Search Results

Povestea copilariei

Posted in Compuneri on Nov 04, 2013 with 1 Comment →

Povestea copilariei

Intr-o seara de vara s-a nascut la spital o fetita pe nume Teodora .Ea este blonda si ochii ii are albastri.Parintii acestei fetite,Izabela si Eduard,s-au bucurat foarte mult de nasterea ficei lor deoarece ei au facut treizeci si cinci de ani  si pana acum nu au avut parte de nici un copil.
Cand mica noastra Teodora a implinit un an stia sa mearga,sa alerge si sa vorbeasca. Parintii acesteia au petrecut un an de neuitat, un an unic in viata lor si al Teodorei. La un an Teodora este inca mica dar isteata, sociabila si creativa deoarece si-a facut deja o prietena imaginara cu care sta tot timpul cu ea. Prietena imaginare a Teodorei se numeste Claudia.
Dupa inca un an micuta noastra Teodora a implinit doi anisori. Aceasta a devenit o fetita pe placul tuturor deoarece este: sociabila,jucausa,inteligenta,creativa si nu este alintata.Ea s-a plictisit doar de un prieten imaginar si acum are ca prietene imaginare pe Claudia si Stefania. Pentru ea Claudia este loial si prima cea mai buna prietena, iar Stefania este o fata pe care a cunoscut-o de curand asa ca nu poate spune multe despre ea.
Cand mica Teodora a implinit trei ani a trebuit sa mearga la gradinita.Teodora a mers la gradinita , dar desigur ca orice copil nu a vrut sa mearga. Cu timpul aceasta s-a obisnuit cu gradinita, iar educatoarea i-a devenit a doua mama.S-a obisnuit cu tot ce facea parte din gradinita, dar exista o exceptie: trezitul de dimineata.In fiecare dimineata Teodora se trezea plangand, ca orice copil.
A mai trecut un an, iar mica Teodorei  a implinit patru ani.Cand de ducea de dimineata la gradinita aceasta nu mai plangea, iar la patru ani avea prieteni imaginari.Ea avea trei prietene imaginare:Ana,Claudia si Stefania, si doi prieteni imaginari:Andrei si Stefan. Lumea ei imaginare era cam asa: ea este o printesa care isi cauta parintii pierduti.Andrei si Stefan sunt budygurzii ei, iar Ana ,Claudia si Stefania sunt cele mai bune prietene.Parintii fetei se bucura de unica lor fica.Se uita mirati cat de repede au trecut anii,parca ieri au nascut-o pe mica lor Teodora cu parul ei de aur si ochii ca cerul.
La cinci ani Teodora si-a mai adaugat in lumea ei imaginara parintii, dar ea mai avea pe langa lumea sa o prietena imaginara,Maria care statea mereu cu ea. Teodora se juca si cu copii de varsta ei, doar ca Maria este o prietena care face ce vrea ea,nu comenteaza si nu se cearta niciodata cu ea.
Dupa inca un an,mica domnisoara Teodora a trebuit sa mearga la scoala.Aceasta si-a petrecut trei ani frumosi alaturi de doamna educatoare si de colegii sai. Doamna educatoare ii era ca a doua mama pentru ea.Educatoarea, pentru Teodora este un om deosebit care i-a fost alaturi mereu,mai bine zis o prietene pe care nici nu si-o putea imagina.Cu sau vara voia ei a trebuit sa se desparta de educatoare.
