Search Results

Prima zapada

Posted in Compuneri on Feb 24, 2010 with 4 Comments →

Se apropia vacanta.Iarna vanise demult si noi asteptam narabdatori prima zapada.
Intr-una din zile,bunicul,venind de afara ne-a spus
-Astazi va ninge!
Nu a trecut mult timp,cand dintr-o data cerul a inceput sa cearna mii de fulgi din inaltimi.
M-am imbracat in graba si am iesit afara.La inceput ningea mai rar si cu fulgi mai mici,apoi din ce in ce veneau tot mai multe stelute argintii.Priveam in sus.Ma orbea dansul acesta ametitor.Pe fata simteam atingerea rece a iernii.Mii de fluturi lucitori se adunau ca sa gateasca pamantul.
Copiii ieseau din case si bucurosi,alergau si intindeau palmele ca sa prinda o farama din aceasta roire argintie.
-Ce gatita e iarna!
Casele ,pomii,gardurile totul va fi alb.De departe razbateau spre noi chlinchete vesele de saniute.Iarna sosise cu adevarat.Si-a trimis mai intai solii primi fulgi de zapada.
Ce mult ii dorisem!

Compunere trimisa de Ioana Maria Campanu.

Tags: ,

Pe aripile iernii

Posted in Compuneri on Feb 24, 2010 with 2 Comments →

Flori de gheaţă s-au aşternut la fereastra mea. Închid ochii şi în faţa mea apare un lung camp acoperit cu mărgăritare sclipitoare. Glasul vântului de iarnă parcă îmi şopteşte povestea lui. Şi deodată, Zâna Iernii m-a luat în zbor pe aripile ei străvezii. Era la fel ca în poveştile şi basmele pe care mama mea mi le citea în fiecare seară.Ea îmi prezentă întreg ţinutul pe care a pus stăpânire, după care pocnit din degete şi un roi de fluturii albi m-au înconjurat.Fulgii începuseră să zboare, iar spre surprinderea mea, aveam aripi, pluteam şi dansam împreună cu ei, dansul fulgilor de nea. Zâna îşi aduse caleaşca fermecată şi zbură împreună cu noii mei prietenii.
Era atât de frumos! Străbăteam cerul cu propriile mele aripi!După lungi zboruri, în final am ajuns într-un loc minunat. Era palatul zânei. O clădire de gheaţă ca oglinda împodobită de un păianjen iscusit şi pânze albe de un alb strălucitor îţi umpleau ochii. Am păşit în palatul de cristal împreună cu fulgii, vântul şi zâna. În mijlocul palatului era un loc magic. Fulgii construiau oameni de zăpadă, iar vântul mă ducea în împărăţia lui, împărăţia poveştilor nemuritoare.
Era ceva de neînchipuit! Deodată, o ploaie de steluţe începu a curge din tavanul de gheaţă.Acei fulgi erau visele mele devenite realitate,acum!Parcă era o poveste de demult şi îmi doream atât de mult să fie real!
Din pacate lumina zorilor m-a trezit.Totul a fost doar un vis.Sper ca Zana Iernii sa nu ma fi uitat si iarna viitoare sa vina sa ne distram impreuna.

Compunere trimisa de Neagu Simona.

Tags:

