Search Results

Monologul vantului

Posted in Compuneri on Mar 17, 2010 with 1 Comment →

“  Monologul Vîntului  ”

Bată vîntul cît de tare,
Îngînd ceea ce-l doare!
Bată vîntul cît o vrea,
Nimic nu la-r ajuta!
Bată vîntul fără milă,
Oprind orişice lumină !
Bată vîntul furios,
Cu un gînd misterios!

Pe ţărîmurile noastre a sosit cel mai muncitor anotimp.E toamna.!Pretutindeni rochia ei argintie confecţionată din mii si mii de frunze care  încălzesc pămintul pustiu.Nişte lacrimi duioase vărsate de Septembrie îl udă făcîndul moale,surisul dulce al lui Octombrie îl îmblînzeşte  făcind ca avuţiile lui să fie mai perfete,iar durerea din sufletul lui Novembrie îl face să rămînă singuratic.Cele din urma raze ale soarelui mîngîe obrăjorii roşii ai copiilor .Din zi în zi această pată aurie dispare,se ascunde după norii cenuşii ca plumbul.
Un vuiet tăcut se aude pe după ramurile tăioase ale copacilor.Acolo mă piteam eu,temutul vînt.Dar eu nu sunt aşa cum cred toţi,am şi eu suflet care e rănit de vorbele unora.    Da!  Cu adevărat nu aduc caldură,ci dimpotrivă frig.Foşnetul pe care-l fac dă unor  persoane fiori,însă altora le plac aşa cum sunt,dar acest număr de oameni e mic.În mijlocul zilelor însorite de vare unii se roagă ca să-mi fac apariţia ,dar doar pe acel moment penrtu ca să-i răcoresc,apoi uită de mine de parcă nici nu aş fi.Şi cu o privire dispreţuitoare merg mai departe.De ce,Doamne?De ce ei nu mă apreciază pentru faptele pe care le fac cu dăruire de sine,pentru care îmi folosesc toate forţele şi le fac cu plăcere.
Dar nimic nu mă va face să îmi termin acest obicei al meu pe care îl urmez de mii de ani,insă aş vrea ca mereu lîngă mine să fie o persoană dragă şi valoroasă pentru mine,care mereu îmi va putea oferi o povaţa,care tot timpul îmi va fi alături si niciodată nu mă va părăsi.Dar cînd voi găsi o aşa fiinţă,nu se ştie …

De aceea eu mereu sunt singur.Umblu,hoinarind uliţele pusteite de întunericul nopţilor măiestre.

Cu a mea,tristeţe-n suflet
Cea pe care o suport
Nimeni nu mă va-nţelege
Ce-i cu viaţa mea cu tot.

Compunere trimisa de Maria Rodideal.

Dragul meu invatator

Posted in Compuneri on Mar 17, 2010 with 10 Comments →

Totul se intampla in toamna anului 2005.Eram boboci in clasa intai,mici de te-mpiedicai de noi, si rosii ca para focului.
Cand a intrat domnul invatator in clasa,s-a lasat o liniste profunda.Cu ochii mari si speriati il analizam din cap pana-npicioare;si ne uitam la cata zapada avea pe acoperis.
El,om trecut prin viata,ne-a aratat un suras senin de parinte iubitor.Atunci,toti copiii au rasuflat oarecum usurati.
Cu vremea,a inceput sa ne fie drag de el;dar lui ii era drag de noi ca bujorii din gradina Dumnezeiasca.
Daca cineva ne intreba cine ne invata,raspundeam cu multa bucurie:”Domnul Gheorghe Manoliu!”Pentru noi…nu doar numele era sfant, ci si persoana.
Era un om inalt cu o bunatate si o caldura-nvorbe de neexplicat.Ochii lui erau blanzi si patrunzatori.De-l priveai..nu-l uitai viata toata chiar de ti-ai fi dorit asta.
Cand se supara pe noi,sau afla ca am facut vre-o traisnaita,ne privea in ochi si ne spunea:”Ce-ai mai facut mataluta?”
Dar Dumnezeu nu a mai putut trai fara el,avea nevoie de dumnealui acolo”Sus” si ni l-a luat.
Acum, as da orice sa ma mai intorc o zi in clasa intai,alaturi de “Domnul invatator”,dar el nu se mai intoarce.
Doar amintirile raman vesnic in sufletele noastre.