In toamna cand Teodora trebuia sa mearga la scoala ea avea sase ani si cateva luni. Ea a intrat pe poarta scolii tinandu-si parintii de mana,iar cand a vazut cladirea scolii cat doi munti la un loc s-a infricosat.In curtea scolii erau foarte multi copii, uni cat muntii, iar altii cat furnicile.Dupa ce a intrat in sala de clasa impreuna cu alti copii, invatatoarea i-a primit cu blandete in sala de clasa si se uita cu ochii caprui si blajini la ei, spunandu-le cu vocea ei cristalina despre acest an scolar.
La sapte ani Teodora a invatat sa scrie, iar scrisul ei este asa de frumos, mai frumos ca un curcubeu, ca un soare sau toate frumusetile pamantului la un loc. Ea a incheiat clasa intai cu premiul intai.  Incetul cu incetul Teodora a invatat sa o iubeasca pe invatatoarea sa. Aceasta le-a castigat increderea copiilor imbinand lauda cu exigenta.
Lumea ei imaginara a inceput sa se destrame. Ea a ramasa doar cu prietenele ei: Maria, Claudia si Stefania.Teodora s-a plictisit de cei doi boudygurzii si sa fie printesa.
La opt ani, cand a ajuns in clasa a doua Teodora a ajuns printre cei mai bunei din clasa. Ea scria frumos,repede si corect.Teodora este buna la matematica,romana si restul materiilor. Si anul acesta a terminat clasa cu premiul intai.Parintii acesteia sunt mandrii de ea, dar creste prea repede, parca ieri a inceput sa gangureasca ,iar astazi este clasa a doua.
In clasa a treia Teodora ramane la fel de isteata,indemanatica,sociabila si buna ca in totdeauna.Clasa a treia o termina tot cu premiul intai. Prietenii ei imaginari incep sa dispara unul cate unul, au mai ramas doar Stefania si Claudia. Ea nu se mai joaca cu prietenii ei imaginari asa cum se juca cand era mica. Nici cu Stefania si Claudia nu se mai joaca asa de des, vorbeste cu ele doar atunci cand are nevoie de consolare, in rest ii place mai mult se se joace cu copii adevarati de varsta ei.
In clasa a patra fetita se aproprie tot mai mult de invatatoare si de colegii sai.In fiecare an a incheiat cu premiul intai la scoala. Anul acesta se desparte de cea care a indrumat-o patru ani de zile,a doua mama, cea care i-a fost aproape la nevoie si a ajutat-o. Pentru Teodora invatatoarea sa este unica in adevaratul sens al cuvantului.Peste aceasta durere nu o putea ajuta sa treaca nici prietenele ei imaginare, ea hotaraste ca din acel moment nu mai are prietene imaginare.
Intr-o zi de toamna, domnisoara Teodora a inceput scoala si-a revazut colegii si a trecut in clasa a cincea.Cand s-a dus in fosta ei clasa erau covorase pe jos, mese si scaune mici.Nu a durat mult ca sa isi dea seama ca fosta sala de clasa este locuita de piticii lui Alba-ca-Zapada. Nu acum mult timp era si ea un pitic de a lui Alba-ca-Zapada ,,Ce zile frumoase!”.Acum a cresct, ii este dor de zilele de gradinita, de educatoare, de scoala, de invatatoare, pe scurt de copilarie.
Cand suntem mici vrem sa fim mari, dar la un moment dat nu ne dam seama ce repede a trecut timpul copilariei neintors. Nu apreciem destul timpul si perioada vietii noastre, nu ne dam seama ce repede am crescut, iar cand trecem de perioada copilariei am vrea sa intoarcem timpul inapoi si nu stim cum, dar sa va dau un sfat: Bucurati-va de perioada vietii in care sunteti deoarece va trece si acea perioada.

