Compuneri

Uneori ne deschidem în faţa unei persoane ca o carte şi o lăsăm să pătrundă până în cele mai mici locuri ale sufletului nostru. Îi oferim toată încrederea noastră, o considerăm ca şi parte din noi. Dar se întâmplă câteodată, ca acea persoană să ne dezamăgească atât de rău…
Uneori dăm dovadă de inconştienţă şi nu ne dăm seama de puterea cuvintelor, aparent banale, pe care le folosim. Un simplu cuvânt poate face mai mult decât o palmă, un pumn.
Uneori suntem atât de egoişti încât uităm şi de cei la care ţinem -poate doar de faţadă- sau de cei care ţin cu adevărat la noi. Ne gândim doar la propria persoană, la binele nostru şi ajungem să-i rănim pe cei care ne oferă în mâini chiar sufletul lor.
Mă simt rănită, mă simt murdărită pe dinăuntru. Simt că s-a intrat în sufletul meu cu bocancii si ca mi-a fost călcată în picioare încrederea, puterea de a mai oferi vreodată cuiva o aşa mare încredere. Nu sunt o persoană răzbunătoare, nici pe departe, dar nu pot trece deloc uşor peste. Ştiu, se spune ca uneori e mai bine sa nu purtăm ranchiună celor de lângă noi, chiar dacă au făcut lucruri care ne-au dezamăgit şi să îi iertăm. Se mai spune şi că ierţi, dar nu uiţi.
Acum mi-e greu. Am fost luată prin surprindere! Aş vrea să uit, să trec mai departe, să iert,dar…e atât de greu! Îmi pare rău,dar…nu!

Compunere trimisa de Raluca.

Intr-o frumoasa zi de vara in care discul auriu ne zambea pe cerul albastru ca floarea de nu ma uita,stand in camera mea,si citind o carte imi aduc aminte de vremurile in care eram mic si mergeam la bunicii mei, care adesea mai stateau pe prispa veche a casei si ma asteptau cu bratele deschise stand cu ochii tintiti spre ulita sa vada daca apar.
Mi-aduc aminte de casa din lut acoperita cu dranita de brad,de gradina cu meri si cu otava,de livada unde bunicul imi spunea toata ziua povesti din batrani sau chiar inventate de dansul ,de fantana din larga ograda,de florile inmiresmate a salcamului de langa portita si de micuta gradina cu ghiocei si viorele ce inflorea in fiecare primavara spre bucuria mea.
Mi-aduc aminte de chipul cald al bunicului meu ,de surasul dulce ce se asundea pe sub mustata lui lunga si ninsa dede anii grei si multi  ce au cazut asemenea unei zapezi grele care nu se mai sfarseste.Parul sau carunt parca era o vale inflorita numai cu floricele albe.
Mi-aduc aminte de bunica mea, o femeie batrana,harnica si isteata.Pe obrajii ei vechi izvorau ca niste raulete incretituri ce trageau spre coada ochiului.Cele doua dungi usoare de sprancene rare ale bunicii se tot ascundeau si iar ieseau de sub invelisul alb.
Toata ziua eu si fratele meu ne jucam prin ocolul larg si o preiveam pe bunica cum muncea de zori si pana-n seara.
-Bunico!Bunico!-strigam veseli.Lasa-ne pe noi sa-ti facem treaba!
-Nu va osteniti,spiridusii mei.Ma descurc eu singura.De ce sa va opresc din joaca voastra?
-Te rugam bunico…
Vrand nevrand,bunica ne lasa sa o ajutam.Obrajii nostri rosii ca macul o bucurau pe bunica care parea ca o floare vestejita.
Si acum, cand sunt mare, de fiecare data cand merg la casa bunicilor,parca traiesc inca o data acele minunate clipe din copilaria mea.

Compunere trimisa de Trifoi Ioana, clasa a V-a.

