Peripetie de o noapte02.24.10

Este o noapte de vara.Stau intinsa pe iarba si ma uit la stelele ca niste mici licurici, lasandu-ma purtata incet, incet in lumea viselor.
Am ajuns pe un taram nou si fermecator, unde toata lumea este fericita si bine dispusa, parca incercand sa ma faca sa intru si eu in acea stare de euforie.Un grupulet de oameni ma chemau spre ei, dar eu stateam deoparte si ii priveam.Pana la urma m-am gandit sa merg la ei.
Dar cu cat inaintam spre acel misterios grupulet, inepeam sa observ ca tot ce ma inconjura nu era decat un fel de camuflaj, menit sa atraga persoanele naive intr-o capcana a mortii.
Acele persoane dragute pana la urma s-au dovedit a doar niste fiinte rele care sunt menite sa aduca necazuri si tristete oamenilor.Acum acea campie, care cu putin timp in urma era plina de zane frumoase si printi fermecatori, acum este plina de vrajitoare lamia, elementari de foc si de pamant, strigoi si varcolaci insetati de sange, care erau gata sa distruga o armata intreaga.
Cum am ajuns eu in acest loc terifiant???Oare cum voi putea sa scap de aici, sau mai bine zis voi mai scapa eu cu viata??? Dar stiu ca speranta este ultima care moare, iar acum stau si sper sa apara o cale de salvare.Inca mai astept sa vad lumina de la capatul tunelului.
Si iata! Ajutorul meu a sosit! Un calaret pe un cal alb sclipitor a venit sa ma salveze.M-a ridicat cu usurinta in spatele lui si m-a scos din acel taram de cosmar.Dupa ce am scapat de primejdie m-a lasat undeva in intuneric zicandu-mi ca poate o sa ne mai intalnim, dar in alte circumstante mai favorabile si apoi a plecat. Acum satu singura si astept in intuneri. Sincer nu stiu ce astept, dar astept.
Acum pamantul parca a prins viata si se misca incet, incet ducandu-ma undeva. Intr-un loc mai pasnic sper eu. Si asa a fost m-a dus acasa! Acum stau iar intainsa pe iarba de smarald ce se scalda in lumina blanda a lunii si incerc sa uit acel cosmar.

Compunere trimisa de Ioana.

Posted in Compuneriwith 3 Comments →

Vraja padurii noaptea12.12.09

Este o dupa-amiaza dezmierdata de vantul plapand de toamna. Dupa o saptamana agitata trebuia sa vina si weekendul. Eu, impreuna cu tata, mama si fratele meu mergem la tara, la bunica, intru cat aceasta ne asteapta cu strugurii cu boabe ca perlele negre, cu merele aurii, parfumate si miez dulce, gutui si bineinteles, faimoasele ei placinte, pe care le face mereu cand vin nepotii la ea.
Pe drum tata opreste neasteptat masina langa o padure trista, pustie, aproape moarta, ignorata de verde. Imi dau  seama ca singurii amici care i-au mai ramas sunt vantul si frigul. Tata insita sa o privim cu atentie si sa observam vraja padurii toamna.
Nu dureaza mult si descopar de ce tata pare atat de incantat de acest peisaj mirific. Aceasta padurea nu este alta decat cea, in care vara trecuta, veneam la iarba verde. Nu- mi vine sa cred ! Totul este atat de diferit… Ma plimb domol pe poteca impodobita de frunzele si nucile imbracate in camasi zdrentuite din care curge mustul amar. Stratul gros al frunzelor galben-maronii a reusit sa margineasca cararea.
Intru in padure si vad uimita cum pare totul o magie a locurilor tainice, a locurilor ce ar putea insemna o minunatie pentru multi dintre noi.Farmecul toamnei a schimbat totul in ceva nevazut ,trecand de « foarte frumos » si ajungand la expresia « ceva ce n-a mai vazut pamantul » .Nu a uitat de raul ce inca si-a mai pastrat limpezimea, covorul multicolorelor frunze ce se intinde la nesfarsit si desigur de ceea ce o acopera,cerul , patat cu fum amestecat ce-a devenit gri. Copacii sunt tristi fiindca le-au pierit multi frati ,maroniul inchis fiind culoarea lor de baza. Fiecare lucru are o taina a sa ,una mai speciala ca alta. Poate nimic nu ar fi fost la fel fara strigatul cerbului infrigurat de batranul vant ce se crede domnitorul tuturor. Soarele palid printre ramurile nemiscate ne va mai lumina si inca atat. Dar deodata, ploaia incepe sa palmuiasca parca cu fiecare picatura tulpina copacilor , vantul ridica frunzele ude de la pamant ,iar fulgerele ,tunetele le  sperie si mai mult pe putinele vietuitoare. Noi ne urcam repede in masina si vad cum ceata zglobie ii joaca feste padurii .Greierii, pe aripi pudrati cu bruma sunt tristi acum ca vor rabda ,din nou o iarna intreaga , de foame.
Racoarea serii se lasa incet ,iar noaptea isi asterne perdeaua peste pamnatul mohorat. Tata porneste repede masina, pentru a nu o mai lasa pe bunica sa ne mai astepte mult si sa nu se raceasca placintele. Nu uit insa sa observ un lucru .Nu doar pasarile calatoare nu se mai afla in acest peisaj ci nici picior de om ,care nu stie sa aprecieze vraja padurii in plina toamna.