 

Compunere trimisa de Alexandra

Povestea copilariei

Posted in Compuneri on Nov 04, 2013 with No Comments →

Intr-o seara de vara s-a nascut la spital o fetita pe nume Teodora .Ea este blonda si ochii ii are albastri.Parintii acestei fetite,Izabela si Eduard,s-au bucurat foarte mult de nasterea ficei lor deoarece ei au facut treizeci si cinci de ani si pana acum nu au avut parte de nici un copil.
Cand mica noastra Teodora a implinit un an stia sa mearga,sa alerge si sa vorbeasca. Parintii acesteia au petrecut un an de neuitat, un an unic in viata lor si al Teodorei. La un an Teodora este inca mica dar isteata, sociabila si creativa deoarece si-a facut deja o prietena imaginara cu care sta tot timpul cu ea. Prietena imaginare a Teodorei se numeste Claudia.
Dupa inca un an micuta noastra Teodora a implinit doi anisori. Aceasta a devenit o fetita pe placul tuturor deoarece este: sociabila,jucausa,inteligenta,creativa si nu este alintata.Ea s-a plictisit doar de un prieten imaginar si acum are ca prietene imaginare pe Claudia si Stefania. Pentru ea Claudia este loial si prima cea mai buna prietena, iar Stefania este o fata pe care a cunoscut-o de curand asa ca nu poate spune multe despre ea.
Cand mica Teodora a implinit trei ani a trebuit sa mearga la gradinita.Teodora a mers la gradinita , dar desigur ca orice copil nu a vrut sa mearga. Cu timpul aceasta s-a obisnuit cu gradinita, iar educatoarea i-a devenit a doua mama.S-a obisnuit cu tot ce facea parte din gradinita, dar exista o exceptie: trezitul de dimineata.In fiecare dimineata Teodora se trezea plangand, ca orice copil.
A mai trecut un an, iar mica Teodorei a implinit patru ani.Cand de ducea de dimineata la gradinita aceasta nu mai plangea, iar la patru ani avea prieteni imaginari.Ea avea trei prietene imaginare:Ana,Claudia si Stefania, si doi prieteni imaginari:Andrei si Stefan. Lumea ei imaginare era cam asa: ea este o printesa care isi cauta parintii pierduti.Andrei si Stefan sunt budygurzii ei, iar Ana ,Claudia si Stefania sunt cele mai bune prietene.Parintii fetei se bucura de unica lor fica.Se uita mirati cat de repede au trecut anii,parca ieri au nascut-o pe mica lor Teodora cu parul ei de aur si ochii ca cerul.
La cinci ani Teodora si-a mai adaugat in lumea ei imaginara parintii, dar ea mai avea pe langa lumea sa o prietena imaginara,Maria care statea mereu cu ea. Teodora se juca si cu copii de varsta ei, doar ca Maria este o prietena care face ce vrea ea,nu comenteaza si nu se cearta niciodata cu ea.
Dupa inca un an,mica domnisoara Teodora a trebuit sa mearga la scoala.Aceasta si-a petrecut trei ani frumosi alaturi de doamna educatoare si de colegii sai. Doamna educatoare ii era ca a doua mama pentru ea.Educatoarea, pentru Teodora este un om deosebit care i-a fost alaturi mereu,mai bine zis o prietene pe care nici nu si-o putea imagina.Cu sau vara voia ei a trebuit sa se desparta de educatoare.
In toamna cand Teodora trebuia sa mearga la scoala ea avea sase ani si cateva luni. Ea a intrat pe poarta scolii tinandu-si parintii de mana,iar cand a vazut cladirea scolii cat doi munti la un loc s-a infricosat.In curtea scolii erau foarte multi copii, uni cat muntii, iar altii cat furnicile.Dupa ce a intrat in sala de clasa impreuna cu alti copii, invatatoarea i-a primit cu blandete in sala de clasa si se uita cu ochii caprui si blajini la ei, spunandu-le cu vocea ei cristalina despre acest an scolar.
La sapte ani Teodora a invatat sa scrie, iar scrisul ei este asa de frumos, mai frumos ca un curcubeu, ca un soare sau toate frumusetile pamantului la un loc. Ea a incheiat clasa intai cu premiul intai. Incetul cu incetul Teodora a invatat sa o iubeasca pe invatatoarea sa. Aceasta le-a castigat increderea copiilor imbinand lauda cu exigenta.
Lumea ei imaginara a inceput sa se destrame. Ea a ramasa doar cu prietenele ei: Maria, Claudia si Stefania.Teodora s-a plictisit de cei doi boudygurzii si sa fie printesa.
La opt ani, cand a ajuns in clasa a doua Teodora a ajuns printre cei mai bunei din clasa. Ea scria frumos,repede si corect.Teodora este buna la matematica,romana si restul materiilor. Si anul acesta a terminat clasa cu premiul intai.Parintii acesteia sunt mandrii de ea, dar creste prea repede, parca ieri a inceput sa gangureasca ,iar astazi este clasa a doua.
In clasa a treia Teodora ramane la fel de isteata,indemanatica,sociabila si buna ca in totdeauna.Clasa a treia o termina tot cu premiul intai. Prietenii ei imaginari incep sa dispara unul cate unul, au mai ramas doar Stefania si Claudia. Ea nu se mai joaca cu prietenii ei imaginari asa cum se juca cand era mica. Nici cu Stefania si Claudia nu se mai joaca asa de des, vorbeste cu ele doar atunci cand are nevoie de consolare, in rest ii place mai mult se se joace cu copii adevarati de varsta ei.
In clasa a patra fetita se aproprie tot mai mult de invatatoare si de colegii sai.In fiecare an a incheiat cu premiul intai la scoala. Anul acesta se desparte de cea care a indrumat-o patru ani de zile,a doua mama, cea care i-a fost aproape la nevoie si a ajutat-o. Pentru Teodora invatatoarea sa este unica in adevaratul sens al cuvantului.Peste aceasta durere nu o putea ajuta sa treaca nici prietenele ei imaginare, ea hotaraste ca din acel moment nu mai are prietene imaginare.
Intr-o zi de toamna, domnisoara Teodora a inceput scoala si-a revazut colegii si a trecut in clasa a cincea.Cand s-a dus in fosta ei clasa erau covorase pe jos, mese si scaune mici.Nu a durat mult ca sa isi dea seama ca fosta sala de clasa este locuita de piticii lui Alba-ca-Zapada. Nu acum mult timp era si ea un pitic de a lui Alba-ca-Zapada ,,Ce zile frumoase!”.Acum a cresct, ii este dor de zilele de gradinita, de educatoare, de scoala, de invatatoare, pe scurt de copilarie.
Cand suntem mici vrem sa fim mari, dar la un moment dat nu ne dam seama ce repede a trecut timpul copilariei neintors. Nu apreciem destul timpul si perioada vietii noastre, nu ne dam seama ce repede am crescut, iar cand trecem de perioada copilariei am vrea sa intoarcem timpul inapoi si nu stim cum, dar sa va dau un sfat: Bucurati-va de perioada vietii in care sunteti deoarece va trece si acea perioada.

