Search Results

Iarna , la sanius

Posted in Compuneri on Feb 24, 2010 with 5 Comments →

Este iarna.Zana stelutelor argintii a acoperit tara cu un strat pufos si moale de zapada.Cristalinele glasuri se aud din departare.Ei sunt pe dealul alb ca spuma laptelui.
Iarna a pictat flori de gheata pe geamuri.Valurile de copii sunt obrajii ca merele sunt fericiti ca Batrana Iarna le-a adus atatea bucurii.Ei fac oameni de zapada si se dau cu saniile.Omul de zapada incremenit, ii priveste calduros.Andra si Laurentiu patineaza pe lacul inghetat.Denisa si Madalina se dau cu sania.Cusmele de omat sunt asezate pe casele luminate, iar saniile lor sunt imaculate.Strasnicul ger se plima prin potecile satului.Batrana Iarna danseaza fluturandu-si podoabele si trimitand spre pamant stelute sclipitoare.Soarele nu mai este darnic si nu mai are putere.Muntii sunt ca niste uriasi adormiti sub omat.
Incurand va sosi Ajunul Craciunului.Mos Craciun va trece pe la toti copiii cu cate un cadou.

Compunere trimisa de Marton Simina.

Tags: ,

Primavara de Eliza

Posted in Compuneri on Feb 24, 2010 with 2 Comments →

Este primăvara.Pământul  umed şi negru aduce la suprafaţă un clopoţel cu câteva firicele subţiri .Nori de cenuşa parcă au prins un glas subţire de bucurie.Argintul jucăuş al soarelui coboară timid pe pajiştile odihnitoare care  aduc toporaşii ce se închina gingaselor lăcrămioare.Soarele mângâie pământul amorţit cu plăpânzii ghioceii .
Deodata un parfum ameţitor mă cucereşte.
Zumzetul harnicelor albine se aude din depărtare.Cea dintai rândunica,venita de departe ,taie albastrul cerului ca o sageata.Zilele scurte acum sau lungit din nou si sunt mai blânde.Furnicile  muncesc cu multă dragoste de Primăvară.
Se vede satul ca într-o ceaţă subţire de caldură ce creşte în fiecare zi.Toţi suntem mândrii ca primăvara venita aduce cu ea flori in câmpie, vânturi line si calde ploi cu multă veselie.
Dulcele vânt de Primăvară încălzeşte toata natura  fetei cu părul de bulbuci.În poiană mai vin înca elegantele floricele de curcubeu.
Ne dăm seama ca primăvara este un anotimp cu mult miscare si multă  dărnicie din inima.Şi soarele îsi trimite cu multă bucurie  razele lui de aur.

Compunere trimisa de Eliza.

Poezie Mama

Posted in Poezii on Feb 24, 2010 with No Comments →

Mama

Cine-i oare-n ghicitoare
Cu ochi de floare ?
Cu sufletul de inger in zare,
Şi mirosul de Soare?

Am aflat.
E mama dulce
Ce ofer-n continuare
Un zambet de floare.

Ea a fost si v-a ramane
La toti de pe pamant
O minune de la
Cerul Cel Sfant.

Poezie trimisa de Eliza.

