pentru mine ,copacii infloresc altfel ,iarba are un alt miros,glasul privighetorilor ascunse in desisul trandafirilor salbatici este transformat de adierea vantului dulceag in cea mai melodioasa simfonie pe care o ascult fara sa clipesc de teama ca zgomotul genelor sa nu o faca sa dispara.
Ma ridic pe varful degetelor de la picioare cu speranta ca anul acesta am crescut destul incat sa ajung sa privesc dincolo prin fisura din zid pe care am descoperit-o cu ani in urma .
Nu reusesc si o lacrima mi se scurge pe obraz.Imi este ciuda!Cu mana tremuranda mangai jurnalul cu coperti de catifea visinie , decolorata de timp si tocita la colturi si caut un loc ferit de privirile curiosilor unde sa pot citi linistita paginile pe care mintea le reda inainte ca ochii sa le poata citi.Si unde ar putea fi cel mai potrivit loc daca nu pe bancuta pitita in desisul trandafirilor salbaticiti de trecerea timpului de a carei existenta am aflat din paginile jurnalului?
Cu inima cat un purice ma indrept catre poarta masiva de lemn si apas pe clanta de bronz care ma intampina cu raceala.Un scartait usor ma face sa tresar ,dar imi continui drumul.Cu cata acuratete e descris in jurnal locul…aleea lunga pavata cu dale de piatra ,strajuita de copaci cu trunchiul gros pe care nici un barbat puternic nu poate sa-l cuprinda te conduce catre intrarea in casa.Pe treptele din marmura rosie se afla doua statui aduse cu mari eforturi de la Roma .Ore in sir Radu sta in fata lor ,pierdut,dandu-mi senzatia ca se roaga.Invatasem sa-i respect intimitatea !
In aceea dimineata am simtit nevoia sa probez rochia de mireasa.Si pentru ca eram superstitioasa m-am furisat pe scara ce duce la usa podului.Dupa panza groasa de paianjen care se formase mi-am dat seama ca nu mai trecuse nimeni de ceva vreme pe aici.Nu era un loc potrivit pentru o rochie alba ,dar daca tot am ajuns, am hotarat sa intru.In incapere erau ingramadite lucruri de care se descotorosise fiecare generatie.Mi-a atras atentia un scrin vechi, din lemn de trandafir.Am ridicat capacul si in intreaga incapere s- a raspandit un miros fin…flori de cires?! Din adancul lui am scos o oglinda acoperita de un strat gros de praf.Razand am scris cu degetul te iubesc,dar zambetul mi-a inghetat pe fata.Nu reuseam sa inchid capacul asa incat am invaluit oglinda cu rochia de mireasa .
L-am gasit pe Radu acolo unde intuiam.
-De ce Hades si Athena? Intrebarea a cazut ca un fulger din fata caruia nu ai unde sa te ascunzi,spintecand linistea acelei clipe.Dupa cateva momente de tacere care pareau a nu avea sfarsit ,chipul lui senin a fost umbrit de aripa cenusie a supararii.Si-a dres glasul si mi-a vorbit.
-Legenda spune ca privirile Meduzei ,singura muritoare dintre cele trei surori Gorgone,puteau transforma in piatra pe cine indraznea sa o priveasca sau era privit de ea.Numai coiful lui Hades si scutul zeitei Athena te pot apara.
-Da,dar Perseu a ucis-o , Radule!
-Asa vrem noi sa credem Ema!Meduzei, in timp ce era trezita din somn de serpii inspaimantati din jurul ei ,i s-a intiparit pe retina chipul barbatului din vis si a jurat sa se razbune aruncand un blestem peste vietile viitoare.
M -a luat de mana si in tacere ne-am indreptat catre bancuta de piatra din mijlocul rondului de trandafiri.Ne-am asezat.
-Aici nu ne mai deranjeaza nimeni.Ema ,eu am o greutate pe suflet ,un secret pe care trebuie sa-l afli si pentru care te rog sa ma ierti daca ai sa poti.
Am simtit un fior de gheata coborand pe sira spinarii.Era prea tarziu pentru dezvaluiri…ii cunosteam secretul!