Cartea magica

Posted in Compuneri on Feb 24, 2010 with 8 Comments →

Toti stim aceleasi lucruri despre carti; o scriere cu un anumit subiect, tiparita si
brosata intr-o tipografie.Astea sunt cartile! Nimic altceva…Cel putin asa cred unii.
E adevarat ca unele carti sunt si asa, dar nu toate….
Povestea mea este despre un baiat. Un baiat care va urma sa descopere ceva ce nimeni nu va descoperi vreodata.
Marius, caci acesta este numele erului nostru, fiind un copil interesat de carti,s-a dus la vechea biblioteca
din marginea orasului.
Nimeni nu stia, cu exactitate ,anul construirii bibliotecii.Unii spuneau ca pe la 1800,altii ca ar fi recenta.
Nici batranii nu stiau.
Marius, intra, saluta politicos pe doamna bibliotecara si se duce sa-si caute o carte de aventuri.Gasi cate ceva, dar fiecare carte o citise deja de doua ori.Ajunse langa o carte unde se simtea o usoara briza….Pe cartea prafuita  nu era nici autor, nici titlu, nici editura, scria doar cu litere foarte mici:
“de vrei sa cunosti secrete nemaivazute, trage!”
Baiatul trase de carte, iar aceasta deschise o trapa care ducea in jos.Intra, iar usa se inchise in urma lui.
Incerca sa iasa, dar in zadar….Nu avea alta alternativa,decat sa coboare scarile.Cobori 50, cobori 100,
cobori 200 de metri in adancul pamantului, unde se gasea o incapere cu o torta. Lua torta….si o masa cu
un scaun iesira din pamant! Pe masa era o carte . Cand se aseza pe scaun incaperea fu luminata de 10 torte mari. Din  curiozitate baiatul deschise cartea iar aceasta il absorbi inauntru . Baiatul se trezi intr-un camp cu o dumbrava in apropiere. Langa el, un spiridus cu imbracamintea din frunze si petale de flori mirositoare, il saluta. Ii spuse ca fusese asteptat 200 de ani, deoarece el era cel ales. Baiatul nu intelese prea mult si il urma pe spiridus. Nu stia unde se afla, unde merge sau ce se va intamopla. Stia doar ca se afla intr-un loc ciudat, dar totusi frumos. Intr-adevar, era un loc de basm. Ajunsera insfarsit intr-un sat, din pacate, mai saracacios. Spiridusul il pofti pe baiat in umila sa casuta, il servi cu un ceai si niste biscuiti si incepu sa-i explice mai in detaliu ce s-a intamplat.Ii spuse ca, defapt, este singurul  mostenitor al unui rege care a reusit sa iasa din carte, ca este singurul care poate sa repuna intreg regatul pe picioare,
ca este singurul care-l poate invinge pe demonul care vrea sa cucereasca acest tinut, cu ajutorul puterii pe care numai el o are. Baiatul spuse ca nu are nici o putere si nici nu a avut. Dar el a aflat de la spiridus ca in acest tinut poate  face orice. Pentru inceput readuse satul la cum era inainte: un sat bogat, cu ape curgatoare, cu pamanturi fertile si cu oameni ce se inteleg.
Apoi, doi dintre cei mai buni cavaleri ai satului, mersera impreuna cu eroul nostru spre castelul demonului nedemn de mila.
Cu cat avansau cu atat lasau mai multa bucurie in urma, refacand tot ce distrusese monstrul.Au vazut privelisti ingrozitoare cum ar fi sate incendiate, spiridusi, oameni, zane, ce le fusesera luate vietile, neavand nici o vina.Cel mai rau era ca  acel demon era la fel, chiar mai puternic decat eroul nostru. Singura sa slabiciune, ca a oricarui demon,era un lucru sfant: o cruce, apa sfintita, o icoana, orice ii apartine lui Dumnezeu. Nimeni nu avea asa ceva, fiindca fusesera arse de  sclavii demonului. Nimeni in afara de baiat! El avea un medalion sfintit cu chipul Maicii Domnului, cadou de la mama sa care murise in urma unui accident de masina.
Cand ajunsera fata in fata cu demonul, ucise pe loc cei doi ostasi, dar pe el nu putu sa-l ucida deoarece ridica un camp de forta in jurul sau. Baiatul incerca sa-l distruga cu propiile puteri, dar in zadar. Dupa o lunga lupta, in care nimeni nu era atat de viteaz sa intervina, baiatul scoase arma secreta.Arunca medalionul exact in pieptul demonului iar acesta se trasforma in cenusa cu tot cu regat si sclavi.Baiatul lua medalionul si pe cei doi ostasi-spiridusi in spate, iesind din castel inainte de a se prabusi tot. Ajunse inapoi in sat unde ii roaga pe localnici sa ii ingroape pe acesti doi  curajosi soldati,dar inainte de asta spiridusul ii spuse ca ii poate invia cu puterile sale inainte de apus.
Soarele aproape ca apusese, dar baiatul reusi sa readuca la viata pe cei doi.Il sarbatorira pe baiat dar din pacate veni si momentul in care baiatul le dete vestea ca trebuie sa plece.Ei stiau ca va veni si aceasta clipa iar spiridusul ii  spuse ca are un plan.Planul a fost foarte ingenios: de al pune pe baiat ca atunci cand va fi pe patul de moarte sa spuna rudelor ca doreste sa fie ingropat de viu chiar daca rudele se vor opune el sa insiste si atunci cand se va vede inchis in locul de veci sa deschida cartea.Baiatul isi folosi puterile si iesi din carte se duse la bibliotecara si o intreba  cat statuse iar aceasta spuse ca nu mai mult de un minut.Deci timpul se scurgea mai greu in lumea reala. Baiatul se  targui cu blibliotecara si reusi sa cumpere cartea.
El a avut o viata frumoasa, o meserie si o familie de neinlocuit.
Dar toata viata a tinut minte acea zi. Cand avea varsta de 71 ani, baiatul care acum era batran, s-a imbolnavit grav dar si-a adus aminte de carte si a urmat indicatiile spiridusului.Nefiind acasa, nu avea rudele aproape asa ca nu i-a trebuit  mult sa convinga pe persoanele care erau atunci langa el.Cand a vazut cuiele batute in tron deschise cartea si ca si la  inceput, cartea il absorbi inauntru si vazu ca il intinerise si avea varsta pe care a avut-o cand a intrat prima data in  carte, adica 12 ani.Deci a trait in acea carte si sigur mai traieste cu varsta de 12 ani….
Din aceasata poveste vedem cum cartile sunt de mai multe feluri:carti facute in tipografii si carti ca aceasta, adica magice….