Peripetie de o noapte

Posted in Compuneri on Feb 24, 2010 with 3 Comments →

Este o noapte de vara.Stau intinsa pe iarba si ma uit la stelele ca niste mici licurici, lasandu-ma purtata incet, incet in lumea viselor.
Am ajuns pe un taram nou si fermecator, unde toata lumea este fericita si bine dispusa, parca incercand sa ma faca sa intru si eu in acea stare de euforie.Un grupulet de oameni ma chemau spre ei, dar eu stateam deoparte si ii priveam.Pana la urma m-am gandit sa merg la ei.
Dar cu cat inaintam spre acel misterios grupulet, inepeam sa observ ca tot ce ma inconjura nu era decat un fel de camuflaj, menit sa atraga persoanele naive intr-o capcana a mortii.
Acele persoane dragute pana la urma s-au dovedit a doar niste fiinte rele care sunt menite sa aduca necazuri si tristete oamenilor.Acum acea campie, care cu putin timp in urma era plina de zane frumoase si printi fermecatori, acum este plina de vrajitoare lamia, elementari de foc si de pamant, strigoi si varcolaci insetati de sange, care erau gata sa distruga o armata intreaga.
Cum am ajuns eu in acest loc terifiant???Oare cum voi putea sa scap de aici, sau mai bine zis voi mai scapa eu cu viata??? Dar stiu ca speranta este ultima care moare, iar acum stau si sper sa apara o cale de salvare.Inca mai astept sa vad lumina de la capatul tunelului.
Si iata! Ajutorul meu a sosit! Un calaret pe un cal alb sclipitor a venit sa ma salveze.M-a ridicat cu usurinta in spatele lui si m-a scos din acel taram de cosmar.Dupa ce am scapat de primejdie m-a lasat undeva in intuneric zicandu-mi ca poate o sa ne mai intalnim, dar in alte circumstante mai favorabile si apoi a plecat. Acum satu singura si astept in intuneri. Sincer nu stiu ce astept, dar astept.
Acum pamantul parca a prins viata si se misca incet, incet ducandu-ma undeva. Intr-un loc mai pasnic sper eu. Si asa a fost m-a dus acasa! Acum stau iar intainsa pe iarba de smarald ce se scalda in lumina blanda a lunii si incerc sa uit acel cosmar.

Compunere trimisa de Ioana.

Poveste ploii

Posted in Compuneri on Feb 24, 2010 with 3 Comments →

POVESTEA PLOII

De mult,pe cand Dumnezeu crease lumea si oamenii,era o seceta cumplita.Florile gingase se ofilisera.Oamenii mureau de sete.Pamantul se crapa.
Intr-un singur loc se afla apa.In lacul Pestisorului de Aur.Multi oameni si-au pus multe dorinte,iar pestisorul nu mai putea indeplini vise.Doar pazea lacul.Desi era mic,firav si parea sa nu poata face foarte mult rau,el era vrajit,Acesta era un peste ca oricare altul,numai ca avea solzii aurii.Deaceea o zana cu o rochie albastra,pantofi de cristal si o bagheta magica i-a dat darul de a indeplini dorinte.
O data a indeplinit dorinta unui sarman.El vroia sa aibe o casa si un copil.Chiar daca acesta era un porcusor,barbatul era intr-adevar fericit.
Insa intr-o zi,un copilmic si harnic,a venit sa ceara o palarie Pestisorului de Aur,deoarece nu stia ca pestele nu mai poate face nimic.Baiatul,fiind mai greu de vorba,in loc de-o palarie si-a dorit “ploaia“.
Norii cenusii se stranse pe cer.Copilul se mira si spuse in gandul lui:“Unde-i palaria?“.Dar deodata a inceput sa ploua.Prima ploaie care a fost pe Terra.Coborau pe pamantul uscat,stropii transparenti si puri.Toata lumea era bucuroasa.Uita de griji si de nevoi si paseau desculti in ploaie.Tineau bratele intinse si toti se jucau ca niste copii care abia incep sa mearga.Florile se ridicau si ele,si incepeau dansul.Pestele de Aur dadea si el din aripioare.Stia ca zana cea buna a trecut pe acolo.

Compunere trimisa de Costea Elena Loredana.