Compunere trimisa de Gîm Dana.

Carabusul in lumea gandaceilor

Posted in Compuneri on Mar 13, 2010 with 6 Comments →

E o zi racoroasa de toamna tarzie.Razele soarelui sunt putine si fara putere,nu mai incalzesc pamantul ca altadata.
Carabusa Lizi a iesit din casuta parintilor sa isi dezmorteasca piciorusele si sa isi gaseasca ceva prieteni de joaca.
Intr-un luminis,locul lor de joaca i-a intalnit pe prietenii sai:Spidi,Bondarel,Biluta,Furnicuta-Harnicuta si Ochiosul,cel care purta ochelari.Au facut minge dintr-o samanta de floare si s-au jucat pana cand au scapat mingea intr-un bob lucios de roua.Doamna si domnul Spider au iesit sa-si plimbe gemenele.
Deodata a inceput sa ninga.Ochiosul privea uimit cum doi fulgi uriasi i-au astupa lentilele.
-Sa mergem acasa!
-Casa mea e departe si mi-e frica sa merg singura!
-Toata lumea la noi acasa!spuse autoritarul domn Spider
Dupa faimoasa supa de iarba a doamnei Spider,Lizi,carabusa ofta de doua ori gandindu-se la parintii ei,dar adormi in culcusul din coaja de nuca.

Compunere trimisa de Dedu Miruna.

Tags:

Peisajul preferat

Posted in Compuneri on Mar 11, 2010 with 3 Comments →

In fiecare vacanta  ma gandesc unde mi-ar placea sa o petrec: Iarna ,la munte :intr-o cabana calduroasa,langa focul semineului,unde pe sub geamurile cu flori de gheata intracate o adiere de vant rece,unde dupa ce ne incalzim  iesim la schi printre brazii albi.
Primavara ,pe o campie : la iarba verde ,culegand ghiocei si viorele ,apoi facand un picnic la umbra unui brad ,unde  simtim mirosul de prospetime din aerul curat abia desmortit de sub cojocul gros al iernii.
Vara ,pe plaja :la lumina lunii ,unde o adiere  sufla mirosul curat al marii, unde privesti pescarusii zburand.
Toamna ,privind frunzele ruginii cazand si formand un  covor multicolor ,vazand copacii goi,  ceea ce iti da o impresie de frica ,dandu-ti seama ca vine iarna cu gerul ei cumplit,facand turturi de gheata  ca si cum ar fi niste sageti care vor sa ne prinda .
In fiecare anotimp imi doresc ceva dar cel mai mult imi doresc sa petrec vacanta de iarna in acea cabana  calduroasa.

Compunere trimisa de Matasa Ecaterina.

