Compuneri

Era iarna.Afara ningea cu fulgi cristalini.Dimineata se zareau flori de argint pe geamuri.In vazduhul sur se vedeau noii intunecati.Copacii par infloriti, ei sunt incarcati cu zapada alba si stralucitoare.Casele par mai subt acoperisurile grela. Fulgii plutesc in aer ca un roi de fluturi albi.Norii incep sa se cearna in mii de stelute arginti. Casele s-au pus cercei din gheata. Acestea sunt inpodobite cu beculete colorate.acestea sunt in mii de coulori. Totul  era alb.
Andrei si Alexandra, au plecat cu sania.Aceasta era maro. Ea aluneca cu fulgerul. Snea se rasturnase de cateva ori. Copiii erau foarte fericiti. Bucuria lor se auzea dein departari. Acestia au facut si un om de zapada. I-au  pus ochi doau pietre negre ca abanosul, ca nas au pus un morcov portocaliu, iar pe post de gura trei nasturi rosii ca sangele. In loc de maini i-au pus doua bete.
Afara era  un ger cumplit,  si de aceea copii suflau cu putere in pumnii reci. In jurul lor era o bucuri de ne descris.
Totul se petrecea in Ajun de Craciun. copii povesteau despre cadourile pe care le asteptau de la Mosul drag.
Cu  greu zapada cea mare ii indeparta pe copii de partie.Acestia se dusera acasa cu candul la cadourile  mult dorite.

Compunere trimisa de Elena.

Intr-o frumoasa zi de vara in care discul auriu ne zambea pe cerul albastru ca floarea de nu ma uita,stand in camera mea,si citind o carte imi aduc aminte de vremurile in care eram mic si mergeam la bunicii mei, care adesea mai stateau pe prispa veche a casei si ma asteptau cu bratele deschise stand cu ochii tintiti spre ulita sa vada daca apar.
Mi-aduc aminte de casa din lut acoperita cu dranita de brad,de gradina cu meri si cu otava,de livada unde bunicul imi spunea toata ziua povesti din batrani sau chiar inventate de dansul ,de fantana din larga ograda,de florile inmiresmate a salcamului de langa portita si de micuta gradina cu ghiocei si viorele ce inflorea in fiecare primavara spre bucuria mea.
Mi-aduc aminte de chipul cald al bunicului meu ,de surasul dulce ce se asundea pe sub mustata lui lunga si ninsa dede anii grei si multi  ce au cazut asemenea unei zapezi grele care nu se mai sfarseste.Parul sau carunt parca era o vale inflorita numai cu floricele albe.
Mi-aduc aminte de bunica mea, o femeie batrana,harnica si isteata.Pe obrajii ei vechi izvorau ca niste raulete incretituri ce trageau spre coada ochiului.Cele doua dungi usoare de sprancene rare ale bunicii se tot ascundeau si iar ieseau de sub invelisul alb.
Toata ziua eu si fratele meu ne jucam prin ocolul larg si o preiveam pe bunica cum muncea de zori si pana-n seara.
-Bunico!Bunico!-strigam veseli.Lasa-ne pe noi sa-ti facem treaba!
-Nu va osteniti,spiridusii mei.Ma descurc eu singura.De ce sa va opresc din joaca voastra?
-Te rugam bunico…
Vrand nevrand,bunica ne lasa sa o ajutam.Obrajii nostri rosii ca macul o bucurau pe bunica care parea ca o floare vestejita.
Si acum, cand sunt mare, de fiecare data cand merg la casa bunicilor,parca traiesc inca o data acele minunate clipe din copilaria mea.

Compunere trimisa de Trifoi Ioana, clasa a V-a.