,,AÅŸa eram eu la vârsta cea fericită si aÅŸa cred că au fost toÅ£i copiii de când îi lumea asta ÅŸi pământul măcar să zică cine ce-a zice’’…citea ea cu glasul bland,dar mintea mea refuza sa asculte cuvintele care pluteau ca un stol de fluturi in camera unde mirosul de drusaim si busuioc se impletea cu racoarea serii ce se furisa prin fereastra deschisa.
O privesc si ea intelege!Cu mana tremurand  inchide  cartea si o pune pe scrinul din lemn de nuc pe care-l primise in dar cand a fost ceruta de sotie,acum o viata de om cum ii place sa spuna. o perna si zambind ca un copil pus pe sotii ,scoate o cheita ce atarna pe un fir rosu de matase .
-Nu ,nu se poate sa fii fost ascunsa aici!As fi simtit-o an de an cand puneam de boboteaza busuiocul  sau cand imi astupam urechile cu perna ca sa nu mai aud cocosii cantand…chiar a fost aici?
Zambeste din nou ,lasandu-ma sa inteleg ce vreau si baga cheita in lacatul inegrit …singura bariera care a stat in calea satisfacerii curiozitatii mele:ce ascunde scrinul?
Cand aveam trei ani si am intrebat-o, mi-a raspuns cu glasul strangulat de emotie…acolo este viata mea,iar cand am inceput sa plang ca vreau sa vad,m- a luat pe genunchi,mi-a mangaiat parul si m-a sarutat pe frunte,asa cum numai ea stia sa o faca :”vezi tu ,in lada aceea stau zavorate zanele amintirilor si daca deschid capacul ele o sa zboare si eu am sa uit toate povestile …ce o sa mai asculti seara inainte de culcare?”
Anii au trecut  si cand  Mosul a devenit Spiritul Craciunului iar zanele, fapturile minunate cu aripi stravezii,au ramas intre file de carte ,am inceput sa caut cheia……zadarnic insa
Privesc peste umarul Maiei si undeva in adancul fiintei mele ,in locul unde amintirile stateau frumos oranduite asteptand ca puterea gandului sa le aduca la suprafata s-a infiripat teama:daca zanele exista?
I-am prins mana inasprita de vreme nelasand-o sa ridice capacul.Era prima data cand ii ascundeam ceva si ca sa umplu golul lasat de lispa cuvintelor,am intrebat-o:
-Cum poate sa incapa viata ta intr-un cufar?
Inainte sa-mi raspunda si-a dres glasul,semn ca ceva nu era in regula si ochii ei au capatat luciri de diamant.Lacrima a venit firesc,lunecand in coltul zambetului.Apa furata din suflet…iubirea e de vina,e lacrima bucuriei.

Compunere trimisa de Ioana Rosculet.