-Eram …tot eu,aveam tot ce-mi doream dar imi lipsea ceva dupa care tanjesti si tu nu stii cum sa spui.Nu cunoscusem iubirea adevarata care te face sa nu mai f ii tu insuti !Imi era frica sa recunosc … pentru ca trebuia sa ma insor…cu tine Ema.
In aceea dimineata am plecat sa calaresc cu sentimentul de vinovatie apasandu-ma!Nu stiu cum si cand am ajuns pe malul lacului si cu siguranta as fi mers mai departe daca nu auzeam acel glas coborat parca din ceruri.A fost suficient sa o privesc in ochii mari,verzi umbriti de genele negre ca sa ma simt vrajit.Era ca o nimfa …parul despletit ,rosu ca focul i se revarsa pe umeri,iar camasa umeda ii copia trupul armonios.
-Vino cu mine mi-a zis.Doar atat!Am urmat-o fara sa ma gandesc la consecinte ,fara sa o intreb de unde vine sau cum o cheama pana in dreptul unei casute saracacioase.Cand am intrat in odaie ,singurul lucru pe care l–am vazut a fost oglinda ce atarna pe unul dintre pereti.Ne intalneam in fiecare zi si oglinda era martora iubirii noastre. Cand voiam sa o intreb ceva imi punea degetul la gura si renuntam.O iubeam mai presus decat mine!Eram hotarat sa renunt la tot numai sa fiu cu ea!
Am dat pinteni calului ca sa ajung mai repede , nu cumva sa se ofileasca bobocul de trandafir ascuns sub haina.In odaia micuta nu era decat oglinda.Am stat zile in sir cu speranta ca cea fara nume se va intoarce.Innebunit de durere priveam oglinda in care se reflectau toate clipele petrecute impreuna.La un moment dat nu am mai putut indura atata suferinta si am invaluit oglinda cu haina care inca mai pastra mirosul bobocului de trandafir.
Dupa un timp m-a gasit o tiganca zbatandu-ma intre cele doua lumi.O auzeam bolborosind descantece deasupra fierturilor de ierburi pe care ma obliga sa le beau dintr-o oala de lut.
-Conasule am crezut ca esti pierdut!Este prima data cand cineva ii scapa Meduzei.Multumeste-i medalionului de la gat ca esti in viata si cu mintea limpede!
Purtam un medalion de argint ce reprezenta un coif si un scut pe care un sarpe se straduia sa le inghita.Cand l-am intrebat pe bunicul ce semnificatie are a ridicat din umeri si m-a pus sa-i promit ca nu o sa-l scot niciodata de la gat.Cand m -am intors la conac am aflat ca de doua saptamani ma cautau fara incetare deoarece calul venise singur acasa.Tata avea parul grizonat si mama era umbra celei pe care o lasasem la plecare.
Lor nu le-am spus nimic ,dar tu Ema trebuie sa afli adevarul.Am nevoie de timp sa-mi vindec ranile si s a ma eliberez.Tu nu trebuie sa suferi…iarta-ma.
Am vorbit nestiind daca am putere sa articulez cuvintele.
-Eu te iubesc cum ai iubit-o tu pe ea…daca intr-o zi o sa te pot ierta am sa o fac,daca nu sa te ierte Dumnezeu ,Radule.
Lacrimile-mi curgeau necontenit ,inima-mi era sfasiata de durere .Mi-am strans lucrurile si am plecat lasand la intrare scrinul din lemn de trandafir cu rochia de mireasa.
Aici se incheia povestea jurnalului.
Fara sa ma gandesc o clipa am urcat in fuga scarile de marmura rosie si am batut in usa puternic ,o data,de multe ori!
-Tu nu stii sa folosesti soneria?
Nu am reusit sa spun decat “ups”pentru ca privirea –mi ramasese agatata de chipul tanarului fermecator din fata mea.L-am privit in ochi si am avut sentimentul ca-l cunosc de o vesnicie. Purta la gat un medalion de argint ce reprezenta un coif si un scut pe care un sarpe se chinuia sa le inghita!
Peste umarul lui un val de curent imi aduce mirosul atat de cunoscut al florilor de cires.La intrare am reusit sa vad o fotografie ingalbenita de vreme pe care am privit-o surprinsa pentru ca era oglinda chipului meu!Am plecat in fuga !Nu trebuia sa ma indragostesc!M-am intors la bancuta de piatra,am mangaiat pentru ultima data jurnalul atat de drag si am scris …te-am iertat Radule ,te-am iertat!