La plimbare in padure

Posted in Compuneri on Feb 24, 2010 with 38 Comments →

Este o dupa-amiaza dezmierdata de vantul plapand de toamna. Dupa o saptamana agitata trebuia sa vina si weekendul. Eu, impreuna cu tata, mama si fratele meu mergem la tara, la bunica, intru cat aceasta ne asteapta cu strugurii cu boabe ca perlele negre, cu merele aurii, parfumate si miez dulce, gutui si bineinteles, faimoasele ei placinte, pe care le face mereu cand vin nepotii la ea.
Pe drum tata opreste neasteptat masina langa o padure trista, pustie, aproape moarta, ignorata de verde. Imi dau  seama ca singurii amici care i-au mai ramas sunt vantul si frigul. Tata insita sa o privim cu atentie si sa observam vraja padurii toamna.
Nu dureaza mult si descopar de ce tata pare atat de incantat de acest peisaj mirific. Aceasta padurea nu este alta decat cea, in care vara trecuta, veneam la iarba verde. Nu- mi vine sa cred ! Totul este atat de diferit… Ma plimb domol pe poteca impodobita de frunzele si nucile imbracate in camasi zdrentuite din care curge mustul amar. Stratul gros al frunzelor galben-maronii a reusit sa margineasca cararea.
Intru in padure si vad uimita cum pare totul o magie a locurilor tainice, a locurilor ce ar putea insemna o minunatie pentru multi dintre noi.Farmecul toamnei a schimbat totul in ceva nevazut ,trecand de « foarte frumos » si ajungand la expresia « ceva ce n-a mai vazut pamantul » .Nu a uitat de raul ce inca si-a mai pastrat limpezimea, covorul multicolorelor frunze ce se intinde la nesfarsit si desigur de ceea ce o acopera,cerul , patat cu fum amestecat ce-a devenit gri. Copacii sunt tristi fiindca le-au pierit multi frati ,maroniul inchis fiind culoarea lor de baza. Fiecare lucru are o taina a sa ,una mai speciala ca alta. Poate nimic nu ar fi fost la fel fara strigatul cerbului infrigurat de batranul vant ce se crede domnitorul tuturor. Soarele palid printre ramurile nemiscate ne va mai lumina si inca atat. Dar deodata, ploaia incepe sa palmuiasca parca cu fiecare picatura tulpina copacilor , vantul ridica frunzele ude de la pamant ,iar fulgerele ,tunetele le  sperie si
mai mult pe putinele vietuitoare. Noi ne urcam repede in masina si vad cum ceata zglobie ii joaca feste padurii .Greierii, pe aripi pudrati cu bruma sunt tristi acum ca vor rabda ,din nou o iarna intreaga , de foame.
Racoarea serii se lasa incet ,iar noaptea isi asterne perdeaua peste pamnatul mohorat. Tata porneste repede masina, pentru a nu o mai lasa pe bunica sa ne mai astepte mult si sa nu se raceasca placintele. Nu uit insa sa observ un lucru .Nu doar pasarile calatoare nu se mai afla in acest peisaj ci nici picior de om ,care nu stie sa aprecieze vraja padurii in plina toamna.

Compunere trimisa de Ioana.

Zana iarna

Posted in Compuneri on Feb 05, 2010 with 6 Comments →

Intr-o zi,la regele anotimpurilor au venit trei imparati pe nume Rihan,Brak si Sabur.Ei erau vara,toamna si primavara.Imparatii au vrut sa o ia pe zana iarna ca imparateasa.Regele anotimpurilor a fost de acord,asa ca o chema pe zana.Cand imparatii au privit-o,parca era cu lumini galbui de vapaita si au simtit un crivat care te orbeste.
-Zana Iarna,cu cine ai vrea sa devii imparateasa?
-O sa-mi impartasesc bucuriile si intristarile cu cel care imi va aduce cel mai pretios cadou!
Deindata imparatii au plecat spre cadoul ideal.Ei au luat-o pe drumuri
diferite.Rihan a cumparat un colier atat de alb incat ziceai ca sunt padurile,in departare,cu tulpini fumurii,ciucurate de ninsoare,cercelate cu floride zarzari si de corcodusi.Brak a ales sa-i dea un ghiocel ce simboliza primavara.Anotimpurile s-au intalnit la un lac.Au mers impreuna la castel.Zana l-a ales pe Rihan.Fratii lui i-au urat toate cele bune.Peste o saptamana cand s-au logodit a amortit satul zgomotos.
De ceea,cand fulgii plutesc in aer si cand vremea se schimba inseamna ca sunt fericiti.

Compunere trimisa de Narcisa.

