Bunica de Iulia02.05.14

Bunica este mama sufleteasca care mereu ne ajuta la greu si ne mangaie durerile. Parca chiar si acum imi amintesc privirea blanda a bunicii, uitandu-se in ochii mei, leganandu-ma si cantandu-mi sa adorm. Ea era cea care ma tinea strans cu mana ei parca desenata in linii de frica sa nu ma pierd. Si tot ea statea in noptile furtunoase citindu-mi din “Marea Carte de Povesti”. Cum o pot descrie pe bunica? Un inger pazitor gata sa ma apere si sa imi faca toate poftele. Ochii ei caprui ma urmareau oriunde mergeam iar la fiecare pas, doua maini ma protejau sa nu ma lovesc.
Bunica nu va pleca de langa mine nici cand voi fi destul de indemanatica incat sa ma descurc singura. Ma trateaza ca pe un copil, desi nu mai sunt si stiu ca sunt capabila de multe dar nu as vrea sa stiu ca spatele nu-mi e pazit de catre bunica.
Orice s-ar intampla o am pe bunica sa steie cu mine. Ma simt in siguranta in bratele ei si stiu ca bunica si-ar da viata, sa fiu in siguranta si fara griji.
Oriunde as merge si orice as face, nu mi-e frica sa fac fata provocarilor lumii, deoarece o am pe bunica langa mine.

 

Compunere trimisa de Damian Iulia.

Posted in Compuneriwith 3 Comments →

La bunici de Edy04.22.10

la bunici

Intr-o zi de primavara,cum nu s-a mai vazut,insorita,inflorita stateau pe camp trei lalele  cum nu s-au mai vazut.din codrii verzi apare o floare maiastra insotita de altele purtând în frunte picatele de pe-o rază.Ele merg, s-aduna-n  grupe, se feresc de buruienI,iată vin şi gândăceii în hamide smălţuite.La bunici,totul inflorit si inverzit,mai lipseam doar eu si familia mea. Dupa ce am luat vacanta de paste eu si familia mea am plecat la bunici mei.In masina m-a luat un somn adiac si cand m-am trezit am intrebato pe mama mea.:

-mami,cat mai avem?

-putin!spuse ea cu glasul ei dulce si cald.

cand am ajuns m-am schimbat si am plecat pe afara.pe la 15 fix mama mea a spus:

-haideti la masa!
Am mancat,ne-am saturat,si ne-am culcat. De dimineata peste tot flori , verdeaţă, pomi în floare, zumzet de albine, ciripit de păsărel,iar ghioceii bunicii mele  isi aratau gluga fermecatoare si tulpinile imbibate cu aurul verde al naturii.Mingea de aur incalzeste planeta dupa o iarna geroasa.Pamantul reiese din sarbatoare si incepe sa lucreze fara incetare.Ursul iese din barlog,pasarelele trezesc vazduhul cu o sageata si asa totul reinvie dupa o iarna friguroasa.  Asa am petrecut eu la bunici.

Compunere trimisa de Edy Surlicarea Valentin.

Posted in Compuneriwith 13 Comments →

Casa bunicilor mei02.24.10

Intr-o frumoasa zi de vara in care discul auriu ne zambea pe cerul albastru ca floarea de nu ma uita,stand in camera mea,si citind o carte imi aduc aminte de vremurile in care eram mic si mergeam la bunicii mei, care adesea mai stateau pe prispa veche a casei si ma asteptau cu bratele deschise stand cu ochii tintiti spre ulita sa vada daca apar.
Mi-aduc aminte de casa din lut acoperita cu dranita de brad,de gradina cu meri si cu otava,de livada unde bunicul imi spunea toata ziua povesti din batrani sau chiar inventate de dansul ,de fantana din larga ograda,de florile inmiresmate a salcamului de langa portita si de micuta gradina cu ghiocei si viorele ce inflorea in fiecare primavara spre bucuria mea.
Mi-aduc aminte de chipul cald al bunicului meu ,de surasul dulce ce se asundea pe sub mustata lui lunga si ninsa dede anii grei si multi  ce au cazut asemenea unei zapezi grele care nu se mai sfarseste.Parul sau carunt parca era o vale inflorita numai cu floricele albe.
Mi-aduc aminte de bunica mea, o femeie batrana,harnica si isteata.Pe obrajii ei vechi izvorau ca niste raulete incretituri ce trageau spre coada ochiului.Cele doua dungi usoare de sprancene rare ale bunicii se tot ascundeau si iar ieseau de sub invelisul alb.
Toata ziua eu si fratele meu ne jucam prin ocolul larg si o preiveam pe bunica cum muncea de zori si pana-n seara.
-Bunico!Bunico!-strigam veseli.Lasa-ne pe noi sa-ti facem treaba!
-Nu va osteniti,spiridusii mei.Ma descurc eu singura.De ce sa va opresc din joaca voastra?
-Te rugam bunico…
Vrand nevrand,bunica ne lasa sa o ajutam.Obrajii nostri rosii ca macul o bucurau pe bunica care parea ca o floare vestejita.
Si acum, cand sunt mare, de fiecare data cand merg la casa bunicilor,parca traiesc inca o data acele minunate clipe din copilaria mea.

Compunere trimisa de Trifoi Ioana.

Tags: ,

Posted in Compuneriwith 10 Comments →

Compunere – Bunica03.12.09

Bunica

Era odata o femeie batrana, harnica si isteata. Era bunica. Pe bunica o gaseai peste tot. Lumea zorita de griji se impiedica de ea la tot pasul, dar bunica framanta si razbea, si ducea pana la capat trebsoara. Cele doua puncte de argint viu care licareau mereu din fundul capului, pareau doua luminite departate, ce bateau in stingere. Pe obrajii vechi, izvora de la imbinarea nasului cu umerii obrajilor, se rasfira pe toata fata ca niste raulete, din mijloc porneau incretituri ce trageau spre coada ochiului.
-Bunico! Bunico!- srigau copiii – Lasa-ne pe noi sa-ti facem treaba!
-Nu va osteniti, spiridusi mici. Ma descurc eu singura. De ce sa va opresc din joaca voastra?
-Te rugam, bunico…
Vrand nevrand , bunica ii lasase pe copii sa o ajute. Obrajii lor rosii ca macul o bucurau pe bunica care parea ca o floare vestejita.Cele doua dungi usoare de sprancene rare,ale bunicii, se tot ascund si iar ies de sub invelisul alb.

O compunere frumoasa trimisa de Anca Adriana din Calarasi, clasa a VI-a .Multumim!

Posted in Compuneriwith 91 Comments →

  • You Avatar