Compuneri

Pe un drum de tara harjonit si erodat de atatea ploi parca surfurice, pasii mei jalnici calca iarba ingalbenita sadic. Deja ciudatul peisaj imi dadea o parere ciudata despre locul unde trebuia sa ajung.. Unde eram invitata de vise, unde o carere se deschidea dintr-o fantezie efemera spre curcubeul magic ce stralucea usor si lin pe cer. Mai fac inca doi pasi pana cand o fata cunoscuta imi strabate calea, ochii sai, privirea aceea insistenta ma facea sa-mi amintesc de ce sunt acolo.. Ma facea sa uit  ca el a putut sa-mi rupa calea spre realitate si  zambii straniu de larg de parca ar fi vrut sa ma conduca unde trebuia  sa ajung.. Ma indruma ciudat spre o carare inverzita, singura bucatica de iarba care mai statea in sus. Era parca o iluzie fermecata de care trebuia sa am grija si  pe care trebuia sa o pretuiesc.. Ceva ce nu aveam experienta, caci mereu stiam sa stric ce`i mai frumos.. stiam sa plang  cand nu e nevoie, sa tin la cine nu trebuia..Dar pana la urma sa revenim l
a subiect…Si in sfarsit imi zisese ceva… Si ma pofti politicos pe usa acea mica si taraneasca a casei.. Din cate am observat numai era nimeni acolo..Ecoul vocilor noastre si al surasetelor bizare se auzea strafulgerator.. Eu ma holbam de colo pana  colo… Fara sa stiu macar de ce m-a chemat.. Incepuse sa-mi zica lucururi de care numai auzisem, de care nu aveam habar.. Parca vorbea unele dintre cele mai vechi limbi…. Dar vorbea rar si pe limba mea.. Povestea de la inceput, dar in asa fel incat ma cufunda  povestea lui, chiar daca amandoi eram personajele principale.. Nu era cu aceasi morala ca  povestea mea.. Dar sper ca povestea sa continuie.. Si dupa ce rescoli un trecut dureros, a invuns intr`un final la prezent.. Parca era  o oglinda nestersa de ani… Erau doar amintiri stinghere de care eu uitasem sa uit.. Uitam acele zile cand se intorcea si se uita la mine, pana cand zarea ne pierdea chipurile si cand ochii lui se tot uitau fix.. Cand mai trebuia sa existe o per
soana care trebuia sa ne stice povestea.. Dar nu era basmul  pe care ni-l  zicea mama la culcare.. Era doar o telenovela ieftina.. Erau doar fantezii de ale mele la care si el tinea…. Si iar m-am amagit de la subiect.. Intr-un timp s-a hotarat sa imi zica de ce am venit… “Nu te-am chemat aici  sa-ti dau din nou iluzii fara nici un rezultat intr-un final, sa ne holbam iar unu` la altu` ca doi straini iar nici unu` sa
nu zica nimic.. ” Din aceste vorbe am inteles, tot si nimic..Iar nu intelegeam morala.. Iar am uitat ce vreia sa zica.. Iar am uitat ca trecut nu e facut pentru a invata ceva din el, ci doar pentru o se repeta…

O compunere foarte frumoasa trimita de Dobre Andreea. Multumim!