Poveste trimisa de Evelin.

Tags:

Peisaj de iarna

Posted in Compuneri on Feb 24, 2010 with 52 Comments →

Din nou iarna s-a lăsat peste sat. Pomii sunt încărcaţi cu flori albe de nea căzute din înălţimile cerului. De asupra lumii flutură florile albe, aşezându-se, când obosesc  din zborul lor, pe crengile copacilor şi pe fata neagră a pământului. Totul este alb, misterios, grandios şi zăpada este din abundenţă.  A răsărit şi soarele care aruncă peste sat oglinzile razelor sale care parcă te orbesc. Copacii şi-au lăsat braţele în jos sub greutatea albului. Tufişurile şi ceilalţi copaci creează o dantelărie misterioasă de toată frumuseţea. Cuşmele albe ale caselor se sfârşesc în ţesuturi uriaşe. Monştrii cerului sunt norii cenuşii care cern zăpada. Un uriaş policandru îşi aprinde rând pe rând luminiţele. Desi iarna este cumplita si viscolul framanta lumea, derdelusul este plin de copii veseli cu obrajii aprinsi. Casele pitite sub caciuli mari si albe sunt inconjurate de un camp de cristal. Este un peisaj mirific:covorul moale si
pufos de zapada domina pamantul care pare mort.Singurele urme de viata le reprezinta copii zglobii și fumul care se ridica de asupra caselor . Acestea simbolizeaza sarbatorile de iarna care aduc bucuria si iubirea in sufletele noastre. Iarna este ca o zana alba ce soseste pe meleagurile noastre in sania ei de argint trasa de reni. Ca o adevarata razboinica ea pune stapanire pe pamant. Cerul este posomorat si trist,iar soarele, prizonier in spatele draperiilor de nori grei si amenintatori. Iarna aseaza peste intinderi o dantela alba stralucitoare, tesuta marunt cu miliarde de carlige si ace. Totul pare încremenit într-un alb fără de sfârşit. Marea de alb ce mă înconjoară îmi trezeşte emoţie şi bucurie în acelaşi timp. Flori de gheaţă s-au aşternut la fereastra mea. Închid ochii şi în faţa mea apare un lung camp acoperit cu mărgăritare sclipitoare. Glasul vântului de iarnă parcă îmi şopteşte povestea lui.Norii au început să se cearnă în stelu
ţe argintii.Fulgul – floare mică şi rotundă, o minune de-o secundă.Odată cu primul   fulg căzut vin și toate bucuriile copiilor. Ne place anotimpul iarna foarte mult deoarece se aprinde sărbătorile şi împreună cu familiile sărbătorim naşterea Domnului Iisus Hristos, cântând colinde pe la casele oamenilor. Copiii se bucură de acest anotimp care deschide sufletul oamenilor într-un alt an mai bun.

Compunere foarte frumoasa trimisa de Catalina.

