Compuneri

ANOTIMPUL PLOILOR A CUPRINS PAMANTUL. FRUNZELE MULTICOLORE CAD UNA  CATE UNA. ELE OFTEAZA SPULBERATE DE VANTUL HAIN.

Read the rest of this entry »

Intr-o seara de sfarsit de toamna, Ioana s-a trezit la un carnaval cu personajele din povestile citite de ea.
-Salut! o intampina Soldatelul de plumb cu un picior in lipsa.
-Salut! Ma numesc Ioana. Unde suntem acum?
-La carnavalul personajelor din povesti.
Imediat o intampina Tom Sawyer:
-Salut! Eu sunt Tom Sawyer. Bine ai venit!
-Salut! Multumesc! Eu ma numesc Ioana.
– Haide! Sa te duc la celelalte personaje.
Tom Sawyer ii  arata toate personajele, Ioanei. Ii povestea intamplarile  sale cu Joe indianul , cu matusa Polly, cum era pe insula Jackson si ce aventuri a  mai avut cu Huck.
Mica Sirena ii povestea cum e in mare si cat de frumos este sa inoti, despre misterele marii. Fram, ursul polar ii zicea cum era la Polul Sud si ce face si cum s-a vindecat. Colt alb era bland cu ea ca un catelus. Ii explica cum e cu stapanul sau si cum il ingrijeste mereu.
Binenteles ca au venit si Alba-ca-Zapada, Cenusareasa si Bell. Vorbind cu Ioana si daruindu-i cate un cadou. Pinocchio nu mai avea nasul lung, nu mai spunea nici o minciuna si era un copil adevarat.
Lizuca si Patrocle erau fericiti ca au trecut dumbrava si au ajuns la bunici Lizucai. Heidi ii povestea Ioanei cum este sa stai la munte si sa vezi minunatii. Cum munti sclipeau din reflectia soarelui, cum iarba avea un miros placut de vara si cum pasarile treceau prin fata casutei de lemn.
Dintr-o data Ioana s-a trezit, iar seara minunata disparuse. Toate personajele ii ramase in inima sa blanda si iubitoare.

Compunere trimisa de Crina Valentina.

Daca as fi un brad as sta in padure langa ceilalti brazi si am vedea multe stelute pe cer deasupra noastra luminand, iar luna ne-ar face si mai minunati sclipind si vorbind cu noi.
Vara  oamenii din padure ce vin sa steie pe iarba ar simti mirosul bradului proaspat, iar veveritele ar locui in inima mea. Toamna nu mi-ar cadea niciodata frunzele si  nu mi-ar fi frig de vantul ce bate aspru, iar pasarile ar sta sub crengile mele pentru a nu le fi frig.
Iarna nu m-as usca niciodata, fata de ceilalti copaci care le-au cazut frunzele de batranete. As fi in casa oamenilor si as fi impodobita cu cele mai frumoase decoratiuni de Craciun. As fi  admirata de tot cei din camera.
Primavara as lasa pasarile venite de departe sa stea sub crengile mele verzi si mi-ar povesti cum este in tarile cu lumina.
Eu as imbatrani, dar nu as fi uitata de loc in acea padure pentru ca am fost sora cu toti.
Ar fi minunat sa fi un brad si sa ai prieteni cu tine mereu!

Compunere trimisa de Crina Valentina.

Era o toamnă cumplită. Întreaga pădure îşi pierduse nuanţele dulci de galben şi acum nu se vede decât griul cerului întunecat.
Privighetoarea plângea, stând abătută pe creanga unui copac. Lacrimile ei calde mângâiau trandafirul ale cărui petale erau roşii ca rubinul.
-Ce s-a întâmplat?De ce plângi? a întrebat aceasta.
-Trbuie să plec în ţările calde, dar sunt atât de slăbită…ÃŽn plus, din cauza vântului mi s-a rupt aripa.
Trandafirul, văzând cât de tristă era Privighetoarea, i-a sugerat să meargă la Vânt şi să îl roage să nu fie aşa de aspru. Aceasta a spus:
-Cum să merg la el când eu abia mă ţin pe picioare?
-Ia-mi petalele şi bandajează-mi aripa.Eu, în câteva zile mă voi ofili, dar dacă faci cum ţi-am zis, tu te vei salva precum şi toate vieţuitoarele care acum îngheaţă de frig.
Privighetoarea a făcut întocmai cum i-a zis Trandafirul. Când a ajuns la Vânt l-a rugat să nu mai sufle cuatâta putere şi i-a povestit cum şi-a rupt aripa.
-Îmi pare rău pentru tine şi voi face ce vrei cu o singură condiţie: cântă cea mai frumoasă melodie pe care o ştii. Dacă nu îmi va plăcea, o să te îngheţ.
Privighetoarea a început să cânte. Glasul ei încălzea toată pădurea, iar Vântul era copleşit. Prcă toţi erau hipnotizaţi. Deodată a răsăritn soarele cu galbenul lui aprins şi pădurea şi-a recuperat culoarea vie.
Toată lumea i-a mulţumit Privighetoarei,care şi-a vindecat aripa şi a zburat spre ţările calde.