Iarna de George

Posted in Compuneri on Dec 14, 2009 with 13 Comments →

Zana invesmantata in alb a venit pe crivat calare.Norii fumurii au pus stapanire pe bolta cereasca si varsa flori albe de omat.Lacrimile inghetate ale iernii se prind in vartejuri.Ea presara din cununa ei de gheata fulgi de nea, ger si melancolie, desi este rece inima ei este calda pentru ca revarsa bucurie, emotie si incantare.Ea a invesmantat lumea intr-o mantie argintie.Fulgii plutesc ca un roi de fluturi albi peste gheata ca oglinda.Afara ninge ca-n povesti.Craiasa poarta o rochie cusuta cu ace de gheata si impodobita cu stelute argintii.Casele au marame dantelate.Regina ghetii a lasat in urma ei pomi impietriti ce par naluci ratacite.Ei au adunat pe brate manusi de argint.In oceanul de cristal,casele, abia se deosebesc de zapada rece si pura.
Iarna,animalele hiberneaza,cauta mancare si un adapost calduros.Iepurasul dragalas cauta o vizuina pentru a-si incalzi labutele.Puternicul urs,acum hiberneaza linistit.Veverita,micul ghemotoc roscat de blana sta in scorbura sa fara sa iasa afara din ea pentru ca nu va supravietui frigului.Lupusorul care era de temut vara,acum abia daca prinde un iepure sau o caprioara.
Pe ulita miroase a turta dulce si a cozonaci.De sub caciuli rasar obrajori de rubin.Este timpul de sanius.Pe derdelus, un sirag de saniute se imping intre ele si aluneca pana la un camp de cristal.Unii copii fac oameni de zapada,ingeri de zapada si se bat cu bulgari.
Iarna oamenii nu mai au la fel de multa treaba ca toamna.Ei iarna stau in casa, se joaca sau discuta cu familia ori impodobesc bradul pentru a se pregati pentru sarbatori.Ei se bucura impreuna cu familia sau pleaca la serviciu.
Sarbatorile iernii sunt:Mos neculai,Craciunul si Sfantu Ioan si boboteaza.Iin aceste sarbatori oamenii stau impreuna si sunt uniti la bine si la greu.Plang,rad si se bucura impreuna.Se ofera cadouri si multe dulciuri ,dar cele mai importante lucruri sunt iubirea si intelegerea.
Este sfarsitul iernii.Ea cu toti soldatii ei pregatesc atacul ofensiv.Desi soldatii ei sunt numerosi si curajosi nu se compara cu cei ai primaverii,cel mai important si mai puternic soldat, fiind soarele.Cu un ultim ragaz,iarna,nu a mai putut castiga si s-a retras spre munti,dar primavara se indreapta spre ea cu atacul decisiv.Iarna a decis sa se retraga in univers ,dar a promis ca se va intoarce peste un an cand isi va aduna noi forte.Primavara a scos iarna din tara si a adus caldura si lumina.

O compumere foarte frumoasa trimisa de Tirim George Gabriel. Multumim!

Adio frunza

Posted in Compuneri on Dec 14, 2009 with 21 Comments →

Intr-o lume miraculoasa, unde copacii si frunzele lor pot vorbi a sosit toamna. Frunzele acestor copaci au ingalbinit si eratimpul ca ele sa cada jos.
Intr-o zi,o frunza mica, a unui copac a vazut ca toate frunzele cad si a intrebat de copac:
-Eu tot voi cadea jos ca celelalte frunze?
-Sper ca nu.Daca vei cadea si tu ca celelalte frunze eu voi ramine singur si nu voi avea cu cine sa vorbesc,dar cel mai rau tu te vei ofeli si noi nu ne vom vedea niciodata.
Cind s-a inoptat a batut un vintul foarte tare si unica frunza care a ramas pe acest copac s-a dezlipit de  pe o creanga si a cazut pe Pamint.Copacul s-a intristat,si stiind ca frunza nu se va mai intoarce niciodata la el,a strigat:
-Adio frunza!!!
Si asa s-a terminat toamna in aceasta lume miraculoasa.Iar copacul acela va tineminte toata viata lui pe frunza cea mica frumoasa si isteata.

O compunere frumoasa trimisa de Corina. Multumim!

