Compuneri

Vacanta  de  iarna

Intr-o  zi  ,  fluturau  rar  cativa fulgi  de  zapada  prin  vazduhul  sur .Dupa  cateva  ore  iarna  s-a  instapanit  peste  lume  pana  la  marginea zarii  cu  un  covaralb  si  gros.Fulgii  plutesc  in  aer  ca  un  roi  de  fluturi  albi  .In  vazduhul  voios  rasunaclinchete  de  zurgalai  si    fulgii  albi  racoritori  acopera  poiana  cu  un  strat  gros  de  zapada.
Dupa  trei  luni , gerul  s-a  muiat  iar  doritul  soare  luceste  si  dezmiarda  oceanul  de  ninsoare .

Compunere trimisa de Daria Cringasu.

Paseam ieri pe strazile orasului cenusiu, in care nu e iarna, e doar frig. Ma uitam la cladirile mohorate si la oamenii zgribuliti care treceau pe langa mine.
Am simtit ca vreau sa vad altceva si mi-am lasat mintea sa alerge si sufletul sa viseze. Intai s-a schimbat cerul, care s-a facut albastru si deodata ochii ferestrelor au clipit veseli. Apoi a aparut soarele bland si vesel al primaverii din sufletul meu si mi-am imaginat verdele crud al ierbii cu coltul abia iesit si al mugurilor pe care ii urmaresc in fiecare an in devenirea lor in frunze si flori. Mi-am dar seama cat de dor mi se facuse de timida frunza a ghiocelului , de frunzele de lalea olandeza brazdate cu mov, de mirosul de neegalat al zambilelor. Apoi au sclipit in lumina luciul frunzelor de trandafir, palma frunzei de stejar, uimitorul contrast dintre verdele mesteacanului si coaja lui, culorile fluturilor ingemanandu-se si contrazicandu-se cu marea de verdeata din jurul meu.
Alunecasem deja spre vara, spre frunzele de fag si brad ale muntilor vacantei, cu florile firave, dar nespus de frumoase ale inaltimilor. Coboram cu gandul spre vale si am simtit ca incepe sa miroasa a galben de toamna. Acea simfonie avea nuante atat de fine, incat cu greu ni le putem imagina si chiar vedea daca imbratisam cu privirea padurea lui septembrie.
Nu mai era demult frig pentru mine cand am ajuns in fata casei si l-am intalnit pe prietenul meu, bradul, care mi-a fost si mai drag acum, fiindca era singurul care imi alina iarna dorul de frunzele restului de an.

Compunere trimisa de Zavoi Georgiana Nicoleta .

De fiecare data cand imi pregatesc ghiozdanul, asez obiectele ordonat.
Cand ajung in clasa si doresc sa-mi scot caietele si cartile, gasesc o dezordine ce nu poate fi descrisa.In ora de geografie domnul profesor ne-a dat de lucru cateva exercitiiDintr-o data am auzit ritmul unei muzici de discoteca.Acea muzica se audea chiar din ghiozdanul meu.Curioasa sa vad ce se intampla am deschis incet fermoarul si am vazut ca  acolo se dadea o adevarata petrecere.Penarul dansa pe  un ritm de rock, stiloul si rezervele dansau vals, pixurile colorate ca si curcubeul, in pasi de tango.Atmosfera era foarte incendiara!Doream si eu sa particip la dans.Domnul profesor m-a intrebat daca am terminat exercitiile.Eram cat pe aci sa dezvalui secretul ghiozdanului fermecat.Rezolvarea exercitiilor statea frumos asezata in pagina caietului si deodata acel caiet imi facu cu ochiul, apoi i-am dat domnului profesor raspunsurile.

Compunere trimisa de Borcescu Andra .