Compunere trimisa de Tăutu Raluca.

Visul lui Ionut

Este tarziu.Toti ai casei au adormit .
Ionut se vede alergand pe o poteca din padure, alaturi de iepuras.
-Gata ,am ajuns !Iata casut ta!Aici nu va veni mos Andrei.
Lui Ionut,cand l-a auzit vorbind nu I se paru ceva foarte ciudat asa ca il si boteza spunandu-i ”Iepurele Alb”.
Mergand prin padure totul parea mirific,de o tristete nemaintalnita.Copacii sunt tristi ,maroniul inchis find culoarea lor de baza .Soarele palid printre ramurile nemiscate ne va lumina si inca atat.
Dar deodata ploaia incepe sa palmuiasca parca,cu fiecare picatura tulpima copacilor,vantul ridica frunzele ude de la pamant ,iar fulgerele ,tunetele le sperie si mai mult pe putinele vietuitoare.Greierii pe aripi pudrati cu bruma sunt tristi de acum ca vor rabda din nou o iarna intreaga de foame.
Racoarea serii se lasa incet iar noaptea isi asterne perdeaua peste pamantul mohorat.
Nu uita insa sa observe un lucru ca nu doar pasarile calatoare nu se mai afla n acest peisaj ci nici picior de om care nu sties a aprecieze vraja padurii in plina toamna.Asa ca nci mos Andrei nu va veni sa ne strice calatoria.

Compunere trimisa de Claudia.

O zi fascinanta de vara. Mingea cea aurie de foc incalzeste sufletele oamenilor cu dor de iubire.
Mai  spre inserare.. un apus jalnic ne face sa ne amintim de clipele frumoase ale tineretii.
Pe aleea pustie in care se reflectau razele soarelui aproape adormit, doi indragostiti se tin de mana spunandu-si ca se iubesc. Stiu, asta pare romantic.. Doi ani au trecut din aceea vara si acea iubire induiosatoare nu se mai termina.
Intre cei doi nu era doar iubire, era ceva mai mult.
Intr-o zi ploioasa de toamna, tinerii stateau in casa, unul relaxandu-se iar fata stand la calculator.
Deodata suna telefonul lui Mike. Era fosta lui prietena care inca mai vroia sa ramana impreuna; constienta de faptul ca el deja si-a gasit perechea. Mike o refuza.

Am hotarat sa nu public continuarea…[admin]

Compunere trimisa de Zaharia Daiana .

Este vara . Mingea de aur de pe bolta azurie este pe cerul senin.Vara albinele alearga din floare in floare cautand polen . Roua rece sta pe iarba verde, pasarile care parca vorbesc zboara in stoluri acoperiind vazduhul ca o patura imensa neagra , parfumul florilor te invaluie intr-o mireasma imbietoare .
Padurea te atrage prin culoarea ei precum a unui smarald, iar freamatul frunzelor te indeamna sa intri in padure, greieri care canta neobositi parca la vioara iti da o senzatie de liniste .
Vara taranii culeg recoltele bogate de pe camp, de dimineata pana seara . Altii doar acum planteaza roade ca sa le culeaga la toamna .
Animaleleincep inca de pe acum sa-si adune provizii pentru iarna cea rece care tine patru luni din noiembrie pana in februarie.
In anotimpul vara oamenii merg in concediu sa se relaxezela mare.Dimineata se plimba pe malul marii in timp ce rasare soarele iar dupa aceea stau la plaja sau se duc in apa sa inoate.
Tot in acest anotimp copiii se joaca pe afara jocuri precum : baba oarba,sar elastic se joaca fotbal si volei .
Mie imi place anotimpul vara pentru ca este cald si este o atmosfera care parca nu te-ar mai lasa sa intri in casa ci doar sa stai doar afara ca o frunza in bataia vantului.

Compunere trimisa de Soshy.

“  Monologul Vîntului  ”

Bată vîntul cît de tare,
Îngînd ceea ce-l doare!
Bată vîntul cît o vrea,
Nimic nu la-r ajuta!
Bată vîntul fără milă,
Oprind orişice lumină !
Bată vîntul furios,
Cu un gînd misterios!