Ma aflam singura in casa , citeam o carte de groaza cand am auzit un zgomot infiorator asa ca am decis sa ies afara.Vantul adia usor si puteam sa aud cum florile soptesc cantece triste. Sute de stele straluceau in jurul magnificei luni ce se reflecta in frunzele copacilor dandu-le un aer infiorator. Am mers spre locul in care credeam eu ca am auzit acel sunet infiorator.
Pana sa ajung acolo fiecare pas insemna adrenalina pentru mine . Intunericul si linistea de afara ma faceau sa ma tem. Din cauza lunii trandafirii pareau albastri. Liliecii iesisera la plimbare in timp ce greierii cantau veseli in iarba. In spatele copacilor era o umbra ce se misca. Parea un om. Deodata de facu liniste iar sangele imi ingheta in vene. O adiere rece imi mangaia obrajii in timp ce inaintam spre acel loc. Am auzit un ras infiorator venind din acel loc si am incetinit pasul. Mergeam pe varfuri.
Am ajuns foarte aproape de acel loc din gradina. Niste nori negri au acoperit luna iar pentru o secunda nu am mai vazut nimic. Un val de caldura ma cuprinse si simteam cum imi respira cineva in ceafa. Cand m-am intors nu era nimeni. Vantul suera printre ramuri si se auzeau bufnite si rasul acela infiorator se auzi mai tare de acesta data. Am ajuns chiar langa copac si acel ras se auzi din nou. M-am uitat in acel loc dar nu am vazut nimic. Rasul se auzi din nou iar leaganul din cealalta parte a curtii incepu sa se miste . Am inceput sa simt un miros puternic de parfum. Pe leagan parea ca sta cineva. Imi era foarte frica dar mi-am luat inima-n dinti si m-am strecurat intr-a colo . Leaganul se opri brusc si am auzit pasi ce se indreptau inapoi langa copaci. Vocea imi inghetase iar afara se facuse deodata rece. Pasii erau din ce in ce mai apasati si repezi. In curand ajunse acolo si incepu sa fredoneze un cantec ce descria o lupta, un razboi sangeros , se repeta o anumita parte c
e parea ca o explozie. Se opri, rase din nou insa fara un motiv anume. Nu parea ca stie ca a fost urmarit prin toata curtea.
Un liliac ce zbura pe acolo s-a asezat pe degetul sau. Eu ma apropiam incet, incet pana am ajuns foarte aproape de el insa, n-am indraznit sa il sperii sau sa ii vorbesc. Nu parea constient ca il privesc din umbra. El privea luna in timp ce se juca cu micul liliac stand cu spatele la mine. Era foarte liniste iar el se opri brusc si spuse:
-Ce vrei? Si o silueta iesi din spatele copacilor razand. Se pare ca nu vorbea cu mine.
-Ce faci aici? il intreba cel ce tocmai a aparut.
-Nu e treaba ta! spuse celalalt.
Prietenul sau facu o plecaciune in fata lui si ii zise:
-Ma inchin in fata cruzimii tale, dar nu inteleg ce vrei sa faci aici…
-Astept pe cineva, si se uita la el rautacios determinandu-l sa plece, dupa care repeta intrebarea intorcandu-se cu fata la mine si ma privi de parca ar fi dorit sa-mi faca rau.
Tremuram, nu puteam respira si nici sa ma misc. El ma itreba din nou insa nu puteam sa-i raspund. Era foarte calm si rece.
-De ce m-ai urmarit prin toata curtea?
Intrebarea aceasta ma enerva:
-Este curtea mea si fac ce vreau!
-Asa este dar eu te-am intrebat de ce m-ai urmarit la o ora asa tarzie.
-Poftim?
-Chiar nu intelegi? Eu vin aici mereu dar te intalnesc pe tine pentru prima data si nici nu te-ai prezentat.Deci ce doresti?
-Vreau sa pleci! E curtea mea iar tu esti un strain!
-Bine. Poti sa pleci inapoi de unde ai venit in timp ce eu te voi uita asa cum ma vei uita si tu si tot ce s-a intamplat in ultimele minute, spuse aceste cuvinte de parca nici nu i-ar pasa.
M-am intors inapoi in casa si il priveam pe fereastra. Mi-am mutat privirea pt o secunda iar el disparu in nean iar eu m-am trezit brusc realizand ca a fost doar un cosmar .

Compunere trimisa de Hriscu Diana.

Am primit doua cereri in care voi doriti sa aflati cum scrieti o compunere cu titlul “Peisaj nocturn”.

Pai, in primul rand, daca este vorba despre un peisaj, trebuie sa ne gandim la un fel de pastel. Este noapte, clar ca va predomina intunericul, culorile inchise si incertul, in intuneric nu stim prea multe despre ce este in jurul nostru si ne ajuta mai mult simtul auzului decat vazul.

Asadar, in introducere putem incepe cu descriere locului unde ne aflam : “Ma aflam singur in casa , citeam o carte cand deodata, am auzit un zgomot interesant asa ca am decis sa ies afara.” Este clar ca ne aflam afara, in curtea noastra. Urmeaza sa descriem ce vedem in jurul nostru si ce sentimente predomina:

“Era intuneric, nu vedeam mai nimic. Vantul adia usor si puteam sa aud cum frunzele vorbesc cu luna. Sute de stele straluceau reverential in jurul magnificei luni. Am mers spre locul in care credeam eu ca am auzit sunetul. Pana sa ajung acolo fiecare pas insemna adrenalina pentru mine. Intunericul si linistea de afara ma faceau sa ma tem….”

