Search Results

Mama

Posted in Compuneri on Feb 26, 2010 with 52 Comments →

Mama este cel mai important lucru din viata mea si cred ca si din viata voastra a tuturor oamenilor.Este fiinta care ne da viata,ea duce greul nostru si totodata si greul ei,ea face totul pentru ca noi sa fim fericiti si iubiti si ea ne creste si ne da o educatie corespunzatoare.
Ar trebui ca si noi sa facem ceva pentru ea nu numai probleme,necazuri si toate cele.Sa o ajutam la treburile casnice si nu numai.Cand va imbatrani sa facem pentru ea tot ceea ce a facut si ea pentru noi:sa avem grija de ea,sa nu o dam niciodata la o parte,sa nu o aruncam in strada ca pe un gunoi,pentru ca nici ea nu a facut asta,iar daca a facut-o a avut motivele ei,iar in momentul in care mamele isi duc copiii la un orfelinat,ii arunca in strada sau la gunoi durerea pe care o are in suflet este nemarginita.Cand vedem un copil pe strada abandonat de parinti spunem mereu”bietul copil si nemiloasa mama” defapt nu este asa.Pe acel copil il poate ingriji cineva si ii poate alunga durerea pe care o are in suflet dar durerea de mama atunci cand isi pierde copilul sau il abandoneaza nu poate fi niciodata alungata sau vindecata pentru ca iubirea unei mame este de la pamant la cer si inapoi.
As dori ca toti copiii din lume sa isi faca mamele cat se poate de fericite sau macar sa incerce sa faca acest lucru si sa nu le dezamagaeasca niciodata.

Compunere trimisa de Stefania.

Tags: ,

Scrisoare catre tine, mama

Posted in Compuneri on Feb 26, 2010 with 2 Comments →

Îţi scriu, în anotimpul trezirilor miraculoase, scrisoare către tine, pe reversul ei.Dacă m-ai întreba de ce către tine,aș răspunde simplu…toate comorile ascunse din lumea asta nu se găsesc decât în sufletul tău …suflet de mamă!
Ieri m-am oprit pe banca copilăriei mele, în parcul unde zăpada mieilor începea să se topească sub mângâierea razelor  timide.Glasurile copiilor  îmi învăluiau auzul  alungând-mi gândurile cu care aș fi vrut să-mi petrec liniștea acelei amiezi.Cu coada ochiului zăresc pe banca din dreapta doi adolescenți care se strâng în brațe.Ce caută ei aici ?E un loc unde nu încape decât iubirea…iubirea adevărată care se naste odată cu tine,iubirea ruptă din suflet…ceea in fața căreia îngenunchiază îngerii,iubirea care nu se folosește de cuvinte pentru a se face înțeleasă ci de jertfă. Mă ridic si plec mai departe.  În urma pașilor mei simt plutind  dorința sărutului … înselătoare!
Câteodată avem senzaţia că lucrurile au fost orânduite şi în acele momente înţelegem că nimic nu-i întâmplător… a primi este cu totul altceva decât a pretinde sau a accepta. A primi înseamnă a oferi. A te oferi pe tine însuţi, a te pune la picioarele persoanei iubite.Așa ești tu…mama mea!
Privesc nucul nostru sărăcit de verdeața frunzelor. Mugurii cântă! Cântecul lor este cântecul de leagăn cu care mă adormeai în fiecare seară. Mamă i-am auzit…chiar dacă nu era decât o distorsiune a timpului ,o buclă ce redă amprenta glasului tău din amintirile mele!
Încheierea trebuie să fie simplă si complicata in acelasi timp ,ca tine…te iubesc!

Compunere trimisa de Ioana Rosculet.

Tags:

Poezie pentru mama – Cuvinte care canta

Posted in Poezii on Feb 26, 2010 with 3 Comments →

de Ioana Rosculet

Am adormit…
cu capul în poalele tale!
Amurgul unui vis efemer
împletește imagini
din dragoste si din cuvinte.
Timpul s-a comprimat
într-o secunda ce se prelinge
în prezentul meu imperfect!
Îti privesc chipul neschimbat
este lafel ca atunci când te-am vazut
cu ochii sufletului,prima oară,
înmugurind în pântecul dătător de viață.
Ascult blândetea glasului
pierdută în labirintul cunoasterii
aglomeratia de vorbe mă invadează.
Stiai ca si cuvintele cântă?
Mă trezesc…
sarutând urma pasilor tăi.
Din umbra visului in care trecutul
isi spune povestea
am cules un bob de rouă
e dulce…e din iubirea
ce risipeste lacrimi!

