Compuneri

Era o zi de 34 , luna Ianuarie , afara ningea si totul in jur era alb, in casa focul ardea in soba si era cald. Parintii mei erau la munca , singur acasa am zis sa ies afara sa ma joc in zapada. In spatele casei era padurea , totii brazii erau acoperiti de nea. Seara mereu auzeam niste sunete stranii venind dinspre padure , imi era foarte frica sa ma apropii prea mult si sa intru in padure. Intr’o zi , eu impreuna cu 2 prieteni ne’am hotarat sa rezolvam acest mister deoarece sunetele nu incetau deloc noaptea. Cu frica in brate, ne apropiam incetul cu incetul de padure, eu mergeam in fata in timp ce ceilalti 2 stateau in spatele meu speriati si imi asigurau spatele. Ora 17:00 , incepea sa se intunece rapid , noi avansasem destul de mult in padure, deodata se auzi din nou acel sunet ciudat, ne’am oprit si ne uitam in jur speriati, ceva nu era bine , unul dintre noi lipsea, banuiam ca a fugit acasa, am inceput sa tremuram si stateam pe loc. Deodata se auzi un zgomot puternic venind dinspre EST , cu dintii tremurand am mers intr’acolo, cand am luminat calea am vazut raspunsul, sunetul era produs de un iepure mistret , era la pamant si parea inofensiv , ne’am apropiat incet si am observat ca avea un ciot in picior, am scos acel ciot si iepurele mistret se ridica si o luase la fuga in padure. Ora 18:30 , ne’am gandit ca e timpul sa merge inapoi acasa , ne’am luat dupa urmele lasate si am reusit sa gasim drumul inapoi spre casa. A doua zi seara, nu puteam sa dorm , asteptam sa aud acele sunete ciudate dar nimic, atunci am inteles ca am rezolvat misterul si am adormit linistit.

Compunere trimisa de Mantu Andrei.

Din pomul verde si frumos
Mai cade-o frunza inca una…
Si se asterne covor pufos-
Asa e toamna intotdeauna!
Si pasari zi de zi se duc,
Mai vezi doar una cite una…
Precum o frunza in virf de nuc
Asa e toamna intotdeauna!

Poezie trimisa de Carolina .