Compunere trimisa de Alexandra.

Compunere despre copilarie

Posted in Compuneri on Aug 14, 2013 with 2 Comments →

Asa eram eu la varsta cea fericita si asa cred ca au fost toti copiiide cand ii lumea asta si pamantul.ce oare copilaria?ea este un taram magic, nu sti cand incepe si cand se termina. copilaria este singurul moment al vietii in care traiesti totul la maxim. tot copilaria afost si inca mai este una dintre comorile vietii pe care nimeni nu ti-o poate lua din sufletul tau. stau uneori si ma gandesc ce scurta este copilaria. ea este un lucru deosebit care se intampla o data-n viata. copilaria este cel mai important lucru pe care il primeste cineva la inceputul vietii. ma gandesc cum sa mai retraiesc acele clipe de neuitat ale tineretii. uneori imi aduc aminte de zilele copilariei si cat de repede s-au terminat si chiar daca nu am facut toate lucrurile pe care mile-am propus am ramas cu niste amintiri de neuitat enele mai frumoase altele mai triste, si chiar de unele lucruri de care imi vine sa rad si astazi. copilaria trebuie traita la maxim pentruca odata cu terminarea ei s-au terminat toate zilele tineretii:cand ne jucam cu mingea, cand alergam cat era ziua de lunga, cand inaltam un zmeu, cand ne plimbam cu bicicleta si multe alte lucruri. toata lumea trebuie sa stie ca copilaria sete un lucru unic.

Compunere trimisa de Joltea Andreea.

Copilarie de Cristina

Posted in Compuneri on Jan 17, 2011 with 4 Comments →

Asa eram eu la varsta cea fericita si asa cred ca au fost toti copiii,de cand ii lumea asta si pamantul.
De cand eram mica eram foarte rea,faceam foarte multe nazbatii si de fiecare data cand maa ma certa tataie o certa pe ea si ii spunea sa nu ma mai certe.Bunicul meu este cel mai bun si ma mandresc cu el.De cand m-am nascut,el m-a rasfatat si-mi lua tot ce vroiam eu,dar,el ma invata si prostii care ma punea sa le spun oamenilor,i-a fost greu mamei si tatei sa ma dezvete.Pentru el eu sunt printesa lui.De cand eram mica mama ma invata sa cant si ma alinta si ea foarte mult.
Eu am devenit printesa lor mica de cand m-am nascut si nu le intoarce spatele cand voi fi mai mare si ii voi iubi nemasurat pe parintii si bunicii mei mai mult decat se poate si voi avea grija de ei la batranete.

Compunere trimisa  de Papuc Andreea Cristina .

Frumusetea copilariei

Posted in Poezii on Nov 14, 2009 with No Comments →

Noi,copiii ne jucam
Ne place sa ne distram
Prin parcuri alergam
Cu bicicletele ne plimbam

Iarna cand ajunge
Veselia nu ne ajunge
Tipam tare cat ne tine gura
Doar ne-o da mama friptura

Pe capul parintilor stam
Cateodata ii suparam
Viata lor ne-o daruieste
E real nu-i o poveste

Dar copii cei cuminti,
Stie Mosu’ nu poti sa minti
O nuia sau un cadou,
O sa avem noi de anul nou

Oricum copiii nu primesc nuiele
O viata intreaga si-au dorit ceva
Ei au primit de indata asa
Caci asta e copilaria ta,a mea si a tuturor!

O poezie frumoasa scrisa de Arcana Delia !