Intr-zi de vara eu cu unchiul meu ne-am pregatit de pescuit.Am cautat rame,am pregatit unditele.Dimineata unchiul meu mi-a dat desteptarea cu o cana umpluta cu ciai si doua felii cu margarina.
-Multumesc unchiule!spusesem eu.
-Cu placere!Esti gata de pescuit?
-Desigur.
Ne-am urcat in masina si am pornit spre Dumbrava.Am ajuns.Apa e stralucitoare ca diamntul batand in lumina soarelui.Am stat ceva timp dar a meritat pentru ca am prins mult peste .Am mai stat putin pentru ca trebuia sa facem si o baie acolo pentru ca am auzit ca oameni fac baie acolo.Dupa ce ne-am scaldat am stat la soare si ne-am bronzat ,dupa aceea am plecat acasa.Fratele meu a fost uimit la cat peste este in Dumbrava.
A fost o zi de neuitat.

Compunere trimisa de Marinescu Teo.

A fost odata ca niciodata un imparat pe nume  Imparatul Rosu.Acesta avea doua fete:Zana Soare si Zana Luna .Ele traiau intr-un palat in jurul caruia era o gradina frumoasa,frumoasa si bogata de flori.Asa gradina nu se mai vazuse pana atunci.In fiecare zi zanele ieseau in gradina si se jucau cu florile.Auzisera de la slujitori ca in sat se faceau hore frumoase,unde erau strigate toate fetele necasatorite.
Intr-o frumoasa zi,de inceput de primavara,au prins curaj,furisandu-se de la palat,s-au transformat in feciori din sat,si au sosit la hora.Desi nu se priceau,au inceput sa joace langa sateni fara ca acestia sa stie ca ele sunt Zana Soare si Zana Lna,cele care le lumina zilele sic ea care le veghea noptile.
Niste zmei,care doreau de mult sa le rapeasca sis a devina ei stapani ai unei lumi intunecate,s-au transformat  in feciori de tarani si s-au prins in hora langa Zana Soare.Aceasta,nefiind atenta,i s-a ridicat maneca de la rochie,iar Zmeii Intunericului au vazut semnul ei din nastere:un soare pe bratul drept.Le-au prins pe Zana Soare si Zana luna si le-au ascuns departe in munti,intr-o pestera intunecoasa,ca sa nu mai staraluceasca.
Cerul s-a intunecat;oamenii erau tristi si se sfatuiau cum sa le gaseasca pe Zane.Nimeni nu se incumeta sa-I gaseasca pe Zmeii Intunericului pentru a aduce zanele pe Pamant.Un voinic din sat,pe nume Greuceanu,a mers la Imparatul Rosu sa-i  ceara permisiunea sa-i gaseasca fetele.Imparatul i-a promis ca-I va da de sotie pe oricare din fete,daca le va gasi.Si-a luat o traista cu merinde si a plecat in cautarea zanelor.A strabatut mari si tari,pana a ajuns in varful celui mai inalt munte,unde era pestera zmeilor.A asteptat pana au adormit zmeii si,incercand s-o elibereze pe Zana Soare sip e sora ei Zana Luna,a calcat pe o piatra care a inceput sa se rostogoleasca, trezindu-I pe zmei.Au inceput sa se lupte cu sabiile.Desi zmeii pareau ca-l razbesc,Greuceanu,cu ultima putere i-a invins pe Zmeii Intunericului.Le-a dezlegat pe fecioare si le-a rugat sa aiba incredere in el.Spre uimirea lui ,zanele i-au multumit lui Greuceanusi l-au invitat la balul de la palat .
Zna Soare si Greucenu s-au indrgostit unul de celalat si au facut o nunta la palat care durat trei zile si trei nopti.Stenii si toata lumea de la palat au jucat la nunta lor.
A fost o nunta ca-n povesti.
Si au trait fericiti pana la adanci batraneti.Si am incalecat pe-o sea si v-am spus povestea asa.

Segarceanu Roxana

Scrisa in clasa a 5-a.