Prima zi de scoala

Posted in Compuneri on Feb 24, 2010 with 142 Comments →

Am plecat voioasa  spre scoala cu ghiozdanul in spate.
In curtea scolii erau multi elevi printre care si colegii mei de clasa . Cu totii asteptau cu nerabdare reinceperea scolii.
Noi am intrat primii.In clasa totul era diferit de cum era inainte.
Pe banci erau aranjate manualele de clasa a IV-a.
Doamna invatatoare ne-a zis ca trebuie  sa avem grija de carti sa le punem coperti apoi sa le etichetam.
Am povestit impreuna cu colegii mei ,unde am fost in aceata vacanta.Unii au fost la munte, la tara la bunici sau au stat acasa.
Cand am iesit in curtea scolii nu mai era nici un elev.
Imi pare bine ca am inceput un nou an scolar!

Compunere trimisa de Ana.

Tags:

In aer…

Posted in Compuneri on Feb 24, 2010 with 12 Comments →

In aer e o caldura liniştită. Totul în jur părea adormit. Pomii uitaseră parcă să-şi mişte frunzele, florile îşi îndreptaseră petalele spre pământ parcă cerând şoptit un stop de apă, păsările îşi opriseră zborul nedorind să rupă liniştea din jur. Nimic nu părea a se mişca de mult, mult timp. Mă întrebam ce anume va pune capăt tăcerii?
Dintr-o dată cerul albastru ş-a revoltat şi şi-a schimbat culoarea şi un vânt puternic a alertat frunzele adormite. Păsările au început să se agite, să zboare neliniştite de colo colo, florile şi-au ridicat petalele curioase să vadă ce face cerul. În următoarele clipe stropi repezi de ploaie au început să cadă zgomotos. Păsările s-au ascuns tăcute între frunzele copacilor. Se auzeau numai stropii care loveau frunzele cu putere. Pomii îşi mişcau crengile de parcă ereau furioşi că fuseseră treziţi. Priveam cerul şi încercam să văd drumul norilor. Unde aveau de gând să se ducă. Nu păreau hotărâţi să rămână deasupra grădinii noastre prea mult. Se grăbeau. Poate alte flori, din alte grădini, ceruseră şi ele şoptit un strop de apă.
Treptat, norii au plecat plutind iar cerul a redevenit albastru. Copacii şi-au scuturat frunzele spălate proaspăt, păsările au început să ciripească din nou, iar florile zâmbeau mulţumite că şoaptele le fuseseră auzite.
Ploaia trecuse.

Compunere trimisa de Bianca.

Tags: ,

Iarna de Elena

Posted in Compuneri on Feb 24, 2010 with 1 Comment →

Era iarna.Afara ningea cu fulgi cristalini.Dimineata se zareau flori de argint pe geamuri.In vazduhul sur se vedeau noii intunecati.Copacii par infloriti, ei sunt incarcati cu zapada alba si stralucitoare.Casele par mai subt acoperisurile grela. Fulgii plutesc in aer ca un roi de fluturi albi.Norii incep sa se cearna in mii de stelute arginti. Casele s-au pus cercei din gheata. Acestea sunt inpodobite cu beculete colorate.acestea sunt in mii de coulori. Totul  era alb.
Andrei si Alexandra, au plecat cu sania.Aceasta era maro. Ea aluneca cu fulgerul. Snea se rasturnase de cateva ori. Copiii erau foarte fericiti. Bucuria lor se auzea dein departari. Acestia au facut si un om de zapada. I-au  pus ochi doau pietre negre ca abanosul, ca nas au pus un morcov portocaliu, iar pe post de gura trei nasturi rosii ca sangele. In loc de maini i-au pus doua bete.
Afara era  un ger cumplit,  si de aceea copii suflau cu putere in pumnii reci. In jurul lor era o bucuri de ne descris.
Totul se petrecea in Ajun de Craciun. copii povesteau despre cadourile pe care le asteptau de la Mosul drag.
Cu  greu zapada cea mare ii indeparta pe copii de partie.Acestia se dusera acasa cu candul la cadourile  mult dorite.

