Compuneri

Inainte sa te cunosc pe tine, pot spune ca nu stiam ce este aceea  „iubire”. Crezusem de mai multe ori ca „sunt indragostit” sau ca „iubesc”, dar odata ce te-am cunoscut mi-am dat seama ca in trecut nimic nu fusese adevarat, totul fusese o joaca, o copilarie. Noaptea, odata ce puneam capul pe perna adormeam brusc; nu aveam nicio grija. Dar, chiar daca lumea mea era stearsa si lipsita de viata eram liber, vesel si fericit.
Apoi, intr-o zi ai aparut. In acea clipa m-am simtit pentru prima data „viu”, am simtit ca traiesc cu adevarat.  In scurt timp am devenit prieteni, am inceput sa tinem unul la celalalt. Eram fericit! Odata ce te cunosteam mai bine incepeam treptat treptat sa te plac. Putin cate putin, apoi din ce in ce mai mult. Totul era frumos, iar astfel niste clipe si niste mici gesturi poate nesemnificative pentru altii, pentru mine au devenit cele mai frumoase amintiri.
Acea „simpatie”, acea „mica atractie” s-a transformat mai apoi in ceva nemaiintalnit, ceva cu totul si cu totul nou. Totul a inceput cu niste usoare furnicaturi in stomac, niste fluturi ce se agitau de fiecare data la vederea ta. Mai apoi eram cuprins de o dorinta, o nevoie arzatoare de a fi mereu in preajma ta, de a vorbi si de a te vedea nonstop.  Te cautam intruna, iar atunci cand nu imi raspundeai sau te comportai ca si cum nu as exista simteam ca lumea se prabuseste asupra mea. Nu mai eram bun de nimic, eram trist si fara viata. Tot atunci au inceput si primele mele nopti nedormite. Oricat de mult incercam sa inchid ochii si sa adorm asa cum faceam odata, in fata ochilor imi aparea imaginea ta, inima incepea sa imi bata haotic si deveneam nelinistit, fara stare.  Atunci am simtit pentru prima data ce este „iubirea”!
Ai fost singura care a reusit sa ma schimbe vreodata, poate fara intentie. Cu ajutorul tau am inceput sa vad totul altfel decat inainte. Am invatat sa dau atentie si sa apreciez multe lucruri marunte pe care pana atunci nici macar nu le obesrvam.  Toate simturile, sentimentele si dorintele erau intensificate.
Mi-am dat seama ca „iubirea” este cel mai de pret lucru, cel mai frumos cadou pe care Dumnezeu il poate oferi. Dar din pacate, nu mult a durat pana cand am descoperit ca totodata, „iubirea” poate deveni cea mai cruda si mai letala arma. Atunci cand mi-am dat seama ca tu nu simti nimic pentru mine am fost cufundat intr-un nesfarsit abis. Totusi nu m-am dat batut din prima, ignoranta ta ma facea sa te iubesc din ce in ce mai mult, sa te doresc  mai mult ca pe orice. Dar, incepusem sa obosesc  incercand si sperand. Ma consumasem usor usor si ajunsesem de nerecunoscut. Am decis ca toate sperantele mele sunt in zadar si am hotarat sa te uit. Sa incerc sa te ocolesc si sa te ignor pana ce voi putea sa te scot complet din inima mea. Din pacate acest lucru a fost imposibil de realizat. Chiar daca o lunga perioada nu mai vorbeam cu tine, sau chiar nu te mai vedeam, o fractiune de secunda era mai mult decat suficient pentru a trezi la viata acele sentimente.
Acum am inceput sa ma impac cu gandul… Totusi acele amintiri, acele clipe, acei fluturasi si acele sentimente au ramas si vor ramane intotdeauna in inima mea. Ai fost si vei ramane pe veci prima mea iubire, iar pentru tine va exista mereu o portita acolo, in sufletul meu. Poate cine stie..

Compunere trimisa de Radu.