O compunere foarte frumoasa trimisa de Diana Anelisse Onel. Multumim!

Posted in Compuneriwith 17 Comments →

Compunere – Simfonia noptii – Idei, sfaturi01.02.09

O alta Andreea din Baras ne-a rugat să o ajutăm cu o compunere ce va avea titlul “Simfonia nopţii” .

Ei bine, este clar ca vom descrie noaptea ca o simfonie a naturii, a vieţii, o armonie totală, pentru că într-o simfonie trebuie să fie mereu armonie.

Cum vom începe compunerea? Păi vom porni de la punctul în care razele soarelui părăsesc pământul. Putem începe cu ceva asemănător: “Seara se lăsa. Peste tot domnea linişte. Micile vieţuitoare se strâng şi …..” sau “Razele soarelui ne fac cu mâna şi ne anunţă politicos venirea surorii sale, majestica lună…. ” .

Putem în continuare să prezentăm toate activităţile vieţuitoarelor , toate pregătirile pentru noapte. Iepuraşii fug repede în vizuine să nu fie prădaţi, la fel şi căprioarele , bursucii şi alte animale. Furnicuţele, albinuţele, rămase în urmă incheie cu greu ultimele activităţi , întorcându-se la muşuroiul lor, respectiv stup. După aceea spunem cum florile îşi închid bobocii şi toate inchid ochii pentru un somn liniştitor.

Putem de asemenea să descriem cum noi, oamenii, ne pregătim de noapte. Părinţii vin de la servici, pregătesc masa, servim masa, mergem să ne uităm la televizor sau citim o carte înainte de culcare.

Trebuie descris de asemenea şi peisajul, stelele numeroase , strălucitoare, ne fac cu ochiul de pe cer . Luna, îmbrăcată în haine strălucitoare. Întunericul domină dar suntem înconjuraţi de linişte, linişte ce domneşte întreg pământul.

Putem descrie de exemplu, dar nu este necesar, putem păstra doar ideea că noaptea este linişte, şi următoarea idee : la orizont, într-un oraş se pare că puţini dorm. Luminile sunt aprinse şi maşinile circulă, mai puţine decât ziua dar tot sunt. Într-un club se aude muzică şi oamenii dansează toată noaptea. Restaurantele sunt pline şi se aude gălăgie de la o nuntă. Tinerii indrăgostiţi se plimbă prin parc, acoperiţi de lumina lunii. Este multă agitaţie, mult zgomot dar totul, chiar dacă nu pare are o logică, sunt respectate anumite reguli, este armonie, este o simfonie a nopţii.

După toată această descriere, putem încheia compunerea astfel : “Dar ochii mi se închid, pleoapele cad grele. E noapte, e linişte, aud din ce în ce mai încet simfonia nopţii. Noapte bună” .

Posted in Idei,sfaturi,resursewith 19 Comments →

  • You Avatar