Compuneri

Mama este cel mai important lucru din viata mea si cred ca si din viata voastra a tuturor oamenilor.Este fiinta care ne da viata,ea duce greul nostru si totodata si greul ei,ea face totul pentru ca noi sa fim fericiti si iubiti si ea ne creste si ne da o educatie corespunzatoare.
Ar trebui ca si noi sa facem ceva pentru ea nu numai probleme,necazuri si toate cele.Sa o ajutam la treburile casnice si nu numai.Cand va imbatrani sa facem pentru ea tot ceea ce a facut si ea pentru noi:sa avem grija de ea,sa nu o dam niciodata la o parte,sa nu o aruncam in strada ca pe un gunoi,pentru ca nici ea nu a facut asta,iar daca a facut-o a avut motivele ei,iar in momentul in care mamele isi duc copiii la un orfelinat,ii arunca in strada sau la gunoi durerea pe care o are in suflet este nemarginita.Cand vedem un copil pe strada abandonat de parinti spunem mereu”bietul copil si nemiloasa mama” defapt nu este asa.Pe acel copil il poate ingriji cineva si ii poate alunga durerea pe care o are in suflet dar durerea de mama atunci cand isi pierde copilul sau il abandoneaza nu poate fi niciodata alungata sau vindecata pentru ca iubirea unei mame este de la pamant la cer si inapoi.
As dori ca toti copiii din lume sa isi faca mamele cat se poate de fericite sau macar sa incerce sa faca acest lucru si sa nu le dezamageasca niciodata.

Compunere trimisa de Mircea.

Mama este cel mai important lucru din viata mea si cred ca si din viata voastra a tuturor oamenilor.Este fiinta care ne da viata,ea duce greul nostru si totodata si greul ei,ea face totul pentru ca noi sa fim fericiti si iubiti si ea ne creste si ne da o educatie corespunzatoare.
Ar trebui ca si noi sa facem ceva pentru ea nu numai probleme,necazuri si toate cele.Sa o ajutam la treburile casnice si nu numai.Cand va imbatrani sa facem pentru ea tot ceea ce a facut si ea pentru noi:sa avem grija de ea,sa nu o dam niciodata la o parte,sa nu o aruncam in strada ca pe un gunoi,pentru ca nici ea nu a facut asta,iar daca a facut-o a avut motivele ei,iar in momentul in care mamele isi duc copiii la un orfelinat,ii arunca in strada sau la gunoi durerea pe care o are in suflet este nemarginita.Cand vedem un copil pe strada abandonat de parinti spunem mereu”bietul copil si nemiloasa mama” defapt nu este asa.Pe acel copil il poate ingriji cineva si ii poate alunga durerea pe care o are in suflet dar durerea de mama atunci cand isi pierde copilul sau il abandoneaza nu poate fi niciodata alungata sau vindecata pentru ca iubirea unei mame este de la pamant la cer si inapoi.
As dori ca toti copiii din lume sa isi faca mamele cat se poate de fericite sau macar sa incerce sa faca acest lucru si sa nu le dezamagaeasca niciodata.

Compunere trimisa de Stefania.

Daca m-ar întreba cineva ce înseamnă mama pentru mine as fi confuza si nu as şti ce sa răspund, căci pentru mine ea este totul! Mamele sunt locul unde dragostea răsare din pamant, si fericirea cânta in onoarea naşterii noastre. Mamele sunt soarele care străluceşte pentru viata cerului nostru interior, ca sa putem şti ca suntem iubiţi si sa nu ne punem niciodată întrebări despre asta. Mamele sunt luna care luminează pamantul deasupra disperării noastre negre, ca atunci când suntem îndureraţi sa ştim ca cineva ne veghează tot timpul. Oricare ar fi teama,durerea sau deznădejdea care umple viata, ştim ca deasupra acestei furtuni avem mereu, DRAGOSTEA LOR! Nu exista dragostea ca cea mamei , si nici o legătura mai strânsa cu pamantul…decât legătura preţioasa ce vine de la Dumnezeu dintre o mama si copilul sau.
O dragoste este pentru veşnicie puternica, si nu se schimba niciodată…iar când copii săi au mai mare nevoie de ea, dragostea mamei străluceşte. Dumnezeu le binecuvântează pe toate aceste mame, pentru toate lacrimile si toate durerile si pentru ceea ce au realizat special in viata. Când zilele sale se apropie de sfârşit, dragostea mamei continua sa trăiască. Dragostea mamei determina modul in care ii vom iubi pe ceilalţi si pe noi înşine. Nu exista cer pe care îl vom vedea vreodată care sa nu fie aprins de prima dragoste, adică cea dintre mama si prunc. Privat de dragoste, universul ne-ar înnebuni de durere, dar suntem născuţi intr-o lume care întâmpina strigatele noastre cu bucurie. Cat de mult le datoram mamelor pentru sărutul care ne-a supus cine suntem. Cel mai mare cadou-o iubire de-o viata care se întinde razand in ochii lor. Datorita mamelor lumea noastră inca mai are delicateţea fina a zâmbetului; si fiecare vânt al norocului poart a parfumul imbratisarilor acestor fiinţe care ne-au dat viata. De aceea, mulţumeşte-i mamei tale căci te iubeşte cu o dragoste ce nu poate fi măsurata in cuvinte!!!

