Amurg de vara in ochii unui adolescent11.27.09

Anunturi



Vara iar…Fiica ea mai stralucitoare cu gene firave de mărar,ochi de mărgăritar şi cercei de cireşe,a revenit pe minunata scenă a naturii cu alaiul său de flori şi fluturi multicolori.Cu multă măiestrie ea pluteşte între cer şi pământ într-un joc copilăresc ,în tăcerea blajină a nopţii ,spre nemurire…Aşa o vedeam eu în anii copilăriei mele,când priveam prin geamurile albăstrii ale căsuţei bunicilor,ca pe un joc.Atâtea dimineţi!Atâtea dimineţi copilăreşti!Şi într-o clipă toţi anii din urmă se acoperi de lanul de aur al florilor.
Acum,începe adevărata viaţă a acestui copil,noi drumuri i se deschid,noi oportunităţi i se ivesc.Dar tot aceaşi privire blajină şi angelică parcă îţi spune că”Vreau să fiu copil din nou!”.Oare acest adolescent poate să redevină copil?
Îmi aduc aminte de o fetiţă mică,gingaşă,cu părul cârlionţat ce i se prelingea pe umerii acoperiţi cu bretelele unei rochiţe vaporoase.Alerga fericită toată ziua prin grădina bunicilor ei,dornică de a cunoaşte sub răsfăţul naturii!La amurg,privea  cum astrul diurn se stinge încet pe dealurile pârjolite ca nişte spinări de amurg…Era ultimul tablou  pe care l-a văzut când încă era un copil.A venit ziua aceea când acesta va reveni pe acele meleaguri ale veşnicei copilării. Acel copil care devinea  adolescent sunt eu,şi acum iată-mă întoarsă la vechea casă a bunicilor.De întâmplările hazlii,poveştile spuse seara de bunica,ultimul amurg mi-am adus aminte când am păşit în casă,întâmpinată de bunici mei,poate mai  bătrâni cu aceaşi dragoste.
Se apropia momentul magic al asfinţitului astrului diurn în care mi-am luat rămas bun de la locurile copilăriei mele.Am rămas singură lângă băncuţa de lemn care se odihneşte la umbra unui nuc falnic,cocoşat de încercările mele de a ajunge în vârf.M-am aşezat ghemuită,cu bărbia sprijinită de genunchi.Adia un vânt potolit care a adus o frunză călătoare de stejar.Obosită se aşeză be băncuţă.Pe frunză văd cum o mică gărgăriţă pictată cu un roşu intens se odihnea în bătaia lină a vântului.Am luat-o încet cu degetele din culcuş şi am încercat să îi dau un mic avânt,suflând încet pentru a-şi regăsi libertatea.Două aripioare subţiri,translucide       s-au desfăcut în zbor şi iată că gărgăriţa s-a pierdut în zarea trandafirie.
Stăteam şi priveam mirificul tărâm neschimbat de la ultima întâlnire.Dar acum puteam înţelege adevărata frumuseţe.Ştiu că zborul fluturilor din floare în floare înseamnă graţie,iar simfoniile şi sunetele de fluier ale păsărilor înseamnă fericire şi armonie.Cunosc mirosul ierburilor,al  frunzelor arse de soare dar şi culorile intense ale roadelor din livadă,în preajma amurgului.Priveam în zare marea verde,agitată de vântul fugar,iar de departe aud basmul vechi al izvorului al cărui ecou învăluie întreaga grădină. Mă bucuram ca un copil atunci când îmi aminteam că mă uitam  la mingea roşiatică şi la jocurile ei de raze,stând la pieptul bunicii,aceasta mângâindu-mi părul cârlionţat.Priveam grădinile înflorite şi viile care împodobeau livezile prin care alergam nebună şi mă jucam cu bunicul”De-a  v-aţi ascunselea”.De fiecare dată când mă prindea mă săruta cu drag,luându-mă în braţe şi îmi făcea cerc
ei din cireşele cele mai mari şi lucioase.”Ce amintiri!”am exclamat,iar un zâmbet mi se ivi pe faţa îmbujorată.
Deodată,aurora ca un arc se iveşte pe cer iar zbuciumul pământului mă trezeşte din visul meu…O ultimă strigare de lumină,o rază pâlpâietoare de pasiune şi totul se ascunde în umbra nopţii!…Astrul zilei se stinge cu durere,sângerând de pe plaja vânătă a cerului.E ireal!Câtă durere,chin,jale!Departe se vedea satul ca într-o ceaţă subţire,învăluit de cântecul monoton al orologiului din sat care anunţă venirea nopţii.Dar aceasta dură nelinişte este potolită de revărsarea feerică a luminii lunii palide,şi ivirea stelelor pe cer ca un zbor luminos de hulubi.Mă întorc într-o parte şi văd cum florile de câmp,obosite,s-au culcat în căpiţele de fân parfumat,iar cântecul greierilor  se înalţă către văzduhul înstelat.Se simte o umezeală înăbuşitoare afară,dar din casă vine un miros din copilărie amintit,cel de plăcintă cu mere coapte.
Primul amurg din lumea adolescenţei,va rămâne  amintit pe paginile unui jurnal,dar zâmbesc pentru că este noapte,şi totul o va lua de la început….

Anunturi



Inca o compunere deosebita trimisa de Cioata Andreea-Elena. Multumim!

Posted in Compuneriwith 18 Comments →

Amurg de toamna11.27.09

Pe inserarea unei zile de toamna, doi tineri se pierd in linistea codrului.
In amurgul pustiu tinerii isi impartasesc dragostea. Frunzele erau purtate de un vant amarnic. Ciripitul pasarelelor se auzea din departate ca un cor de copilasi ce cantau cantecul vietii. Se auzeau frunzele cum se desprindeau din ramurile copacilor trecand pe langa ele un puternic vant de toamna, facand astfel un covor al iubirii.
Natura parca se intrista pierdandusi astfel si ultimii oaspeti. In tacerea noptii copacii se dezbracau  de vesmantul lor de frunze aurii asteptand cu intristare  iarna, crivatul si gerul.
.Si ziua cea melancolica de toamna se termina cu o ploaie care se napostea pe covorul cu frunze, inundand cu dor de toamna si ultimele crapaturi ale naturii

Anunturi



O compunere foarte frumoasa scrisa de Zaharia Daiana.

Posted in Compuneriwith 36 Comments →

  • You Avatar

Reclame