Compuneri

Bunica

Era odata o femeie batrana, harnica si isteata. Era bunica. Pe bunica o gaseai peste tot. Lumea zorita de griji se impiedica de ea la tot pasul, dar bunica framanta si razbea, si ducea pana la capat trebsoara. Cele doua puncte de argint viu care licareau mereu din fundul capului, pareau doua luminite departate, ce bateau in stingere. Pe obrajii vechi, izvora de la imbinarea nasului cu umerii obrajilor, se rasfira pe toata fata ca niste raulete, din mijloc porneau incretituri ce trageau spre coada ochiului.
-Bunico! Bunico!- srigau copiii – Lasa-ne pe noi sa-ti facem treaba!
-Nu va osteniti, spiridusi mici. Ma descurc eu singura. De ce sa va opresc din joaca voastra?
-Te rugam, bunico…
Vrand nevrand , bunica ii lasase pe copii sa o ajute. Obrajii lor rosii ca macul o bucurau pe bunica care parea ca o floare vestejita.Cele doua dungi usoare de sprancene rare,ale bunicii, se tot ascund si iar ies de sub invelisul alb.

O compunere frumoasa trimisa de Anca Adriana din Calarasi, clasa a VI-a .Multumim!