Tags: ,

Vraja padurii noaptea

Posted in Compuneri on Dec 12, 2009 with 17 Comments →

Este o dupa-amiaza dezmierdata de vantul plapand de toamna. Dupa o saptamana agitata trebuia sa vina si weekendul. Eu, impreuna cu tata, mama si fratele meu mergem la tara, la bunica, intru cat aceasta ne asteapta cu strugurii cu boabe ca perlele negre, cu merele aurii, parfumate si miez dulce, gutui si bineinteles, faimoasele ei placinte, pe care le face mereu cand vin nepotii la ea.
Pe drum tata opreste neasteptat masina langa o padure trista, pustie, aproape moarta, ignorata de verde. Imi dau  seama ca singurii amici care i-au mai ramas sunt vantul si frigul. Tata insita sa o privim cu atentie si sa observam vraja padurii toamna.
Nu dureaza mult si descopar de ce tata pare atat de incantat de acest peisaj mirific. Aceasta padurea nu este alta decat cea, in care vara trecuta, veneam la iarba verde. Nu- mi vine sa cred ! Totul este atat de diferit… Ma plimb domol pe poteca impodobita de frunzele si nucile imbracate in camasi zdrentuite din care curge mustul amar. Stratul gros al frunzelor galben-maronii a reusit sa margineasca cararea.
Intru in padure si vad uimita cum pare totul o magie a locurilor tainice, a locurilor ce ar putea insemna o minunatie pentru multi dintre noi.Farmecul toamnei a schimbat totul in ceva nevazut ,trecand de « foarte frumos » si ajungand la expresia « ceva ce n-a mai vazut pamantul » .Nu a uitat de raul ce inca si-a mai pastrat limpezimea, covorul multicolorelor frunze ce se intinde la nesfarsit si desigur de ceea ce o acopera,cerul , patat cu fum amestecat ce-a devenit gri. Copacii sunt tristi fiindca le-au pierit multi frati ,maroniul inchis fiind culoarea lor de baza. Fiecare lucru are o taina a sa ,una mai speciala ca alta. Poate nimic nu ar fi fost la fel fara strigatul cerbului infrigurat de batranul vant ce se crede domnitorul tuturor. Soarele palid printre ramurile nemiscate ne va mai lumina si inca atat. Dar deodata, ploaia incepe sa palmuiasca parca cu fiecare picatura tulpina copacilor , vantul ridica frunzele ude de la pamant ,iar fulgerele ,tunetele le  sperie si mai mult pe putinele vietuitoare. Noi ne urcam repede in masina si vad cum ceata zglobie ii joaca feste padurii .Greierii, pe aripi pudrati cu bruma sunt tristi acum ca vor rabda ,din nou o iarna intreaga , de foame.
Racoarea serii se lasa incet ,iar noaptea isi asterne perdeaua peste pamnatul mohorat. Tata porneste repede masina, pentru a nu o mai lasa pe bunica sa ne mai astepte mult si sa nu se raceasca placintele. Nu uit insa sa observ un lucru .Nu doar pasarile calatoare nu se mai afla in acest peisaj ci nici picior de om ,care nu stie sa aprecieze vraja padurii in plina toamna.

O compunere foarte frumoasa trimisa de Diana Anelisse Onel. Multumim!

Imaginea toamnei

Posted in Compuneri on Dec 06, 2009 with 1 Comment →

Au inceput sa cada frunzele ruginii,aurii si caramizii.Soarele nu mai incalzeste asa de tare.Frunzele copacilor s-au asternut pe camp sub forma unui covor multicolor.Sunt mii de culori.Cele mai multe sunt galbene si aramii.Zana cu rochia din frunze ruginii si cu o coroana cu diamante mari in forma de fructe domneste acum peste pamant.Toate frunzele stralucesc ca niste monezi de aur.Concertul pasarilor nu mai are loc in padurea intunecata.Din cand in cand picaturile de argint stropesc pamantul uscat.Culorile toamnei sunt fara egal:de la galbenul pal pana la rosul de foc.La un moment dat lacrimile lui septembrie au inceput sa ude pamantul.Frunzele plutesc ca niste barcute in zborul lor pana pe pamant.Totul este un covor fosnitor.Acum,razele soarelui sunt mai palide.Tot timpul ne simtim sub un cer de cerneala.Cand este frig,vantul inghetat ne zbiciuie fetele.Cate o data,pe cer,sunt nori albi din care sageata ace de gheata.Natura parca este pictata in culori calde.Copacii sunt col
orati cu culori aprinse.Pasarelele se impart in stoluri si pornesc spre tarile indepartate si calde.Oamenii se grabesc sa isi stranga recoltele.Toate fructele striga sa le culeaga.Ele sunt zemoase si foarte dulci.CEL MAI FRUMOS ANOTIMP ESTE TOAMNA!

O compunere trimisa de Barbur Oana.

  • You Avatar