Compunere – Copilarie cu miros de ace de brad

Posted in Compuneri on Jan 15, 2009 with 54 Comments →

Ioana Rosculet, clasa a Vl D ,  Scoala NR 2 Urziceni ;profesor d-na Lupea Floricane-a trimis aceasta compunere frumoasa , cu tilul “Copliarie cu miros de ace de brad”. Foarte frumoasa compunerea, felicitari!

Copilarie cu miros de ace de brad

Multe povestiri tesute cu vraja gandului ,plutesc zi de zi printre noi !
In dimineata aceea ma simteam altfel !Un val de caldura imi invada sufletul si mii de sentimente nobile ma purtau catre imparatia aducerii aminte .Deschid fereastra cu speranta ca aerul proaspat de afara sa-mi potoleasca dorul,dar pala de vant care patrunde in camera imi rascoleste sufletul pana la limita dureroasa a fragedului sentiment.Vantul nu era vant…era murmur de izvor,fosnet de frunze ,miros de cetina de brad si nu in ultimul rand era vocea strabunicii mele !
Cu ochii plini de lacrimi ,intru in camera parintilor mei.Ii privesc si nu pot sa spun nimic.Cuvintele nu mai au nici un rost !Plang si lacrimile-mi spala obrazul inrosit de emotie ,innodandu-se in barba !
- O sa mergem !spune tati
Eu dau din cap.Atat !Si ma intorc in camera sa-mi strang bagajul.
Timpul care a trecut pana cand am plecat mi s-a parut ca s-a dilatat intr-o clepsidra de
clestar si nu mai voia sa curga.Acum nu mai are importanta.Am plecat !
Drumul este lung si-mi sprijin capul de geamul masinii.Nici eu nu stiu de ce ,dar in momentul acela simt ca asa trebuie sa fac. « Nimic nu este intamplator» ar fi spus ea,daca era langa mine.
Ea este strabunica din partea mamei si toti ii spunem Maia.O munteanca cu glas de privighetoare, frumoasa foc la tinerete …marturie stau fotografiile ingalbenite de vreme , de unde ne zambeste fermecator o tanara cu parul inelat, ca pana corbului ,ce-i atarna dinjos de mijloc ,ochii negrii patrunzatori,jucausi si gura desenata de condeiul fermecat al unui pictor celebru. Pe sub rochiile vaporoase,lungi , corsetul ii facea o talie de viespe !Pantofii cu toc,manusile si umbreluta cu danteluta erau accesoriile nelipsite.Nu si-a acoperit capul decat tarziu ,cand a trebuit sa o faca !
Acum greutatea celor 90 de ani i-a incovoiat putin umerii,modificandu-i statura impunatoare !Fata brazdata de riduri ,nu si-a pierdut prea mult din fragezimea si culoarea de piersica coapta.Sprancenele ascund o viata de om,o viata din care se hraneau povestirile ei .Cositele bogate te duc cu gandul la o fetiscana pusa pe sotii ,daca nu ar fi ascunse sub brodoada neagra .Gura si acum expresiva nu mai are conturul de alta data.Ochii !Ochii ei spun totul …fericire…suferinta pricinuita de moartea unicului fiu si …speranta !Speranta ca maine este o zi fericita !Si cat de fericite a reusit sa-mi faca zilele petrecute in casuta mica de la poalele muntelui !Oare i-am multumit vreodata ?I-am spus ca inainte de Craciun imi amintesc colindele cu « jos la furca patului ,stau doi stoli de porumbei» ?I-am spus ca este cel mai bun povestitor din lume ?Daca stai si-i asculti vorba in timp ce toarce ,nu ai mai vrea sa pleci niciodata de langa ea.
Parca si casa ,cu peretii varuiti in alb-albastrui a capatat din vraja cuvintelor ei ,caci mirosul cu care te intampina este unic.Niciodata nu am sa stiu daca vine de la plantele de leac adunate in saci tesuti din fir de canepa ,de la crengutele de catina pe care stau insirate ca margelele bobite albe si portocalii ,de la ghivecele cu muscate si drusaim sau de la colonia cu care-si stropeste rufele inainte sa le calce !
Trebuie cand ajung sa-i spun toate astea si multe altele.Trebuie !
Cu mainile atingand aerul ,alergam pe poteca strajuita de brazi seculari, catre casa Maiei.Simteam cum inima-mi bate repede,gata sa-mi sparga pietul si am continuat sa alerg .Am trecut in fuga pe langa ferestrele deschise prin care se simtea mirosul unic al copilariei mele si m-am oprit o secunda in capatul scarilor mari, de piatra ,rasufland greu.Cand am ridicat privirea am zarit-o !Statea in scaunul masiv de lemn de brad cu furca in brau si torcea.Cum de nu m-a auzit ?
-Te asteptam !au cazut ca un bumerang cuvintele ei .Urca…
A lasat furca alaturi si m-a strans in brate,sarutandu-ma pe frunte asa cum face mereu.M-a luat de mana si ne-am dus in spatele casei, de unde incepea padurea de brad si universul copilariei mele.
Cu capul in poala ei cu privirea spre cer si cu mainile frematand iarba cruda am stiut atunci ca vreau sa raman vesnic copil.Citindu-mi parca gandurile,am auzit-o