Compunere trimisa de Elena.

Bucuriile iernii

Posted in Compuneri on Feb 24, 2010 with 12 Comments →

A sost iarna.Fulgii usori si albi ca florile de cires se joaca pe cerul ca cenusa, iar Craiasa Zapezii tese pe fiecare geam, cu grija, flori de gheta .
Satul doarme sub plapuma alba, ca aripile catifelate ale ingerajilor ce vegheaza linistea copiilor cuminti. In timp ce albinutele albe ii cost pamantului un cojoc gros, hornurile ca niste balauri scuipa fun neincetat.
Mos Crivat ii ciupeste de obrajori pe copii ce merg sa vesteasca nasterea lui Iisus Hristos. Copii privesc mirati la dansul fulgilor de nea. Picii sunt imbracati cu: fulare, caciuli albe, cojoace negre asemeni carabusilor si sunt incaltati cu cizme ce rar se gasesc in acel sat…
In timp ce prichindei colindau, Regina Noaptea se aseaza pe tronul ei impodobit cu mii de rubine, ce iti iau ochii.
Dupa ce copiii au adormit, Mos Craciun coboara pas-pas pe nametii uriasi cat casa. Mosul le aduce prichindeilor multe cadouri frumoase.

Compunere trimisa de Cristina.

O zi de iarna

Posted in Compuneri on Feb 24, 2010 with 86 Comments →

A venit iarna.Acest anotimp este preferat de noi,toti copii pentru ca putem face tot felul de nazdravanii in zapada.Toata natura este amortita,copacii sunt acoperiti de frumoasa mantie alba a iernii iar casele par sa aiba niste cercei de gheata.Intr-o zi,eu si sora mea ne-am gandit sa plecam la derdelus.Ne-am intrebat parintii,si ecestia,vazand ca este o zi numai buna de mers ne-au dat voie.Ne-am inbracat bine si,ne-am gandit sa mai luam pe cineva cu noi.Cu o zi in urma,n-eam jucat cu o prietena si,i-am promis ca o vom lua si pe ea cu noi la derdelus.Asa ca ne-am luat sania si am plecat la prietena noastra Mada.Ajunse la ea,aceasta a fost tare fericita sa ne vada si ne mai stand pe ganduri si-a luat sania si ne-a multumit de nenumarate ori ca am chemat-o si pe ea.Am mers ceva vremepana la derdelus,unde ne-am facut multi prieteni.N-eam dat cu sania,dupa care am facut echipe de fete si baieti,si ne-am batut cu zapada.A urmat un frumos concurs cine face cel mai frumos om de zapa
da.Am ales juriul,si am inceput.dupa ce m terminat juriul a votat iar echipa noastra a castigat.Seara se lasa repede asa ca a trebuit sa ne luam rams bun de la copii de acolo si am plecat.Ajunse acasa am povestit tuturor cele facute.A fost o zi de neuitat.

Compunere trimisa de Rotaru Florentina.

Perle de amintiri

Posted in Compuneri on Feb 24, 2010 with 3 Comments →

In căutarea mea, in căutarea ta, in căutarea noastră mă pierd in fiecare clipa ce îmi aminteşte de voi, si as vrea sa pot sa uit, sa nu mai doară rana asta aşa de tare. Dar e in zadar…oricât am încerca trecutul nu poate fi şters cu buretele si sa o luam de la capăt. Cineva spunea “ Nu rupe firul prieteniei ca oricât ai încerca sa îl legi la loc nodurile vor fi vizibile”. Si avea dreptate…oricât as vrea sa nu se vadă nu pot si ştiu ca undeva nodul nu a fost prins bine si se va rupe din nou si nu as vrea sa nu mai pot sa îl leg.
Mi-e dor de voi, de trecut, de amintiri, de clipe ce trec pe langa mine, de momente memorabile de iubirea ce ne-o purtam si ştiu ca oricât as vrea nu pot da timpul înapoi…si cat as vrea sa pot.

