Compuneri

A fost odata ca niciodata un imparat pe nume  Imparatul Rosu.Acesta avea doua fete:Zana Soare si Zana Luna .Ele traiau intr-un palat in jurul caruia era o gradina frumoasa,frumoasa si bogata de flori.Asa gradina nu se mai vazuse pana atunci.In fiecare zi zanele ieseau in gradina si se jucau cu florile.Auzisera de la slujitori ca in sat se faceau hore frumoase,unde erau strigate toate fetele necasatorite.
Intr-o frumoasa zi,de inceput de primavara,au prins curaj,furisandu-se de la palat,s-au transformat in feciori din sat,si au sosit la hora.Desi nu se priceau,au inceput sa joace langa sateni fara ca acestia sa stie ca ele sunt Zana Soare si Zana Lna,cele care le lumina zilele sic ea care le veghea noptile.
Niste zmei,care doreau de mult sa le rapeasca sis a devina ei stapani ai unei lumi intunecate,s-au transformat  in feciori de tarani si s-au prins in hora langa Zana Soare.Aceasta,nefiind atenta,i s-a ridicat maneca de la rochie,iar Zmeii Intunericului au vazut semnul ei din nastere:un soare pe bratul drept.Le-au prins pe Zana Soare si Zana luna si le-au ascuns departe in munti,intr-o pestera intunecoasa,ca sa nu mai staraluceasca.
Cerul s-a intunecat;oamenii erau tristi si se sfatuiau cum sa le gaseasca pe Zane.Nimeni nu se incumeta sa-I gaseasca pe Zmeii Intunericului pentru a aduce zanele pe Pamant.Un voinic din sat,pe nume Greuceanu,a mers la Imparatul Rosu sa-i  ceara permisiunea sa-i gaseasca fetele.Imparatul i-a promis ca-I va da de sotie pe oricare din fete,daca le va gasi.Si-a luat o traista cu merinde si a plecat in cautarea zanelor.A strabatut mari si tari,pana a ajuns in varful celui mai inalt munte,unde era pestera zmeilor.A asteptat pana au adormit zmeii si,incercand s-o elibereze pe Zana Soare sip e sora ei Zana Luna,a calcat pe o piatra care a inceput sa se rostogoleasca, trezindu-I pe zmei.Au inceput sa se lupte cu sabiile.Desi zmeii pareau ca-l razbesc,Greuceanu,cu ultima putere i-a invins pe Zmeii Intunericului.Le-a dezlegat pe fecioare si le-a rugat sa aiba incredere in el.Spre uimirea lui ,zanele i-au multumit lui Greuceanusi l-au invitat la balul de la palat .
Zna Soare si Greucenu s-au indrgostit unul de celalat si au facut o nunta la palat care durat trei zile si trei nopti.Stenii si toata lumea de la palat au jucat la nunta lor.
A fost o nunta ca-n povesti.
Si au trait fericiti pana la adanci batraneti.Si am incalecat pe-o sea si v-am spus povestea asa.

Segarceanu Roxana

Scrisa in clasa a 5-a.

Caprioara si iedul
Era o zi obisnuita de primavara.Prin padure se auzeau glasurile cristaline ale pasarilor. In aer plutea un miros placut.Cine putea aduce o asa mireasma? Iarba proaspata!
Iepuroaica isi chema puii in cuib. Ursoaica se uita cu drag la puii ei. Dormeau pe spate cu labutele in sus. Cine putea sa fie mai frumos?
Puiul de caprioara mergea prin padure trist si ingandurat.Ajunsese pe marginea apei.Ii era sete.Uitandu-se in apa, vedea tot ceea  ce se intamplase cu ceva timp in urma.
Sta cu mama lui la marginea padurii. Aceasta il dezmierda cu dragoste. Mama lui nu mai era acum cu el,fusese sfasiata de lup. Mugetul ei de durere ii lasase puiului o durere in suflet. Ii era foarte dor de ea.Se simtea singur,desi era iubit de toate animalele.Incerca sa se obisnuieasca cu noua lui viata,dar se gandea ca i-ar fi fost mai bine  daca era alaturi de mama lui. Cand va veni iarna se va duce la casa padurarului sau sus pe tancurile de stanca, asa cum ii promisese o caprioara ,ca-l va duce ea.Acolo va fi  ingrijit si ferit de orice primajdie.

Compunere trimisa de Roxana.

Unui pictor celebru care a pus rosu aprins pe frunzele de vita salbatica si galben ruginiu  pe cele de nuc.  Frunzele cad cu miscari de aripi moi . Odata ajunse pe pamant formeaza un covor fosnitor .Raspandind tristete, vantul cu a lui suflare le alunga pe frunze . Printre ramurile goale impodobite de lumina , crivatul canta la un nai . Copacii ofteaza iar lacrimile de promoroaca picura una cate una peste frunzele moarte . Lacrimile lui septembrie uda pamantul  pentru ca urmeaza sa vina iarna cea grea . Pasarile pleaca vaslind in inaltimi.
Toamna este un anotimp plin de culoare!

Compunere trimisa de Pop Luciana.