Era o zi de primavara.In aer adia un vantisor tacut aducand in urma sa inviorarea proaspata a acelei diminetii frumoase.
Intr-o casuta mica care incanta privirea oricui,traiau doi tineri indragostiti pe care i-a unit soarta.Fata care se numea Lorellei,era gradinareasa,iar baiatul care se numea Remi,era tot un gradinar.Se iubeau nespus de mult,dar ei nu mergeau in casa aceea decat duminicile,iar restul zilelor statea ficare la casa lor parinteasca.Erau cam saracuti si nu aveau bani sa o cumpere,asa ca doar o inchiriau hotaranduse in acest fel ca atunci cand se vor casatori sa o cumpere si sa formeze impreuna o familie fericita.
Insa in acea dimineata se intampla sa fie chiar duminica,iar cei doi aflanduse la “casa lor”,Remi o observa pe Lorellei privind trista peisajul colorat al gradinei de trandafiri.
-Draga mea,s-a intamplat ceva?Nu prea arati bine.
-Ah,dragul meu,nu s-a intamplat nimic,doar ma gandeam.
-Si la ce te gandeai?
-Ma gandeam la asteptarea noastra,daca nu vom putea cumpara niciodata aceasta casa,atunci tu vei fi nevoit sa te insori cu Maria cea bogata,asa cum am fagaduit parintilor tai.
-Dar cand am facut promisiunea asta am fost amandoi siguri ca vom reusi si vom trai impreuna,spuse el
-Asa este,doar ca saptamanile trec,lunile se scurg,iar ani parca zboara si speranta mea e din ce in ce mai desearta.
-Nu-ti fa griji,caci vom reusi mireasa mea(caci asa o numea el) si nu ne va mai putea desparti nimeni,asteptarea noastra va lua sfarsit incurand.Cand voi deveni bunic iar nepotii ma vor intreba “bunicule,care a fost iubirea ta cea dintai?” nu vreau sa scot un album cu poze prafuite ci sa arat spre bucatarie si sa spun “ea e!!!”
-Asa este dragul meu,ai dreptate,iarta-mi nerabdarea.Spunea ea cu ochii plini de lacrimi lasandu-i sa se scurga incet,prelinganduse pe obrajii ei infloriti apoi cazand pe pamantul vesel impodobit de flori.El o lua in brate linistind-o si sa-u dus amandoi in casa plini de speranta.
Dar anii treceau si asteptarea lor nu mai lua sfarsit…
In cursul saptamanii ei nu se veadeau deloc decat duminicile,asa ca Remi nu fusese anuntat despre boala lui Lorellei,doctorii spuneau ca e foarte grava,iar parintii ei erau ingroziti.
Remi intr-o zi de vineri,pe cand venea de la gradina lui la care muncea,i-a dat prin gand sa se uite in cutiuta lui si a lui Lorellei cu bani stransi pt. casa lor.Acolo el gasi 22.000 de euro.De fericire lacrimile ia-u tasnit din ochi si a luat-o la goana spre proprietarul casii caruia ii daduse de graba cei 15.000 de euro pt a lua casa.Vroise sa fuga la Lorellei sa ii dea de veste dar apoi s-a razgandit,spunand ca ar fi mai bine sa mearga intai sa ii cumpere un inel de casatorie dupa care avea maine dimineata sa o ceara de nevasta.Parea un plan perfect.
De la cel mai scump magazin de bijuterii ii luase cel mai frumos inel pe care il vazuse,impodobit cu pietre pretioase de o culoare alb pur iar in mijloc o piatra de culoare albastra oceancica si infinita care stralucea pana in adancul sufletului,la fel cum erau si ochii lui Lorellei.Dandu-i cei 7.000 de euro ramasi vanzatorului era foarte multumit de alegerea sa.