Trebuie sa incercati sa descrieti ce si cum vedeti afara pe intuneric. Asta inseamna un peisaj, copaci, stele, luna, iarba, sunetele , mirosul si tot ce va trece voua prin cap, puneti toate in cuprinsul compunerii.

Iar in incheiere putem fie finaliza povestea, sa spunem ce a provocat acel sunet din introducere “Era doar un pisoi care a dat peste sticlele ce le tineam afara pentru reciclare. M-a speriat putin dar totusi a fost o intamplare amuzanta, a fost momentul in care mi-am facut un nou prieten.” fie puteti incheia ca si cum totul a fost un vis, dar descriind putin si peisajul inconjurator: “Luna lumina din ce in ce mai puternic asupra-mi. Cu cat ma apropiam cu atat credeam ca este mai frig, cu atat auzeam mai multe soapte. Desi era intuneric , aveam o senzatie de confort si nu stiam de ce. Am ajuns in dreptul perdelei si vroiam sa vad ce este dupa dar… dar m-am trezit, totul a fost doar un vis“.

Sper ca v-a fost de folos. Am scris acest articol in graba. In cazul in care aveti intrebari astept comentariile voastre.

Oare cum a aparut cuvantul ? Va-ti pus aceasta intrebare ? Cuvantul a aparut asa : Erau odata niste litere vorbitoare  , ele mereu se certau , si niciodata nu reuseau sa formeze ceva , sau sa se impace.Toata ziua ele se certau , zicandu-si una celeilalte ca ea este mai folositoare .
Intr-o zi , cartea , le spuse :
– Nu va mai certati , gata ! Uitati-va la voi ! Ar trebui sa fie pace intre voi nu ura. Cu toate sunteti folositoare la ceva.Eu am atatea pagini goale.Voi ar trebui sa formati cuvinte , nu sa va irositi timpul pe nimicuri.
Si in momentul acela , literele  si-au dat seama ca fara ele lumea nu ar avea sens, si sa-u luat cu totii de mana , si in jurul lor s-a format o aura magica , si s-au format cuvintele.
Din ziua aceea literele au inteles ca toate sunt folositoare , si au ajutat oameneii.

Se pare ca Antonia ne mai incanta cu inca o compunere, una foarte reusita. Multumim si felicitari pentru compunere !