Compunere trimisa de Raluca.

POVESTEA PLOII

De mult,pe cand Dumnezeu crease lumea si oamenii,era o seceta cumplita.Florile gingase se ofilisera.Oamenii mureau de sete.Pamantul se crapa.
Intr-un singur loc se afla apa.In lacul Pestisorului de Aur.Multi oameni si-au pus multe dorinte,iar pestisorul nu mai putea indeplini vise.Doar pazea lacul.Desi era mic,firav si parea sa nu poata face foarte mult rau,el era vrajit,Acesta era un peste ca oricare altul,numai ca avea solzii aurii.Deaceea o zana cu o rochie albastra,pantofi de cristal si o bagheta magica i-a dat darul de a indeplini dorinte.
O data a indeplinit dorinta unui sarman.El vroia sa aibe o casa si un copil.Chiar daca acesta era un porcusor,barbatul era intr-adevar fericit.
Insa intr-o zi,un copilmic si harnic,a venit sa ceara o palarie Pestisorului de Aur,deoarece nu stia ca pestele nu mai poate face nimic.Baiatul,fiind mai greu de vorba,in loc de-o palarie si-a dorit “ploaia“.
Norii cenusii se stranse pe cer.Copilul se mira si spuse in gandul lui:“Unde-i palaria?“.Dar deodata a inceput sa ploua.Prima ploaie care a fost pe Terra.Coborau pe pamantul uscat,stropii transparenti si puri.Toata lumea era bucuroasa.Uita de griji si de nevoi si paseau desculti in ploaie.Tineau bratele intinse si toti se jucau ca niste copii care abia incep sa mearga.Florile se ridicau si ele,si incepeau dansul.Pestele de Aur dadea si el din aripioare.Stia ca zana cea buna a trecut pe acolo.

Compunere trimisa de Costea Elena Loredana.

Si atunci simt ca sufletul se naste, parca, pe talazele involburate…Simt ca traiesc..
In aceasta primavara…exuberanta ma ajuta sa ajung departe.Simt cum sclipirea exoterica a simturilor ma conduce mai departe. Ajung intr-o lume pictata cu sensibilitate de imaginatia copilului.O lume in care evanescenta soarelui ne amintea de stropul de durere ce s-a prelins azi-noapte.Soarele care se tara prin cerul cu cateva pene suave, imi biciuia usor obrajii. Frumusetea acelui taram nu erau dealurile sau muntii sau marea care mangaia trupul nisipos al nisipului.Era ca fiecare animal vorbea.Era lumea necuvantatoarelor.Am mers pe o coloana cromatica prin care nici un strop de nostalgie nu intra.Fauna si flora se imbratisau intr-un mod perfect.Nici un pradator…O lume complet a copilului.Florile dansau in nelamurirea tuturor pe o muzica a gandului, ele ne inundau narile cu mirosul feeric al lor.
Dar eu am vazut un stejar care se cauta pe sine in scoicile abisului.Eu am trecut de stejar si am observat ca era granita dintre A fi si A iubi.A fi era lumea copiilor si A iubi era lumea adultilor.Atunci eu am vrut sa ajung din nou in lumea copiilor dar nu puteam deoarece crescusem.Eram nelamurita dar mi-am dat seama ca timpul e de o generozitate misterioasa:Intotdeauna ne da inapoi, ce ne-ar lua prin amintiri.

Compunere trimisa de Popovici Alexandra.