-Inelul acesta este foarte special.Ii spusese vanzatorul lui Remi.
-Da,asa este si persoana caruia i-l daruiesc.
In noaptea aceea Remi deabea adormise de fericire ca asteptarea lor cea mare luase sfarsit.
A doua zi dis de dimineata a pornit-o intr-o veselie spre casa lui Lorellei cantand mereu “mireasa mea,Lorellei,acum vin sa te iau”.Cand ajunsese la casa ei si o zarii pe mama lui Lorellei ii spusese:
-Buna dimineata,mama draga,am venit dupa mireasa mea caci am cumparat casa!
Dar in loc sa dea de fata cea vesnic blanda si incantatoare  cu care il primea mama lui Lorellei,dadu de o fata neagra de suferinta,iar cand auzii numele fiicei ei izbucni intr-un plans dureros,care l-ar fi induiosat si pe cel mai puternic om din lume,care ar rasuna in sufletele oricui intr-o tristete de neasemuit.Acesta era plansul unei mame indurerate.
-Lorellei a fost foarte bolnava zilele astea,spuse tatal ei care statea pitit intr-un colt abia vazut,eu si mama ei nu am stiut cum sa o linistim,a fost bolnava din cauza gandului ca nu va mai reusii sa cumpere casa si sa fiti impreuna,aseara i-a fost mai rau ca oricand…singurul lucru care la rostit era numele tau apoi…
Tatal lui Lorellei oricat de puternic ar fi fost nu putu nici cum sa rosteasca ultimul cuvant,care s-a transformat in lacrimi in loc de a fi rostit.Remi isi dadu seama ce vru asta sa insemne.S-a apropiat de sicriul lui Lorellei.Remi cand o vazu pe Lorellei stand culcata in niste valuri de matase,imbracata in mireasa,statea linistita si frumoasa cum era parca dormea.El incepu a plange din incet din ce in ce mai tare,lacrimile inecandu-i inima cea sfasiata care tangea dupa bataile inimii lui Lorellei pe care le auzea odata.
Duminica era inmormantarea.Pana la inmormantarea Remi nu se mai dezlipi de sicriu plangand mereu,parca vrand sa o invie,dar asta era cu neputinta.Dupa inmormantare el se mutase cu totul in casa aceea pe care o cumparase si in care vrusese odata sa traiasca cu Lorellei.Au trecut cateva saptamani si el tot plangea si se invinuia ca nu ii daduse prin cap sa se uite mai repede in cutia de bani,iar atunci nu s-ar mai fi intamplat asta.Dar asta doar Dumnezeu stie ce s-ar fi intamplat.
Dupa cativa ani a infiat doi copii de la orfelinat.Care au crescut mari si au avut la randul lor fiecare cate un copil.O fetita si un baiat care se numea Lorellei si Remi erau acum nepotii necajitului Remi.Iar pe Remi al nostru de cate ori il intreba cineva ce face sau cum o duce el raspundea doar “astept…”.
Insa intr-o zi de duminica stand afara privind spre batrana gradinita de trandafiri se aseza pe scaun si statu trist.Nepotii lui venira spre el.
-Bunicule,ce faci acolo?
Iar el zambind spre mirarea nepotilor,caci nimeni nu-l mai vazuse zambind,isi scoase din buzunar un inel vechi de mai multi ani dar inca pastrandusi starlucirea spusese:
-Ma duc sa imi iau mireasa…apoi a inchis ochii si a cazut in somnul cel de veci…
Copii lui cei infiati l-au inmormantat imbracat in mire langa mireasa lui Lorellei.Sriind pe piatra mormantului lor cu litere de aur ” TRISTA  ASTEPTARE…”