Tags:

Iarna de Diana

Posted in Compuneri on Feb 24, 2010 with No Comments →

Iarna a venit cu promoroaca groasa.Pomii au un strat subtire de nea,iar pe camp se astern fulgi grandiosi.
Neaua a adus o mare bucurie copiilor asa ca nu au mai stat pe ganduri.Si-au luat saniile si au pornit pe deal.Faceau oamenii de zapada si se bulgareau.
Ei se tot jucau,dar nu au observat nici unul venirea serii.Era asa de multa voie buna!Un baietel mai mic si mai firav vedea ca se lasa seara.Acesta chema toti copiii si le spuse ca va trebui sa mearga acasa.Aveau niste obraji rosii ca para focului!Au vrut sa mai stea,dar nu se putea.Mamele lor se vor ingrijora.Tot acelasi baietel spuse ca si maine v-a fi o zi in care se vor putea juca in zapada.Ei s-au tot gandit,dar pana la urma au gasit raspunsul.Si-au luat saniile si au plecat la drum spre casa.
Iara este anotimpul preferat al copiilor.

Compunere trimisa de Diana.

Zana iarna

Posted in Compuneri on Feb 05, 2010 with 6 Comments →

Intr-o zi,la regele anotimpurilor au venit trei imparati pe nume Rihan,Brak si Sabur.Ei erau vara,toamna si primavara.Imparatii au vrut sa o ia pe zana iarna ca imparateasa.Regele anotimpurilor a fost de acord,asa ca o chema pe zana.Cand imparatii au privit-o,parca era cu lumini galbui de vapaita si au simtit un crivat care te orbeste.
-Zana Iarna,cu cine ai vrea sa devii imparateasa?
-O sa-mi impartasesc bucuriile si intristarile cu cel care imi va aduce cel mai pretios cadou!
Deindata imparatii au plecat spre cadoul ideal.Ei au luat-o pe drumuri
diferite.Rihan a cumparat un colier atat de alb incat ziceai ca sunt padurile,in departare,cu tulpini fumurii,ciucurate de ninsoare,cercelate cu floride zarzari si de corcodusi.Brak a ales sa-i dea un ghiocel ce simboliza primavara.Anotimpurile s-au intalnit la un lac.Au mers impreuna la castel.Zana l-a ales pe Rihan.Fratii lui i-au urat toate cele bune.Peste o saptamana cand s-au logodit a amortit satul zgomotos.
De ceea,cand fulgii plutesc in aer si cand vremea se schimba inseamna ca sunt fericiti.

Compunere trimisa de Narcisa.

Iarna de Elena

Posted in Compuneri on Feb 05, 2010 with 4 Comments →

Era iarna.Afara ningea cu fulgi cristalini.Dimineata se zareau flori de argint pe geamuri.In vazduhul sur se vedeau noii intunecati.Copacii par infloriti, ei sunt incarcati cu zapada alba si stralucitoare.Casele par mai subt acoperisurile grela. Fulgii plutesc in aer ca un roi de fluturi albi.Norii incep sa se cearna in mii de stelute arginti. Casele s-au pus cercei din gheata. Acestea sunt inpodobite cu beculete colorate.acestea sunt in mii de coulori. Totul  era alb.
Andrei si Alexandra, au plecat cu sania.Aceasta era maro. Ea aluneca cu fulgerul. Snea se rasturnase de cateva ori. Copiii erau foarte fericiti. Bucuria lor se auzea dein departari. Acestia au facut si un om de zapada. I-au  pus ochi doau pietre negre ca abanosul, ca nas au pus un morcov portocaliu, iar pe post de gura trei nasturi rosii ca sangele. In loc de maini i-au pus doua bete.
Afara era  un ger cumplit,  si de aceea copii suflau cu putere in pumnii reci. In jurul lor era o bucuri de ne descris.
Totul se petrecea in Ajun de Craciun. copii povesteau despre cadourile pe care le asteptau de la Mosul drag.
Cu  greu zapada cea mare ii indeparta pe copii de partie.Acestia se dusera acasa cu candul la cadourile  mult dorite.

Compunere trimisa de Elena.