Ruga pentru ele

Doamne,azi de ziua lor
Da-le Doamne sanatate,
Chip senin si far de nor,
Zambet pur si bunatate !
Vezi ce vor si le asculta
Si de merita…le da.
Celor ce n-au minte multa
Nu le face viata cruda !
Tu le da intelepciune
Sa regrete ce-au facut,
Cand copilul far de nume
L-au lasat de a tacut !
Celor ce vor bogatie
Si uita sa daruiasca,
Da-le Doamne avutie
Si putere sa iubeasca !
Si de n-au mancare toate,
Umple masa de bucate.
Nu le da doar dupa fapte,
Iarta-le de au pacate !

Poezie trimisa de Ioana Rosculet.

Din teiul vechi iesi o tanara craiasa  cu parul blond si ochii albastrii plini de vise.Ea nu era o simpla fata ca alte fete.Tanara avea puteri magice.Inca nu stia ca are puteri magnifice.Dar intr-o zi s-a intamplat sa afle adevarul.Se ducea in padure sa culeaga fructe.Se spunea ca in padure locuieste o vrajitoare rea care avea un baiat foarte bun la suflet cu oamenii.Pe mama lui o dezamagea acest lucru.Vroia ca copilul ei sa fie la fel ca ea.Malefica vrajitoare avea un glob magic in care vedea cine intra intra in padure.Daca prindea pe cineva, imediat il transforma in broasca .
Asa a facut cand a vazuto pe Elizabeta (tanara fata) ,s-a dus cu matura cea zburatoare dupa ea.Cand a ajuns unde era Elizabeta se sperie de vrajitoarea cea urata si incerca sa fuga.Dar nu reusi….vrajitoarea facuse un fel de vraja in care fata nu putea fugi.
Elizabeta striga:
-Ajutor!!!Ajutati-ma!!!
Vrajitoarea incepu sa rada si zise:
-Fetito sa stii ca strigi degeaba .Nimeni nu mai este in padurea asta.
Dar dintr-odata fiul vrajitoarei aparu .Vrajitoarea furioasa il transforma in broasca pe fiu.
Din  ochii Elizabetei iesi o lacrima …Lacrima se varsa jos din pamant ..din pamant iesi un trandafir mare si rozaliu..
Din trandafir iesi niste spiridusi mici si verzi care se duse-ra catre vrajitoare si se lupta cu ea…Pana la urma siridusiio invinsesera pe vrajitoare si ea muri..
Iar fiul ei se transforma la loc in om..Fata repede se duse si le multumi spiridusiilor si desigur la baiat.Apoi MaMa Natura aparu si ii dadu Elizabetei aripi de spiridus si ii explica ca  are puteri magice.Credea ca ea nu are nimic special.Dar avea… Tanara fata se bucura sa auda ce ii spusese Mama Natura.Toti erau fericiti ca aveau o noua spiridusa in lumea lor.Iar peste cativa ani mai tarziu  Baiatul se casatori cu Elizabeta si traira fericiti pana la adanci batraneti.

O alta compunere foarte frumoasa trimisa de Miruna Ioana.

Din colectia compunerilor trimise de Antonia va prezentam “Si vesel , si trist” :