Compunere trimisa de Beres Rebeca Beatrice .

In anotimpul de toamna frunzele galbene si ruginii cad si fac  un covor multicolor.toamna e un anotimp minunat este o zana cu rochie din frunze ruginii si aurii.din cerul plumburiu cad picaturi de apa ca niste fulgi de nea.pasarile calatoare pleaca in tarile calde,iar animalele siau facut proviziisi siau pregatit culcusurile pentru iarna.oamenii au starns toate recoltele si legumele:rosii,castraveti,morcovi,vinete,pepeni galbeni si cartofi.razele soarelui sunt din ce in ce mai palide.marea de verdeata se ingalbeneste.Vantul legana crengile copacilor lin.Arborii batrani erau tristi pentru ca leau plecat cantaretii.Raurile limpezi curg in vaile satelor.Cocorii se aud crocaind peste tot.In natura nu se mai auzea nimic,era liniste deplina.Copii se pregatesc de mos nicolae si mos craciun.Ei isi pregatesc cizmulitele.Toamna este un anotimp minunat!

Compunere trimisa de Titi.

E o lume oarba,o lume trecatoare,o lume in care se pierde in fiecare zi.Oare nu exista scapare?Ea tresare la fiecare strigare,la fiecare zgomot din jurul ei.Acum lumea a devenit pentru ea o inchisoare din care spera sa scape gasind scara spre Paradis sau ratacind prin intunericul etern.Nu stie care este scopul ei si ce cauta in aceasta lume?Pt ce a fost creata?De ca l-a intalnit pe el  pentru ca mai apoi sa-l piarda?Oare singuratatea este cea mai dureroasa?In fiecare zi se convinge de acest lucru ,de faptul ca l-a pierdut si ca doar o minune il poate readuce in viata ei.
Stie ca minunile exista,ele au loc atunci cand crezi cu adevarat.Ea nu stie unde este si de ce lumea s-a schimbat atat de mult…..Nu-si doreste decat sa-l gaseasca pe el,sa gaseasca acea parte a vietii ei care odata insemna totul iar acum lipseste cu desavarsire.
In fiecare noapte viseaza la un miracol,la focul ce s-ar aprinde din nou n viata ei .
Dumnezeu ii poate darui implinirea,o poate face fericita si constienta de ceea ce este….dar viata uneori este nedreapta si sufri prea mult pana sa ajungi la fericire……insa viata este un dar pe car oamenii il primesc de la Dumnezeu-fiinta suprema,Creatorul-cel ce ne-a creat cu un scop.
Oamenii din jurul ei par lipsiti de viata,pesoane fara iubire,daruire si bunatate….in fiecare zi observa ca viata se schimba….Dumnezeu isi intoarce fata.
Oare oamenii nu mai sunt demni de ajutorul Sau?
Aceasta este singura explicatie..
Din multimea de oameni ea a pierdut ceva…isi doreste sa gasasca implinirea,insa acum se simte singura,uitata si sufera mult.Singuratatea a pus stapanire pe sufletul ei si o poarta pe cai tot mao ascunse,o sace sa si doreasca o alta viata,insa nu este asa usor…..Ea a pierdut ceva insa ceilalti ce au pierdut?…Ceilalti oameni si-au pierdut speranta si traiesc intr-o lume ireala,creata dupa reguli proprii.Au ales sa isi schimbe destinul si au uitate de Dumnezeu.
La inceput a existat multa iubire,omul a fost creat din iubire,dar cu timpul pacatul a patruns in lumea oamenilor si iubirea s-a transformat in ura.
Pe marea corabie a vietii toti sunt muritori,toti se hranesc cu iluzii si sperante.Singurul dusman al omului este timpul,invariatia absoluta a scurgerii sale.
Acum traiesc dar poate maine timpul meu se opreste…nu ma pot opune,ci pot doar accepta.Ma rsemnez cu ideea ca sunt doar un muritor,duc o viata curata aici pt a duce o viata vesnica in Paradis sau pot traii in pacat aici si dincolo voi merge in Iad….imi aleg
Ea este insa o fiinta buna si curata.De e traieste aceste clipe de cosmar?De singuratate si neimplinire?Inlauntrul ei are loc o lupta trista intre ceea ce a fost si ceea ce este.Umbla pe cararile vietii ghidata de lumina,purtand in suflet speranta ca la capatul drumului il va intalni pe el,pe cel pe care l-a asteptata atat…oamenii nu o pot intelege,ei traiesc in pacat,insa ea stie ce vrea.
Toti ne-am nascut din iubire si daceea ea isi doreste sa ramana in iubire atat pe pamant cat si Dincolo.
Viata asta poate fi buna sau rea,cu impliniri si dezamagiri,cu bucurie si tristete….isi doreste sa traca prin toate,insa la final sa fie fericita.
Intunericul noptii aduce visarea,pacatul sau necunoasterea.Ea il poate cauta doar in lumina.Dar oare el unde este?El o cauta sau a uitat-o?Acum si el rataceste pe taramul visarii,o cauta si o striga fara incetare,nu-si pierde speranta si continua sa se roage…si el stie ca minunile exista,doar ca ele intarzie sa apara.Stie ca lumea aceasta e trecatoare,dar implinirea aici ii poate aduce implinirea Dincolo.
Ei cred in acest lucru si in iubira lor…..asa este…………..IUBIREA le- adus implinirea
Atunci cand viata li se parea mai grea,cand isi pierdeau speranta si incercau sa se resemneze,atunci a avut loc minunea regasirii.
Nu vor uita niciodata acel moment.Ei plang si cerul impreuna cu ei,semn ca Dumnezeu le este martor si le binecuvinteaza iubirea. Acum soarele a rasarit din nou pt ei,viata are un alt sens….au crezut si nu au regretat.
Acum imposibilul a devenit posibil si lumea o mare oaza de iubire si implinire…………..

Compunere trimisa de Cristina.

Dupa ce maini dibace transforma lemnul in hatie,dandu-i miros de padure,dupa ce scriitorul da viata cartii,trece pe la editura ,opindu-se in tipografie.Impodobita cu coperte si file frumos ilustrate ajunge in librarii,in biblioteci si pe bancile noastre.Ea ne invata sa citim si sa scriem corect,sa vorbim corect si sa avem rabdarea sa-l ascultam pe cel care ne vorbeste.Cartea ne invata sa fim buni,politicosi,sa iubim binele,sa indepartam raul.Este hrana spirituala a cititorului,avand mesaje care trebuie sa ramana modele de viata.Cei care iubesc cartea trebuie sa aiba atitudine de grija si respect fata de aceasta.Din carti culegi multa intelepciune.Ea e o comoara de invataturi…