-Nu te teme ,frumoasa mea .De tine depinde sa-ti pastrezi vii amintirile impletindu-le in puritatea sentimentelor !
-Te rog,spune-mi despre iele.
-Ielele sunt fapturi feminime supranaturale care beau apa noaptea de prin fantani si oricine bea dupa ele , « il pocesc ».Pot sa zboare ,umbla in cete si se aduna in poieni sau sub anumiti copaci ca sa danseze.Ai vazut tu nucul ala mare ,de-i spune toata lumea nucul Usturoaicei ?Acolo,intr-o noapte au venit cu o trasura trasa de cai de foc, ielele .Si au inceput sa cante un cantec atat de frumos ca nimeni niciodata nu a putut sa-l reproduca.Credeau ele ca sunt singure ,dar un flacau de nume Paun adormise in capita de fan si s-a trezit cand a vazut ditamai lumina coborandu-se din cer.Nu a facut nici o miscare pentru ca stia ca o sa ramana slut daca-l zaresc.Dupa un timp au inceput sa-si lepede vesmintele si sa danseze goale formand un cerc in jurul nucului .Iarba sfaraia sub picioarele lor si ele tot cantau si dansau ….pana cand s-a auzit primul cantat de cocos !Atunci s-au urcat in carul de foc si au disparut in pantecele cerului.
-Si Paun a scapat ?
-A scapat,dar ca orice flacau care-si pierde mintile la vederea atator femei frumoase ,a venit in sat si le-a povestit prietenilor ce s-a intamplat.Unii l-au crezut,alti,cei mai multi au ras de el.Dar mai auzise in noaptea aia Paun ceva…ca ielele se vor intoarce 3 nopti la rand !Asa ca ,in seara urmatoare a plecat insotit de toti care au vrut sa-l urmeze si s-au ascuns in capita de fan.Ielele nu s-au lasat asteptate prea mult timp si au coborat de data asta folosindu-se de aripi…Dar… ia hai sa ne ridicam noi si sa mergem in casa, ca doar a ti venit dupa drum si trebuie sa mancati ceva.
Am urmat-o fara sa zic nimic pentru ca stiam ca nu am sorti de izbanda.Pe soba stateau la incalzit oalele de lut pline de bunatati.Niciodata nu folosesete aragazul !Mesteca mamaliguta …o rastoarna pe fundul gros de lemn si o acopera cu un servet cusut de ea.Privind-o nici nu zici ca are 90 de ani !
In odaia in care racoarea se imbina cu mirosul mugurilor de brad ,simt nevoia sa ma ascund in plapuma invelita in cerceaful brodat cu flori de maci si sa meditez…. « de tine depinde »oare ce a vrut sa zica maia ?Simteam cum ,in sufletul meu,dorinta de a ramane copil prinsese radacini.Puteam sa ma plimb pe o aripa de vant si sa descopar universul deslusit al nedeslusitelor.
Ce este copilaria ?…o fantasma,o floare cruda,pura care a prins intre petalele ei mirosul inconfundabil al adevarului …Pe aripi de vis am ajuns pe varful unui munte,iar din norii albi,aripi lepadate de ingeri au inceput sa curga picaturi de ploaie in care erau oglindite amintirile mele.Nu voiam sa atinga pamantul de teama ca nu cumva UITAREA sa le faca sa dispara pentru totdeauna.
Strigam…si tipatul se transforma intr-o privighetoarecare-si lua zborul catre inaltul cerului,incercand sa strapunga cu forta unei sageti calite in flacarile iubirii norul din care se revarsau amintirile.
Ploaia s-a oprit la fel de brusc cum a inceput !
Un inorog de argint a venit catre mine.Un inorog…numai un copil cu sufletul pur poate sa-l vada !De pe spatele lui cobora o zana tanara care avea fata limpede ca apa de izvor.Purta o rochie lunga tesuta din petale de trandafiri albi.In cositele ca abanosul impletite de o mana maiastra erau flori de-nu ma- uita,iar ochii ei negrii scanteiau de lumina.Era copilaria !Se indrepta spre mine si o lacrima fina a strabatut obrazul subtire.M-am apropiat timid si cu mana i-am sters obrazul !
-Nu plange !Eu sunt fericita ca te-am intanit !Voi purta cu mine toata viata , imaginea ta !Trebuie sa cunosc viitorul,trebuie sa vad cum e sa fii mare !
Atunci copilaria ridica bratele spre cer si zambind imi spuse :
-Viitorul e in fata ta!Priveste!
In oglinda din mana ei nu am vazut nimic in afara de doi ochi negrii care cercetau infinitul marginit de rama aurita,Viitorul asta sa fie viitorul?
O mana asprita de vreme ma mangaia usor pe par :
-Soarele o sa apuna in curand si nu e bine sa dormi.Trezeste-te !
-Si Paun,ce s-a intamplat cu Paun ?
-Depinde de tine cum se termina ….
Atunci am inteles de ce Maia era cel mai bun povestitor !Toate povestile ei nu aveau sfarsit.
Am strans-o in brate si i-am spus ce voiam sa-i spun de la inceput …si inca ceva :
-Am inteles !Viitorul sunt eu !