Caprioara si iedul
Era o zi obisnuita de primavara.Prin padure se auzeau glasurile cristaline ale pasarilor. In aer plutea un miros placut.Cine putea aduce o asa mireasma? Iarba proaspata!
Iepuroaica isi chema puii in cuib. Ursoaica se uita cu drag la puii ei. Dormeau pe spate cu labutele in sus. Cine putea sa fie mai frumos?
Puiul de caprioara mergea prin padure trist si ingandurat.Ajunsese pe marginea apei.Ii era sete.Uitandu-se in apa, vedea tot ceea  ce se intamplase cu ceva timp in urma.
Sta cu mama lui la marginea padurii. Aceasta il dezmierda cu dragoste. Mama lui nu mai era acum cu el,fusese sfasiata de lup. Mugetul ei de durere ii lasase puiului o durere in suflet. Ii era foarte dor de ea.Se simtea singur,desi era iubit de toate animalele.Incerca sa se obisnuieasca cu noua lui viata,dar se gandea ca i-ar fi fost mai bine  daca era alaturi de mama lui. Cand va veni iarna se va duce la casa padurarului sau sus pe tancurile de stanca, asa cum ii promisese o caprioara ,ca-l va duce ea.Acolo va fi  ingrijit si ferit de orice primajdie.

Compunere trimisa de Roxana.

Firul de iarba
Firul de iarba mic si plapind a scos capul de sub un bulgare de pamint.Iera inca frig.Firul de iareba avea o haina calduroasa. Pentru el primavara era un vis fantastic si chiar romatic.Era o doua zi de cind facuse ochi si veni pe tarimul incalzit de soare. A treia zi firul de iarba se mai inalta cu vre-o doua ? trei degete. Avea vecini mai mici decat el, pe langa aceasta mai avea si o multime de amici mai in varsta decat el ori de seama lui.Abia la o saptamana au aparut si parintii lui care erau de o seama cu prietenii lui.Intr-o dimineata senina ca in orice zi de dimineata, soarela rasari pe furis in oglinda si fermecatoarea bolta stralucita. Iera o mindrete de zi minunata de parca iera scaldata in bronz auriu si orbitor vederii. Deodata , un fulger a spart pintecele cerului. Pe coline se auzeau diferite sinfonii. Pic-pic ,pic -pic o ploaie maruntica cerne pe coline jos la radacina unui fir de iarba mic. Un strigat de fala se auzi nesfirsit.
-Uraaaaaaaaaaaa…!Uraaaaaaaaaa!
-E ploaea meritata de mult asteptata , cu voie venita la multi e dorita!
Neamul de verdeata cintau de asurzeau urechile pamintului:
Ploaea mingielina
Mult asteptata sa vina!

Peste o ora ploaea se sfirsi.Firu de iarba  iera bucuros minune mare, fiindca de cind iera cit un bob de griu nu mai facuse asa baie grozava.Parintii lui la-u invatat cum sa se fereasca de picioarele oamenilor. Cind  firu de iarba a mai crescut si prinse firul verde al vietii el mergea la scoala.Iera silitor si ager la minte. Acum va spun ca firul de iarba traia intr-o gradina cum nu gasesti in orice loc. Anul a fost cu ghinioc caci peste el s-a lasat o seceta mare iar oamenii sedeau cu umbrela sub copaci. Firul de iarba pe zi ce trecea  ma mult se ofilea. A venit vremea cind familia verde acum ofilita s-a uscat pina la radacini. Iar fiul de iarba a murit de caldura si seceta coplesitoare.

Compunere trimisa de Seremet Sofia.

Vara aceasta ,impreuna cu parintii mei am fost la mare.Am stat acolo 7 zile minunate pe care nu le voi uita curand.
In ultima zi , am ramas pe plaja sa vad apusul de soare.N-am regretat insa caci avea sa se intample ceva minunat.
Brusc,lumina si caldura razelor aurii de soare parca disparusera in vazduh.Valurile inspumate ale Marii Negre s-au potolit si ele incetul cu incetul.Doar cateva persoane s-au incumetat sa ramana pa plaja pustie deoarece nu era foarte cald caci soarele ne parasisera pentru cateva ore,dar locul soarelui a fost luat de noaptea neagra si racoroasa.
Nu am regretat niciun moment ca am ramas pe plaja sa vad cum soarele isi ia ramas bun si ne asteapta sa-i fim alaturi a doua zi!