Iarna , la sanius

Posted in Compuneri on Feb 24, 2010 with 5 Comments →

Este iarna.Zana stelutelor argintii a acoperit tara cu un strat pufos si moale de zapada.Cristalinele glasuri se aud din departare.Ei sunt pe dealul alb ca spuma laptelui.
Iarna a pictat flori de gheata pe geamuri.Valurile de copii sunt obrajii ca merele sunt fericiti ca Batrana Iarna le-a adus atatea bucurii.Ei fac oameni de zapada si se dau cu saniile.Omul de zapada incremenit, ii priveste calduros.Andra si Laurentiu patineaza pe lacul inghetat.Denisa si Madalina se dau cu sania.Cusmele de omat sunt asezate pe casele luminate, iar saniile lor sunt imaculate.Strasnicul ger se plima prin potecile satului.Batrana Iarna danseaza fluturandu-si podoabele si trimitand spre pamant stelute sclipitoare.Soarele nu mai este darnic si nu mai are putere.Muntii sunt ca niste uriasi adormiti sub omat.
Incurand va sosi Ajunul Craciunului.Mos Craciun va trece pe la toti copiii cu cate un cadou.

Compunere trimisa de Marton Simina.

Tags: ,

Primavara de Eliza

Posted in Compuneri on Feb 24, 2010 with 2 Comments →

Este primăvara.Pământul  umed şi negru aduce la suprafaţă un clopoţel cu câteva firicele subţiri .Nori de cenuşa parcă au prins un glas subţire de bucurie.Argintul jucăuş al soarelui coboară timid pe pajiştile odihnitoare care  aduc toporaşii ce se închina gingaselor lăcrămioare.Soarele mângâie pământul amorţit cu plăpânzii ghioceii .
Deodata un parfum ameţitor mă cucereşte.
Zumzetul harnicelor albine se aude din depărtare.Cea dintai rândunica,venita de departe ,taie albastrul cerului ca o sageata.Zilele scurte acum sau lungit din nou si sunt mai blânde.Furnicile  muncesc cu multă dragoste de Primăvară.
Se vede satul ca într-o ceaţă subţire de caldură ce creşte în fiecare zi.Toţi suntem mândrii ca primăvara venita aduce cu ea flori in câmpie, vânturi line si calde ploi cu multă veselie.
Dulcele vânt de Primăvară încălzeşte toata natura  fetei cu părul de bulbuci.În poiană mai vin înca elegantele floricele de curcubeu.
Ne dăm seama ca primăvara este un anotimp cu mult miscare si multă  dărnicie din inima.Şi soarele îsi trimite cu multă bucurie  razele lui de aur.

Compunere trimisa de Eliza.

Poezie Mama

Posted in Poezii on Feb 24, 2010 with No Comments →

Mama

Cine-i oare-n ghicitoare
Cu ochi de floare ?
Cu sufletul de inger in zare,
Şi mirosul de Soare?

Am aflat.
E mama dulce
Ce ofer-n continuare
Un zambet de floare.

Ea a fost si v-a ramane
La toti de pe pamant
O minune de la
Cerul Cel Sfant.

Poezie trimisa de Eliza.