Camera din podul cel vechi

Este vara. Ma aflu de cateva minute in podul prafuit al casei de vacanta de la munte. Incerc sa gasesc ceva , in lada cu vechituri , nu stiu exact ce , dar un lucru de care imi e dor.In gramada aceea ,nu am gasit altceva decat o carticica , ce desi era acoperita cu un strat gros de praf , isi pastrase stralucirea.Ochii mi s-au ridicat incet de pe ea si parca aceasta imi soptise la ureche sa privesc in spate. Nu am ezitat si am observat ca acolo era o usita mica din lemn despre care nici nu stiam ca exista. Impingandu-o usor cu mana , cu teama de a nu deranja pustiul ,am vazut ca ascunde o simpla incapere cupereti inalti , in care se aflau doar un hamac si un scaunel cu trei picioare.
Luandu-mi cartea si asezandu-ma in hamac am inceput sa citesc linistita .Incetul cu incetul , putin cate putin ,pe cum inaintam in numarul filelor citite , ma simteam ca si cum as fi luat parte la toata povestirea.
Privind in jur nu mai vedeam un simplu scaunel cu trei picioare , ci niste copaci inalti ce isi ondulau ramurile asemenea unor fotolii , frunzele reprezentand cuverturi frumos pictate cu niste culori vii, dar totusi pasnice demonstrand ca in acest taram , stapana nu era nimeni alta decat linistea. Pasarelele , desi erau mereu in miscare , nu mai aveau fracul acela negru obscur ,ci erau imbracate cu vesminte lejere , dar totusi deosebite.. Pe jos , covorul nu era altceva decat un musuroi de frunze ingalbenite si stropite cu putina cafea.
Peretii aceia mari , pictati cu valuri de fum , nu mai erau nicaieri , totul in jur parand a fi un mirific peisaj de toamna .De iti indreptai privirea in jos , nu vedeai altceva decat niste potecute ca niste cozi de fetite, ce isi aveau sfarsitul in cel mai adanc , dar cel mai adanc luminis al padurii.
Deodata apropiindu-ma de trunchiul zgrumturos al unui copac , am zarit o furnicuta . Usor, usor, aceasta a inceput sa creasca in ochii mei si nu doar atat ca mi-a si vorbit :
-Bun venit iti urez , draga mea vizitatoare ! Eu sunt furnicuta fermecata ce iti va vorbi despre toate lucrurile ce te inconjoara .Dupa cum vezi , suntem doar noi doua si acest lucru doar pentru faptul , ca aici este locul sau lumea , cum vrei sa-i spui ,in care poti sa zbori pe aripile fantasticului si sa te bucuri de toate minunatiile literare fara sa fii deranjata .
Dupa primele cuvinte mi-am dat seama ,ca pot avea incredere in mica vietate , intelegand ca prin aceasta camera secreta , stiuta doar de ea si de mine ,pot trece intr-o alta lume ,intr-o lume a cartilor , in care voi avea parte de calatorii foarte placute.
Furnica isi pastra culoarea ,numai ca acum avea gura , nas si ochi asemenea pamantenilor .Pe fata ei se citea multa seninatate , iar sufletul ei canta melodii pline de bucurie pe care incerca sa mi le insufle si mie.Purta un costum din tafta neagra , ceea ce m-a facut sa cred ca era una din importantele personaje ale lumii ei .Nu avea bijuterii sau alte podoabe ,sugerandu-mi ca era modesta si simpla ,reusind sa fascineze orice individ .Probabil azi era ziua de odihna si de aceea nu am vazut-o muncind si alergand cu desagii in spate fara a se lasa coplesita de oboseala.
Deodata insa se auzea vocea mamei mele ce ma chema la cina .Fara sa vreau cand am privit in jur nu mai gaseam copacii, frunzele si toate celelalte. Totul fusese sters cu buretele, iar eu ma aflam din nou in hamac langa un scaunel cu trei picioare , inconjurata de peretii zugraviti de febra amintirilor.
Privindu-mi mana am vazut din nou acea furnicuta .Pentru ca era foarte amabila si prietenoasa ea nu s-a despartit de mine fara a-mi spune:
-Nu uita de noi si incearca sa ne vizitezi mai des !
Chiar de as fi vrut nu am mai apucat sa-i multumesc si sa-mi iau rams-bun, caci a si disparut .Atunci am auzit pasii mamei ce urcau scarile spre pod .Am iesit repede , ca ea sa nu descopere camera ascunsa , spunandu-i sa stea linistita ca sosec acum.