Firul de iarba
Firul de iarba mic si plapind a scos capul de sub un bulgare de pamint.Iera inca frig.Firul de iareba avea o haina calduroasa. Pentru el primavara era un vis fantastic si chiar romatic.Era o doua zi de cind facuse ochi si veni pe tarimul incalzit de soare. A treia zi firul de iarba se mai inalta cu vre-o doua ? trei degete. Avea vecini mai mici decat el, pe langa aceasta mai avea si o multime de amici mai in varsta decat el ori de seama lui.Abia la o saptamana au aparut si parintii lui care erau de o seama cu prietenii lui.Intr-o dimineata senina ca in orice zi de dimineata, soarela rasari pe furis in oglinda si fermecatoarea bolta stralucita. Iera o mindrete de zi minunata de parca iera scaldata in bronz auriu si orbitor vederii. Deodata , un fulger a spart pintecele cerului. Pe coline se auzeau diferite sinfonii. Pic-pic ,pic -pic o ploaie maruntica cerne pe coline jos la radacina unui fir de iarba mic. Un strigat de fala se auzi nesfirsit.
-Uraaaaaaaaaaaa…!Uraaaaaaaaaa!
-E ploaea meritata de mult asteptata , cu voie venita la multi e dorita!
Neamul de verdeata cintau de asurzeau urechile pamintului:
Ploaea mingielina
Mult asteptata sa vina!

Peste o ora ploaea se sfirsi.Firu de iarba  iera bucuros minune mare, fiindca de cind iera cit un bob de griu nu mai facuse asa baie grozava.Parintii lui la-u invatat cum sa se fereasca de picioarele oamenilor. Cind  firu de iarba a mai crescut si prinse firul verde al vietii el mergea la scoala.Iera silitor si ager la minte. Acum va spun ca firul de iarba traia intr-o gradina cum nu gasesti in orice loc. Anul a fost cu ghinioc caci peste el s-a lasat o seceta mare iar oamenii sedeau cu umbrela sub copaci. Firul de iarba pe zi ce trecea  ma mult se ofilea. A venit vremea cind familia verde acum ofilita s-a uscat pina la radacini. Iar fiul de iarba a murit de caldura si seceta coplesitoare.

Compunere trimisa de Seremet Sofia.

Animalul meu preferat

Animalul meu preferat este calul.Pot sa spun ca iubesc toti caii,  dar cel mai mult il iubesc pe Lira, manzul meu . El are cinci luni , iar parintii mei mi l-au facut cadou de ziua mea.
Lira este un Hutul de culoare maro , foarte jucaus. Eu m-am atasat foarte mult de el si pot sa spun ca, calul este intradevar cel mai bun prieten al omului. Calului meu ii place foarte mult sa alerge în curte , sa se joace si sa fie alintat. El manânca fân , dar ii place sa mai manânce si fructe, ciocolata.De asemenea, Lira este un cal foarte inteligent. Chiar daca are numai cinci luni, el asculta de comenzile pe care i le dau si a invatat sa inteleaga ce i se spune. Sunt foarte    fericita ca il am, pentru ca ma inveseleste de fiecare data, cand sunt trista.
Chiar daca nu vorbeste, eu stiu ca si el ma iubeste la fel de mult cat il iubesc si eu.

Compunere trimisa de  T3kl@.

Primăvara

Anul acesta  primăvara a sosit  foarte devreme  .Acum  natura se trezeşte la viaţă.
În livadă deodată pomii au început să înmugurească. Clasa noastră a hotărât, că va curăţa iar livada,ca în fiecare an.  Echipa de grădinari au adus cele necesare pentru a curăţa copacii, din împrejur.Fiecare ştia  bine ce va face . Cei care s-au urcat pe scăriţe,au refăcut acum coroanele copacilor, eliminând crenguţele uscate.Astfel parcă ,au  primit o cuafură nouă.
Alţii au vopsit cu var trunchiurile copacilor până la jumătate, au săpat în jurul lor, aproape lângă rădăcină. Acum livada era curată şi aerisită. Deodată căldura soarelui a dat  voie mugurilor din livadă să se desfacă.
Printre florile înmiresmate se auzeau zumzetele albinelor hărnicuţe.
Totul este frumos,parcă s-a desprins dintr-un basm cu zâne, flori, soare, căldură, gâze şi păsări.

Era o dupa amiaza frumoasa, cu vant plapand de toamna.M-am plimbat incet pe strduta impodobita de frunze si nuci imbracate in camesi verzi-maronii. Pe marginea strazii frunzele galbene, maronii, rosii, portocalii asternute parca erau un covor multicolor. Farmecul toamnei a schimbat parca ceva in natura.
Copacii au devenit tristi fiindca si-au pierdut „copii” frunza.
Soarele palid apare printre ramurile nemiscate si incearca sa ne mai incalzeasca. Un greier mic pe aripi pudrat de bruma este trist, pentru ca stie ca se apropie timpul friguros, cand va rabda de foame. Pasarile calatoare nu se mai afla la noi.
Parca un pictor a pictat cu rosu aprins, cu galben ruginiu frunzele nucilor.
Frunzele cad cu miscari de aripi ai unei pasari obosite.
Degeaba incercam sa aud cantecul lor, nu s-a auzit decat un cirip, cirip…
Era o ciocanitoare, care isi cauta hrana sub scoarta unui copac.