Peripetie de o noapte

Posted in Compuneri on Feb 24, 2010 with 3 Comments →

Este o noapte de vara.Stau intinsa pe iarba si ma uit la stelele ca niste mici licurici, lasandu-ma purtata incet, incet in lumea viselor.
Am ajuns pe un taram nou si fermecator, unde toata lumea este fericita si bine dispusa, parca incercand sa ma faca sa intru si eu in acea stare de euforie.Un grupulet de oameni ma chemau spre ei, dar eu stateam deoparte si ii priveam.Pana la urma m-am gandit sa merg la ei.
Dar cu cat inaintam spre acel misterios grupulet, inepeam sa observ ca tot ce ma inconjura nu era decat un fel de camuflaj, menit sa atraga persoanele naive intr-o capcana a mortii.
Acele persoane dragute pana la urma s-au dovedit a doar niste fiinte rele care sunt menite sa aduca necazuri si tristete oamenilor.Acum acea campie, care cu putin timp in urma era plina de zane frumoase si printi fermecatori, acum este plina de vrajitoare lamia, elementari de foc si de pamant, strigoi si varcolaci insetati de sange, care erau gata sa distruga o armata intreaga.
Cum am ajuns eu in acest loc terifiant???Oare cum voi putea sa scap de aici, sau mai bine zis voi mai scapa eu cu viata??? Dar stiu ca speranta este ultima care moare, iar acum stau si sper sa apara o cale de salvare.Inca mai astept sa vad lumina de la capatul tunelului.
Si iata! Ajutorul meu a sosit! Un calaret pe un cal alb sclipitor a venit sa ma salveze.M-a ridicat cu usurinta in spatele lui si m-a scos din acel taram de cosmar.Dupa ce am scapat de primejdie m-a lasat undeva in intuneric zicandu-mi ca poate o sa ne mai intalnim, dar in alte circumstante mai favorabile si apoi a plecat. Acum satu singura si astept in intuneri. Sincer nu stiu ce astept, dar astept.
Acum pamantul parca a prins viata si se misca incet, incet ducandu-ma undeva. Intr-un loc mai pasnic sper eu. Si asa a fost m-a dus acasa! Acum stau iar intainsa pe iarba de smarald ce se scalda in lumina blanda a lunii si incerc sa uit acel cosmar.

Compunere trimisa de Ioana.

Poveste ploii

Posted in Compuneri on Feb 24, 2010 with 3 Comments →

POVESTEA PLOII

De mult,pe cand Dumnezeu crease lumea si oamenii,era o seceta cumplita.Florile gingase se ofilisera.Oamenii mureau de sete.Pamantul se crapa.
Intr-un singur loc se afla apa.In lacul Pestisorului de Aur.Multi oameni si-au pus multe dorinte,iar pestisorul nu mai putea indeplini vise.Doar pazea lacul.Desi era mic,firav si parea sa nu poata face foarte mult rau,el era vrajit,Acesta era un peste ca oricare altul,numai ca avea solzii aurii.Deaceea o zana cu o rochie albastra,pantofi de cristal si o bagheta magica i-a dat darul de a indeplini dorinte.
O data a indeplinit dorinta unui sarman.El vroia sa aibe o casa si un copil.Chiar daca acesta era un porcusor,barbatul era intr-adevar fericit.
Insa intr-o zi,un copilmic si harnic,a venit sa ceara o palarie Pestisorului de Aur,deoarece nu stia ca pestele nu mai poate face nimic.Baiatul,fiind mai greu de vorba,in loc de-o palarie si-a dorit “ploaia“.
Norii cenusii se stranse pe cer.Copilul se mira si spuse in gandul lui:“Unde-i palaria?“.Dar deodata a inceput sa ploua.Prima ploaie care a fost pe Terra.Coborau pe pamantul uscat,stropii transparenti si puri.Toata lumea era bucuroasa.Uita de griji si de nevoi si paseau desculti in ploaie.Tineau bratele intinse si toti se jucau ca niste copii care abia incep sa mearga.Florile se ridicau si ele,si incepeau dansul.Pestele de Aur dadea si el din aripioare.Stia ca zana cea buna a trecut pe acolo.

Compunere trimisa de Costea Elena Loredana.

Tags:

Iarna de Diana

Posted in Compuneri on Feb 24, 2010 with No Comments →

Iarna a venit cu promoroaca groasa.Pomii au un strat subtire de nea,iar pe camp se astern fulgi grandiosi.
Neaua a adus o mare bucurie copiilor asa ca nu au mai stat pe ganduri.Si-au luat saniile si au pornit pe deal.Faceau oamenii de zapada si se bulgareau.
Ei se tot jucau,dar nu au observat nici unul venirea serii.Era asa de multa voie buna!Un baietel mai mic si mai firav vedea ca se lasa seara.Acesta chema toti copiii si le spuse ca va trebui sa mearga acasa.Aveau niste obraji rosii ca para focului!Au vrut sa mai stea,dar nu se putea.Mamele lor se vor ingrijora.Tot acelasi baietel spuse ca si maine v-a fi o zi in care se vor putea juca in zapada.Ei s-au tot gandit,dar pana la urma au gasit raspunsul.Si-au luat saniile si au plecat la drum spre casa.
Iara este anotimpul preferat al copiilor.

Compunere trimisa de Diana.

  • You Avatar