In lumea cartilor

Era inceputul lunii iulie.Vacanta de vara tocmai incepuse, iar eu ma plictiseam.Mama imi spunea mereu ca pentru a-mi imbogati vocabularul trebuie sa citesti,dar pe mine nu pre ma incanta ideea.
Intr-o zi m-am decis sa mergla biblioteca.Ajunsa acolo doamna bibliotecara m-a intreabat ce carti as vrea sa citesc.Tot ea mi-a recomandat “Amintiri din copilarie”de Ion Creanga.Pe prima fila era portretul autorului.Priveam cuprinsul.Erau povesti parca te rugau sa le citesti.Am inceput sa citesc si nici nu mi-am dat seama ce repede a trecut timpul.Din aceea zi am descoperit o lume fantastica a cartilor.Era o lume in care puteai intra si te puteai transforma in orice personaj vrei.Asa cum si Ion Creanga isi povestea amintirile sale.
In povesti ca si in amintiri traieste aceeasi lume taraneasca harnica si curata sufleteste miscata de instincte simple, uneori sireata , plina de umor.
“Amintiri din copilarie” de Ion Creanga este o opera valoroasa a literaturii noastre.Autorul reinvie intamplari la care a participat oameni pe care i-a cunoscut in copilaria sa si locurile in care a trait.
Lumea cartilor este o lume frumoasa in care poti sa evadezi ori de cate ori vrei.
Daca esti trist citeste o carte , fii tu personajul principal si vei vedea ca te vei simti mult mai bine.
Lunile au trecut , iar noi ne-am intors la scoala.Vacanta aceasta a fost pentru mine cea mai frumoasa pentru ca descoperisem ceva nou:”Lumea Cartilor”.

O compunere foarte frumoasa trimisa de Madalina din Focsani, clasa a V-a. Multumim!

Inca o compunere foarte frumoasa de Ioana Rosculet. Citesc cu placere fiecare compunere , ai talent, felicitari!

Printre aripi de vis si temple

Noaptea inveleste cerul cu o mantie neagra si groasa.Cu cartea in mana, citesc rand dupa rand ,pagina dupa pagina ,fara sa-mi dau seama cat de repede trece timpul .Istoria Egiptului ,faraonii si in special Cleopatra m-au captivat din clasa a 2a.
Egiptul Antic a fost un taram al templelor. Totusi, aceste constructii nu erau ca bisericile, sinagogile sau moscheele, locuri unde oamenii se roaga astazi. Doar preotii si faraonii puteau intra in aceste case ale zeilor. Cel mai important templu din Egipt a fost construit la Karnak pentru a sluji zeului-soare Amun-Ra. In fiecare zi, preotii se purificau cu apa din lacul sfant si faceau ofrande catre zeu in altare secrete. Astazi, mult din templul de la Karnak s-a prabusit, dar portile sale imense, coloanele in forma de turnuri si statuile colosale, ne vor aminti intotdeauna de trecutul glorios al Egiptului.
Pleoapele-mi incep sa-mi acopere ochii…incerc cu greu sa-i tin deschisi,nu stiu cat timp o sa mai reusesc dar vreau sa termin capitolul !Am auzit zgomotul produs de cartea care a cazut pe covor si nu am mai facut nici un efort sa o ridic.Cu mainile sub cap si cu gandul la trecutul Egiptului am adorit !
Miau,miau….dar eu nu am pisica !Bastet….
-Da ,eu sunt,Bastet !
-Oau, sunt intr-un templu,cum am ajuns aici ?
-Dorinta ta de a cunoaste cat mai multe despre noi ,te-a
adus aici.Timpul nu mai este o bariera intre noi !Urmeaza
mirosul de usturoi pentru a gasi trecerea secreta.
-Pai crezi ca eu an nasul tau fin ,nu simt nici un miros,si pe deasupra mai sunt si racita….Hei unde ai disparut ?Asta-mi mai lipsea …singura in templu ,fara miros…..Bastet, Bastet
-Nu mai striga degeaba ca nu te mai aude.
Am intors capul sa vad cine vorbea si am inlemnit.Impunator prin maretia staturii,cu pielea neagra lucioasa ,cu ochii blanzi
In fata mea era un taur.
-Eu sunt Apis !Hai urca in spatele meu si cat ai clipi o sa ajungem !
Tot timpul cand vedeam o vaca, strambam din nas de mirosul
degajat si acum colac peste pupaza trebuie sa merg in spatele lui.
-Eu nu miros ca o vaca obisnuita si daca mai stai mult pe ganduri te las aici.Urca !
-Poti citi gandurile….
-Urca odata,vorbesti prea mult pentru o fata de 11 ani !
-Si daca nu te superi….cum crezi ca pot sa incalec ?
-Of ,copii din ziua de azi…calculatoare,televizor…si habar nu au sa calareasca.Uite am ingenuncheat ,urca-te!
Dupa spatele taurului am reusit sa vad peretii de piatra desenati si un lac imens pe care pluteau nuferi .Am trecut lacul fara ca copitele lui Apis sa atinga luciul apei.Am ajuns intr-o sala imensa in care nu se afla nimeni.
-Coboara ,gata ,asta este destinatia !
Uimita ca nu vad pe nimeni am vrut sa-l intreb ceva pe Apis dar …disparuse.Simteam prezenta zeilor egipteni si-mi imaginam intalnirea cu ei.Linistea fu intrerupta de zgomotul produs de pasii cuiva…Cleopatra !!!!Fara nici un cuvant ,cu zambetul pe buze imi intise un papirus.Cu mana tremurad de emotie l-am luat.
-Este povestea vietii mele,ai grija de el !
Am simtit o mangaiere usoara pe frunte si am deschis ochii.
-Iubito ,e timpul sa te scoli.Aseara ai adormit cu cartea in mana.Era ceva interesant ?
-Interesant ?Era….o carte.Cu mana dreapta incercam sa ascund papirusul sub perna.Nimeni nu trebuie sa afle.
-Stai linistita Cleopatra,stiu sa pastrez un secret !

