Compuneri

A sosit si fica cea  mai stralucitoare a anului. Odata cu sosirea verii,aerul devine arzator, soarele toarna peste lume jar, vazduhul miroase a ierburi si a fruze proaspete, iar copiilor nu le sta in mintre decat un singur cuvant “”vacanta””.
In vacanta de vara am fost la bunici, acolo este locul unde ma simt cel mai bine, ador sa stau sa citesc sau sa desenez la umbra ciresului din livada imbelsugata a bunicii.
Dupa ce am stat ceva timp la bunici, am mers la mare impreuna cu familia, unde abia asteptam sa fac o baie in apa marii, sa ma  bronzez si sa privesc noaptea, dupa malul marii , minunatele stele ce se asemanau cu niste tinte mici de argint.
Restul zilelor de vacanta care mi-au ramas, m-am bucurat de ele alaturi de prieteni.

Compunere trimisa de Lory.

Impreuna cu familia am hotarat sa mergem la munte pentru trei zile.Suntem in masina.Privesc si admir peisajul-muntii

parca ating cerul. Sar repede sin masina, si merg pe munte. Un aer curat si bataia usoara a vantului te rasfata. soarele  puternic zambeste turistilor si parca te cheama in apa, dar totusi, nu uitam : e munte, unde apa e foarte rece.

copii impreuna cu ai lor parinti merg la telescaune.Un vultur , probabil nervos, zboara deasupra muntilor , parga ametit.Brazii stau drepti, privind soarele puternic.Alerg dupa fluturi dar nu prind nici unul. Nu observ ca razele aurii ale  soarelui dispar incet, incet…

Totul parca se schimba…vantul sufla parca si mai lin,brazii nu mai zambesc. ci isi inchid ochii. pe cer au iesit norisori portocalii, roz…soarele se asucunde dupa muntii inalti ce au devenit monstii ai intunericului.nu se mai aude nici bucuria copiilor, si strigatul parintilor.doi fluturi se oaca inca cat mai e lumina.

Pe cerul colorat trec un stol de pasari..nu pot da seama ce sunt.Vuietul apei se aude atat de puternic incat nu poti dormi.Roua racoreste iarba frageda.Ultimile raze portocalii-roasiatice de abia se mai vad.apusul soarelui a omorat lumina, lumina ce schimba totul.
A disparut…a disparut soarele, dar numai pana dimineta .

Compunere trimisa de Lavinia.

Era o dimineata insorita de vara.Dupa o saptamana agitata trebuia sa vina si weekendul mult asteptat.
Eu am iesit cu bicicleta pentru o plimbare lunga prin padure. Pe drum am observat ca cerul era putin innorat dar nu imi faceam griji deoarece nu credeam ca o sa ploua.
La kilometrul sapte m-am oprit la un izvor ca sa beau putina apa, observand dupa aia ca cerul este plin de nori si soarele nu se mai vedea, dar eu, optimist m-am urcat din nou pe bicicleta si mi-m continuat drumul, in spatele meu fiind o ceata groasa. Atunci m-am hotaratsa ma intorc acasa, dar intrand in acea ceata am nimerit chiar in mijlocul furtunii. Stropii mari de ploaie paleau cu mare viteza frunzele batranilor copaci , tunetele auzindu-se de departe.
Inaintand prin ceata deasa am observat doua lumini stranii in fata mea. La inceput nestiind ce sunt , dar dupa ce m-am apropiat  am observat ca era masina parintilor mei care ma cautau
Ina final am ajuns cu bine acasa, toate fiind bune si frumoase.

Compunere trimisa de Iulian.

Bogatia  cetatii verzi

La marginea padurii  stand se aud pasarile cantand si fosnetul frunzelor.Asa aud toti,dar eu aud dincolo de cantece si fosnete dandu-mi seama ca acestea sunt gandurile padurii.
Inaintand in cetatea verde, vad o raza mai nazdravana care trece prin haina cea groasa si verde a padurii  ,care la capatul ei  se afla o comoara.
Mergand dupa sageata luminoasa  pentru a dezvalui averea padurii,ma intalnesc cu pazitorii ei.
Prima incercare  a fost cu sireata vulpe.Intrebandu-ma :
-De ce  ai intrat straine, in cetatea vietuitoarelor si cu ce scop?
-Am intrat aici pentru a descoperi  locul razei nazdravane.
-Pentru a trece  de mine trebuie sa-mi raspunzi la o simpla intrebare :De ce merge orbul noaptea cu lanterna?
Stand si dandu-mi seama ca orbul n-are nevoie de lanterna noaptea  ca sa vada,ci are nevoie ca sa-l vada altii pe el ,ii  raspund.
-Orbul merge cu lanterna noaptea ca sa-l vada altii pe el.
-Ai fost singurul om care a trecut de intrebarea mea.
Luandu-mi la revedere  imi continui aventura.In drum mi se iveste  Mos Martin,care si acesta  ma pune la o incercare si mai grea :
-Pui de om,ca sa treci de mine trebuie  sa ma infrunti la doborarea copacilor.Fiecare va avea un copac de doborat .
-Bine.
Ursul i-si scoate copacul din radacini  pe cand eu nici macar nu l-am clintit,gandindu-ma ii spun ursului :
-Ursule pe ala  poti sa-l dobori dar pe acesta nu poti,nici macar sa-l clintesti.
La care ursul infuriat spune:
-Hai sa facem schimb de copaci.
Zis si facut.Eu  am putut  usor  sa dobor arborele ,pe cand ursul se chinuia sa-l doboare.
Ursul vazand cat sunt de puternic imi da voie sa trec .
Luandu-mi iar drumul la picior,mergand,mergand,mergand  ma apropii de bogatie dar inainte  de a ajunge  ma intalnesc cu lupul.Care si acesta  ma incearca spunand:
-La ce-ai venit aici.Ca sa furi bogatiile mamei naturi?!
-Nu ,ci am venit dupa aceasta raza.
-Mmhh,fie ca tine,dar trebuie sa treci  de provocarea mea .Vezi iepurii aceia ,care prinde primul iepurele castiga.
-Am trait s-o  fac si pe asta.
Insa eu aveam ceva de ale gurii in buzunar(un morcov si doua foite de varza).Ii spun lupului sa pornim.
Lupul o lua la goana dupa iepurasi, dar eu fiind calm  ma duc cu  morcovul in mana spre un iepuras,el topaind inspre mine ca sa manance,iar  eu il prind.
Lupul zapacit cand vede iepurasul in mana mea  ramane ingandurat ,dar totusi  imi da voie sa trec.Facand doi  pasi trec de niste tufisuri inalte si tepoase,care dincolo era  “raiul” :totul verde,plin de viata  traiau intr-o armonie deosebita .
Acum  am inteles ca bogatia nu  e un cufar cu aur ,ci e  un cufar cu bogatia sufleteasca.

Compunere trimisa de  Acatrinei Ana Mihaela.