Vara iar…Fiica ea mai stralucitoare cu gene firave de mărar,ochi de mărgăritar ÅŸi cercei de cireÅŸe,a revenit pe minunata scenă a naturii cu alaiul său de flori ÅŸi fluturi multicolori.Cu multă măiestrie ea pluteÅŸte între cer ÅŸi pământ într-un joc copilăresc ,în tăcerea blajină a nopÅ£ii ,spre nemurire…AÅŸa o vedeam eu în anii copilăriei mele,când priveam prin geamurile albăstrii ale căsuÅ£ei bunicilor,ca pe un joc.Atâtea dimineÅ£i!Atâtea dimineÅ£i copilăreÅŸti!Åži într-o clipă toÅ£i anii din urmă se acoperi de lanul de aur al florilor.
Acum,începe adevărata viaţă a acestui copil,noi drumuri i se deschid,noi oportunităţi i se ivesc.Dar tot aceaşi privire blajină şi angelică parcă îţi spune că”Vreau să fiu copil din nou!”.Oare acest adolescent poate să redevină copil?
ÃŽmi aduc aminte de o fetiţă mică,gingaşă,cu părul cârlionÅ£at ce i se prelingea pe umerii acoperiÅ£i cu bretelele unei rochiÅ£e vaporoase.Alerga fericită toată ziua prin grădina bunicilor ei,dornică de a cunoaÅŸte sub răsfăţul naturii!La amurg,privea  cum astrul diurn se stinge încet pe dealurile pârjolite ca niÅŸte spinări de amurg…Era ultimul tablou  pe care l-a văzut când încă era un copil.A venit ziua aceea când acesta va reveni pe acele meleaguri ale veÅŸnicei copilării. Acel copil care devinea  adolescent sunt eu,ÅŸi acum iată-mă întoarsă la vechea casă a bunicilor.De întâmplările hazlii,poveÅŸtile spuse seara de bunica,ultimul amurg mi-am adus aminte când am păşit în casă,întâmpinată de bunici mei,poate mai  bătrâni cu aceaÅŸi dragoste.
Se apropia momentul magic al asfinţitului astrului diurn în care mi-am luat rămas bun de la locurile copilăriei mele.Am rămas singură lângă băncuţa de lemn care se odihneşte la umbra unui nuc falnic,cocoşat de încercările mele de a ajunge în vârf.M-am aşezat ghemuită,cu bărbia sprijinită de genunchi.Adia un vânt potolit care a adus o frunză călătoare de stejar.Obosită se aşeză be băncuţă.Pe frunză văd cum o mică gărgăriţă pictată cu un roşu intens se odihnea în bătaia lină a vântului.Am luat-o încet cu degetele din culcuş şi am încercat să îi dau un mic avânt,suflând încet pentru a-şi regăsi libertatea.Două aripioare subţiri,translucide       s-au desfăcut în zbor şi iată că gărgăriţa s-a pierdut în zarea trandafirie.
Stăteam şi priveam mirificul tărâm neschimbat de la ultima întâlnire.Dar acum puteam înţelege adevărata frumuseţe.Ştiu că zborul fluturilor din floare în floare înseamnă graţie,iar simfoniile şi sunetele de fluier ale păsărilor înseamnă fericire şi armonie.Cunosc mirosul ierburilor,al  frunzelor arse de soare dar şi culorile intense ale roadelor din livadă,în preajma amurgului.Priveam în zare marea verde,agitată de vântul fugar,iar de departe aud basmul vechi al izvorului al cărui ecou învăluie întreaga grădină. Mă bucuram ca un copil atunci când îmi aminteam că mă uitam  la mingea roşiatică şi la jocurile ei de raze,stând la pieptul bunicii,aceasta mângâindu-mi părul cârlionţat.Priveam grădinile înflorite şi viile care împodobeau livezile prin care alergam nebună şi mă jucam cu bunicul”De-a  v-aţi ascunselea”.De fiecare dată când mă prindea mă săruta cu drag,luându-mă în braţe şi îmi făcea cerc
ei din cireşele cele mai mari şi lucioase.”Ce amintiri!”am exclamat,iar un zâmbet mi se ivi pe faţa îmbujorată.
Deodată,aurora ca un arc se iveÅŸte pe cer iar zbuciumul pământului mă trezeÅŸte din visul meu…O ultimă strigare de lumină,o rază pâlpâietoare de pasiune ÅŸi totul se ascunde în umbra nopÅ£ii!…Astrul zilei se stinge cu durere,sângerând de pe plaja vânătă a cerului.E ireal!Câtă durere,chin,jale!Departe se vedea satul ca într-o ceaţă subÅ£ire,învăluit de cântecul monoton al orologiului din sat care anunţă venirea nopÅ£ii.Dar aceasta dură neliniÅŸte este potolită de revărsarea feerică a luminii lunii palide,ÅŸi ivirea stelelor pe cer ca un zbor luminos de hulubi.Mă întorc într-o parte ÅŸi văd cum florile de câmp,obosite,s-au culcat în căpiÅ£ele de fân parfumat,iar cântecul greierilor  se înalţă către văzduhul înstelat.Se simte o umezeală înăbuÅŸitoare afară,dar din casă vine un miros din copilărie amintit,cel de plăcintă cu mere coapte.
Primul amurg din lumea adolescenÅ£ei,va rămâne  amintit pe paginile unui jurnal,dar zâmbesc pentru că este noapte,ÅŸi totul o va lua de la început….