clasa a-3-aB,Scoala 176,inv. Petre Gabriela

Iarna

A sosit iarna in caleasca ei de cel mai scump argint  trasa de fluturasi alb, imbracata cu o rochie e cea mai fina catifea , pe cap poarta o cununita batuta cu pietre pretioase in forma de stelute de zapada.
Ce frumos este acest anotimp! Ne jucam in zapada… Facem oameni din acest covor moale. Este Sf. Nicolae! O bucurie pentru copii. Vine Craciunul! Trecem in anul nou! Orice anotimp ne aduce bucurii dar acesta este cu totul si cu totul special. Copacii parka sunt pudrati cu zahar si lacu-i de oglinda. Zapada s-a asternut ca o mantie alba. Norii au inceput sa cearna stelute de zapada.Zana invesmantata in alb ne-a adus bucurii! Fluturasii de argint zboara pe arimile nevazute ale vantului  si se joaca prinselea. Noi toti simtim o bucurie sufleteasca. Cei mici il asteapta pe Mos craciun. Dar ei nu stiu ca sub fata acestuie se ascund parintii. Insa e frumos sa le vezi zambetul lor gingas. Iarna a pictat flori de gheata.Casele si-au pus caciuli de blana alba.
Iarna, iarna, draga mea,
Te rog mult,
Tu nu pleca!

VEÅžNIC COPIL

Copilăria este comoara dăruită de părinţii noştri.Şi, când noi apărem pe lume,părinţii noştri au dobândit o comoară.
Ne naştem copii.Oare, de ce nu rămânem asa?
Cum ar fi lumea să existe numai tineri şi copii.
Sigur lumea ar fi mai bună,ar fi numai zâmbete şi părinţii ar fi mai liniştiţi.
Avem noroc cu părinţii care ne scutesc de griji şi avem într-adevăr o copilărie liniştită.Eu am doar un părinte,pe mama.Dar ea încearcă să acopere şi locul tatei.Şi ce mi-ar fi dăruit tata,îmi dăruie mama.Dar,nu uită să-mi spună că aceea bucurie e din partea tatei.Am avut noroc că am fost copil atunci când tata a plecat de tot.Am trecut mai uşor peste acel moment.Acum sunt un copil mai mare şi îmi este foarte greu uneori fără el.
Dacă tata ar fi rămas veşnic copil,azi ar fi trăit. Se spune că dacă păstrezi copilăria cu tine.nu vei îmbătrâni niciodată.Nu mă pot gândi la nicio lipsă aşa de puternică din copilăre ca nevoia unui tată protector.
Copilul e ca o floare gingaşă şi la fiecare petală căzută,el creşte încă un an.Mă bucur că pot alerga,că pot zâmbi.că pot vorbi.astea sunt culorile petalei copilăriei mele.
Nu există zile din copilăria mea pe care să nu le fi trăit din plin.,zile de care să nu mă bucur aşa ca orice copil.Zâmbetele şi notele bune pe care le iau sunt şuvoiul de fericire şi linişte prin care mama îşi potoleşte setea după atâta muncă dintr-o zi.Noi,copiii,suntem refugiul ei.
Cât ne va lipsi copilăria?Cât ne va lipsi zâmbetul feţei zilnic?Câte zile vom uita să zâmbim,să nu fim stresaţi?Cât ne va lipsi joaca,timpul liber?
Mă uit la fraţii mei mai mici şi uneori îi invidiez că se joacă mai mult ca mine.Atunci mă uit la mama şi cred că în adâncul sufletului ei s-ar juca şi ea.Şi,atunci se apropie de cel mic,pune mâna pe maşină şi se preface că e poliţist,că e şofer,că e altcineva.Cineva,fără griji,adică un copil.
Se apropie sărbătorile şi uliţa va fi a copilăriei,plină de copii care vor umbla la colindat.Indifrent de ce anotimp este,voi mereu un copil şi eu şi ceilalţi de pe uliţa coplăriei.
Noi,copiii,înflorim pământul cu zâmbetul curat,cu taina visului.Noi aducem bucurii şi prin zâmbetele şi inocenţa noastră putem clădi o lume a păcii .

Nu ati vazut-o pe Amalia ? – Scurt metraj realizat de Catalina Lavric, Andra Stancu si Emanuel Stiuler in cadrul ManyFest , Festival al Artelor Vizuale.