Pe ţărîmurile noastre a sosit cel mai muncitor anotimp.E toamna.!Pretutindeni rochia ei argintie confecţionată din mii si mii de frunze care  încălzesc pămintul pustiu.Nişte lacrimi duioase vărsate de Septembrie îl udă făcîndul moale,surisul dulce al lui Octombrie îl îmblînzeşte  făcind ca avuţiile lui să fie mai perfete,iar durerea din sufletul lui Novembrie îl face să rămînă singuratic.Cele din urma raze ale soarelui mîngîe obrăjorii roşii ai copiilor .Din zi în zi această pată aurie dispare,se ascunde după norii cenuşii ca plumbul.
Un vuiet tăcut se aude pe după ramurile tăioase ale copacilor.Acolo mă piteam eu,temutul vînt.Dar eu nu sunt aşa cum cred toţi,am şi eu suflet care e rănit de vorbele unora.    Da!  Cu adevărat nu aduc caldură,ci dimpotrivă frig.Foşnetul pe care-l fac dă unor  persoane fiori,însă altora le plac aşa cum sunt,dar acest număr de oameni e mic.În mijlocul zilelor însorite de vare unii se roagă ca să-mi fac apariţia ,dar doar pe acel moment penrtu ca să-i răcoresc,apoi uită de mine de parcă nici nu aş fi.Şi cu o privire dispreţuitoare merg mai departe.De ce,Doamne?De ce ei nu mă apreciază pentru faptele pe care le fac cu dăruire de sine,pentru care îmi folosesc toate forţele şi le fac cu plăcere.
Dar nimic nu mă va face să îmi termin acest obicei al meu pe care îl urmez de mii de ani,insă aş vrea ca mereu lîngă mine să fie o persoană dragă şi valoroasă pentru mine,care mereu îmi va putea oferi o povaţa,care tot timpul îmi va fi alături si niciodată nu mă va părăsi.Dar cînd voi găsi o aşa fiinţă,nu se ştie …

De aceea eu mereu sunt singur.Umblu,hoinarind uliţele pusteite de întunericul nopţilor măiestre.

Cu a mea,tristeţe-n suflet
Cea pe care o suport
Nimeni nu mă va-nţelege
Ce-i cu viaţa mea cu tot.

Compunere trimisa de Maria Rodideal.

Totul se intampla in toamna anului 2005.Eram boboci in clasa intai,mici de te-mpiedicai de noi, si rosii ca para focului.
Cand a intrat domnul invatator in clasa,s-a lasat o liniste profunda.Cu ochii mari si speriati il analizam din cap pana-npicioare;si ne uitam la cata zapada avea pe acoperis.
El,om trecut prin viata,ne-a aratat un suras senin de parinte iubitor.Atunci,toti copiii au rasuflat oarecum usurati.
Cu vremea,a inceput sa ne fie drag de el;dar lui ii era drag de noi ca bujorii din gradina Dumnezeiasca.
Daca cineva ne intreba cine ne invata,raspundeam cu multa bucurie:”Domnul Gheorghe Manoliu!”Pentru noi…nu doar numele era sfant, ci si persoana.
Era un om inalt cu o bunatate si o caldura-nvorbe de neexplicat.Ochii lui erau blanzi si patrunzatori.De-l priveai..nu-l uitai viata toata chiar de ti-ai fi dorit asta.
Cand se supara pe noi,sau afla ca am facut vre-o traisnaita,ne privea in ochi si ne spunea:”Ce-ai mai facut mataluta?”
Dar Dumnezeu nu a mai putut trai fara el,avea nevoie de dumnealui acolo”Sus” si ni l-a luat.
Acum, as da orice sa ma mai intorc o zi in clasa intai,alaturi de “Domnul invatator”,dar el nu se mai intoarce.
Doar amintirile raman vesnic in sufletele noastre.

Compunere trimisa de Gîm Dana.

E o zi racoroasa de toamna tarzie.Razele soarelui sunt putine si fara putere,nu mai incalzesc pamantul ca altadata.
Carabusa Lizi a iesit din casuta parintilor sa isi dezmorteasca piciorusele si sa isi gaseasca ceva prieteni de joaca.
Intr-un luminis,locul lor de joaca i-a intalnit pe prietenii sai:Spidi,Bondarel,Biluta,Furnicuta-Harnicuta si Ochiosul,cel care purta ochelari.Au facut minge dintr-o samanta de floare si s-au jucat pana cand au scapat mingea intr-un bob lucios de roua.Doamna si domnul Spider au iesit sa-si plimbe gemenele.
Deodata a inceput sa ninga.Ochiosul privea uimit cum doi fulgi uriasi i-au astupa lentilele.
-Sa mergem acasa!
-Casa mea e departe si mi-e frica sa merg singura!
-Toata lumea la noi acasa!spuse autoritarul domn Spider
Dupa faimoasa supa de iarba a doamnei Spider,Lizi,carabusa ofta de doua ori gandindu-se la parintii ei,dar adormi in culcusul din coaja de nuca.

Compunere trimisa de Dedu Miruna.