Am visat o lume magica…un vis miraculos in care oamenii rai erau de ciocolata si se topeau in razele soarelui.Apareau din cer ingerasi si fiecare din oamenii buni erau rasplatiti cu aripi.Soarele se imbatisa cu luna ,legenda lor se destramase.bUNATATEA SI INTELEGEREA PLUTEAU IN AER.FIECARE SUFLET ERA INCONJURAT DE IUBIRE SI IERTARE…CREDINTA ERA MAI PRESUS DE TOATE.Viata mea era frumoasa fara pic de rautate,fara motive de tristete.Zambetele multimii formau un intreg iar inima mea nu cunostea durerea.Simteam ca ma nascusem a doua oara intr-o lume de basm diferita de cruda realitate…INSA,cand m-am trezit …visul meu s-a spulberat,nu mai aveam fericire si ochii imi erau tristi.Visam,de fapt…inca visez la o lume mai buna ,speranta e tot ce mi-a ramas.De-am avea cu totii aceleasi vise,sentimente,lumea poate ar fi altfel,tristetea nu ar mai gasi loc in inimile noastre,singuratatea ar ramane singura,dorinta razbunarii ar disparea iar bunatatea le-ar inchide pe toate intr-un
glob de cristal care nu s-ar sparge NICIODATA…

Compunere trimisa de Bicau Alina Madalina.

Vara aceasta ,impreuna cu parintii mei am fost la mare.Am stat acolo 7 zile minunate pe care nu le voi uita curand.
In ultima zi , am ramas pe plaja sa vad apusul de soare.N-am regretat insa caci avea sa se intample ceva minunat.
Brusc,lumina si caldura razelor aurii de soare parca disparusera in vazduh.Valurile inspumate ale Marii Negre s-au potolit si ele incetul cu incetul.Doar cateva persoane s-au incumetat sa ramana pa plaja pustie deoarece nu era foarte cald caci soarele ne parasisera pentru cateva ore,dar locul soarelui a fost luat de noaptea neagra si racoroasa.
Nu am regretat niciun moment ca am ramas pe plaja sa vad cum soarele isi ia ramas bun si ne asteapta sa-i fim alaturi a doua zi!

Compunere trimisa de Raluca.

Ma credeam cea mai rabdatoare fiinta din lume, pana cand l-am intalnit pe Mura. Aceasta era o muratura mica si inofensiva, pe nume Mura. Uitati cum ne-am intalnit … Intr-o zi mergeam linistita pe strada cand deodata am dat peste ceva … ce-o fi oare? Cand ma duc sa vad peste ce am dat nu-mi venea ochilor sa cred ca era o muratura. Dar nu orice muratura, ci o muratura vorbitoare. Aceasta era lesinata in strada, dupa sutul zdravan pe care l-a primit.
-    Hei ce cauta muratura asta in strada? am spus eu. Oamenii astia nu mai stiu unde sa arunce gunoiul ?
-    A … a … ajutor !
-    Ooooooooo Doamne ! Muratura asta vorbeste ?
-    Aaaaaaaaaa da ! Si e lesinata in strada, strigand dupa ajutor … fiinca cineva care se holbeaza la mine ca la felul sapte de mancare a cofundat-o cu o minge de fotbal .
-    Tu vor …
-    Daaaa … si sunt in pericol !
-    Scuze …
-    Bine, bine . Acum ma ajuti ?
-    Bine .
Imediat cand am ajutat … ajutat-o sa se ridice, am dus-o direct la SMDU . Adica … spitalul muraturilor de urgenta . Pe parcursul drumului am observat ca de fapt, acea muratura avea si maini si picioare . Ciudat nu ?
-    Oooo … ooo. In sfarsit am ajuns. Mai dura mult ? Hei muraturilor si bunica mea muratura se misca mai repede … dar din pacate aceasta … aceasta … a fost pusa la borcan … pentru … pentru … pentru iarna. Va vine sa credeti ? Acum 10 ani …
-    Hei Mura ? Nu mai esti ranit ?
-    Nu ma intrerupe . Si apoi …
Parca nu se mai termina. Mura a stat doua ore intregi sa povesteasca despre bunica lui muratura, iar toate muraturile se stransasera in jurul lui. Nu mai aveam rabdare asa ca am spus :
-    Hei muraturilor !
Toti se oprira din vorbit.
-    Ce ar fi daca as merge eu cu voi in tara muraturilor ?
-    Chiar poti sa ne duci acolo ?
-    Desigur .
-    Desigur ?
-    Desigur .
-    Desigur ?
-    Desigur .
-    Desigur?
-    Bun. Sa plecam!
Asa ca am imprumutat un avion si am dus muraturile in tara muraturilor Muraniana, unde au putut sa povesteasca despre intamplarile lor . Iar eu si Mura, am ramas si azi prieteni, avand o prietenie destul de legata dupa ce l-am salvat de la muraanangheneisan.

Compunere trimisa de Claudia.