Poate, candva…

Posted in Compuneri on Dec 11, 2013 with 1 Comment →

Inainte sa te cunosc pe tine, pot spune ca nu stiam ce este aceea  „iubire”. Crezusem de mai multe ori ca „sunt indragostit” sau ca „iubesc”, dar odata ce te-am cunoscut mi-am dat seama ca in trecut nimic nu fusese adevarat, totul fusese o joaca, o copilarie. Noaptea, odata ce puneam capul pe perna adormeam brusc; nu aveam nicio grija. Dar, chiar daca lumea mea era stearsa si lipsita de viata eram liber, vesel si fericit.
Apoi, intr-o zi ai aparut. In acea clipa m-am simtit pentru prima data „viu”, am simtit ca traiesc cu adevarat.  In scurt timp am devenit prieteni, am inceput sa tinem unul la celalalt. Eram fericit! Odata ce te cunosteam mai bine incepeam treptat treptat sa te plac. Putin cate putin, apoi din ce in ce mai mult. Totul era frumos, iar astfel niste clipe si niste mici gesturi poate nesemnificative pentru altii, pentru mine au devenit cele mai frumoase amintiri.
Acea „simpatie”, acea „mica atractie” s-a transformat mai apoi in ceva nemaiintalnit, ceva cu totul si cu totul nou. Totul a inceput cu niste usoare furnicaturi in stomac, niste fluturi ce se agitau de fiecare data la vederea ta. Mai apoi eram cuprins de o dorinta, o nevoie arzatoare de a fi mereu in preajma ta, de a vorbi si de a te vedea nonstop.  Te cautam intruna, iar atunci cand nu imi raspundeai sau te comportai ca si cum nu as exista simteam ca lumea se prabuseste asupra mea. Nu mai eram bun de nimic, eram trist si fara viata. Tot atunci au inceput si primele mele nopti nedormite. Oricat de mult incercam sa inchid ochii si sa adorm asa cum faceam odata, in fata ochilor imi aparea imaginea ta, inima incepea sa imi bata haotic si deveneam nelinistit, fara stare.  Atunci am simtit pentru prima data ce este „iubirea”!
Ai fost singura care a reusit sa ma schimbe vreodata, poate fara intentie. Cu ajutorul tau am inceput sa vad totul altfel decat inainte. Am invatat sa dau atentie si sa apreciez multe lucruri marunte pe care pana atunci nici macar nu le obesrvam.  Toate simturile, sentimentele si dorintele erau intensificate.
Mi-am dat seama ca „iubirea” este cel mai de pret lucru, cel mai frumos cadou pe care Dumnezeu il poate oferi. Dar din pacate, nu mult a durat pana cand am descoperit ca totodata, „iubirea” poate deveni cea mai cruda si mai letala arma. Atunci cand mi-am dat seama ca tu nu simti nimic pentru mine am fost cufundat intr-un nesfarsit abis. Totusi nu m-am dat batut din prima, ignoranta ta ma facea sa te iubesc din ce in ce mai mult, sa te doresc  mai mult ca pe orice. Dar, incepusem sa obosesc  incercand si sperand. Ma consumasem usor usor si ajunsesem de nerecunoscut. Am decis ca toate sperantele mele sunt in zadar si am hotarat sa te uit. Sa incerc sa te ocolesc si sa te ignor pana ce voi putea sa te scot complet din inima mea. Din pacate acest lucru a fost imposibil de realizat. Chiar daca o lunga perioada nu mai vorbeam cu tine, sau chiar nu te mai vedeam, o fractiune de secunda era mai mult decat suficient pentru a trezi la viata acele sentimente.
Acum am inceput sa ma impac cu gandul… Totusi acele amintiri, acele clipe, acei fluturasi si acele sentimente au ramas si vor ramane intotdeauna in inima mea. Ai fost si vei ramane pe veci prima mea iubire, iar pentru tine va exista mereu o portita acolo, in sufletul meu. Poate cine stie..