Compunere trimisa de Raluca.

Era o zi de primavara.In aer adia un vantisor tacut aducand in urma sa inviorarea proaspata a acelei diminetii frumoase.
Intr-o casuta mica care incanta privirea oricui,traiau doi tineri indragostiti pe care i-a unit soarta.Fata care se numea Lorellei,era gradinareasa,iar baiatul care se numea Remi,era tot un gradinar.Se iubeau nespus de mult,dar ei nu mergeau in casa aceea decat duminicile,iar restul zilelor statea ficare la casa lor parinteasca.Erau cam saracuti si nu aveau bani sa o cumpere,asa ca doar o inchiriau hotaranduse in acest fel ca atunci cand se vor casatori sa o cumpere si sa formeze impreuna o familie fericita.
Insa in acea dimineata se intampla sa fie chiar duminica,iar cei doi aflanduse la “casa lor”,Remi o observa pe Lorellei privind trista peisajul colorat al gradinei de trandafiri.
-Draga mea,s-a intamplat ceva?Nu prea arati bine.
-Ah,dragul meu,nu s-a intamplat nimic,doar ma gandeam.
-Si la ce te gandeai?
-Ma gandeam la asteptarea noastra,daca nu vom putea cumpara niciodata aceasta casa,atunci tu vei fi nevoit sa te insori cu Maria cea bogata,asa cum am fagaduit parintilor tai.
-Dar cand am facut promisiunea asta am fost amandoi siguri ca vom reusi si vom trai impreuna,spuse el
-Asa este,doar ca saptamanile trec,lunile se scurg,iar ani parca zboara si speranta mea e din ce in ce mai desearta.
-Nu-ti fa griji,caci vom reusi mireasa mea(caci asa o numea el) si nu ne va mai putea desparti nimeni,asteptarea noastra va lua sfarsit incurand.Cand voi deveni bunic iar nepotii ma vor intreba “bunicule,care a fost iubirea ta cea dintai?” nu vreau sa scot un album cu poze prafuite ci sa arat spre bucatarie si sa spun “ea e!!!”
-Asa este dragul meu,ai dreptate,iarta-mi nerabdarea.Spunea ea cu ochii plini de lacrimi lasandu-i sa se scurga incet,prelinganduse pe obrajii ei infloriti apoi cazand pe pamantul vesel impodobit de flori.El o lua in brate linistind-o si sa-u dus amandoi in casa plini de speranta.
Dar anii treceau si asteptarea lor nu mai lua sfarsit…
In cursul saptamanii ei nu se veadeau deloc decat duminicile,asa ca Remi nu fusese anuntat despre boala lui Lorellei,doctorii spuneau ca e foarte grava,iar parintii ei erau ingroziti.
Remi intr-o zi de vineri,pe cand venea de la gradina lui la care muncea,i-a dat prin gand sa se uite in cutiuta lui si a lui Lorellei cu bani stransi pt. casa lor.Acolo el gasi 22.000 de euro.De fericire lacrimile ia-u tasnit din ochi si a luat-o la goana spre proprietarul casii caruia ii daduse de graba cei 15.000 de euro pt a lua casa.Vroise sa fuga la Lorellei sa ii dea de veste dar apoi s-a razgandit,spunand ca ar fi mai bine sa mearga intai sa ii cumpere un inel de casatorie dupa care avea maine dimineata sa o ceara de nevasta.Parea un plan perfect.
De la cel mai scump magazin de bijuterii ii luase cel mai frumos inel pe care il vazuse,impodobit cu pietre pretioase de o culoare alb pur iar in mijloc o piatra de culoare albastra oceancica si infinita care stralucea pana in adancul sufletului,la fel cum erau si ochii lui Lorellei.Dandu-i cei 7.000 de euro ramasi vanzatorului era foarte multumit de alegerea sa.