Este prima zi din vacanţa de iarnă . Fulgii strălucitori de zăpadă acoperă totul în jur cu frumuseţea lor îngheţată . Totul arată ca-n poveşti . Beculeţe strălucitoare ard pe acoperişurile caselor şi decoraţiuni de Crăciun , care mai de care mai originale şi mai frumoase , le împodobesc geamurile stropite cu argint . Pe ici , pe colo , se mai zăresc chipuri de copii care privesc cu un licăr de încântare în ochi feeria ce se dezlănţuie dincolo de gemuleţul camerei lor . Alţii , se joacă afară în zăpada adâncă . Nu le pasă de frigul care începe să le înroşească tot mai tare obrajii , de foamea care începe să-şi spună cuvântul încet încet , de nimic . Sunt învăluiţi doar de frumuseţea acelei zile superbe de vacanţă .
Eu , personal , consider că aceasta este diferenţa dintre vacanţă şi timp liber din cursul şcolii . Această bucurie feerică ce încolţeşte în sufletele noastre odată cu încheierea cursurilor , când nu mai trebuie să ne trezim devreme , să ne culcăm devreme , să ne îngrijorăm aproape tot timpul pentru teste şi mai ales pentru teze . Acel sentiment de libertate , unic în toată copilăria , pe care îl simţim cu toţii când e vacanţă .
În vacanţa de iarnă , însă , se mai adaugă un sentiment minunat pe lângă toate celelalte : bucuria sărbătorilor . Sentimentul magic care ne cuprinde în Ajunul Crăciunului , când găsim cadourile sub brad sau când mergem cu zâmbetul larg pe buze la colindat , aşteptând cu mânuţele întinse fiecare bomboană , nucă , cozonac sau bănuţ , care parcă au cel mai mult farmec în acele momente şi de care nici un copil nu se lipseşte de sărbători .  Apoi vine Crăciunul , ziua în care îţi petreci timpul cu familia , o zi foarte specială care-i uneşte pe toţi cei dragi în jurul focului .
Orice copil din lume se bucură de clipele minunate şi speciale pe care i le oferă mult aşteptata vacanţă.

Compunere trimisa de Iulia.

Era o zi de sambata a lunii decembrie.Cand m-am trezit si m-am uitat pe geam am vazut fulgii de zapada cum cadeau ca niste roi de fluturi albi.Afara ningea ca-n povesti.Zapada se asterna pe pamanat ca o mantie alba si stralucitoare.Copacii erau acoperiti de zapada ca si aratau ca niste soldati muti cu zale de gheata.Copacii erau impodobiti cu o betea alba.Imediat ce s-a oprit zapada am iesit afara sa vad cum arata.Totul parea un mare ocean de lapte.Nu a durat mult si din cer au inceput sa cada cativa fulgi,pentru moment ne-am bucurat dar ne-am dat seama ca vremea s-a inrautatit asa ca am intrat in casa si m-am asezat repede la geam si am vazut cum noi fulgi incepeau sa intareasca covorul deja format.Norii cereneau stelute argintii.Zapada s-a marit din ce in ce m-ai mult,de parca cineva ar fi obligat-o.
Am adormit si parca in acel moment mi-am imaginat lumea astfel. O doamna rece ca gheata a venit la mine si mi-a spus sa ma urc in caleasca sa care era trasa de 2 cai din gheata.Cand mi-a pus mana pe obraz era rece ca gheata.Atunci am intrebat-o cine este si ea mi-a raspuns ca o cheama Craiasa Zapezii,dupa care a disparut.Atunci m-am inspaimantat.M-am vazut intr-o astfel de lume cu muntii uriasi.Am mers ce am mers si am dat peste un imens castel.Am intrat si am vazut ca nu e nimeni dar se pare ca m-am inselat in spatele meu era aceeasi doamna pe care am vazut-o,Craiasa Zapezii.A pus mana pe umarul meu si in acel moment un fior de gheata m-a cuprins.Tot in acel moment m-am trezit din somn si mi-am dat seama ca a fost un vis.
I-am povestit mamei ce am patit si m-am indreptat catre geam.Atunci am vazut zapada asternuta si cerul alb.Am iesit pe afara si m-am jucat cu prietenii.