Inca o compunere deosebita trimisa de Cioata Andreea-Elena. Multumim!

Cititul | Bucuria lecturii | Cartea, prietena mea – doar câteva din titlurile căutate de voi

Am primit foarte multe cereri de compuneri ce tin de lectura, citit , aceste domenii. De exemplu Ana Maria ar dori sa vada o compunere cu subiectul ”Bucuria lecturii” , Alexandra dorea o compunere cu titlul ”Cartea, prietena mea”.

Ok, deci, poate totuși v-ați prins voi că nu mai sunt la generală, nu?  Trebuie să înțelegeți că personal, nu scriu compuneri complete la cererea voastră, ci vin cu idei,sfaturi, sugestii, resurse care să vă ajute pe voi. Dacă aș scrie complet o compunere voi ați fi tentați să o copiați cuvânt cu cuvânt. Poate voi scrie din când în când câte o compunere completă, dar doar pentru că îmi place.

Acum am să vă ofer un sfat: știu, profii, învățătoarea , părinții, toți spun că e bine să citiți, fiecare vine cu sfaturi, fiecare vine cu sugestii, dar nimic nu se prinde de voi, nu-i așa ? E mai ușor să stai pe mess cu prieteni, să joci CS, Barbie online sau de fapt, orice altceva tinde să pară mai interesant decât cititul. Sincer să fiu, și eu citesc mult mai puțin decât citeam odată, poate așa sunt vremurile. Totuși țin minte că atunci când eram copil, când nu jucam decât Mario pe televizor și mai mult fotbal, seara, dimineața, înainte de masă citeam. Și îmi placea foarte mult, și încă îmi place.

Totuși, care e sfatul meu, ce vă rog eu să încercați : citește asta, citește cealaltă, nimic forțat nu ne place, e natura umană. Rugați pe mama, tata , bunica, pisica să vă dea bani sau să meargă cu voi la o librărie și să vă alegeți VOI cartea pe care să o citiți. Ați început să aveți hobby-uri, aveți diferite aptitudini, sunt sigur că puteți să alegeți o carte care v-ar plăcea. Dacă e aleasă de voi, o veți citi cu mai multă poftă. Nimic nu se compară cu titlul acela atractiv , paginile proaspete, care sunt răsfoite pentru prima dată, și finalul, victoria voastră asupra ultimei pagini.

Hey, aș organiza și un concurs dacă aș ști că sunteți interesați să citiți o carte aleasă de voi. Cei care sunteți interesați de așa ceva lăsați un comentariu cu faptul că vreți concurs și dacă sunteți destui voi organiza (nu uitați să completați și mailul pentru a vă putea contacta ulterior , el nu va fi publicat pe site).

Nu È™tiu, sper că aÈ›i înÈ›eles ce vreau să zic. ÃŽncercaÈ›i acest mic experiment È™i nu veÈ›i regreta. Sper să descoperiÈ›i cititul ca fiind interesant. Dacă descoperiÈ›i acest lucru atunci sigur veÈ›i scrie mai uÈ™or È™i compunerile, totuÈ™i nu uitaÈ›i să ne mai vizitaÈ›i È™i atunci 🙂 .

Mulți dintre voi ați făcut ceva cereri de compuneri, sfaturi și poate nu am reușit să îndeplinesc cererile , îmi pare rău și îmi cer scuze dar nu stau destul de bine cu timpul. Voi încerca să vin cu cât mai multe sfaturi și idei. În același timp țin să le mulțumesc tuturor care mi-au trimis compuneri , sunt toate foarte frumoase, scrieți cât mai mult pentru că așa vă perfecționați.

Vă doresc mult spor la școală și vă mai aștept aici!