-Inelul acesta este foarte special.Ii spusese vanzatorul lui Remi.
-Da,asa este si persoana caruia i-l daruiesc.
In noaptea aceea Remi deabea adormise de fericire ca asteptarea lor cea mare luase sfarsit.
A doua zi dis de dimineata a pornit-o intr-o veselie spre casa lui Lorellei cantand mereu “mireasa mea,Lorellei,acum vin sa te iau”.Cand ajunsese la casa ei si o zarii pe mama lui Lorellei ii spusese:
-Buna dimineata,mama draga,am venit dupa mireasa mea caci am cumparat casa!
Dar in loc sa dea de fata cea vesnic blanda si incantatoare  cu care il primea mama lui Lorellei,dadu de o fata neagra de suferinta,iar cand auzii numele fiicei ei izbucni intr-un plans dureros,care l-ar fi induiosat si pe cel mai puternic om din lume,care ar rasuna in sufletele oricui intr-o tristete de neasemuit.Acesta era plansul unei mame indurerate.
-Lorellei a fost foarte bolnava zilele astea,spuse tatal ei care statea pitit intr-un colt abia vazut,eu si mama ei nu am stiut cum sa o linistim,a fost bolnava din cauza gandului ca nu va mai reusii sa cumpere casa si sa fiti impreuna,aseara i-a fost mai rau ca oricand…singurul lucru care la rostit era numele tau apoi…
Tatal lui Lorellei oricat de puternic ar fi fost nu putu nici cum sa rosteasca ultimul cuvant,care s-a transformat in lacrimi in loc de a fi rostit.Remi isi dadu seama ce vru asta sa insemne.S-a apropiat de sicriul lui Lorellei.Remi cand o vazu pe Lorellei stand culcata in niste valuri de matase,imbracata in mireasa,statea linistita si frumoasa cum era parca dormea.El incepu a plange din incet din ce in ce mai tare,lacrimile inecandu-i inima cea sfasiata care tangea dupa bataile inimii lui Lorellei pe care le auzea odata.
Duminica era inmormantarea.Pana la inmormantarea Remi nu se mai dezlipi de sicriu plangand mereu,parca vrand sa o invie,dar asta era cu neputinta.Dupa inmormantare el se mutase cu totul in casa aceea pe care o cumparase si in care vrusese odata sa traiasca cu Lorellei.Au trecut cateva saptamani si el tot plangea si se invinuia ca nu ii daduse prin cap sa se uite mai repede in cutia de bani,iar atunci nu s-ar mai fi intamplat asta.Dar asta doar Dumnezeu stie ce s-ar fi intamplat.
Dupa cativa ani a infiat doi copii de la orfelinat.Care au crescut mari si au avut la randul lor fiecare cate un copil.O fetita si un baiat care se numea Lorellei si Remi erau acum nepotii necajitului Remi.Iar pe Remi al nostru de cate ori il intreba cineva ce face sau cum o duce el raspundea doar “astept…”.
Insa intr-o zi de duminica stand afara privind spre batrana gradinita de trandafiri se aseza pe scaun si statu trist.Nepotii lui venira spre el.
-Bunicule,ce faci acolo?
Iar el zambind spre mirarea nepotilor,caci nimeni nu-l mai vazuse zambind,isi scoase din buzunar un inel vechi de mai multi ani dar inca pastrandusi starlucirea spusese:
-Ma duc sa imi iau mireasa…apoi a inchis ochii si a cazut in somnul cel de veci…
Copii lui cei infiati l-au inmormantat imbracat in mire langa mireasa lui Lorellei.Sriind pe piatra mormantului lor cu litere de aur ” TRISTA  ASTEPTARE…”

Compunere trimisa de Beres Rebeca Beatrice .