O alta Andreea din Baras ne-a rugat să o ajutăm cu o compunere ce va avea titlul “Simfonia nopÅ£ii” .

Ei bine, este clar ca vom descrie noaptea ca o simfonie a naturii, a vieţii, o armonie totală, pentru că într-o simfonie trebuie să fie mereu armonie.

Cum vom începe compunerea? Păi vom porni de la punctul în care razele soarelui părăsesc pământul. Putem începe cu ceva asemănător: “Seara se lăsa. Peste tot domnea liniÅŸte. Micile vieÅ£uitoare se strâng ÅŸi …..” sau “Razele soarelui ne fac cu mâna ÅŸi ne anunţă politicos venirea surorii sale, majestica lună…. ” .

Putem în continuare să prezentăm toate activităţile vieţuitoarelor , toate pregătirile pentru noapte. Iepuraşii fug repede în vizuine să nu fie prădaţi, la fel şi căprioarele , bursucii şi alte animale. Furnicuţele, albinuţele, rămase în urmă incheie cu greu ultimele activităţi , întorcându-se la muşuroiul lor, respectiv stup. După aceea spunem cum florile îşi închid bobocii şi toate inchid ochii pentru un somn liniştitor.

Putem de asemenea să descriem cum noi, oamenii, ne pregătim de noapte. Părinţii vin de la servici, pregătesc masa, servim masa, mergem să ne uităm la televizor sau citim o carte înainte de culcare.

Trebuie descris de asemenea şi peisajul, stelele numeroase , strălucitoare, ne fac cu ochiul de pe cer . Luna, îmbrăcată în haine strălucitoare. Întunericul domină dar suntem înconjuraţi de linişte, linişte ce domneşte întreg pământul.

Putem descrie de exemplu, dar nu este necesar, putem păstra doar ideea că noaptea este linişte, şi următoarea idee : la orizont, într-un oraş se pare că puţini dorm. Luminile sunt aprinse şi maşinile circulă, mai puţine decât ziua dar tot sunt. Într-un club se aude muzică şi oamenii dansează toată noaptea. Restaurantele sunt pline şi se aude gălăgie de la o nuntă. Tinerii indrăgostiţi se plimbă prin parc, acoperiţi de lumina lunii. Este multă agitaţie, mult zgomot dar totul, chiar dacă nu pare are o logică, sunt respectate anumite reguli, este armonie, este o simfonie a nopţii.

După toată această descriere, putem încheia compunerea astfel : “Dar ochii mi se închid, pleoapele cad grele. E noapte, e liniÅŸte, aud din ce în ce mai încet simfonia nopÅ£ii. Noapte bună” .