Lacrima bucuriei

Posted in Compuneri on Jan 30, 2010 with 7 Comments →

,,Aşa eram eu la vârsta cea fericită si aşa cred că au fost toţi copiii de când îi lumea asta şi pământul măcar să zică cine ce-a zice’’…citea ea cu glasul bland,dar mintea mea refuza sa asculte cuvintele care pluteau ca un stol de fluturi in camera unde mirosul de drusaim si busuioc se impletea cu racoarea serii ce se furisa prin fereastra deschisa.
O privesc si ea intelege!Cu mana tremurand  inchide  cartea si o pune pe scrinul din lemn de nuc pe care-l primise in dar cand a fost ceruta de sotie,acum o viata de om cum ii place sa spuna. o perna si zambind ca un copil pus pe sotii ,scoate o cheita ce atarna pe un fir rosu de matase .
-Nu ,nu se poate sa fii fost ascunsa aici!As fi simtit-o an de an cand puneam de boboteaza busuiocul  sau cand imi astupam urechile cu perna ca sa nu mai aud cocosii cantand…chiar a fost aici?
Zambeste din nou ,lasandu-ma sa inteleg ce vreau si baga cheita in lacatul inegrit …singura bariera care a stat in calea satisfacerii curiozitatii mele:ce ascunde scrinul?
Cand aveam trei ani si am intrebat-o, mi-a raspuns cu glasul strangulat de emotie…acolo este viata mea,iar cand am inceput sa plang ca vreau sa vad,m- a luat pe genunchi,mi-a mangaiat parul si m-a sarutat pe frunte,asa cum numai ea stia sa o faca :”vezi tu ,in lada aceea stau zavorate zanele amintirilor si daca deschid capacul ele o sa zboare si eu am sa uit toate povestile …ce o sa mai asculti seara inainte de culcare?”
Anii au trecut  si cand  Mosul a devenit Spiritul Craciunului iar zanele, fapturile minunate cu aripi stravezii,au ramas intre file de carte ,am inceput sa caut cheia……zadarnic insa
Privesc peste umarul Maiei si undeva in adancul fiintei mele ,in locul unde amintirile stateau frumos oranduite asteptand ca puterea gandului sa le aduca la suprafata s-a infiripat teama:daca zanele exista?
I-am prins mana inasprita de vreme nelasand-o sa ridice capacul.Era prima data cand ii ascundeam ceva si ca sa umplu golul lasat de lispa cuvintelor,am intrebat-o:
-Cum poate sa incapa viata ta intr-un cufar?
Inainte sa-mi raspunda si-a dres glasul,semn ca ceva nu era in regula si ochii ei au capatat luciri de diamant.Lacrima a venit firesc,lunecand in coltul zambetului.Apa furata din suflet…iubirea e de vina,e lacrima bucuriei.

Compunere trimisa de Ioana Rosculet.

Iubire – amintiri

Posted in Poezii on Jan 29, 2010 with 2 Comments →

Aducerile-aminte pe suflet cad in picuri
Este o stare cum n-am mai intalnit
Ma bantuie amintiri de-odinnioara
Pe care gandul meu le-a ademenit.

Un sentiment de-anxietate ma cuprinde
In sufletul meu, focul iarasi se-aprinde
Cand imi aduc aminte.

In valuri zbuciumate
De gandul meu tulburate
Amintirile revin
Nu pot sa intervin.

In adierea vantului ce bate in feresti
E greu sa fii iubit, e greu si sa iubesti
Aceste amintiri , ce-au fost odata dulci
Cu trecerea timpului, mi-au lasat rani adanci

Amintiri pe care sa le uit … nu ma indur nicicand
Caci mi-au ramas in gand
Mereu le rascolesc
Si iar ma amagesc.

Aducerile-aminte pe suflet cad in picuri
Odinioara le credeam nimicuri
Acum le pretuiesc si le voi pretui
Fara amintiri … nu poti supravietui.

( poezia este scrisa de mine, doar ca inspirata de la versul ” Aducerile-aminte pe suflet cad in picuri ” din poezia “Departe de tine … ” de M.Eminescu )

De Alexandra.

  • You Avatar