Este iarna. In curand va sosi de la scoala , micutul Andrei , care este acum scolarel in clasa a II-a .Dar iata ca acesta nu se lasa asteptat si chiar acum intra pe usa .Mama sa il asteapta cu mancarica calda si doreste sa afle ce a invatat copilul ei astazi.
Andrei , isi saluta mama , iar dupa aceea pleca grabit in camera lui. Mama sa observa insa ca “ ceva nu este in regula”. Ori baiatul nu se simte bine , ori este suparat pe cineva , fiindca a uitat de obiceiul lui de zi cu zi , de a-si saruta mama cand soseste de la scoala.
Maicuta sa , cu pasi usori merge in camera si il intreaba :
– Nu vii sa mananci ?Am facut mancarea ta preferata.
Micutul , fara a spune ceva , cu bratele deschise si ochii inlacrimati , o prinde pe aceasta de mijloc dorind sa o stranga in brate .Iata ca banuielile s-au adeverit , iar acum urmeaza investigatia :
– Andrei , dar ce ai patit , dragul meu ?
– Mama, mama, te iubesc si nu vreau sa te pierd niciodata ! Te rog ia-ma in brate!
– Bine , puiule ,bine ! Dar spune-mi te doare ceva ? Ai patit ceva ?
– Nu ,eu, nu.Dar stii, mama , ieri Mircea a fost foarte suparat pe mama sa si mi-a spus ca acum parintii lui s-au despartit .Era trist si zicea ca ar fi preferat ca mama lui sa plece departe si el sa ramana cu tatal sau. Acum trei zile insa , mama lui a plecat intr-o calatorie si el a ramas in grija bunicii , dar a visat ca va avea la intoarcere acasa un accident de masina. Ii era teama sa nu o piarda .
– O , dragul meu ,dar este doar un vis!Mircea nu trebuie sa se intristeze , trebuie sa aiba speranta si sa-si pretuiasca parintii mereu orice s-ar intampla.
– Asa este.Numai ca nu pot sa inteleg cum Mircea este acum trist , iar in urma cu doua zile era fericit.
– Intr-adevar , micutul meu , omul oricat de mic ar fi trece prin multe stari sufletesti .Este trist uneori ,atat de trist incat i se pare ca aceasta suparare a lui nu se mai termina si deodata , in ochii lui rasare bucuria care il face sa gandeasca altfel ,il face sa zboare. Esti inca mic si de aceea nu intelegi tot ce se intampla . De multe ori omul e nerabdator , asteptand cu sufletul la gura , dar altadata asteapta cu atata rabdare , incat chiar el se intreaba cum de este atat de linistit.
Eu nu cred ca exista pe acest Pamant , un om care sa nu se enerveze si sa nu se agite macar o data intr-o situatie banala , pe care ar fi putut sa o rezolve mult mai usor, daca era calm.
– Da mama , cred ca ai dreptate . Mai am atatea de invatat .
– Asa este si te rog sa nu uiti ca omul poate fi si vessel si trist si ca intotdeauna dupa tristete vine bucurie , cum dupa ploaie, intotdeauna rasare soarele .Acum vino sa mananci .
– Bine , vin chiar acum ,numai sa ma spal pe maini.

Calatoria Din Vis

De visat,visez mereu,cred ca la fel patiti si voi,dar acum o sa va povestesc despre un vis de-al meu cu adevarat ciudat..Eram undeva la mijlocul unui ocean imens,stateam pe o barca care plutea in deriva,era aproape dimineata,soarele rasarea,lumina parca strapungea intunericul cu fiecare secunda trecuta.Deodata ceva lumina in adancul apelor sub care eram,aceea lumina se apropia tot mai mult.Era foarte aproape de mine,iesind in sfarsit la suprafata am vazut ce era.Un pestisor auriu.Statea pur si simplu si se uita la mine.Era singur,ca mine.Am crezut ca el poate imi va indeplini niste dorinte,prin absurd.Totul parea real,pestisorul,oceanul,soarele,tot ce priveam.Am inceput sa il rog sa-mi indeplineasca prima dorinta.Aceasta fiind:Draga pestisor as vrea sa nu existe raul,ca oamenii sa zambeasca si sa fie fericiti.Deodata am vazut partea buna a visului,zambeam,uitasem ca eram in mijlocul unui ocean,singur.Pestisorul era tot acolo,langa mine.A doua oara mi-am dorit sa ii pazeasca pe toti oamenii buni din intreaga lume.Ultima dorinta a mea a fost sa il ajute pe copilul orfan de la colt de strada sa gaseasca o familie iubitoare,care sa aiba grija de el.Deodata totul a disparut treptat,parca pluteam prin timp,dintr-o data eram acasa unde erau toti cunoscutii mei,eram si eu,suflam in lumanarile de ziua mea de nastere,toti zambeau,erau fericiti,fara probleme.Am iesit afara,am vazut ca pe strada trecea acel baiat impreuna cu noua lui familie,era imbracat bine si foarte vesel.Apoi o lumina puternica a acoperit privirea ochilor mei.M-am trezit din vis,tot nu-mi venea sa cred ca am visat asa ceva.Am deschis fereastra,baiatul orfan era tot acolo,la colt,tot cu hainele jerpelite,tot trist.M-am trantit in pat si mi-am dat seama ca a fost un vis,suparat ca nu a fost realitate,oftand.Mi-am mai dat seama ca unele lucruri nu pot fi schimbate nici macar de un pestisor auriu,indeplinator de dorinte,iar singurul care poate face ceva e DUMNEZEU si timpul.

O compunere foarte frumoasa trimisa de Matei Danut din Slobozia, clasa a 7-a .