Compunere trimisa de Radu.

Prima carte

Posted in Compuneri on Nov 04, 2013 with 1 Comment →

Prima carte
de Mazalu Teodora Alexandra
Maria… este o fetita de zece ani ,simpatica,cu ochi verzi,cu parul balai,pielea e alba ca spuma laptelui iar obrajii sunt rosii ca petalele unui trandafir sangeriu.Ea este o prietena minunata si o mare iubitoare de carti.
Si acum isi mai adduce aminte de prima carte citita…si emotiile nestapanite pe care le-a avut cand a pasit prima oara intr-o biblioteca.
Maria a fost fascinate de incaperea cea mare si impresionanta si de multitudinea de carti asezate frumos.Toate cartile erau misterioase si fiecare cartea ascundea cate o mica poveste.Cand te uitai la ele vedeai toti scriitorii care isi dadeau mana in marea hora a unirii iar povestile lor magice incununau acel spatiu de vis.
Mirosul Cartilor vechi o ademeneau spre potecile aurite si glorioase ale basmelor lui Ispirescu,povestile lui Creanga,poeziile lui Eminescu si romanele lui Slavici.
Prima carte pe care a citit-o Maria a fost ,,Povesti,povestiri si amintiri din copilarie”  de Ion Creanga.
Fetita spune ca aceasta carte a fost primul pas spre lumea lecturilor,introducerea si regasirea copilului in minunatele povesti.

Cartea- izvor de bucurii

Posted in Compuneri on Nov 20, 2011 with 3 Comments →

Cartea este un insotitor de drum pe care il poti intreba orice nu stii.El iti raspunde si iti explica pe inteles.Din carti inveti orice.
Cartea este scris de anumiti genii ce ne impresioneaza si ne captiveazacu minunatele lor opere.Cartile se deschid spre tine cu inteles si te fac sa vrei sa le citesti.Cartile povestesc despre taine pe care nu toti le cunosc.
Acum imi amintesc de nazdravaniile lui Nica din ,,Amintirile din copilarie” ale lui Creanga.Din ce citesti te imbogatesti sufleteste si afli informatii noi.
Din toate povestile pe care le-am citit cel mai mult m-a impresionat Fram di povestea ,,Fram ursul polar”.El a trecut prin multe ca sa afle ca lucul lui e langa oameni.
Daca as scrie o carte as scrie despre taine pe care nu toti le cunosc.
Cartea este un prieten adevarat deoarece el te invata orice si oricand.

Compunere trimisa de Ionut.

Cartea – izvor de bucurii

Posted in Compuneri on Oct 16, 2011 with 5 Comments →

Cartea este un insotitor de drum pe care il poti intreba orice nu stii.El iti raspunde si iti explica pe inteles.Din carti inveti orice.
Cartea este scris de anumiti genii ce ne impresioneaza si ne captiveazacu minunatele lor opere.Cartile se deschid spre tine cu inteles si te fac sa vrei sa le citesti.Cartile povestesc despre taine pe care nu toti le cunosc.
Acum imi amintesc de nazdravaniile lui Nica din ,,Amintirile din copilarie” ale lui Creanga.Din ce citesti te imbogatesti sufleteste si afli informatii noi.
Din toate povestile pe care le-am citit cel mai mult m-a impresionat Fram di povestea ,,Fram ursul polar”.El a trecut prin multe ca sa afle ca lucul lui e langa oameni.
Daca as scrie o carte as scrie despre taine pe care nu toti le cunosc.
Cartea este un prieten adevarat deoarece el te invata orice si oricand.

Compunere trimisa de Ionut Hada.

  • You Avatar