Atât as vrea ca putinele zile pe care le mai avem sa fie ca la început pentru ca nu se ştie unde vom fi peste câteva luni, care va fi drumul nostru in viata…ce vom face mâine. Si când aveam impresia si certitudinea ca vom ramane mereu aşa viata ia o alta întorsătura si îmi demonstrează contrariu. As vrea sa am regrete dar nu am…au fost momente mult prea frumoase ca sa am regrete sau ca sa le uit sau sa nu fac nimic ca sa le aduc înapoi măcar pentru o clipa…măcar sa îmi păstrez speranţa vie pentru un minut. Caut ceva ce nu pot găsi si ştiu ca nu exista aşa ceva dar totuşi încerc…ştiu ca nu exista o persoana care sa gândească la fel ca mine…care sa îmi dăruiască inima ei de prietena pentru toata viata… Alerg si, plâng si nu ştiu încotro mă îndrept ştiu doar ca inca mai caut si voi căuta mereu…perlele de amintiri, perlele prieteniei, perle de iubire adevărata..

Compunere trimisa de Raluca.

Tags:

Ganduri despre nimic

Posted in Compuneri on Feb 24, 2010 with 1 Comment →

Cu cine sa vorbesc daca simt nevoia… si mai ales daca acum nu e nimeni langa mine? Aşa ca nu pot decât sa ating corpul rece al stiloului si sa ii dau bătaie in stilul metaforic destul de patetic pe care îl folosesc eu. Mi-e teama, totuşi sa mă las purtata prea tare de val… totuşi, poate ca o sa ajung preşedinte cândva si atunci or sa mă dea afara pentru ca am un trecut “dubios”… sa zicem aşa… aşa ca mă mulţumesc sa spun ca inga nu m-am maturizat, deci am scuza… si, la urma urmei, ce daca nu m-am maturizat…?  Aşa ca, de ce nu? Cu toate ca acum mi-e tare frica sa mai visez.
De-asta e atâta neconcordanta in mine. Nu mă mai interesează acum ca nu pot sa fac aia sau aialalta chestie, pentru ca nu mă mai interesează. Acum mă interesează doar sa mă chinui sa mai visez… măcar doi ani as continua in maniera patetica… Spun ca măcar atât, deoarece dup-aia poate o sa ajung la o alta maturitate in care nu o sa mai fie nevoie atât de tare sa visez.
De ce îmi bat chiar atât de tare capul cu toate chestiile astea? Doar ştiu ca natura mea îmi spune ca sunt făcuta sa fişez, asta chiar daca raman in globul meu de cristal… Si nu mi-e frica sa raman in el… sper doar ca sa mai fie cineva acolo când eu o sa raman blocata. Si sincer, m-am impacat cu mine… si daca îmi vine sa mă mai zvârcolesc, atunci zâmbesc doar…. si mă gândesc: “uite-mă! …iar!”. “Nu trebuie nicicând sa te prabusesti, căci daca faci asta o data, o sa ai tendinţa sa o faci din nou!”. Nu vreau sa dau titlu la ce am scris. Nu e o povestioara. E mai mult un fel de analogie de gandulete… poate pentru asta ar trebui sa mă apuc de scris povesti sau sa tac odată… dar, na. Cum eu caut povestioare pentru a mă linişti, poate ca aşa fac si ceilalţi. Si mi-a spus cineva ca asta e drumul către independenta. Chiar daca nu vrei, intai trebuie sa te bazezi pe ceilalţi… pana te găseşti   Si mâine sa o iei de la capăt… si sa faci din
asta nu un cerc vicios, ci un drum plin cu peripeţii. Fiindcă, vrei, nu vrei… toate or sa se sfarseasca cândva. Chiar daca credeam ca unele lucruri sunt eterne, acum încep sa am dubii. Poate ca e doar o întâmplare totul… si ca nu ai cum sa te bazezi pe altceva in afara de tine. La urma urmei, doar pe tine te ai… si nici pe tine, ţinând cont de faptul ca mereu te pierzi. Nimic nu e al tău pe lumea asta si nu ai ce face! Nu ai pe cine baga la închisoare ca sa te simţi tu indreptatit. Si pana nu iţi dai seama ca totul e cu împrumut, o sa iţi fie mult mai greu sa “mergi mai departe”, indiferent de situaţie. E cel mai greu lucru sa faci asta… pentru unii. Si pentru mine.
Aşa ca împrumut din înţelepciunea unora si din lentoarea notelor muzicale de pian pe care le ascult acum si merg mai departe către ziua de mâine când, probabil, iar o sa mă pierd pe mine. Doar ca mâine nu o sa fiu doar eu…

Compunere trimisa de Raluca.

  • You Avatar